Autor 3955 vizualizări


Una dintre mărturiile care s-au păstrat despre acest război în război, cu un inamic surprinzător și nemilos, care nu scotea sunete și nici fum, dar lucra eficient în mijlocul trupelor române și al populației necombatante, este cea a preotului I. Mușățianu. 

Documentul, scris de mână, este o dare de seamă către protoiereul Constantin Nazarie, cel care a organizat și condus Serviciul Religios al Armatei Române în perioada Primului Război Mondial, cu privire la refacerea Regimentului 21 Infanterie Ilfov în perioada 7 martie-24 iunie a anului 1917. Regimentul era încartiruit în apropierea Iașiului, pe întinderea a trei sate: Recea, Tungujei și Țibănești. Mărturia, care se păstrează astăzi în arhiva Serviciului Istoric al Armatei Române, conține opt pagini cu scris de mână îngrijit și caligrafic și, inserate, câteva fotografii cu scene surprinse la fața locului. Impresionează felul participativ în care este redactat raportul, expunerea detaliilor în legătură cu tifosul exantematic și cât de tare se întinsese, dar și asemănarea cu ceea ce trăim acum, de ceva vreme. 

Redăm în cele ce urmează un fragment consistent, ca atare, din mărturia preotului I. Mușățianu, fără a comenta şi interpreta însemnările sale, pentru a nu se pierde nimic din vocile acestea care ne provoacă să retrăim un trecut tăcut, înghițit de timp, dar atât de actual.

Raport de constatările făcute în refacerea Regimentului 21 Infanterie

Prezentându-mă la Regimentul 21 în ziua de 7 Martie a.c., primele cuvinte cu care m-a întâmpinat Comandantul Colonel Gorski au fost acestea: «Părinte, suntem într-o stare nenorocită, avem peste 600 bolnavi și în fiecare zi ne mor câte 5-6 oameni, fii binevenit între noi și te rugăm să ne dai tot concursul pentru combaterea boalelor contagioase». 

Iată icoana stării nenorocite în care se găsea Regimentul 21 I[nfanterie] cuprinsă în câteva cuvinte! 

Peste câteva zile, Colonelul Gorski pleacă de la regiment și atunci ce puteam face eu, când nu mai era inițiativa nimănui, alăturea de care să pot lucra, căci doi din cei trei doctori ai regimentului erau bolnavi (mai târziu au murit amândoi, Dr. Tache Magiari și Dr. Maior Mihail Dobrescu); iar al treilea, un student în anul al IV-lea, Dr. Enăchescu, abia putea vedea pe bolnavi, care erau răspândiți în trei sate: Recea, Tungujei și Țibănești. 

Afară de aceasta, lipsa de cămăși, de baie și de curățenie făcea ca soldații să fie într’o murdărie de nedescris. 

Prima filă a raportului întocmit în iunie 1917 de preotul I. Muşăţianu

Se dăduse chiar un ordin ca ofițerii să nu mai intre prin infirmerie, pentru a nu se contagia, iar doctorul care mai rămăsese sănătos se înfășura de credeai că e fantomă, menit mai mult să sperie pe bolnavi decât să-i încurajeze în suferința lor. Ajunsese credință că cine vine la infirmerie nu mai scapă cu viață! Cei care se mai luptau cu ei erau sanitarii, care și aceștia zăceau cu rândul! Vorbesc aci numai de infirmeria principală, care se afla instalată în clădirea școlii, foarte mare și spațioasă, încât putea cuprinde până la 150 de bolnavi, iar în ce privește infirmeriile din sat, care și acestea erau destule, acolo zăcea fiecare pe socoteala lui, dacă avea norocul să scape, bine, dacă nu, îl aduceau pe targă la infirmerie, iar de aci la cimitir. 

Deci rolul meu în această împrejurare nu era altul decât să-i îngrop! Căci cu mângâierile ce le puteam da – și care nu au lipsit niciodată – nu le putea folosi mai la nimic, dacă nu le dădeam mâncare, ori îmbrăcăminte, ori baie. 

Ca slujbă religioasă, nu le făceam decât Duminica câte un Tedeum sau Sfeștanie pe întreg regimentul sub cerul liber, căci la biserica satului nu aveam voie și aceasta pentru a se evita aglomerațiile, care – spuneau ordinele – ar putea să umple pe soldați de păduchi de la oamenii din sat – cu toate că soldații locuiau în casele oamenilor! 

Boalele mai însemnate erau: febra recurentă, mizeria fiziologică, tifos exantematic, degerături și diaree. Cu tot pericolul ce prezentau aceste boale, în săptămâna patimilor Domnului am spovedit individual și împărtășit întreg regimentul”.

Foto sus: Preotul a inclus în raportul său şi câteva fotografii (despre care scrie că au fost „luate cu acest prilej de un ofiţer – Căpitan Manicatiu”). 29 aprilie 1917, Tungujei: „Convalescenţii iau supa la orele 16”

Acest text este un fragment din articolul „Lupta cu tifosul în timpul Marelui Război «Ajunsese credinţă că cine vine la infirmerie nu mai scapă cu viaţă!»” apărut în numărul 220 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei în perioada 27 mai-26 iunie 2020, dar și în format digital pe paydemic.com 

 Cumpără Acum


 Cumpără Acum