Autor 1769 vizualizări


Marea Criză Economică din 1929 – 1933 a fost descrisă ca un fenomen îngrozitor, specific lumii capitaliste și care a contribuit în mod decisiv la declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Imaginile cu valuri de șomeri și cu lapte vărsat au intrat în legendă. În timp ce unii se plângeau de prețurile scăzute ale produselor agricole, alții se plângeau de lipsa clienților. Era evident că sunt probleme de reglaj ale sistemului economic și politic mondial, chiar dacă planeta avea un excedent de birocrați și specialiști de tot felul. Unde erau banii? Unde erau ideile de relansare a activităților industriale?

Bani existau chiar prea mulți. Statele aveau grijă să colecteze prin impozite sume din ce în ce mai mari. Populația era efectiv stoarsă de fonduri. În Uniunea Sovietică exploatarea mergea până la înfometare, ultimele bucățele de aur și argint fiind strânse pentru un colț de pâine. Oare unde se scurgea potopul de bani și de aur? Ce făceau guvernanții cu metalul prețios? În ce se investea?

Explicația este una simplă. Conducătorii nu se gândeau la fericirea oamenilor de rând și nu căutau soluții reale de ieșire din criză. Dimpotrivă. Provocau noi probleme. Japonia a devenit un paradis al producătorilor și al exportatorilor de arme după 1929. Numai în februarie 1932 au fost livrate Japoniei mitraliere în valoare de 100 milioane de franci francezi. Numai în primele opt zile din aceeași lună a anului 1932 au plecau spre răsărit din portul Hamburg patru vapoare pline cu explozivi, avioane și grenade, firma Skoda fiind extrem de interesată de piața din Extremul Orient. Stocurile de tehnică militară ale firmei Creuzot au dispărut tot spre Japonia anului 1932. Sunt doar câteva exemple de locuri spre care se scurgeau fondurile și circuitul banilor nu mai intra în fluxul economiei sănătoase. Amplificau doar pretențiile militariste ale Japoniei. Drumul spre războiul mondial era deschis.

Nici industria locală de armament nu se putea plânge de lipsa comenzilor. Investițiile în marina militară erau extrem de costisitoare, dar pretențiile de dominație regională sau mondială cu cheltuială se întrețineau. Crucișătorul greu este un tip de navă ce poate să combată vase similare sau mai mici la mari distanțe de propriile baze. Înarmat cu tunuri de calibrul 203 mm și cu lansatoare de torpile, putea să atace chiar și cuirasate, dar numai dacă acționa în formație cu alte vapoare de luptă. Conducerea de la Tokyo nu era mulțumită numai cu unitățile din clasele Furutakași Myoko. A dat ordin să fie puse în șantier crucișătoarele din clasa Takaoși au fost comisionate în 1932 Takao, Atago, Mayași Chokai. Erau înarmate cu câte zece tunuri de calibrul 203 mm, greu de comparat calitativ cu navele din clasa Furutakace aveau doar câte șase piese. Torpilele de calibrul 610 mm aflate la bord erau foarte costisitoare. Flota niponă era prea mică pentru Oceanul Pacific și în 1931 a început producția la unitățile clasei Mogami, inițial înzestrate cu guri de foc de calibrul 155 mm, dar apoi au fost echipate tot cu cele de 203 mm. Au fost puse în șantier Mogami, Mikuma, Suzuyași Kumano. Au fost finisate din cauza modificărilor abia în 1935-1937.

Crucișătoarele grele nu aveau valoare militară dacă nu erau sprijinite și de alte tipuri de nave. Portavionul era necesar pentru combaterea flotelor inamice și pentru sprijinirea operațiunilor amfibii. Chila navei Ryujoa fost pusă la 29 noiembrie 1929 și a fost acceptat în marină la 9 mai 1933. Se observă că procesul de asamblare a durat exact cât se spune că a fost criză. Simplă coincidență? Dezvoltarea portavioanelor a dus în mod firesc la amplificarea producției de aparate de zbor special proiectate pentru a rezista la șocurile aterizărilor pe punțile înguste. Au apărut astfel în anii de recesiune 151 de avioane de vânătoare de tip Nakajima A1N1. Misiunile de recunoaștere erau îndeplinite de avioanele Nakajima E4N, livrate într-o serie de 153 exemplare. Se aduceau și modele străine pe sume frumoase. De exemplu, Mitsubishi B2M a fost importat în 1930 din Marea Britanie și a fost dezvoltată o serie de 206 exemplare pentru portavioane. Era capabil să atace țintele cu o torpilă de până la 800 kg. Navele de tip portavion erau costisitoare prin consumul ridicat de combustibil, numai Kagaluând la bord 8.128 t de petrol.

Distrugătoarele s-au impus ca nave capabile să îndeplinească o gamă largă de misiuni. Protejarea împotriva torpiloarelor și a submarinelor era fundamentală pentru desfășurarea flotelor. Șantierele navale nipone gemeau de comenzi în perioada recesiunii mondiale. Erau în șantier și 10 distrugătoare din clasa Fubuki. Patru vapoare din clasa Akatsukiau fost începute în 1930 și erau printre cele mai puternice modele ale timpului prin cele șase tunuri de calibrul 127 mm și nouă lansatoare de torpile de calibrul 610 mm. Specialiștii le consideră ca fiind dezvoltarea finală a seriei Fubuki. A fost lansată în execuție și varianta Hatsuharu, șase distrugătoare capabile să atace țintele la viteze de 67 km/h.

Nici forțele aeriene cu baza pe uscat nu se lăsau mai prejos cu dotarea. Firma Mitsubishi a primit comandă pentru modelul Ki-1 și din martie 1933 a început producția celor 118 exemplare, fiecare putând să care o încărcătură de 1.500 kg de bombe. Era prea puțin. Modelul Ki-20 putea să transporte până la cinci tone de încărcătură ofensivă, dar n-au fost livrate începând din 1931 decât șase unități. Era prea costisitor și nu avea încă ținte care să-i justifice dezvoltarea în serie mare.

Dezvoltarea forțelor militare nipone a generat costuri masive ce au grevat nivelul de trai și au dezechilibrat balanța comercială a imperiului. Sunt doar câteva exemple de cum s-au cheltuit banii pentru tehnică militară scumpă, pofta de înarmare fiind asemănătoare cu bulgărele de zăpadă ce se rostogolește de pe un munte

 

Bibliografie minimală

https://en.wikipedia.org/wiki/Hatsuharu-class_destroyer

https://en.wikipedia.org/wiki/Fubuki-class_destroyer

https://en.wikipedia.org/wiki/Akatsuki-class_destroyer_(1931)

https://en.wikipedia.org/wiki/Mitsubishi_Ki-20

https://en.wikipedia.org/wiki/Mitsubishi_B2M

https://en.wikipedia.org/wiki/Japanese_aircraft_carrier_Akagi

https://en.wikipedia.org/wiki/Japanese_aircraft_carrier_Kaga

Bușe, Constantin, Zorin Zamfir, Japonia Un secol de istorie 1853 – 1945, Humanitas, București, 1990.

""