Autor 47153 vizualizări


La 9 decembrie 1942, mareșalul Antonescu îi reamintea lui von Manstein că România pusese la dispoziția Germaniei „aproape totalitatea forțelor sale armate”, îndeplinind astfel „un rol european foarte îndepărtat de modestele sale idealuri naționale și politice”, dar că „această jertfă generoasă nu trebuie privită ca o obligație fără restricțiuni”, că „nimeni nu poate cere altceva decât ceea ce noi consimțim a da, între Germania și România neexistând, până la această dată, nici o convenție, nici politică și nici militară”.

În final, atrăgea atenția în mod categoric că „soldatul român nu poate fi comandat decât de ofițerul și comandamentul român. El nu poate fi umilit de un străin, cu atât mai puțin de un camarad de arme, chiar când greșește. [...] El nu poate fi pedepsit decât de ofițerul român. De bravele noastre unități nu poate dispune oricine după bunul său plac, după cum nu poate dispune de ale dumneavoastră. Constituția țării mele oprește acest lucru, după cum îl opresc pentru dumneavoastră Constituția și onoarea țării dumneavoastră. Eu sunt dator să vă previn că dacă nu încetează această atitudine și aceste fapte, voi avea de examinat situația forțelor noastre în frontul dumneavoastră”. 

Avertismentul categoric al mareșalului a dus la o schimbare de ton din partea aliatului german. Von Manstein a adresat un ordin secret comandamentelor germane prin care se sublinia necesitatea de „a ține ridicată onoarea militară comună și de a întări frăția de arme”. Câteva zile mai târziu, la 14 decembrie 1943//(1942, zic eu), același von Manstein, în calitate de comandant al Grupului de armate Don, a adresat un nou ordin tuturor comandanților de armate, corpuri de armate și de divizii, cerând ca unitățile române să beneficieze de „același ajutor și de aceeași grijă în toate domeniile ca și trupele germane” și ca la angajarea lor în luptă „să se țină seama de armamentul și de instrucția lor, în parte mai slabe”. Se preciza că „măsuri cu forța și imixtiuni în treburile trupelor aliate nu trebuie să mai aibă loc”, deoarece „luptăm împreună, suportăm împreună aceleași greutăți și asprimi ale iernii rusești, aducem aceleași jertfe glorioase”.  

Manstein i-a răspuns și lui Antonescu personal, reamintind că atât timp cât a condus marile unități române a apreciat „cu recunoștință faptele lor”, la fel ca și „marea contribuție militară a României la ducerea acestui război”. În final l-a asigurat că-i va trata pe militarii români „ca pe niște camarazi de care trebuie să mă îngrijesc la fel ca de trupele proprii”, că va respecta „onoarea Armatei Române” și „interesele ei”. 

Acest text este un fragment din dosarul ediției de februarie a revistei Historia, dedicat soldaților români care au luptat la Stalingrad, dar și relației complicate a românilor cu nemții. În acest dosar puteți citi:

ÎN PREMIERĂ: tabelul cu numele soldaților români care au murit la Cotul Donului și au fost înmormântați în cimitirul din Gromki
•Mărturii inedite ale celor care au supraviețuit celei mai sângeroase bătălii din istorie: „Văd și acum o groapă imensă în care au fost aruncați soldații noștri morți cu sutele”
•Care au fost obiectivele germanilor pentru 1942
•Care au fost responsabilitățile date de nemți Armatei Române
•Divergențele româno-germane. Nemții dau vina pe români pentru pierderea bătăliei
•Schimb de replici între mareșalul Antonescu și comandantul von Manstein: „soldatul român nu poate fi umilit de un străin, cu atât mai puțin de un camarad de arme, chiar când greșește”
•Evoluția relațiilor româno-germane după Stalingrad
•O privire asupra memorialisticii despre Stalingrad: „Armata maghiară și-a pierdut onoarea”, „Nu suntem ciumați, suntem soldați italieni”, „Care a fost scopul superior pentru care mareșalul ne-a sacrificat ca pe niște pioni pe tabla de șah?”

Numărul 229 al revistei Historia este disponibil la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării) în perioada 15 februarie – 14 martie 2021, dar și în format digital pe paydemic.com

 Cumpără Acum



 Cumpără Acum