„Meliţa”, „Cobra”, „Negura”  Securitatea vs Europa Liberă jpeg

„Meliţa”, „Cobra”, „Negura”. Securitatea vs Europa Liberă

📁 Comunism
Autor: Liviu Tofan

În Germania Occidentală, la München, se găsea acel „obiectiv” care interesa Securitatea comunistă cu maximă prioritate: Radio Europa Liberă. Și, în dosarul lui Ivan Deneș, putem citi că „la analiza din iulie 1976, informatorului i s-a trasat sarcina prioritară de a încerca penetrarea în obiectivul «Melița»”.

Câteva precizări: „Melița” era una dintre denumirile atribuite de Securitate postului de radio Europa Liberă, după care s-au mai folosit „Negura” și „Cobra”. Apoi, titulatura de „informator” a lui Deneș. Da, formal așa era numit, chit că era, în realitate, un agent în toată puterea cuvântului. Doar că nu făcea parte din structurile aparatului de Securitate. În rest, atât pregătirea de care beneficiase înainte de a fi trimis „cu sarcini informative în exterior”, cât mai ales activitatea sa ulterioară îl îndreptățesc la denumirea de agent. Și încă unul foarte activ și merituos. În sfârșit, documentul în sine. Este singurul document al Securității, cunoscut mie, în care un agent identificat primește, cu subiect și predicat, sarcina de a pătrunde în redacția Europei Libere. Și chiar reușește. 

Noel Bernard, ispitit cu romanul Biserica Neagră 

Suntem, deci, în anul 1976, când lucrurile încep să se miște în sensul dorit de Securitate: „Conform înţelegerii de la vizita trecută am început în mod sistematic să iau legătura cu Europa Liberă, în speţă cu secţia românească, cu Noel Bernard”. 

Deci, „conform înțelegerii”. Așa începe un lung raport al lui Deneș-„Kraus” (noul său nume conspirativ), din vara anului 1976 privind „Melița”. Deneș se folosește de locul său de muncă de la agenția de presă a concernului Springer pentru a da un aspect strict profesional contactării Europei Libere și avansurilor pe care i le face lui Noel Bernard. Raportul lui Deneș continuă fix așa: 

„Relaţiile acestea s-au intensificat, întîi pe linie de SPRINGER. Casa noastră se bucură de un prestigiu mare, din aceste relaţii s-a dezvoltat relația telefonică cu Noel Bernard. Cînd mă sună sau îl sun, conversaţia nu este mai scurtă de un sfert de oră, se discută situaţia generală, atmosfera politică americană, mai puţin germană. S-a discutat la primul contact cu el în legătură cu «Biserica Neagră» a lui Baconski”. 

Așa îl ispitește Deneș pe Noel Bernard: promite să-i procure versiunea originală, românească, a romanului lui Anatol Baconsky. Respins de cenzura din România, Biserica Neagră (ajuns clandestin în Occident) apăruse în 1976 în traducere germană în cadrul Editurii Ullstein, care ținea de concernul Axel Springer. Și Deneș chiar îi face rost de versiunea românească, pe care Noel Bernard i-o trimite imediat lui Virgil Ierunca la Paris, rezultatul fiind o emisiunea întreagă dedicată acestui eveniment literar deosebit. 


4 2 MARE Obiectiv Melita Plan sediu Melita jpg jpeg

„Kraus” intră astfel în grațiile Europei Libere și se laudă în raport cu penetrarea reușită: „Am prins picior”, o formulează el. Îl ajută mult imprudențele comise de Noel Bernard. Astfel, când Deneș menționează că va face un drum în România, Bernard îl roagă să-l contacteze la București pe Paul Goma (suntem în anul 1976) și să-i ceară părerea cu privire la oportunitatea difuzării unui anumit text. „În general nu am o părere bună despre GOMA, îl socotesc un om de mîna a doua, un scandalagiu”, scrie Deneș în raport și cere sfatul șefilor săi din Securitate cum să procedeze pentru a intra în legătură cu Goma fără să trezească suspiciuni… 

Un zvon 

Încă din toamna lui 1976, Noel Bernard începe să-l invite pe Deneș să participe la diverse emisiuni în studiourile de la München. Încet, încet, „Kraus” devine o prezență cvasi-permanentă în redacția Europa Liberă. Și, prin relația tot mai strânsă pe care o dezvoltă cu Noel Bernard, o sursă extraordinară de informații pentru Securitate despre „Melița”, văzută de regimul comunist drept principalul său adversar.

: În această clădire din München a funcţionat Departamentul Românesc al postului de radio Europa Liberă între anii 1950-1995. Birourile redacţiei se găseau în aripa din extremitatea stângă, la etaj.

Un portret complet al spionului Securității în redacția Europei Libere puteți citi în numărul de iulie 2020 al revistei Historia.

Acest text este un fragment din articolul „Agentul «GX-36» raportează: «Am prins picior!»” apărut în numărul 222 al revistei Historia, disponibil la orice punct de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 iulie - 14 august 2020, dar și în format digital pe paydemic.com 

Cumpără Acum


H 222 jpg jpeg

Cumpără acum Cumpără Acum