Autor 47766 vizualizări


Când cel de-al Doilea Război Mondial a izbucnit în 1939, Henryk Ross era foto-jurnalist. El şi alţi 160 000 de evrei polonezi au fost trimişi în ghetoul Litzmannstadt, cel de-al doilea ca dimensiune după Varşovia. Aici, datorită talentului său şi faptului că avea o cameră de fotografiat, lui Henryk i-a fost oferit de către nazişti postul de fotograf al Departamentului de Statistică, unde realiza pozele pentru cardul de identificare, dar şi fotografii de propagandă în fabricile ghetoului. Ross nu s-a oprit aici. El a realizat un adevărat documentar foto al vieţii din Litzmannstadt.


Henryk Ross era un simplu foto-jurnalist, pasionat de domeniul sportiv. După venirea nemţilor în Polonia, funcţia sa oficială era de fotograf în Departamentul de Statistică. Neoficial, el şi soţia lui colindau micile străzi ale ghetoului de 2, 4 kilometri pătraţi şi fotografiau atrocităţile naziste şi viaţa mizeră a polonezilor. Peste 600 de astfel de fotografii clandestine a realizat, asumându-şi riscul că dacă ar fi fost prins, ar fi fost omorât.


În vara anului 1944, înfrângerea începea să se arate pentru nazişti. Aşa că ei au început să omoare din locuitorii ghetoului Litzmannstadt. Până atunci, peste 45 000 de evrei şi ţigani deja muriseră din cauza bolilor şi a lipsei de hrană. Alţi zeci de mii au fost trimişi în lagărele de exterminare. În 1942, în câteva zile, aproximativ 17 000 de oameni consideraţi prea tineri , prea bătrâni sau prea bolnavi pentru a lucra în fabricile din Litzmannstadt – căci ghetoul s-a transformat destul de repede într-un centru industrial important, care furniza provizii pentru Germania – au fost omorâţi în dubele cu gaz aflate în apropiere, la Chelmo.


„Era nevoie de o dovadă a tragediei noastre”

Simţind că sfârşitul războiului este aproape, Henryk Ross şi-a pus cele peste 6 000 de negative în canistre, care la rândul lor au fost băgate în containere de lemn căptuşite cu gudron, şi le-a îngropat lângă casa lui, de pe strada Jagielonska. „Era nevoie de o dovadă a tragediei noastre”, avea să spună fotograful ani mai târziu. Pe 19 ianuarie 1945, când armata sovietică a eliberat ghetoul, numai 877 de evrei mai supravieţuiseră, din cei 160 320 înregistraţi în iunie 1940. Unul dintre ei a fost Henryk Ross. În martie 1945, el s-a întors acasă şi a dezgropat mărturia vizuală a Holocaustului. Aproape jumătate din cele 6000 de negative erau compromise, şi altele destul de deteriorate. Au supravieţuit însă destule cât să arate cum au trăit odată cei care au murit din cauza nazismului.


În 1956, Ross a emigrat în Israle împreună cu soţia lui, Stefania. În 1961, la Ierusalim, el a depus mărturie la procesul lui Adolf Eichmann, care a fost spânzurat un an mai târziu. Unele dintre fotografiile lui Ross au fost probe la în cadrul procesului nazistului.

Peste 200 de fotografii şi alte obiecte sunt parte a expoziţiei “Memory Unearthed: The Lodz ghetto Photographs of Henryk Ross”, care este deschisă din martie 2017, la Boston.

Sursa: nytimes.com