Marea Criza Economicǎ și navele de rǎzboi
Se știe cǎ o crizǎ implicǎ un lanț de falimente industriale și bancare, ceea ce implicǎ creșterea numǎrului de șomeri și scǎderea nivelului de trai la valori greu de suportat de masele populare. Existǎ ȋnsǎ și alte fenomene interesante ȋn aceeași perioadǎ de timp, foarte vizibile ȋn timpul Marii Crize Economice din anii 1929 – 1933. Statele mǎresc impozitarea asupra unor categorii sociale și investesc masiv ȋn industria de armament, consideratǎ vȃrful tehnologic al progresului tehnic. Indiferent de situația populației, autoritǎțile cer tunuri, tancuri, avioane și nave de rǎzboi de cea mai bunǎ calitate și nu se uitǎ la costuri.
Marea Britanie era ȋn 1929 ȋncǎ stǎpȃna mǎrilor și supremația unei flote pe oceanele lumii cu cheltuialǎ uriașǎ se ține. Șantierele navale gemeau de comenzi de nave pentru dominație mondialǎ, dar erau necesare și unitǎți mai mici pentru operațiunile zilnice, pentru supravegherea porturilor și a traficului naval din preajma coastelor. Cum submarinele ȋși demonstraserǎ eficiența ȋn Primul Rǎzboi Mondial, au fost cerute și construite cinci unitǎți de tip sloop din clasa Hastings, comparabile la deplasament cu un distrugǎtor, dar cu puterea de foc redusǎ la jumǎtate. Era prea puțin chiar și pentru arhipelagul britanic și au mai fost cerute cinci vase mai mari din clasa Shoreham. Se poate și mai mult și au mai apǎrut 13 din clasa Grimsby, armamentul fiind mǎrit la douǎ tunuri de calibrul 120 mm. Au fost gata pȃnǎ ȋn 1940, prețul pentru unitǎțile australiene fiind de 220.000 lire sterline. Un Ford de calitate superioarǎ era cotat la numai 650 de dolari.
Un vapor armat numai cu tunuri de calibrul 102 mm poate sǎ provoace zȃmbete printre specialiștii militari, dar se poate afirma ca foarte util ȋn condiții de luptǎ. Flota de sloopuri s-a afirmat ȋn anii rǎzboiului mondial ȋn calitate de escortoare ȋmpotriva temutelor submarine germane. Aveau capacitatea de a transporta suficiente grenade de adȃncime pentru nimicirea dușmanului ascuns ȋn abisul oceanului. Inițial aveau numai 15 bombe de adȃncime, dar apoi s-a gǎsit spațiu pentru 80. HMS Weston a ȋntȃlnit submarinul U-13 ȋn ziua de 31 mai 1940, torpilorul subacvatic fiind creditat cu nouǎ vapoare aliate scufundate. Cariera navei germane a fost ȋntreruptǎ definitiv.
Șantierele navale și-au fǎcut datoria la cele mai ȋnalte standarde de calitate și sloop-urile au fost deosebit de rezistente. Astfel, o bombǎ Henschel Hs 293 n-a reușit sǎ scufunde pe HMS Bideford cu toate cǎ era dotatǎ cu o ȋncǎrcǎturǎ de luptǎ cu o masǎ de 295 kg.
Dezvoltarea flotei de rǎzboi nu ȋnsemna o fericire pentru poporul englez. Existau locuri de muncǎ pe șantierele navale, dar cele mai multe beneficii intrau ȋn conturile firmelor de armament. Ȋn plus, noile vapoare de luptǎ erau dotate cu motoare ce foloseau combustibil lichid adus din import. Minele de cǎrbune ce asiguraserǎ cȃndva gloria imperiului britanic nu mai erau atractive și erau ȋnchise. Marea Britanie era obligatǎ ȋn permanențǎ sǎ dirijeze capitalul cǎtre firmele din domeniul petrolier. Nu erau uitate nici cele ce construiau tancuri petroliere. Astfel, ȋn 1930 era lansat la apǎ MV Atheltemplar, capabil sǎ transporte la o singurǎ cursǎ 9.400 t de combustibil pentru Royal Navy. Petrolierul a reușit sǎ transporte ȋn a doua conflagrație mondialǎ peste 140.000 t de produse combustibile ȋnainte sǎ fie distrus de forțele germane pe drumul spre Uniunea Sovieticǎ.
Nici Franța nu-și permitea pierderea prestigiului la nivel mondial și s-a trecut la producția de aviso-uri necesare dominației ȋn colonii. A ȋnceput sǎ fie cosntruitǎ clasa Bougainville cu un deplasament superior chiar distrugǎtoarelor obișnuite. Erau capabile sǎ transporte trei tunuri de calibrul 138 mm la o distanțǎ de 13.000 mile marine, fiecare armǎ avȃnd o unitate de foc de 200 de lovituri. Chiar dacǎ nu erau impresionante prin dimensiuni și prin vitezǎ, aviso-urile erau periculoase pentru unitǎțile flotelor inamice prin cele 50 de mine pe care le aveau la bord. Nava Bougainville a avut chila pusǎ la 25 noiembrie 1929 și a fost primitǎ ȋn rȃndurile marinei militare ȋn 1933. Se observǎ cǎ a fost asamblatǎ fix ȋn era crizei economice de supraproducție. Un șantier naval din Bordeaux a ȋnceput ȋn 7 iulie 1931 munca la douǎ unitǎți pentru dominație colonialǎ. Marea Crizǎ Economicǎ nu era resimțitǎ prin șantierele navale militare, dar istoria oficialǎ poate ȋn orice moment sǎ demonstreze cǎ se putea și mai mult.
Statele au ȋntotdeauna bani, dar fondurile sunt cheltuite dupǎ cum dorește birocrația de partid, fiecare funcționar avȃnd fantezii și interese personale. Satisfacerea intereselor superiorului asigurǎ apoi liniștea unui post cǎlduț și cheltuirea dupǎ pofta inimii a sumelor strȃnse cu greu de la contribuabili. Chiar dacǎ era crizǎ economicǎ, responsabilii politici au considerat cǎ producția de tunuri și vapoare rǎmȃne mai importantǎ ȋn raport cu nivelul de trai. Se discuta despre problema dezarmǎrii, dar toate puterile navale investeau masiv ȋn arme de toate tipurile.
