Autor 2628 vizualizări


Marele ei avantaj a fost că a avut vârsta celor care îi purtau hainele. A şocat audienţa nu doar prin retezarea fustei la un nivel la care nu prea mai rămânea nimic de ascuns, ci şi prin declaraţii publice prin care dezvăluia şi ce mai rămăsese acoperit. Cu toate acestea, de opt decenii, Mary Quant a rămas un icon al modei internaţionale.

Excentrica modistă Mary Quant a văzut lumina zilei la Blackheath, în sud-estul Londrei, pe 11 februarie 1934. Iar părinţii ei, profesori galezi, şi-au dat seama că fiica lor este un copil neobişnuit atunci când a început să taie cuverturile din casă pentru a le da o destinaţie vestimentară. Talentul de croitoreasă avea să şi-l desăvârşească în şcoală, odată cu obţinerea unei diplome în artă şi educaţie la Universitatea Goldsmiths. După absolvire, Mary începe ucenicia la o modistă de pălării pe Brook Street, uşă în uşă cu Hotelul Claridge.

„Cleiul de vacă a fost singura substanţă halucinogenă pe care am inhalat-o vreodată”, avea să mărturisească mai târziu celebra creatoare de modă, după ce a fost acuzată de toate relele subculturii drogurilor din perioada power-flowerşi hippie. Un fel de Lady Gaga avant la lettre, Mary Quant avea o reputaţie scandaloasă, ocupând nu odată paginile tabloidelor cu extravaganţele sale.

„Snobismul a ieşit din modă”

În 1955, Mary îl cunoaşte pe viitorul ei soţ şi partener de afaceri, Alexander Plunket Greene, cu care se căsătoreşte doi ani mai târziu. O căsătorie care va dura până la moartea acestuia, în 1990, şi din care a rezultat un fiu, Orlando, născut în 1970. În 1955, Quant şi viitorul soţ, alături de un fotograf, fost avocat, Archie McNair, deschid primul lor magazin, mai degrabă un butic, pe Kings Road, la subsolul unui restaurant care îi aparţinea lui Plunket. Magazinul se numea Bazaar. „Snobismul a ieşit din modă. Din magazinele noastre îşi cumpără haine atât ducesele, cât şi dactilografele”, era deviza noului val de designeri de modă din care Quant făcea parte. Presa i-a numit „Chelsea Set” şi, printre membrii acestui curent, s-au numărat artişti plastici, regizori, modiste şi manechine. Buticul creatoarei sintetiza această nouă filosofie vestimentară, creând şi vânzând haine care păreau cel puţin ciudate pentru acea vreme:gulere albe din plastic, pentru a pune în valoare partea de sus a rochiei sau a puloverului, ciorapi lucioşi (prima modistă care vindea acest produs), cardigane pe post de rochii, jambiere stretchnegre – pe scurt, o proclamare fără echivoc a sexualităţii feminine. Vitrinele suprarealiste ale magazinului aveau un aspect haotic. Acolo erau adunate tot soiul de haine în compoziţii cromatice şocante. La început nu îndrăzneau să cumpere de-acolo decât studenţii la arte.

„Vreau haine relaxate, potrivite pentru viaţa de zi cu zi”, explica Mary Quant, care ştia bine ce spunea şi simţea piaţa, întrucât ea însăşi frecventa mediile potenţialilor cumpărători şi ştia că au nevoie de astfel de îmbrăcăminte. Conservatorii însă nu s-au sfiit să-i bată în ferestrele magazinului în semn de protest faţă de tendinţele pe care încerca să le impună tânăra modistă, mai ales în rândul celor de o vârstă cu ea.

„Moda nu este frivolă. Este o parte importantă a vieţii moderne.”

Fusta scurtă, botezată după maşina preferată a creatoarei

În mod surprinzător pentru unii, magazinul lui Quant era profitabil, însă marea schimbare a venit odată cu popularizarea fustei scurte. Aceasta a inflamat instantaneu minţile adolescentelor care o voiau tot mai scurtă şi mai scurtă. Ernestine Carter, jurnalist de modă cu autoritate şi influenţă în anii 1950-1960, scria că trebuie să ai un adevărat noroc să te naşti în momentul potrivit, la locul potrivit. Trei astfel de persoane s-ar fi aflat în această situaţie:Chanel, Dior şi Quant. Alţi cronicari de modă (ca, de exemplu, Marit Allen de la „UK Vogue”) nu au fost însă la fel de prietenoşi cu Mary şi au acuzat-o de plagiat în materie vestimentară. Nu ea ar fi inventat fusta scurtă, au ţipat ei, ci mai degrabă John Bates sau Andre Courreges.

Deşi nu a susţinut niciodată altceva, creatoarea care a botezat fusta mini după maşina sa preferată a declarat de nenumărate ori că lungimea acestui articol de îmbrăcăminte a fost impusă de cerinţa pieţei. Cu alte cuvinte, fustele ei erau cele mai scurte pentru că fetele le doreau aşa. „E drept că pentru a-ţi sta bine îţi trebuie o anumită conformaţie a corpului, însă pe vremea aceea toată lumea era slabă. Nu am văzut pe nimeni gras decât după ce am ajuns în America”, a ţinut să puncteze Mary Quant. Trebuie să lucrezi la silueta ta, dar merită, considera creatoarea de modă care nu a ajuns să fie grasă niciodată, nici măcar în timpul sarcinii.

Cum se naşte un brand

Quant declara mai târziu că şi-a dorit tot timpul să realizeze haine simple şi uşoare, tinereşti, în care poţi alerga, sări, iar lungimea să fie aleasă în funcţie de dorinţele clientului. Ca urmare a succesului de piaţă, Quant deschide un al doileaBazaarîn 1961, în Knightsbridge (celebru vad comercial din Londra, unde se află în zilele noastre magazinul Harrods), iar în 1963 începe să exporte în SUA pentru a putea ţine pasul cu cererea. Se naşte astfel un brand internaţional a cărui celebritate este cunoscută şi astăzi. Tot în anii 1960, Mary Quant scoate pe piaţă o trusă de machiaj pornind de la setul său de creioane colorate, trusă care cunoaşte la rândul ei un succes nebun, alături de pelerinele din material plastic şi chiar pilotele de inspiraţie norvegiană, scoase din dulapurile nordicilor şi oferite britanicilor şi lumii întregi. Ca să nu punem la socoteală fusta scurtă şi colanţii, articole care au creat o adevărată isterie vestimentară şi i-au adus o grămadă de bani în buzunar...

Revista „Vogue:Twentieth Century Fashion” scria că efectul Quant asupra modei londoneze a fost unul catastrofal, tânăra designeră copleşind totul cu fustele sale scurte, mixul de muzică şi modelul Twiggy replicat peste tot. De unde se vede că nu întotdeauna presa de specialitate ştie despre ce scrie. Ca orice femeie de afaceri care ştia că trebuie să baţi fierul cât e cald, Quant nu a luat în seamă răutăţile şi a profitat de numele şi logo-ul său internaţional, asociate cu tinereţea şi prospeţimea, şi a schimbat direcţia către articole pentru bucătărie şi de papetărie, pe lângă modă şi machiaj. Mai mult, nu a avut nicio jenă în a mărturisi public, în 1967, într-un interviu acordat publicaţiei „The Guardian”, că şi-a vopsit părul pubian în verde, făcând zob un alt tabu social.

Quant a influenţat, aşadar, radical atitudinea anilor 1960 – şi nu doar ca designer de modă. Din magazinele sale londoneze membrii formaţiei The Beatles îşi îmbrăcau prietenele, iar George Harrison s-a căsătorit cu modelul Patty Boyd în hainele semnate de Mary Quant. Britanicii au recompensat contribuţia creatoarei la dezvoltarea industriei de modă prin mai multe premii, printre care se numără acela pentru Cel mai important designer al anului, în 1963, pentru ca, în 1966, Mary să primească Ordinul Imperiului britanic. Iar creatoarea s-a dus să-şi primească premiul, la Palatul Buckingham, îmbrăcată în fusta scurtă care o făcuse celebră.