Autor 3193 vizualizări


Decizia Franţei de a trimite în România o misiune militară, ca urmare a cererii exprimate de guvernul Brătianu, a fost luată în luna septembrie 1916. Guvernul francez condus de Aristide Briand şi şeful Marelui Cartier, generalul Jean Jeacques-Césaire Joffre, au încredinţat această misiune unor oameni experimentaţi, conduşi de generalul Henri Mathias Berthelot, care, potrivit caracterizării transmise oficialităţilor de la Bucureşti, reunea „un ansamblu excepţional de cunoştinţe de stat major unite cu practica războiului modern”.  

Berthelot se bucura de încrederea generalului Joffre, căruia îi fusese subordonat în timpul hotărâtoarei bătălii de pe Marna din toamna lui 1914. Născut la 7 decembrie 1861, la Feurs, în departamentul Loirei, în sud-estul Franţei, în familia unui căpitan de jandarmi (reşedinţa familiei sale, Nervieux, se afla cam la aceeaşi distanţă între Lyon şi Vichy), Henry Berthelot nu s-a sfiit să-şi afirme originea modestă şi va avea în firea sa multe trăsături caracteristice unui ţăran din Burgundia. După studii gimnaziale şi liceale, a urmat cursurile celebrei Şcoli militare de la Saint-Cyr (1881-1883). Tânărul sublocotenent de infanterie a fost repartizat la cerere în trupele coloniale din Algeria; a urmat Indochina, fiind numit comandant al unui post de graniţă. Reîntors în patrie în 1887, Berthelot a absolvit Şcoala Superioară de Război de la Paris, doi ani mai târziu intrând în corpul de Stat Major în cadrul Statului Major General francez. Nu s-a căsătorit niciodată, dar a fost foarte apropiat de nepotul său de frate, Georges, rămas orfan de tată de la o vârstă fragedă. S-a implicat în educaţia lui și corespondau des, ca și cu mama acestuia, Louise, căreia îi scria și de două ori pe săptămână. În Memoriile sale, publicate și în limba română de Editura Militară, sunt inserate și scrisori către cei doi, care completează în mod fericit propriile însemnări.

Franţa sare în ajutor  

Dincolo de cererea oficială a guvernului român referitoare la prezenţa în ţară a unei misiuni militare, această decizie nu a fost una intempestivă. Chiar înainte de intrarea României în război, Parisul sugerase trimiterea unui general la București pentru a supraveghea programul francez de asistenţă a armatei române, dar guvernul francez ezitase să accepte, de teamă să nu compromită politica de neutralitate a ţării. După ce entuziasmul iniţial al intrării în război fusese înlocuit cu decepţiile înfrângerilor, Brătianu, profund alarmat, a cerut consiliere din partea unei ţări ce parcursese deja doi ani de conflict. De asemenea, nutrea speranţa că Misiunea Militară Franceză va asigura o susţinere mai viguroasă a promisei ofensive de la Salonic, care întârzia. În plus, având în vedere numărul mare de soldaţi ruși ce urmau să lupte pe pământ românesc, Brătianu își dorea o influenţă franceză cât mai accentuată. Ideea unei misiuni militare a fost susţinută și de contele de Saint-Aulaire, ambasadorul francez la București, care nu avea încredere în capacitatea României de a face faţă, fără ajutor, trupelor Puterilor Centrale. După ce a cântărit argumentele lui Saint-Aulaire, Joffre s-a decis asupra generalului Berthelot; la 19 septembrie 1916, acesta a primit un telefon de la superiorul său, generalul Fayolle, care îl informa că fusese numit la șefia Misiunii Militare Franceze ce urma să fie trimisă în România.  

A doua zi, Berthelot s-a prezentat la Chantilly, unde a fost pus la curent de Joffre. În privinţa misiunii sale, el trebuia să reprezinte comandamentul francez pe lângă Marele Cartier General român, având în subordine tot personalul militar francez care se afla în România. În al doilea rând, Berthelot urma să servească în calitate de „consilier” pe lângă MCG român, având la dispoziţie un stat-major separat. „Misiunea dumneavoastră acolo va fi ceea ce veţi ști să o faceţi”, l-a avertizat Joffre. „Rusia nu va privi cu ochi buni sosirea dumneavoastră acolo. Cât despre români, rolul de consilier este întotdeauna destul de delicat, trebuie înainte de toate să le câștigaţi încrederea și inimile.” Berthelot a primit drept șef de stat major un fost subordonat și apropiat al său, colonelul Victor Pétin, ale cărui memorii constituie de asemenea o importantă sursă despre Primul Război Mondial și Misiunea Militară Franceză. Scopul Misiunii Militare Franceze în România (misiuni similare au mai fost trimise pe lângă armata rusă și cea sârbă) era detaliat în „ordinul de misiune” din 28 septembrie 1916. În conformitate cu acest document, generalul Berthelot urma să îl reprezinte pe lângă Marele Cartier General român pe generalul Joffre, comandantul-șef al armatei franceze.

El urma să trateze în numele acestuia „toate problemele interesând războiul de coaliţie dus în prezent împotriva Puterilor Centrale și a aliaţilor lor”, să ţină la curent Marele Cartier General francez asupra situaţiei materiale și morale a armatei române, asupra operaţiilor în curs, ca și a proiectelor sale de manevră. Totodată, el trebuia să asigure legătura necesară cu Înaltul Comandament român și generalul Maurice Sarrail, comandantul-șef al armatei aliate de la Salonic, Misiunea Militară Franceză din Rusia și Stavka. În conformitate cu respectivul ordin, generalul Berthelot era pus la dispoziţia Înaltului Comandament român în funcţia de consilier tehnic, rolul ofiţerilor francezi urmând să fie stabilit de comun acord între generalul Berthelot și Marele Cartier General român. „Rolul pe care îl va juca [Berthelot - n.n.] va depinde în mod esenţial de situaţia personală pe care el o va ști să și-o creeze, de tactul și discreţia pe care le va folosi în relaţiile cu autorităţile militare române”. Într-o notă a atașatului militar român de la Paris, trimisă la București Ministerului de Război, se specifica: „Din informaţiile mele personale rezultă că membrii Misiunii militare franceze, trimiși în România, au fost aleși personal de comandantul suprem al armatei franceze [...] Această misiune este compusă din ofiţeri care părăsesc funcţii sau comandamente importante [...] majoritatea [...] au avut misiuni importante la trupă sau la statul major în timpul mari lor bătălii date pe frontul francez”.

Iniţial, Misiunea (care părăsea teritoriul Franţei la 1 octombrie) era alcătuită din 4 ofiţeri de stat major, adjuncţi ai șefului Misiunii (unul pentru Biroul de Organizare, altul pentru Operaţii și doi pentru controlul transporturilor pe calea ferată a materialelor transmise de Antanta, prin Rusia, în România – 300 de tone media zilnică într-o lună), 9 ofiţeri instructori de infanterie (4 locotenent-colonei, 2 maiori și 3 căpitani), un ofiţer superior instructor de cavalerie, 5 ofiţeri superiori de artilerie, un locotenent pentru serviciul cifrului – în to tal, 21 de ofiţeri în frunte cu șeful Misiunii. În drum spre România, Berthelot a ajuns la Petrograd, unde a remarcat lipsa de entuziasm a rușilor referitoare la misiunea sa. Dacă ţarul Nicolae al II-lea promitea sprijin pentru România „până la ultimul om și până la ultima copeică”, atitudinea președintelui Consiliului de Miniștri și ministru al Afacerilor Externe, Boris Stürmer, ca și cea a generalului Mihail Alekseev, șeful Sta au trezit bănuiala francezilor. Imperiul Ţarist, care nu fusese niciodată încântat de intrarea României în război, privea cu suspiciune influenţa Franţei; de altfel, a fost numită imediat o misiune militară rusă în România, condusă de generalul Beliaev.

Foto (sus): Iunie 1917: Generalul Henri Berthelot, Albert Thomas (ministrul Armamentului din Franța) și Regele Ferdinand, pe frontul din Moldova

Acest text este un fragment din articolul „Misiunea Militară Franceză în România” apărut în Historia Special nr. 20, disponibilă în format digital, pe paydemic.com 


 Cumpără Acum