Autor 6652 vizualizări


După episodul dispariţiei a două busturi din Parcul „Copou“, un alt caz poate zdruncina şansele Iaşiului de a obţine titlul de capitală culturală europeană în anul 2021:mormântul fostului mare om politic Mihail Kogălniceanu din Cimitirul „Eternitatea“ a fost transformat pur şi simplu în depozit de materiale de construcţie. În plus, despre mormânt se vehiculează o ipoteză halucinantă:osemintele lui Kogălniceanu ar fi dispărut de aici încă din perioada comunistă.


Din cripta unde își doame somnul de veci marele om politic au fost scoase, rând pe rând, materiale de construcţii, schele metalice, găleţi, şi chiar bicicleta unuia dintre angajaţi, cu care acesta parcurge zilnic distanţa de acasă până la serviciu. Administraţia cimitirului „Eternitatea” s-a dezis încă din primele momente ale anchetei jurnalistice de aceste acţiuni „subterane“, arătând că cheia de la cripta Kogălniceanu se află, de ani buni, în custodia preotului paroh Gheorghe Şurpănelu, care slujeşte la biserica din cimitir.

Recent, mormântul a fost igienizat, cu observaţia că autorităţile competente n-au fost în niciun fel anunţate. „Nu s-a dat niciun aviz. Voi sesiza Poliţia de Patrimoniu. Voi trimite cerere oficială instituţiei care are în administrare Cimitirul «Eternitatea». Dacă s-au făcut intervenţii, se vor lua măsuri conform legii. Aşteptăm însă rezultatele anchetei“, a spus, categoric, ing. Virgil Băbîi, şeful Direcţiei Judeţene de Cultură Iaşi. Ulterior însă tonul acestuia s-a mai înmuiat, iar vinovaţii vor beneficia, probabil, de clemenţă. „Uneori sunt depășiți de evenimente. Ca și în cazul busturilor furate și distruse din Parcul Copou, suntem surprinși și nu ne putem imagina că poate exista atâta lipsă de respect față de simbolurile culturii noastre. Credeți că o pedeapsă poate ține locul educației pe care acei cetățeni ar fi trebuit să o aibă, și care să aibă minimum de cunoștințe din școală ? Eu nu cred. Priviți în jur, vedeți ce valori sunt promovate, și nu cereți unei instituții să facă ce nu poate face sistemul actual de educație“, a spus Băbîi.

 

Verificarea mormântului, o necesitate

De asemenea, de ceva vreme, despre acest mormânt se vehiculează o ipoteză uluitoare:osemintele celui mai apropiat colaborator al domnitorului Cuza ar fi dispărut în neant încă din perioada comunistă. În dilema prezenţei sau nu a osemintelor lui Mihail Kogălniceanu în cripta din Cimitirul „Eternitatea“, istoricii ieşeni ridică din umeri. Un singur cadru didactic, de la Facultatea de Istorie a Universităţii „Al.I. Cuza“, s-a putut pronunţa în cunoştinţă de cauză asupra acestui caz. Profesorul universitar ieşean Mihai Cojocariu şi-a amintit cum, în anii studenţiei sale (1971-1975), cripta Kogălnicenilor era un loc destul de uşor de vizitat de către orice curios. La acea vreme, Cojocariu a coborât în criptă, iar aceasta era complet goală. „Poate între timp s-a îngrădit, s-a astupat intrarea. Am intrat înăuntru... Era gol. Totuşi, aceasta se întâmpla cu ani în urmă şi ce am văzut eu nu poate fi luat în considerare... Pur şi simplu, se intra acolo şi nu era nimica înăuntru. Atât mai ţin minte. Ar trebui obţinută o aprobare pentru verificarea criptei“, crede Cojocariu.

Un alt cadru didactic al Facultăţii de Istorie din Iaşi, pro­fesorul Gheorghe Cliveti (directorul Institutului de Istorie „A.D. Xeno­pol“), spune că a aflat această ipoteză doar din discuţiile purtate cu Cojo­cariu, colegul său de catedră de la Istorie Modernă, şi nu are cu­noştinţă de alte informaţii. Totuşi, pentru spulberarea oricăror bănuieli, Cliveti vede cu ochi buni o iniţiativă oficială pentru verificarea mormântului lui Kogălniceanu.

De cealaltă parte, academicianul şi istoricul ieşean Alexandru Zub consideră această ipoteză ireală. Nici istoricul Stelea Cheptea, de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană din Iaşi, nu era în temă de existenţa acestui scenariu. Specializată în arheologie medievală şi coordonatoare a nume­roa­se situri în judeţul Iaşi, doamna Cheptea consideră că demersul de deshumare în acest caz poate fi anevoios. „Mereu există întrebarea «Dacă?» Şi prin muzee se mai pune capul de la unul şi picioarele de la un altul“, ne-a spus glumind Cheptea. „Este foarte greu să faci un asemenea demers. Nici nu ştiu unde trebuie să te adresezi. Cel mai probabil totuşi la Primărie, Cimitirul «Eternitatea» fiind în subordinea autorităţilor locale. Totuşi, iniţierea unor astfel de proceduri trebuie foarte bine justificată. De obicei, nu se permite. Dacă s-ar aproba demersul, sunt de acord cu un test ADN. Având în vedere că Mihail Kogălniceanu are încă urmaşi, nu ar fi greu. Este însă foarte costisitor. Singura analiză corectă este testul ADN. Altfel, poate fi un schelet oarecare“.

Părintele Gheorghe Şurpănelu, preotul paroh al Bisericii din Cimitirul „Eternitatea“, ne-a indicat şi el că, în urmă cu câţiva ani, în timpul unei comemorări organizate de Universitate la mormântul lui Kogălniceanu, preotul care a oficiat serviciul religios la eveniment ar fi adus, în treacăt, aminte de această ipoteză, cum că osemintele lui Kogălniceanu nu mai sunt în criptă. Ulterior, după ce a vorbit la administraţia Cimitirului „Eternitatea“, părintele Şurpănelu a revenit cu un apel telefonic, arătând că angajaţii unităţii ar fi găsit actul care atestă că Mihail Kogălniceanu este îngropat acolo;actul datează din 1891. Documentul aflat în custodia Cimitirului „Eternitatea“ nu ajută însă în descifrarea acestui mister, de vreme ce există un altul, în Fondul „Mihail Kogălniceanu“ de la la Biblioteca Naţională a României, potrivit căruia osemintele lui Al.I. Cuza şi Mihail Kogălniceanu au fost reînhumate în anul 1947 la Iaşi, după un periplu la Mănăstirea Curţii de Argeş, ferite de ofensiva Armatei Sovietice...

„Cavoul lui Kogăl­niceanu a fost spart încă în 1988!“

Nu în ultimul rând, un cunoscut scriitor ieşean a ţinut să aducă în atenţia publică un alt episod legat de mormântul cu pricina, fapt peste care s-a aşternut însă liniştea uitării şi „muşamalizarea“ specifică epocii de dinainte de 1989. Dramaturgul Mircea Radu Ia­coban, fost director al Muzeului Literaturii din Iaşi, susţine o investigaţie echivalentă cu deshumarea fostului mare om politic Mihail Kogălniceanu. Într-un text trimis „Ziarului de Iaşi“, intitulat „Cavoul lui Kogăl­niceanu a fost spart încă în 1988!“, Iacoban relatează cum, la finele perioadei comuniste, asupra criptei s-au produs agresiuni mult mai grave decât cele relatate în ultima perioadă:„Asupra cavoului lui Kogălniceanu s-au produs agresiuni mult mai grave, intrate cândva în atenţia Miliţiei, finalizate în coadă de peşte şi, apoi, trecute cu grijă sub tăcere“.

Iacoban povesteşte cum, în toamna anului 1988, a primit la Iaşi întâia delegaţie oficială de scriitori basarabeni. Printre oaspeţii lui Iacoban se numărau scriitori consacraţi peste Prut, precum Nina Josu, Arcadie Suceveanu (actualul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) şi Valeriu Matei (actualul director general al Institutului Cultural Român din Chişinău). După un itinerar la cele mai importante monumente ale fostei ca­pitale a Moldovei s-a ajuns şi la Cimitirul „E­ter­nitatea“. La mormântului lui Kogălniceanu, toţi vizitatorii au fost stupefiaţi:„Iată şi cavoul lui Ko­gălniceanu. Uşa e deschisă, basarabenii intră şi coboară. Rămân în maşină. Brusc, Valeriu Matei ţâşneşte pe scările cavoului:«Ce se întâmplă aici?» Cobor. Zidurile crip­telor şi plăcile de marmură sunt sparte cu ranga. Sicriul (pare-se, de plumb) al soţiei lui Kogălniceanu este tras mult afară din criptă, găurit şi scotocit. La fel, coşciugul unuia dintre fraţi. Şuviţe de păr cenuşiu, albicios, stofe putrezite, oase gălbui, o mâ­nă, adică, scheletul unei palme... S-a scormonit pretutindeni, căutându-se, probabil, bijuterii... Nu mai puteam articula o vorbă. Mâna tremură, lumânarea se stinge“, a scris Iacoban, făcând trimitere la una dintre cărţile sale, Puterea ingrată la români(Editura Cronica, 1990), în paginile căreia a relatat acest episod macabru, aproape ne­cunoscut opiniei publice ieşene.

Pe treptele ce coborau în cripta Kogăl­niceanu, Iacoban şi oaspeţii săi basarabeni au dat nas în nas cu Miliţia, care le-a luat şi am­prentele. Laboratorul criminalistic mobil al Miliţiei ieşene era prezent chiar lângă portiţa ce ducea în criptă. „Să zicem că făptuitorii oribilului sacrilegiu (care au izbit ore în şir cu dalta şi ranga acolo, în chiar centrul ci­mitirului, fără ca nimeni să-i audă?) vor fi descoperiţi. Şi mă tem că legile noastre nici n-au fost în stare să prevadă o asemenea infamie decât încadrând-o, la modul ge­neral, în categoria profanărilor de mor­minte.(...) Ce-şi vor fi spus cei de la Chi­şinău? Cum respectă şi apără ieşenii istoria neamului?“, mai arată în textul său Iacoban.

Secretomania, politică de stat în regimul comunist, a făcut ca presa vremii să nu sufle nici măcar o vorbă despre cazul profanării mormântului familiei Kogălniceanu. „Nicăieri n-a apă­rut, în presă, vreun rânduleţ despre cele petrecute atunci şi nici vreo ştire despre finalizarea cercetărilor. A venit Revoluţia, ţara avea alte griji. Subscriu la propunerea de a se întreprinde o investigaţie echivalentă cu deshumarea. S-ar cuveni însă, în acelaşi timp, de văzut cum, ce şi cât a cercetat Miliţia în 1988 şi cu ce rezoluţie s-a finalizat dosarul“, a mai transmis fostul director al Muzeului Literaturii din Iaşi.

De cealaltă parte, fostul director al Institutului Na­ţio­nal al Patrimoniului (INP), ieşeanul Alexandru Muraru, crede că iniţiativa deshumării osemintelor lui Kogălni­ceanu ar ridica probleme patrimoniale şi familiale:„Trebuie obţinut mai întâi acordul familiei, al urmaşilor acestuia. Sunt şi probleme patrimoniale la mijloc. Monumentul apar­ţine statului român. Un demers ar ne­cesita foarte multe drumuri, plus că autorităţile locale nu sunt foarte sensibile la aceste probleme mai profunde, identitare“.

""