Autor 59704 vizualizări


Paris, anii '40. Orașul este sub ocupație nazistă de patru ani, iar mișcarea de rezistență este în floare. În rândurile sale, un doctor îi ajută pe săraci și inițiază o operațiune pentru refugierea în Argentina. Doctorul Marcel Petiot trecea, așadar, drept un mare patriot. Adevărul a ieșit la iveală abia în martie 1944, când poliția i-a verificat locuința după ce vecinii s-au plâns de duhoarea ce venea dinspre apartamentul său. Oamenii legii au descoperit mai multe cadavre mutilate, plase pline cu brațe și picioare retezate și rămășițele a cel puțin 20 de persoane.

Marcel Petiot s-a dovedit a fi sadicul criminal pe care parizienii îl căutau de ani de zile, fără să știe că acesta se ascundea la vedere. Petiot este suspectat de cel puțin 60 de crime, însă numărul acestora rămâne încă necunoscut.

Marcel Petiot s-a născut pe 17 ianuarie 1897, la Auxerre. Se pare că ar fi arătat încă din copilărie tendințe sadice. În martie 1914, la vârsta de 17 ani, a fost diagnosticat de un psihiatru drept bolnav mintal. Cu toate acestea, atunci când s-a înrolat voluntar în armata franceză, după izbucnirea Primului Război Mondial, a fost primit fără probleme. Rănit în bătălie, tânărul Petiot a început să dea semne de tulburări mintale și a fost trimis la o casă de odihnă. Aici, a început să fure diverse obiecte, inclusiv morfină, portofele, scrisori etc. A fost arestat, apoi trimis la un spital psihiatric, unde a fost din nou diagnosticat cu depresie, dezechilibru mintal, neurastenie și tendințe obsesive. Chiar și așa, i s-a permis să revină pe front în iunie 1918. 

După război, Marcel Petiot a fost primit într-un program educațional dedicat veteranilor de război. În doar opt luni de zile a absolvit cursurile de medicină și – în pofida tulburărilor cu care fusese diagnosticat – a putut deveni medic. La începutul anilor '20 s-a instalat în orașul Villeneuve-sur-Yonne, unde și-a câștigat o reputație mai degrabă negativă din cauza unor practici medicale cel puțin neortodoxe, precum tratamente cu narcotice, avorturi (pe atunci ilegale), dar și din cauza unor furturi în care a fost suspect.

Prima lui victimă ar fi fost tânăra Louise Delaveau, fiica unui pacient, cu care a avut o aventură în 1926. Delaveau a dispărut brusc în luna mai, iar vecinii lui Petiot au dat apoi declarații potrivit cărora l-ar fi văzut pe acesta cărând cu mașina cu cufăr mare. Polițiștii au considerat însă că Petiot nu este suspect, cazul a fost clasat – considerându-se că tânăra Louise a fugit pur și simplu, iar în același an doctorul a fost ales primar al orașului. 

Din cauza unor deturnări de fonduri, Petiot a fost suspendat din funcția de primar în 1931. Cu toate acestea, se bucura în continuare de sprijin în comunitate și a fost ales consilier în departamentul Yonne. A pierdut și această funcție un an mai târziu, când a fost acuzat din nou de furt. Marcel Petiot plecase însă la Paris, unde dorea să înceapă o nouă viață.

În capitala Franței, Petiot și-a câștigat numeroși pacienți și a devenit un doctor cu reputație bună. Chiar și-așa, în jurul persoanei sale au apărut zvonuri cum că ar face avorturi ilegale și că ar face abuz de narcotice. În 1936, a fost din nou acuzat de furt, dar eliberat un an mai târziu. După izbucnirea războiului și căderea Franței, Petiot a găsit o metodă de a câștiga bani furnizând certificate de handicap false pentru cei care doreau să scape de recrutare. 

A început apoi să-și ascundă crimele sub masca unei operațiuni de ajutorare a celor care doreau să plece din Franța. Petiot susținea că poate aranja transporturi către Argentina sau orice altă țară sud-americană via Portugalia – bineînțeles, pentru prețul de 25.000 de franci de persoană. În această capcană au căzut francezi de rând, membri ai mișcării de rezistență, dar și evrei. Însă planul macabru al doctorului Petiot era altul:odată ce-și convingea victimele să-l plătească, le spunea acestora că autoritățile argentiniene cer vaccinarea refugiaților împotriva anumitor boli. Petiot îi injecta însă cu cianură sau Zyklon B, gazul folosit de naziști în lagărele morții. Mai mult, Petiot fura bunurile de valoare cu care victimele veneau la el, crezând că urmează să pornească la drum. În total, doctorul ar fi furat bunuri în valoare de 200 milioane de franci, o sumă uriașă pentru acele vremuri. 

Culmea este că această falsă operațiune a lui Petiot l-a adus în atenția Gestapoului. Poliția secretă nazistă a încercat să afle mai multe despre operațiunea prin care evreii și membrii rezistenței reușeau să fugă din Paris – când, de fapt, fuga lor se sfârșea tragic în casa doctorului Petiot. 

La început, Petiot arunca trupurile victimelor în Sena, însă o dată ce s-a răspândit vestea că în Paris există un criminal în serie, a început să le taie în bucăți, pentru a le ascunde mai ușor, sau să le incinereze în propria sa locuință. 

Printre victimele lui Petiot s-a aflat și o familie de evrei de origine germană care reușiseră să scape de naziști. Kurt și Margaret Kneller, alături de fiul lor în vârstă de șapte ani, au scăpat de trenurile morții, dar au avut un sfârșit la fel de tragic după ce au avut încredere în doctorul Petiot. Îi erau pacienți de mulți ani și au crezut că el îi va putea ajuta să fugă din Franța. La doar două luni după ce au scăpat din mâinile naziștilor, rămășițele membrilor familiei Kneller au fost descoperite în apele Senei. 

La începutul anului 1944, vecinii au început să se plângă de mirosul urât venind dinspre casa doctorului. Când polițiștii au făcut descoperirea macabră – rămășițele a peste 20 de persoane! – Petiot a susținut că acestea aparțineau unor germani sau trădători. Minciuna i-a câștigat suficient timp cât să poată fugi din nou. Petiot și-a schimbat numele și înfățișarea, iar după debarcarea din Normandia s-a alăturat Forțelor Franceze din Interior. Henri Valeria devenit ofițer de contraspionaj, însărcinat cu interogarea prizonierilor. În cele din urmă, Petiot a fost prins la finalul lunii octombrie, după ce a fost recunoscut la metrou.

Din închisoare, Petiot a susținut că putea fi considerat nevinovat, căci ucisese numai dușmani ai Franței. Cu altă ocazie, a declarat că el însuși a descoperit acele cadavre și că a presupus că erau ale unor colaboraționiști uciși de Rezistență. După anchetă, procurorii l-au acuzat de 27 de crime și alte delicte. În total, a avut 135 de capete de acuzare. Declarațiile sale – cum că oamenii dispăruți erau deja în Argentina sau că cei uciși erau agenți dubli aflați în serviciile Gestapoului – nu i-au convins pe jurați. La finalul procesului, Marcel Petiot a fost condamnat pentru 26 de crime și condamnat la moarte.

A fost executat prin ghilotinare pe 25 mai 1946. Se pare că ultimele sale cuvinte ar fi fost:„Domnilor, să nu vă uitați. Nu va fi frumos.”

""