Meseria de actor din antichitate până la star system

Autor 843 vizualizări


Unul dintre cele mai importante aspecteîn funcție de care ne alegem filmele pe care urmeazăsăle vedem este distribuția. Bineînțeles, și regia. Îlștiți pe Robert Pattinson din ”Twilight”? Ei bine, dupăsuccesul său, mulți fani s-au uitatși la ”Cosmopolis” în regia lui David Cronenberg, dar au rămas dezamăgiți, chiar dacăPattinson a interpretat un rol cu o mai mare greutate. ”Problema” a fost căfilmul este artistic, cu puținăacțiuneși mult dialog.

Meseria de actor dateazăîncădin antichitate. Inițial, aceastăactivitate era rezervatădoar bărbaților.În majoritateațărilor europene, abia în Evul Mediu au apărut pentru prima datăfemeile pe scenăpentru a juca roluri în piese de teatru.

Înainte de filmare, actorii nu trebuie doar sămemoreze dialogurile, ci ­și săreflecteze asupra personajelor pe care le joacă, întrebându-se care sunt trasăturile lor de caracter, atitudinile, comportamentul, modul în care reacționeazăetc. Atât în teatru, cât ­și în cinema, actorii repetăscenele cu regizorul sau cineastul pânăcând găsesc tonulș­i gesturile potrivite. Darinterpretarea rolurilor în teatru e diferităfațăde cea din cinema.

În teatru, actorul trebuie săproiecteze voceași săjoace mult mai expresiv pentru cași spectatorii aflați în partea din spate a sălii săaudădialogurileși săînțeleagăstarea de spirit a personajului.Moștenitori ai acestei tradiții, actorii din filmele mute exagerau gesturileși expresiile facialepentru a le permite spectatorilor săînțeleagăacțiunea. Din cauza lipsei de sensibilitate a peliculei de film, actorii erau machiați cu alb pe fațăși cu negru pe sprâncene, ochiși gură, astfel încât expresiile lor sa parămai intenseși săse evidențieze.

Odatăcu apariția sunetului, precumși a posibilității de a apropia camera de chipurile personajelor, actorul de film a început săjoace rolurile  mai subtil.

Pe platoul de filmare, cineastul filmeazăadesea mai multe cadre ale aceleiași scene, cerându-leactorilor săinterpreteze scena de mai multe ori, ceea ce-i poate ajuta pe aceștia să-și îmbunătățeascăinterpretarea de la un cadru la altul. Unii cer actorilor săfilmeze aceeași scenăde zeci de ori, pe când alții se mulțumesc cu o singurădubla.

Actorii sunt cei care trebuie săse adapteze la modul de muncăal fiecărui realizator de film. De aceea, actorul este inseparabil de punerea în scenă. Dupăal Doilea Război Mondial, oroarea imaginilor de război a generat un nou mod de gândire cu privire la cinema. Cineaștii nu mai filmeazădoar în studio, ciși în exterior. Ei încearcăsăspunăpovești mai apropiate de viața de zi cu zi a oamenilorși aleg actori care nu sunt neapărat celebri, ca spectatorii săse identifice mai facil cu personajele din filme. Înaceastăperioadă, actrița Ingrid Bergman descoperădouăfilme regizate de italianul Roberto Rossellini, unul dintre primii regizori de film neorealist. Bulversatăde filmele lui Rossellini, Ingrid Bergman i-a scris acestuia o scrisoare, rugându-l săo distribuie într-unul din filmele sale. A apărut astfelși o nouăconcepție cu privire la actor. Incapabil la început de a scrie un rol pentru o actrițăcare provenea din cinematografia americană, Rosselini decide săo ducăpe aceasta pe insula Stromboli, un teren vulcanic foarte ostil. În loc sa-i dea actriței un scenariuși alte indicații, regizorul se mulțumește săfilmeze reacțiile sale improvizate în acest cadru sălbatic.

Aceasta noua concepție asupra actorului s-a dezvoltat peste tot în lume dupărazboi, fapt ce se poate observași în filmul "O varăcu Monika" regizat de marele cineast suedez Ingmar Bergman.

Castingul, procesul de selectare a actorilorîn filmele dureazădestul de multși regizorul nu are întotdeauna un cuvânt de spus în alegerea finală. Actorii profesioniști sunt de obicei aleși înainte de a începe filmarile, în urma unor probe de actorie în timpul cărora sunt filmați de un director de casting. Dupăfinalizarea interviurilor de probă, directorul de casting face o prima selecțieși aratăimaginile regizorului, care va alege săîi angajeze sa angajeze.

La Hollywood, alegerea actorilor se bazeazăîn principal pe perspectivele financiare ale producătorilor. Ei influențeazăenorm realizarea filmelor. Scenaristul sau regizorul îi prezintăproducatorului ideea sa pentru un film, iar producatorul decide dacăactorii propuși sunt profitabili sau nu, adicăsuficient de rentabiliși populari încât sa atragăpublicul în salile de cinema pentru a vedea acel film.Un exemplu potrivit pentru a vedea care sunt strategiile de producție care se aflăla originea filmelor este ”Joc de culise" (SUA, 1992) de Robert Altman. Un rol poate propulsa un actor pe culmile gloriei, mai ales în serialele de televiziune. Producatoriiși regizorii au tendința de a-i oferiactorului doar roluri similare cu cel care l-a făcut cunoscut, deoarece publicul s-a obișnuit să-l vadăacționând într-un anumit fel.

Un actor este un instrument ca oricare altul. Daca este pe mâinibune, acesta poate fi foarte eficientși vice-versa. Unii regizori au o idee clarăasupra modului în care actorii trebuie săinterpreteze rolul astfel încât sa fie cât mai de folos povestea pe care doresc săo spună. Alții lasămai mult spațiu pentru improvizațieși permit actorului săevolueze liber în spațiu. Acesta este cazul lui John Cassavetes, regizorul careși-a început cariera în teatruși care le-a oferit actorilor săi libertatea de a-și compune singuri personajele, participând astfel pe deplin la procesul decreare a filmului. Unii regizori nu se gândesc la actorii pe care ar dori să-i filmeze, alții au actori preferați cu care le place sălucreze de câte ori realizeazăun film. Acesta esteși cazul lui TimBurton, care îl distribuie mereu pe Johnny Depp în filmele sale.

Dacărealizatorul de film esteîn mare parte responsabil pentru activitatea actorilor săi, aceștia la rândul lor pot recurge ladiferite tehnicipentru a intra în pielea personajelor lor pentru a le face cât mai credibile. În SUA, de exemplu, majoritatea actorilor urmeazămetoda Actors Studio, stil care presupune utilizarea propriei experiențe de viațăpentru a exprima emoțiileși a da viațăpersonajului. Unele roluri presupun o transformare fizicăradicală, un exercițiu la care actorii se supun mult sau mai puțin voit, luând sau pierzând mult în greutate ori acceptând sa se urâțeascăprin purtarea unor proteze, cum a facut Charlize Theron în filmul Monster din 2003. Jacques Tati este un regizor care le sugera actorilor o altfel de metodă, care constăîn concentrarea asupra lucrurilorsimple, cum ar fi respirația, postura specificăvârstei sau caracteristicile fizice ale personajului. De la filmul mut la superproducțiile actuale filmate în fața unui ecran albastru sau verde, interpretarea actorilor a suferit multe schimbari. Un actor din filmele mute nu se mișcăîn același mod ca un actor din anii 1940, la fel cum o actrițăfrancezăa anilor 1960 nu are aceeași dicție ca o vedeta din Franța anilor 2010. Întrucât modalitățile de a spune poveștile variazăîn funcție de perioadăși de mijloacele tehnice aflate la dispoziția realizatorilor de film, fiecare generație de actori interpreteazărolurile într-un mod corespunzator acelei epociși tehnicile de actorie evolueazăodatăcu trecerea timpului.

Înca din epoca filmului mut, marile studiouri de la Hollywood au pus la punct un sistem de creare a vedetelor, un sistem bazat pe atragerea publicului în salile de cinema pentru a vedea anumiți actori.Șefii studiourilor au înțeles căvedetele îi fac pe spectatori săvisezeși de aceea actorii au avut mereu cele mai mari salarii din industria de film. Studiourile au stabilit contracte obligatorii cu actorii, aceste contracte le dădeau libertatea de a crea niște personaje pozitive care săfascineze spectatorii. Deoarece vedetele epocii trebuie săafișeze un comportament exemplar pentru a nu crea scandalși, prin urmare, sunt nevoite în mod constant sa joace un rol spre a satisface așteptările publicului, unele pot cădea în exces sau depresie, cum s-a întâmplat cu Marilyn Monroe, cea mai faimoasăactrițădin istoria cinematografiei, careși-a pus capăt vieții în plinăperioadăde glorie.

În ziua de azi, mass-media, în special tabloidele, au ajuns săcreeze vedeteși cu cât acestea sunt implicate în mai multe scandaluri, cu atât mai bine. Deși vedetele zilelor noastre au dimensiuni mai puțin mitice decât cele de la începuturile cinematografiei, acestea constituieși acum o garanție a succesului unui film deoarece încăexercităo mare fascinație asupra spectatorilor. De aceea unii producătoriși regizori preferăsădistribuie celebrități în filmele lor. Astfel, ei sunt siguri căpublicul va veni în număr mare la cinema pentru a vedea filmul. Aceasta practicăare consecințe negative, deoarece favorizeazăo minoritate de actori foarte bogațiși ignorămajoritatea actorilor talentați, care ajung să-și câștige traiul jucând în reclame.

Informațiile din articol fac parte din ghidul educațional al proiectului Filme pentru Liceeni, care urmărește familiarizarea liceenilor din România cu elemente de culturăcinematograficăși socială.

Proiectul „Filme pentru liceeni” este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeanăextinsă.