Mărturiile unui supraviețuitor al teribilei gripe spaniole: „Fiţi atenţi! Povestea se poate repeta” png

Mărturiile unui supraviețuitor al teribilei gripe spaniole: „Fiţi atenţi! Povestea se poate repeta”

José Ameal Peña avea patru ani atunci când gripa spaniolă a lovit micul sat de pescari din nordul Spaniei în care locuia. La aproape un secol distanţă, bărbatul, care se presupune că ar fi singurul supravieţuitor din Spania al celei mai teribile pandemii din istorie, transmite un avertisment: „Fiţi atenţi. Povestea se poate repeta şi nu aş vrea asta. Au murit atâţia oameni”, scrie The Guardian.

Gripa din 1918 cunoscută drept gripa spaniolă a ucis între 50 şi 100 de milioane de oameni de pe întreg globul. În Luarca, orăşelul de pescari în care locuia Ameal Peña, au murit 500 de oameni, adică un sfert din întreaga populaţiei. 

În toamna lui 1918 acesta a fost singurul din cei şapte fraţi care s-a îmbolnăvit. „Încă nu-mi vine să cred că mai sunt aici”, a declarat acesta, acum în vârstă de 105 ani, pentru El Mundo. Pe când zăcea la pat cu febră, doctorul i-a prescris o infuzie cu eucalipt şi ierburi de mare. 

În ultimele săptămâni, Ameal Peña a urmărit evoluţia pandemiei de amploare, Spania fiind una dintre cele mai afectate ţări, care a raportat până acum 1.720 de decese. 

„Ştie exact prin ceea ce trece lumea cu această pandemie”, a declarat fiica lui pentru El Mundo. „Îi este frică să nu se mai repete acelaşi lucru, chiar dacă trăim în cu totul alte vremuri”, a mai spus aceasta.