Autor 35475 vizualizări


În iunie 1840, o flotă de război britanică a ajuns în apele chineze, a trecut rapid peste sistemul de apărare de pe coastă și a forțat guvernul chinez să accepte deschiderea piețelor pentru comerțul liber. Era primul război al opiului, în care mii de oameni au fost uciși „în numele comerțului liber”.

De fapt, războiul avea ca scop liberalizarea comerțului pentru ca englezii să-și poată vinde fără probleme opiul. Negoțul cu opiu din China era o afacere foarte profitabilă, însă ilegală potrivit legii locale.

Doi scoțieni imlplicați în negoțul cu opiu au jucat un rol foarte important în izbucnirea războiului. Este vorba de William Jardine din Dubfriesshire și James Matheson din Sutherland, doi negustori care s-au cunoscut într-un bordel chinezesc. În 1832 ei au pus bazele firmei Jardine, Matheson and Company, în Canton (azi Guangzhou), în districtul cunoscut sub denumirea de 13 Factories, singura zonă din oraș unde străinii aveau voie să facă comerț.

Cum a început totul

• Chinezii au interzis de mai multe ori opiul, pe motiv că ar dăuna moralului public.
• Negustorii britanici au continuat să aducă opiu în China dinspre granița cu India, pentru a echilibra deficitul comercial cauzat de propria dependență a britanicilor:ceaiul.
• Împăratul Lin Tse-Hsu a confiscat opiul de la britanici și l-a distrus.
• Răspunsul britanic a fost unul sever pe plan militar și a dus la semnarea tratatului de la Nanking.

Britanicii dădeau opiul la schimb pentru ceai, o băutură de care se îndrăgostiseră. Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, Anglia ajunsese să importe peste 8000 de tone de ceai anual din Canton. La început, englezilor le-a fost foarte greu să păstreze balanța acestui comerț deoarece chinezii nu acceptau decât plata în argint. Englezii au încercat să ofere la schimb obiecte din ceramică, instrumente științifice sau bunuri de lână, dar chinezii au refuzat. Este faimoasă scrisoarea împăratului Qian Long către George al III-lea, în care acesta îi spune regelui britanic:„Noi avem de toate și sunt produse de cea mai înaltă calitate. Obiectele stranii și inutile nu valorează nimic și nu am nevoie de manufacturile țării tale.”

Astfel, într-o perioadă de 50 de ani, englezii au plătit Chinei argint în valoare de 27 milioane de lire, și le-au vândut bunuri britanice de doar 9 milioane de lire. Importul de ceai începuse să devină neprofitabil și nu părea să existe nicio cale – legală, cel puțin – pentru a face bani în China.

Contrabanda cu opiu

Negustorii britanici au profitat însă de cucerirea Bengalului, regiune cu o foarte bogată recoltă de opiu. Opiul fusese interzis în China în ciuda faptului că el fusese folosit timp de mii de ani în medicina tradițională. Însă în secolul XV, chinezii au început să amestece opiul cu tutun pentru a-l fuma de plăcere, iar în scurtă vreme, oameni din toate straturile societății au devenit dependenți de opiu. Impactul social a fost uriaș și dăunător, dependenții având tendința de a-și vinde toate posesiunile pentru a cumpăra drogul.

Vânzarea și fumarea drogului a fost interizsă de împăratul Yongzheng în 1729, dar 100 de ani mai târziu cererea era încă foarte mare, iar britanicii profitau de asta. Până în 1836, 30.000 de cufere cu opiu ajungeau anual în China, iar Jardine, Matheson and Company era responsabilă pentru un sfert din acestea.

Ignorând interdicția privind comerțul cu opiu, Marea Britanie a găsit o metodă de a-și crește veniturile din China. Cantitatea de opiu produsă în India era imensă și, datorită poziții maritime a orașului Canton, aducerea drogului în China era foarte ușoară. Profesorul John Carroll, de la Universitatea din Hong Kong a declarat că englezii „transferau produsul în bărci mai mici care puteau să urce pe coastă mult mai ușor. Și exista întotdeauna cineva care să-i ajute să aducă drogurile. Din perspectivă economică, totul era perfect logic.”

Reacția chinezilor și răzbunarea englezilor

Aventurile englezilor nu au rămas însă neobservate. În 1839, împăratul Daoguang a pornit un război împotriva drogurilor și a ordonat mai multe raiduri împotriva negustorilor străini. Bunuri în valoare de 2 milioane de lire au fost confiscate, inclusiv 42.000 de pipe de opiu și 20.000 de cufere cu opiu.
În urma acestor evenimente, Willian Jardine a plecat la Londra unde a făcut lobby pe lângă Ministrul de Externe, Lordul Palmerston, pentru a lua atitudine împotriva chinezilor. Din moment ce comerțul cu opiul aducea foarte mult profit Angliei, nu a fost nevoie de prea mult timp pentru ca guvernul să hotărască trimiterea flotei.

În iunie 1840, 16 nave de război britanice și 27 de nave de transport, cu 4000 de soldați la bord, au ajuns în delta râului Guangdong. Între aceste nave se afla și Nemesis, o nouă navă de război din fier dotată cu un lansator de rachete. Chinezii se pregătiseră pentru un atac, dar sistemul lor de apărare învechit nu putea face față englezilor:a fost distrus în doar 5 ore și jumătate.

În următorii doi ani, navele britanice au urcat încet pe coastă spre Shanghai. Soldații chinezi, dintre care mulți erau chiar dependenți de opiu, au fost de fiecare dată copleșiți. În urma bombardamentelor britanice, între 20.000 și 25.000 de chinezi au murit. Englezii, în schimb, au pierdut doar 69 de oameni.

Imperiul chinez s-a prăbușit foarte repede. În august 1842, la bordul navei HMS Cornwallis, împăratul a semnat tratatul de la Nanking, cunoscut în istoria chineză drept tratatul inegal. Chinezii acceptau deschiderea a cinci porturi pentru comerțul străin și plata a 21 milioane de dolari de arginți guvernului britanic, ca și compensație pentru pierderea veniturilor din comerțul cu opiu și costul războiului. Pentru englezi, cea mai importantă clauză a tratatului a fost achiziționarea insulei Hong Kong.

Războaiele opiului nu ocupă un loc central în istoria Marii Britanii, însă lucrurile stau cu totul altfel în China. Zheng Yangwen, profesoară la Universitatea din Manchester, spune că elevii chinezi sunt învățați de la vârste destul de fragede despre aceste războaie. „Manualele din școala primară și generală, până la cele de liceu și din facultate subliniază greșelile așa-zișilor imperialiști. Am ajuns parte din ceea ce ei [liderii] numesc Programul de Educație Patriotică, care are ca scop educarea tinerilor chinezi, ca și mine, să ne aducem aminte de ceea ce voi [occidentalii] ne-ați făcut.”

 

 

 

 

 


Sursa:http://www.bbc.co.uk/history/