Marcus V. Agrippa, un alter ego al lui Augustus
Marcus Vipsanius Agrippa avea un câmp de activitate destul de extins:era comandant victorios, funcţionar prudent, politician înzestrat, precum şi scriitor zelos. Dar în primul rând se privea pe sine drept cel mai loial slujitor al lui Augustus, împãratului şi celui mai bun prieten al sãu.
Cel ce viziteazã marea rotunda este cuprins de un sentiment de admiraţie. Privirea urmãreşte cu curiozitate cupola faimoasã, de-a lungul acoperişului casetat pânã la deschizãtura circularã din vârf. Într-adevãr monumentul antic stârneşte evlavie, fiind odinioarã dedicat tuturor zeilor Romei (Panteonul). Construcţia care se vede astãzi aparţine lui Hadrian (secolul al II-lea), dar inscripţia de pe fronton ni-l readuce în memorie pe constructorul iniţial:M. AGRIPPA L.F. COS. TERTIUM FECIT – M. Agrippa, fiul lui Lucius, a ridicat monumentul când a devenit consul pentru a treia oarã. Asta se întâmpla cu 150 de ani inainte – pe vremea când fondatorul a contribuit considerabil la consolidarea monarhiei romane.
Pânã în acest punct Agrippa depãşise multe obstacole. Unul dintre acestea îl reprezenta chiar originea, pentru cã Agrippa era un classic “homo novus”. Nãscut cam în 64/63 a.Hr., nu aparţinea vreunei familii patriciene şi mulţi conservatori îl etichetau drept parvenit. Dar la şcoala de retoricã de la Roma trage lozul câştigãtor, întâlnindu-l pe Octavian, fiul adoptive al lui Iulius Caesar. Se dezvoltã între cei doi o prietenie strânsã, care le va servi scopurilor amândurora, mai ales dupã idele lui martie.
Moare Caesar – asta înseamna cã era necesarã afirmarea în cadrul proximelor rãzboaie civile. Octavian se gãseşte în mijlocul unei lupte acerbe pentru putere la Roma. Aici îşi intrã Agrippa în rolul de sfetnic şi comandant de primã mânã. În bãtãlia de la Philippi din 42 a.Hr. se obţine Victoria împotriva lui Brutus şi Cassius. Programul de construcţie a unei flote initiat de el conduce la înfrângerea lui Sextus Pompeius, un fiu de-al lui Gnaeus Pompeius, în cadrul confruntãrii de la Naulochoi din 36 a.Hr. Si în fine, generalul contribuie în 31 a.Hr. la Actium la eliminarea ultimilor adversari, Marcus Antonius şi Cleopatra. Agrippa ii aşterne prietenului sãu victoriile la picioare şi primeste în schimb mari onoruri. Vremea rãzboaielor civile trecuse şi începe clãdirea noii ordini a principatului. Octavian devine Augustus şi domneşte ca “princeps” în imperiul roman.
Agrippa devine şi el al doilea om în stat. capacitatea sa de comandã, imperium, nu stãtea cu mult în urma celei a lui Augustus. Împãratul îi lasã prietenului sãu puteri importnate, cel puţin în afara oraşului de pe Tibru. Cu excepţia celor trei consulate (37, 28, 27 a.Hr.), Agrippa se remarcã în provincii. Ca funcţionar de stat cu iniţiativã, acesta se ocupã, pe lângã activitãţile militare, şi de elaborarea unei infrastructuri sau de mãsuri legate de extinderea colonizãrii. Aşadar el poate fi considerat deschizãtorul de drumuri în ceea ce priveşte fondarea unor oraşe precum Köln. Confidentul lui Augustus se bucura ca diplomat şi administrator de o mare recunoaştinţã:locuitorii Atenei îi dedicã o statuie pe Acropole, Herodian îşi numeşte nepotul dupã generalul roman. Juridic şi de facto Agrippa era co-regentul lui Augustus – iar dupã cãsãtoria sa cu fiica lui Augustus, Iulia, ajunge ginerele sãu.
În ciuda acestui lucru – sau poate din cauza lui-Agrippa se îndepãrteazã tot mai mult de Augustus. Adicã nu mai acceptã triumfurile care i se cuvin şi îi cedeazã toatã gloria stãpânului de pe Tibru. Nu este vorba de nevoia de independenţã, ci de voinţa de a asigura autoritatea principelui în faţa tuturor. Cu siguranţã contribuţia la jocul de putere al lui Augustus nu ar fi fost posibilã fãrã armonizarea celor douã personalitãţi. Augustus beneficia de abilitatea politicã şi talentul diplomatic. Pe de altã parte, Agrippa se remarca prin forţa fizicã şi capacitatea de a câştiga de partea sa masele, talent indispensabil la Roma. Pentru a-şi asigura fidelitatea maselor, Agrippa a finanţat cu fonduri proprii un amplu program de construcţii. S-a preocupat de o organizare temeinicã a conductelor de apã, a captat noi izvoare şi a ridicat noi apeducte. Pe câmpul lui Marte ordonã construcţia, pe lângã cea a menţionatului Panteon, a Saeptei Iulia, o piaţã înconjuratã de coloane servind drept centru de recreere şi intruniri, precum şi terme accesibile gratuit tuturor romanilor. Ambiţia lui Augustus de a transforma oraşul de cãrãmidã într-unul de marmorã o datoreazã tot amicului sãu.
În afarã de asta Agrippa a avut şi veleitãţi scriitoriceşti. Descrierile sale geografice pe care le lasã în urma campaniilor militare şi a lucrãrilor de întreţinere formeazã baza unei hãrţi alcãtuite însã dupa moartea sa. Agrippa moare subit la vârsta de 51 de ani. Funeraliile au loc într-un cadru public maiestuos, în care Augustus ţine un discurs laudativ prin care îl eroizeazã pe prietenul sãu. Lui Agrippa i-a reuşit ascensiunea dintr-un personaj şters într-unul cu rol decisiv în epocã, ajutând la stabilirea pãcii augustane şi la consolidarea principatului prin susţinerea publicã şi private a împãratului şi camaradului sãu. Nu a nutrit ambiţia de a se plasa în vârful ierarhiei, ci mai degrabã a dorit sã rãmânã dezinteresat în umbra unicului stãpânitor. Locul doi a fost pentru el suficient. În concluzie, chiar dacã ar fi exagerat sã-l considerãm pe Marcus Vipsanius Agrippa eminenţa cenuşie a principatului, el este totuşi un stâlp fundamental fãrã de care ascensiunea lui Octavian s-ar fi lovit de mai multe obstacole.
Recomandãri:
Signon Helmut:“Agrippa. Prieten şi Coregent al lui Augustus”, Darmstadt, 1978;
Karl-Joachim Hölkeskamp, Elke Stein-Hölkeskamp (ed.):“De la Romulus la Augustus. Mari figure ale Republicii romane”, München, 2000.
g-geschichte.de
