Autor 25969 vizualizări


1. SIR CHARLES AUGUSTUS HARTLEY

 Existenta statului roman modern se datoreaza si marelui inginer Sir Charles Augustus Hartley. Numit si “parintele Dunarii”, el a fost inginerul sef al Comisiei Europene a Dunarii care a regularizat canalul Sulina si a facut Dunarea navigabila la bara Sulina. Timp de 50 de ani el s-a preocupat la inceput, in calitate de inginer sef, apoi de consultant, de lucrarile deosebit de complexe pentru regularizarea Dunarii. Importanta lucrarilor lui s-a vazut cel mai bine dupa finalizarea canalului si impactul pe care l-a avut transportul pe Dunare asupra foarte multor tari europene. Complexitatea lucrarilor efectuate la acea vreme si solutiile tehnice ingineresti revolutionare folosite, nu au fost egalate nici pana in ziua de astazi la nici o lucrare efectuata pe Dunare.        Toate acestea le datoram acestei mari personalitati, caruia statul roman nu a reusit sa ii faca o statuie sau sa dea numele unei strazi in onoarea marelui inginer englez, care jumatate de secol a muncit pe teritoriul Dobrogei, ca si astazi sa ne bucuram de roadele muncii lui.    

                                                                                                                          

Informatii pretioase despre Hartley[1], gasim in cartea scrisa de un nepot de frate al marelui inginer-Biography of Sir Charles Hartley, Civil Engineer(1825-1915:the Father of the Danube), care a publicat  in 1989 o bibliografie a acestuia si care a fost tradusa de Gheorghe Stanculescu. Nascut in Galeshead[2]la 3 februarie 1825 intr-o familie scotiana, al carui tata era un prosper agent comercial, micul Charles a copilarit in orasul Darlington. Probabil aici, copil fiind, a avut revelatia meseriei ce avea sa o imbratiseze mai tarziu, aceea de inginer.                                  

In orasul Darlington in 1825 s-a construit prima cale ferata comerciala  din lume cu destinatia Stockton, a carei tractiune a vagoanelor se facea cu o locomotiva cu aburi si probabil aceasta minune a ingineriei i-a influentat si cariera micului Hartley.

A absolvit la 13 ani gimnaziul Gateshead si a inceput ucenicia ca antreprenor de lucrari miniere. In acelasi timp facea si cursuri teoretice la seral prin care isi completa cunostintele. De precizat ca, in acea vreme nu existau in Anglia scoli de ingineri ca in Franta, care formau 500 de ingineri cu diploma anual, ci doar scoli de ucenici unde viitorii ingineri se pregateau.   Isi termina ucenicia inginereasca la 19 ani la un antreprenor hidrotehnic din Leeds, unde a participat  la lucrari de hidroamelioratii, canale navigabile si lucrari de geniu. La 25 septembrie 1845 se angajeaza ca inginer stagiar la compania Scotish Central Railway unde isi incepe activitatea inginereasca care va dura timp de 70 de ani.

Aici confirma ca este un priceput inginer si la numai 23 de ani primeste o lucrare ca inginer sef in portul Plymouth in S Angliei pentru amenajarea cheiurilor, digurilor si bazinului portuar.

Se remarca prin rapiditatea lucrarilor temeinic executate si prin respectarea devizelor de lucrari, ceea ce il face un inginer foarte apreciat la acea vreme. In anul 1855, in timpul razboiului din Crimeea(1853-1856), Charles Hartley este angajat capitan in corpul de geniu anglo-turc sub comanda celui care avea sa devina  Comisar al Comisiei Europene a Dunarii, maiorul John Stokes.  Debarcand la Kerci[3], inginerul se ocupa de construirea fortificatiilor din acea zona fiind remarcat imediat de John Stokes care avea sa-i devina prieten pe viata dupa infiintarea C.E.D. Dupa terminarea razboiului Crimeei, Hartley se duce la Constantinopol si se pare ca atunci a trecut pentru prima oara prin Sulina.

Mai târziu, Regina Elisabeta a României, relata cum Hartley îi povestea deseori cum rămăsese blocat într-o navă eşuată la bara Sulina, cum a urcat în susul Dunării cu o căruţă fără coviltir şi cu roţile „în opt colţuri”, jurându-şi, atunci, să nu mai calce în viaţa lui în această ţară barbară.”[4]                                                                                                                        

Dupa terminarea razboiului Crimeei si infiintarii Comisiei Europene a Dunarii in urma tratatului de la Paris(30 martie 1856), maiorul John Stokes este numit membru din partea Angliei in aceasta comisie. Acesta, cere sa ii fie pusi la dispozitie trei ingineri, printre care si Hartley. In 1857 este angajat singur la aceasta comisie, cu toate ca nu era membru al Institutului Inginerilor Civili din Londra si isi ia postul in primire la Galati in luna ianuarie.   Cand a preluat Hartley postul, situatia Dunarii la varsare era foarte grava. Rusii au facut tot posibilul pentru a nu incepe nici o lucrare de decolmatare la gura Dunarii, iar transportul comercial pe canalul Sulina era haotic. De aceea, puterile occidentale infiinteaza o comisie de aministrare moderna a gurilor Dunarii pentru ca aici sa se poata efectua un comert in cele mai bune conditii. In acelasi timp comisia se ingrijeste sa organizeze un statut  al navigatiei conform principiilor de absoluta libertate stabilite la Congresul de la Viena din 1815.     Dupa incetarea monopolului turcesc asupra exportului de grane din Principatele Romane, exporturile de cereale din porturile Galati si Braila au crescut de la 50000 de tone in 1837, la 210000 de tone in 1845. Dupa marea foamete a cartofului din Irlanda din 1847 si adoptarea politicii de liber schimb, comerciantii englezi au preluat comertul in aceasta zona, dar s-au confruntat cu o problema majora la Dunare. Vasele lor fiind unele moderne de capacitate mare aveau si un pescaj pe masura. Acest lucru a impus cautarea unor solutii hidrotehnice, pentru a solutiona aceasta problema.     Charles Cunningham, vice-consulul englez de la Galati, scria ca „în decembrie 1855, în timpul unei furtuni la gura Sulinei, 24 de nave şi 60 de şlepuri au eşuat sau s-au scufundat şi aproape 300 de oameni au pierit;în general anual se numărau, acolo, 61 de naufragii la mia de vase care încercau să intre pe fluviu. O mare parte din vasele de transport maritim ramaneau in fata gurilor Dunarii si granele se transbordau cu ajutorul slepurilor sau barjelor. Nu era nici o mirare că asigurarea la riscuri a unor asemenea transporturi costa mai mult ca oriunde şi primul gând care îţi venea în minte la Constantinopol, după ce se anunţa vreo furtună în Marea Neagră, era să te întrebi câte nave se pierdeau şi câte vieţi costa furtuna.”    Ajuns iarna la Galati cand Dunarea era inghetata, Hartley a avut timp de o luna sa investigheze situatia  si a inceput in martie ridicari topo la gurile bratelor Sulina si Sfantul Gheorghe. Inainte de a se porni lucrarile propriu zise, s-au luat masuri imediate pentru a imbunatati provizoriu navigatia. Astfel, s-au adus doua dragi, una la Sulina si una la grindul Argagni.           

La 5 aprilie 1857 a fost chemat in fata comisiei si i s-a cerut sa examineze cele trei brate si sa recomande unul pentru a fi amenajat. Intre timp discutiile in sanul comisiei au devenit foarte agitate si pe seama diferitelor propuneri din partea membrilor care aveau diferite interese de a alege un brat sau altul. De altfel, numerosi alti ingineri au contestat deciziile lui Hartley propunand  diferite lucrari mai fanteziste sau mai reale pentru lucrarile ce aveau sa urmeze la regularizarea Dunarii.                     

Presati si de proiectul care se anunta, de constructie a unei cai ferate Cernavoda-Constanta care devenea concurent comercial al navigatiei pe Dunare, C.E.D. a decis in 1865 sa se inceapa lucrarile pe bratul Sulina. Hartley s-a ingrijit din timp de gasirea materialelor de constructii necesare, luand in considerare aducerea de piatra de langa Bestepe, cu toate ca ulterior s-a gandit ca ar putea aduce si din Insula Serpilor. Rapiditatea cu care au inceput lucrarile a fost binevenita deoarece dupa sase saptamani Stokes primeste o telegrama de la Londra prin care i se cere sa opreasca lucrarile de la gura Sulinei. Stokes le raporteaza ca lucrarile sunt incepute de sase saptamani si cu toate ca peste trei luni si francezii au cerut acelasi lucru, lucrarile au continuat, cu cererea din partea C.E.D. ca acestea sa fie facute cu minimul de costuri, sa reziste cinci ani si sa fie adancita bara Sulina cu 60 cm. Solutia propusa de Hartley, care a fost indelung contestata, a fost construirea unor  “jetele”(diguri perpendiculare pe malul mării, împinse către larg la gurile de vărsare ale fluviului). Pentru a putea observa daca aceasta este solutia corecta, Hartley viziteaza gurile de varsare ale raurilor Oder, Vistula si Rohn care aveau astfel de jetele si care nu isi atinsesera scopul pentru care au fost create.

La intoarcere, Hartley si-a dat seama ca solutia lui era cea mai buna, si-a sustinut punctul de vedere si a continuat lucrarile. In iarna anului 1860-1861, Dunarea a inghetat, iar Hartley a fost chemat in Egipt in calitate de consultant deoarece aici incepusera lucrarile la canalul Suez. La intoarcere, in primavara, adancimea la bara Sulina era de 5, 2 m fiind adancita cu 1, 8 m, aproape dublu fata decat ceruse C.E.D.

La 3 septembrie 1861 inginerului englez i se organizeaza o festivitate de recunostinta, iar guveranatorul turc de la Tulcea, Rasid Pasa ii ofera titlul de “Mudjideih”[5]care nu a putut fi acceptat conform regulilor britanice. Si celelalte state doreau sa-l decoreze pentru marile lui realizari, dar el nu putea accepta. Acest lucru l-a determinat pe Stokes sa ceara o recunoastere a meritelor sale in propria tara.                                                                                                  

Astfel, la 17 octombrie 1862 Charles Hartley primeste din partea Reginei Victoria  titlul de“sir”. La fel si comerciantii de pe Dunare i-au oferit lui Hartley o frumoasa cupa de argint ca semn al recunostintei lor si pentru faptul ca navigatia era mai sigura la gura Sulinei, iar cheltuielile lor de transport erau mai mici de pana la cinci ori. Dupa finalizarea lucrarilor de la bara Sulina se incheie prima mare etapa a lucrarilor hidrotehnice efectuate de Hartley aici. El a continuat pana in 1872 sa fie inginerul sef al C.E.D., iar apoi pana la 1907 a ramas consultant al acestei comisii. A doua etapa importanta, au fost lucrarile de regularizare si adancire a bratului Sulina. Acestea au fost in numar de zece si s-au desfasurat sub atenta lui supraveghere, la inceput ca inginer sef apoi ca si consultant. Notorietatea de care s-a bucurat dupa succesul obtinut la Sulina, l-a facut sa fie cerut ca si consultant la lucrari hidrotehnice din toata lumea. Astfel, el a facut propuneri Principatelor Romane pentru a face Prutul navigabil, pentru vasele cu aburi, pana in apropiere de Iasi. A facut un proiect pentru o iesire portuara la Marea Neagra a sudului Basarabiei in perioada in care, acest teritoriu era inca romanesc (proiectul inceput in 1864, al portului de la golful Jibrieni, de la nord de varsarea Chiliei in mare inainte ca Romania sa aiba acces la mare prin Dobrogea,  la Constanta).           

Si-a dat avizul tehnic Belgiei si Olandei pentru rezolvarea problemei navigatiei la Anvers. A oferit solutii si proiecte pentru porturile Odessa si Triest. Dupa 1861 este solicitat sa-si dea avize tehnice pentru canalul Suez,   iar in 1884 a fost numit oficial, din partea guvernului britanic, membru in Comisia Internationala Tehnica pentru largirea Canalului de Suez.                                                                              Regulamentele de navigatie si sistemul de taxare al C.E.D. au fost preluate si de administratia canalului Suez. In 1871 la Institutul Inginerilor Civili din Londra face o prezentare stiintifica asupra intrarii Deltei Dunarii in Marea Neagra. Cu aceasta ocazie este premiat de institut  cu medalia Watt si premiul Telford.Intre 1873-1876, Hartley ajunge in America si devine, in 1875, consultantul Congresului si al Presedintelui Statelor Unite, Ulisses Grant pentru solutionarea navigatiei la gurile fluviului Mississippi.

Modernizarea portuluiDurban, din provincia Natal din Africa de Sud, este o alta lucrare intreprinsa de Hartley. In Romania ofera solutii ingineresti pentru imbunatatirea porturilor Galati si Braila, la fel si pentru Constanta. La Constanta, primele planuri ale lui Hartley au stat la baza primelor studii ingineresti ale luiAnghel Saligny. Intre el si casa regala a Romaniei se leaga o prietenie, vizitandu-l de multe ori pe regele Carol I si regina Elisabeta.

Desele intalniri aveau si un scop profesional in incercarea regelui de a moderniza si dezvolta porturile de la Cernavoda la Turnu Severin, pentru a impulsiona exporturile romanesti de cereale. Randurile scrise de prim ministrul Romaniei, Dimitrie Sturza lui Hartley, sunt concludente:În ceea ce mă priveşte, sunt bine sănătos şi mă găsesc din nou implicat într-o imensă şi nobilă misiune – marea noastră reformă agrară, ce trebuie făcută neapărat pentru a reda viaţă şi energie lumii satelor noastre. Trebuie să dublăm producţia agricolă pentru a da de lucru frumosului Dvs. fluviu, şi să putem întotdeauna să ne gândim cu recunoştinţă la Sir Charles Hartley”.Hartley este premiat in Anglia cu prestigioasa decoratie ”The Albert Medal” in 1903, ca semn al recunoasterii contributiei sale la dezvoltarea ingineriei hidrotehnice. Aceasta medalie se confera doar  o singuradata pe an, iar dintre personalitatile care au primit-o se numara oameni din domeniul ştiinţei, culturii, artei, politicii, şi nu numai, cum ar fi:  Faraday, Ferdinand De Lesseps, Bessemer, Lord Kelvin, Thomas Alva Edison, Bunsen, Graham Bell, Marconi, Napoleon al III,  Winston Spencer Churchill,  Franklin D.Roosevel, Yehudi Menuhin, Regina Elisabeta a II-a, Orville Wright, Stephen Hawking etc .

Sir Charles Hartley nu a fost insurat si nu a avut  copii. El s-a ingrijit de nepotii si stranepotii sai carora le-a lasat intreaga avere precum si urmasilor prietenului sau de-o viata, John Stokes.     

S-a retras din activitatea inginereasca la varsta de 82 de ani in 1907, si s-a stins din viata la 20 februarie 1915 in Londra, lasand in urma o spectaculoasa opera inginereasca. Mormantul lui se afla in cimitirul Bisericii Highgate, iar pe piatra funerara sta scris”Sir Charles A. Hartley (1825-1915), Inginerul Şef care a muncit să facă ultima porţiune a Dunării navigabilă.”

2. SIR JOHN STOKES

Una din marile personalitati care si-au pus amprenta asupra lucrarilor Comisiei Europene a Dunarii timp de cinsprezece ani(1856-1871), a fost maiorul John Stokes. Nascut pe 17 iulie 1825 John Stokes a absolvit Academia Militara Regala la Woolwich si pe langa studiile teoretice a avut dorinta de a invata practic despre armamentul existent la acea vreme. Astfel, el urmeaza cursurile scolii de Inginerie militara de la Chatham, unde aprofundeaza notiuni de tehnica militara si lucrari de geniu.

In februarie 1845, el se inroleaza in compania a 9-a regala de mineri si genisti care era dislocata in Africa. Aici ia parte la al 7-lea razboi contra regatului Zulu unde a fost ranit in mai multe randuri. La sfarsitul razboiului s-a instituit un protectorat britanic, unde Stokes si alti ingineri au creat in “Kaffraria britanica” un lant de posturi de legatura. Dupa al optulea razboi zulu, dovedindu-si inca o data priceperea si curajul, Stokes a fost chemat in patria sa, Anglia, unde a fost recunoscut ca  membru al inginerior regali si nu ca inginer al armatei. Numit instructor asistent in geodezie si lucrari de teren al Academiei Regale Marine, Stokes a fost promovat la rangul de capitan. In timpul razboiului din Crimeea(1853-1856) s-a inrolat volunar, iar secretarul de stat pentru razboi l-a insarcinat, datorita calitatilor lui deosebite, sa formeze un corp de ingineri pentru a acorda asistenta contingentului turc. Trimisi initial la Kerci au fost relocati la Yenicale, o pozitie strategica care facea legatura cu Marea Azov. Modul in care capitanul Stokes si-a indeplinit misiunea a atras simpatia Lordului Stratford, un influent ambasador britanic laConstantinopole. In 1856 a fost numit delegat din partea Angliei in Comisia Europeana a Dunarii.           

Aici, il aduce prin insistentele sale pe inginerul Charles Hartley cu care desavarsesc lucrarea de a face navigabil canalul Sulina. In cadrul Comisiei, Stokes se impune ca un desavarsit profesionist, multe din propunerile sale fiind acceptate neconditionat si de ceilalti membri. In 1871 este inlocuit de inginerul Gordon la Galati si promovat ca inginer comandant sef in Tara Galilor.                                                           

In anul 1873 a devenit membru al Comisiei Internationale  de la Constantinopole in problema saparii Canalului Suez. Ca o recunoastere a valorii sale, Regina Victoria a Angliei l-a decorat cu ordinul de cavaler. In anul 1882 a devenit membru al unui comitet de investigare pentru construirea tunelului Canalului Manecii intre Anglia si Franta(inaugurat in 1994).    ”Promovat la gradul de general-maior, în 1885, Stokes a fost numit, doi ani mai târziu, vicepreședinte al consiliului de administratie al Companiei Canalului Suezși în 1894, a fost trimis în Egipt ca reprezentant al Guvernului britanic.”[6]Se stinge din viata la 77 de ani in 17 noiembrie 1902 dupa o bogata cariera inginereasca.Cele mai multe amanunte despre activitatea sa in cadrul Comisiei Europene a Dunarii, aflam chiar din bibliografia sa.            

Astfel, stim ca Stokes nu a fost prea impresionat de situatia de la Sulina, in care locuitorii duceau o viata de semipiraterie. Imediat dupa ce a fost ales membru in Comisia Europeana a Dunarii, Stokes a vizitat Canalele Sulina si Sfantul Gheorghe pentru a face un raport cat mai exact asupra situatiei la gurile Dunarii. Vizitand canalul Sulina, pe la mila turceasca 40 a observat un mic curs de apa numit Papadia care facea legatura bratului Sulina cu balta. Acest curs de apa impreuna cu latimea anormala a bratului ar fi provocat un curent care a ajutat la depunerea unor cantitati mari de aluviuni, care ar fi format grindul Argagni(pe acest grind se afla amplasate satele Partizani si Ilganii de Sus). Tot de la el aflam ca in aceasta portiune a bratului din cauza ingustarii lui era foarte dificil de navigat si multe corabii esuau in aceasta zona. Stokes raporteaza Comisiei ca lucrarile care trebuiesc efectuate aici, sunt foarte dificile si necesita mari lucrari de inginerie hidrotehnica. El a cerut sa i se puna la dispozitie trei ingineri, dar ministrul de externe englez facand economii bugetare i-a acordat doar unul. Imediat dupa ce a inspectat bratele Dunarii, a cerut comisiei sa ii puna la dispozitie pe inginerul Hartley, cel care avea sa devina “parintele Dunarii”. El stabileste ca sediul Comisiei Europene a Dunarii sa fie initial la Galati, deoarece aici era un oras cu pretentii la civilizatia occidentala. In 1865, este insarcinat de C.E.D. sa elaboreze un regulament de navigatie si politie pe Dunare, precum si tarifele de navigare. Dupa cum spune autobiografia sa dupa atatia ani petrecuti aici “a fost foarte dureros pentru el sa spuna la revedere Dunarii.”

3.CHARLES KÜHL

Dupa incheierea primei parti a lucrarilor de la Gurile Dunarii si anume, adancirea barei Sulina, a doua mare etapa a fost regularizarea bratului Sulina. Dupa plecarea lui Charles Hartley in 1871, lucrarile au fost predate pentru a fi executate urmatorului inginer  al C.E.D. Karl Henrich Leopold  Kühl(1844-1906). Datorita faptului ca a fost casatorit cu sora unui angajat englez C.E.D., iar comisia era sub o puternica influienta britanica, in toate documentele oficiale il gasim cu numele de Charles Henry Leopold Kuhl.        

                           

Toate cele zece taieturi majore ale bratului Sulina au fost facute de acest inginer, conform planurilor lui Hartley si sub atenta lui supraveghere in calitate de consultant al C.E.D. Cu toate ca nu mai lucra aici, Hartley isi petrecea doua luni pe an, primavara, in aceste locuri supervizand daca planurile lui sunt puse intocmai in practica. Dupa plecarea lui John Stokes a fost desemnat un alt inginer cu o bogata cariera militara sa ii urmeze, in persoana colonelului Charles Gordon[7].  In 1872, Hartley primeste o scrisoare de la Gordon prin care i se reproseaza ca, si-a pastrat casa din Sulina si competentele in ceea ce priveste supravegherea lucrarilor. “Revenit la Dunare in primavara anului 1872, Hartley a incercat gasirea unei solutii de compromis, solicitand comisiei angajarea pe cheltuiala sa a inginerului danez Charles(Karl) Kühl cu care lucrase anterior atat in lucrari contractate de forul european cat si in alte proiecte in regiunea pontica.”[8]In 1872, lui Kühl i se ofera postul de inginer resident, iar lui Hartley de inginer consultant, cu obligatia de a veni cel putin o data pe an la Sulina si ori de cate ori vor fi probleme urgente. Kühl trebuia sa-l tina la curent cu schimbarile importante survenite pe fluviu si sa-i faca la sfarsitul anului un raport privind lucrarile executate. ”In fapt Kühl avea dreptul sa se ocupe singur doar de bugetul lucrarilor, dar nu sa intervina asupra proiectelor lui Hartley.”Cu toate acestea meritele lui Kühl sunt incontestabile, el imbunatatind planurile lui Hartley la toatecele zece taieturi ale Dunarii.

           “Charles Hartley continua sa fie in practica Inginer sef, el fiind cel care a proiectat, inspectat si supervizat toate lucrarile Comisiei in perioada urmatoarelor trei decenii in conditiile in care Kühl nu-si ascundea prea mult admiratia fata de “parintele Dunarii”.[9]Kühl semneaza uneori actele cu titulatura de inginer sef, dar el era doar executant al lucrarilor conform planurilor intocmite de Hartley. Important este ca toate cele zece taieturi ale bratului Sulina, inclusiv cele din satele noastre au fost facute cu supravegherea lui Kühl, care a petrecut foarte mult timp aici deoarece taietura de la Ceatalul Sfantul Gheorghe a fost de o mare complexitate si tehnica inginereasca.   Dupa cei 37 de ani petrecuti la Sulina, Charles Kühl a fost ales inginer consultant in locul lui Hartley care se retrasese oficial de la Comisia Europeana a Dunarii, iar in locul sau a fost numit un compatriot in persoana lui Magnussen[10], inginer resident. In cimitirul din Sulina nu se afla mormantul lui, semn ca ar fi murit la Galati sau la Sulina, iar familia l-a reinhumat. Realizarile lui au fost foarte importante cu toate ca, nu s-a bucurat de aceleasi onoruri ca si Hartley poate si din cauza ca nu era englez, originea lui fiind daneza. In semn de recunostinta in 1912, C.E.D. a dat numele unei dragi aspirante de 1000CP numele KARL KÜHL.

 

NOTE



[1]Informatii puse la dispozitie de architect Gheorghe Radu Stanculescu.

[2]Galeshead-orasel industrial in NE Angliei

[3]Kerci este un oras din Ucraina, fiind situat pe peninsula cu acelasi nume din Crimeea.

[4]Gheorghe Radu Stanculescu, Recenzie-Dintr-o biografie a inginerului englez Sir Charles Hartley”parintele Dunarii”, 2009, p.28

[5]Un ordin onorific turc stabilit in 1851 de catre Abdul-Mejid, avand forma unui medalion, inconjurat de raze de argint si sapte semilune. Acesta este adesea conferit  strainilor.

[6]Constantin Ardeleanu, The little known autobiography of sir John Stokes, the first british representative in the European Commision of the Danube, (1856 – 1871), p.92

[7]Charles Gordon (1833-1885) a urmat cursul faimoasei ”Royal Military Academy”  din Woolwich si a participat la asediul Sevastopolului si a fost decorat dentru curaj si merite deosebite. Dupa razboiul Crimeei(1883-1886) a fost pus in comisia de trasare a frontierei turco-ruse. In 1860 a fost trimis in China  unde a fost numit mandarin in armata chineza si innobilat in Anglia. Dupa angajarea la C.E.D. a fost trimis in Sudan ca guvernator pentru a lupta impotriva comertului cu sclavi. In 1880 a fost secretar al viceregelui Indiei apoi s-a reinters in China. Apoi a devenit guvernator al Congo-lui Belgian apoi a redevenit guvernator al Sudanului. A fost ucis in 1885 in Khartoum in luptele cu bastinasii care se opuneau prezentei europene in Africa.Tot el a descoperit in Palestina, in apropiere de Ierusalim, locul rastihnirii lui Iisus Hristos. De aceea Golgota mai este numita si Gordon’s Calvary.

[8]Constantin Ardeleanu, Evolutia intereselor economice si politice britanice la gurile Dunarii, Editura Istros, p.135

[9]Ibidem, p.136

[10]Eugenius Magnussen(1849-1919) de origine daneza a ajuns la Sulina la comanda unei pilotine. A ocupat diverse functii marinaresti si tehnice si a avansat pana la inginer sef al C.E.D. in 1907. A fost inmormantat la Sulina in 1919 in locul lui fiind numit inginerul englez E.T.WARDT

""