Scurtă lecție de istorie pentru doamna primar Gabriela Firea: Ce semnificație are numele «Piața Victoriei»  jpeg

Scurtă lecție de istorie pentru doamna primar Gabriela Firea: Ce semnificație are numele «Piața Victoriei»

📁 Istorie Urbană
Autor: Redacția

Cuprinsă de fiorul momentului, primarul general al Bucureștiului, Gabriela Firea, a anunțat că va propune Consiliului General al Municipiului București ca Piața Victoriei să poarte numele Regelui Mihai.

A plecat dintre noi, dar spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor și reper moral pentru generațiile ce vor urma. Dat fiind faptul că viața Regelui s-a suprapus, aproape integral, pe veacul scurs de la Marea Unire, și că toată viața a militat fără ostenire pentru unitatea românilor, voi propune Consiliului General al Municipiului București ca Piața Victoriei să-i poarte numele. Dumnezeu să Vă aibă în pază, Majestate!”, a scris Gabriela Firea, pe Facebook.

Decizia doamnei primar, probabil, a fost luată în emoția momentului de față, ca multe altele. Domnia sa omite multe aspecte care țin de istorie, cultură și tradiție. De exemplu "Capul Podului" Mogoșoaiei a fost mereu un loc de referință pentru București. Legătura de nume dintre piață și Calea Victoriei este una directă. Numele celor două fiind schimbat din Podul Mogoșoaiei, respectiv Capul Podului, în Calea Victoriei, respectiv Piața Victoriei.

piata victoriei jpg jpeg

Calea Victoriei este una din cele mai importante artere situată în centrul Bucureştiului, iar denumirea ei nu este una de proveniență comunistă. După ce la 8 octombrie 1878, armata română îşi face intrarea triumfală în Capitală, în urma victoriei din Războiul de Independenţă, Podul Mogoșoaiei primeşte numele de Calea Victoriei, nume păstrat până în prezent, astfel și Piața.

Nici măcar autoritatea comunistă nu s-a atins de acest nume. Artera îşi păstrează numele primit în anul 1878, şi devine sursă de inspiraţie pentru regimul comunist în construirea unei noi artere (1980), atât ca nume, dar şi ca însemnătate, numită Calea Victoriei Socialismului.

Iată istoria străzii Calea Victoriei și a Pieței