Autor 4762 vizualizări


S-a scris mult despre cum Adolf Hitler a pus în practică ideile privind exterminarea raselor și sunt cunoscute în detaliu activitățile depuse în lagărele zise de muncă de către călăii din trupele partidului nazist. Totul a început în anul 1933, după preluarea puterii de către cel ce se împăuna cu titlul de Führer, unicul călăuzitor spre fericirea veșnică a germanilor. Aceste idei au fost cu mult precedate de documentele unui alt partid ce promitea tot un paradis terestru pentru cei aleși și infernul pentru dușmani. 

Era anul 1928 când s-a scris că trebuie întărit cu orice preț spatele armatei, edificiul militar putându-se nărui atunci când este măcinat de activitatea lansatorilor de zvonuri, a sabotorilor și a defetiștilor. Mai erau și cei care credeau că trebuie să se muncească pentru patrie sau care preferau să bucure de avantajele oferite de putere. 

Puțini au fost cei care au citit și au înțeles aceste rânduri scrise într-un stil mai puțin literar. Iosif Vissarionovici Stalin nu era omul care să se ocupe prea mult de frumusețile popoarelor sovietice. Ideea lui fundamentală era că există dușmani ce pun în pericol programele partidului comunist. Aceste rânduri au fost traduse în sensul că trebuie să piară toți cei care nu aveau loc în paradisul comunist. Au dispărut aristocrații, nobilii, militarii țarului, preoții, intelectualii și bogații de orice fel de la orașe și sate. Poliția politică se ocupa zilnic de purificarea populației și etniile din fostul spațiu sovietic sunt simple rămășițe ale crimelor în masă de atunci.

Liderul de la Kremlin nu se gândea la aceștia, deja intrați în mașina de asasinat. Sistemul comunist era plin de persoane dornice să avanseze prin ucidere fără milă și prin trădare, pasionate de acumularea de avere și de bunuri de valoare, adică de formare a unor noi proprietăți private. Aceștia nu erau de încredere și epurarea, curățarea, sistemului s-a făcut fără milă, generali celebri fiind trimiși rapid în camerele de tortură și apoi executați. Erau lichidați și cei care împușcau în numele partidului unic, poliția politică fiind plină de „dușmani ai poporului” și trădători.

Armata Roșie a muncitorilor și țăranilor a ajuns treptat să se despartă de ofițerii care avansaseră numai pe criterii politice și care nu aveau experiență militară. Au fost menținuți cei care se pricepeau să mâne cu mână de fier masele de deținuți politic ce purtau uniformă și credeau că luptă pentru îndeplinirea datoriei către țară și că sunt bărbați. Erau numai niște sclavi păcăliți de sistemul comunist care nu dădea bani și glorie degeaba scriitorilor favoriți. 

Mitraliera și pistoalele erau instrumentele cu care erau mânate la asalt turmele de oameni în uniforme pentru atingerea unor obiective utopice. Numai câteva vorbe din 1928 au reprezentat cel mai amplu program de execuții din istoria omenirii, dar comuniștii au continuat măcelul în țările asiatice și au bătut noi recorduri tot după aceste principii, vârful terorii fiind atins în China lui Mao și, mai ales, în Kampuchia khmerilor roșii. Trăinicia spatelui frontului era principala ocupație internă a tovarășului Stalin și a reușit să elimine o mare parte din cei ce intraseră în partid pentru avere sau pentru satisfacerea poftelor de sadism.

 Statele europene ale lagărului socialist au cunoscut același program de întărire a spatelui frontului și s-a ajuns ca elitele României interbelice să fie lichidate pas cu pas în temnițele tainice sau la marile lucrări publice ale regimului. S-a reușit ca țara să fie lipsită de un intelectual precum Gheorghe Brătianu, care a reușit să întocmească o operă științifică valoroasă și recunoscută național și internațional, și să fie condusă de un „geniu” din categoria lui Nicolae Ceaușescu, cel promovat cu insistență de către Gheorghe Gheorghiu-Dej. Agenții americani constatau cu uimire că tot organismul statal al României era umplut cu oameni de cea mai slabă calitate intelectuală și morală, de origine sănătoasă în terminologia epocii. Nu le părea rău de această politică, rezultatul promovării celor de joasă speță fiind decădere rapidă a întregii societăți, mai ales a economiei și a armatei.

Mulți plângeau în Occident după fericirea de tip sovietic și nici nu doreau să creadă în ceea ce spuneau fugarii din marele lagăr socialist. Este interesant de subliniat că Iosif Stalin avea adepți fervenți tocmai printre intelectuali de prestigiu, teoretic persoane capabile să descopere minciunile propagandei. Din păcate, aceștia erau niște trădători ai popoarelor și nu aveau nici cea mai mică urmă de logică și de caracter. 

Dictatorul de la Kremlin le încuraja activitatea publicistică prin trimiterea unor sume generoase și scriitorii și-au vândut sufletul pentru gloria personală din articolele imprimate în presa de stânga. Erau definiți drept idioți utili și numai unii ar fi avut loc în paradisul comunist ce urma să cuprindă întreaga lume prin desfășurarea unui cumplit război numit revoluția mondială. Fiind atașați de avere, bani și glorie, intelectualii oportuniști n-ar fi fost ținuți în viață decât până în momentul în care presa ar fi fost organizată de către sistemul roșu. 

Epurarea a fost o crimă cu premeditare

Omul de la Kremlin avea o fire de oțel în ceea ce privește aceste rămășițe ale burgheziei decadente. Epurarea a fost o crimă cu premeditare și o etapă absolut necesară în vederea declanșării revoluției mondiale. Trebuie spus foarte clar și răspicat că liderii de la Moscova din perioada 1917 – 1991 n-au avut nici cea mai mică legătură cu popoarele supuse și le-au folosit pentru îndeplinirea unui vis utopic. Nici măcar nu se poate discuta de istoria Rusiei în acest interval de timp. Este interesant de observat că programul de epurare nu s-a mai aplicat după moartea lui Stalin și vastul imperiu s-a dizolvat în urma acțiunii grupărilor de interese de la nivel de republici.

Crimele lui Stalin erau realizate pe două paliere și puțini cercetători înțeleg sensul acestei „munci”. Uciderea populației ce avea legătură cu vechea lume burgheză era absolut normală spiritului comunist și termenul de dictatura proletariatului n-a fost inventat degeaba. Epurarea, purificarea, aparatului de stat pentru întărirea spatelui frontului era fundamentală pentru trecerea la marele și unicul vis al staliniștilor: revoluția mondială. Soarta planetei era decisă încă din discursul rostit de Stalin la funeraliile lui Lenin, dar omenirea n-a putut să înțeleagă până astăzi că până în 1939 au fost făcute pregătiri sistematice pentru incendierea planetei, indiferent cum acționau cei din restul lumii.

Bibliografie minimală

Corespondența Președintelui Consiliului de Miniștri al U.R.S.S. cu Președintele SUA și cu Primii Miniștrii ai Marii Britanii din timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei 1941 – 1945, vol. I, Editura de stat pentru literatură politică, București, 1953.
Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Univers enciclopedic, București, 1997.
Djilas, Milovan, Conversații cu Stalin, Corint Books, București, 1995.
Duțu, Alecsandru, Între Wehrmacht și Armata Roșie, Editura Enciclopedică, București, 2000.
Hillgruber, Andreas, Hitler, Regele Carol și Mareșalul Antonescu Relațiile româno – germane (1938 – 1944), Editura Humanitas, București, 1994.
Istoria economică a României, vol. II, coordonator academician N. N. Constantinescu, Editura Economică, București, 2000.
Negrea, Radu, Banii și puterea, Humanitas, București, 1990.
Roman, Valter, Probleme militare contemporane, Editura Militară, București, 1949.
Scafeș, Cornel, Horia Vl. Şerbănescu, Ioan I. Scafeș, Cornel Andone, Ioan Dănilă, Romeo Avram, Armata Română 1941 – 1945, Editura R.A.I., București, 1996.
Sokolovski, V. D., Strategia militară, Editura Militară, București, 1972.
Suvorov, Victor, Epurarea De ce a decapitat Stalin armata? Polirom, Iași, 2011.
Werth, Nicolas, Istoria Uniunii Sovietice de la Hrușciov la Gorbaciov, Corint, București, 2004.