Autor 11489 vizualizări


1241. Rogerius, Carmen Miserabile (Cântecul de jale). Invazia mongolilor

conduşi de Cadan în Transilvania

, , Regele Cadan, făcând un drum de trei zile prin păduri, între Rusia şi

Cumania, a ajuns la bogata Rodna, un oraş al teutonilor, aşezat între munţi

înalţi, unde se află o mină de argint a regelui, şi în care locuia mare mulţime de

oameni. Cum erau încă oameni războinici şi nu duceau lipsă de arme auzind

sosirea tătarilor, le-a ieşit în întâmpinare în afara oraşului, prin păduri şi munţi.

Iară Cadan, văzând mulţimea lor înarmată, a dat dosul, prefăcându-se că fuge

dinaintea lor. Atunci întorcându-se locuitorii cu izbândă, au aruncat armele şi

au început a se îmbăta cu vin, precum le-o cere nebunia lor teutonică. Tătarii,

însă, venind dintr-odată, au pătruns în oraş din mai multe părţi, căci nu aveau

şanţuri, ziduri şi întărituri, şi cu toate că dintr-o parte şi dintr-alta s-a întâmplat

un măcel mare, locuitorii, văzând că nu li se pot împotrivi, s-au lăsat cu totul

în voia lor. Cadan a luat oraşul sub ocrotirea sa. Pe comitele oraşului

Ariscaldus, împreună cu şase sute de teutoni înarmaţi, luaţi pe alese, i-a

alăturat ostaşilor săi şi a început să vină cu ei dincoace de păduri.

Iară Bochter cu alţi regi au trecut râul numit Siret şi au ajuns în ţara

episcopului cumanilor. Învingând pe oamenii care se adunaseră la luptă,

prinseră a cuprinde ţara în întregime....”

”...Corpurile acestora au fost ciopârţite de înfiorătoarele săbii că, chiar

după retragerea duşmanilor, deşi fuseseră mult căutate n-au putut fi găsite. Iar

despre numărul laicilor mai mari şi mai mici care se înecaseră în bălţi şi în ape,

arşi în foc sau omorâţi de sabie, nu se poate pune temei pe vorba nici unui om.

Căci zăceau pe câmpii şi pe drumuri cadavrele multor morţi, unele cu capul

tăiat, altele sfârtecate în bucăţi;în vile şi în biserici în care se refugiaseră cei

mai mulţi, se aflau numeroase corpuri arse. Această distrugere, acest prăpăd şi

acest măcel, ţinu ocupate drumurile două zile şi tot pământul era înroşit de

sânge. Şi stăteau leşurile pe pământ, cum stau la păşune în câmpiile nelucrate

turmele de vite, de oi şi de porci, şi cum stau în carierele de piatră blocurile

tăiate pentru construcţie..... Ce să mai vorbim, deci de argintul, de caii, de

armele, de hainele şi de alte lucruri ale atâtor oameni care au făcut fie în

luptă, fie în fugă? Caii cu şeile şi frâiele, fără călăreţi, alergau prin livezi şi

dumbrăvi şi din pricina zgomotului deveniră atât de furioşi că păreau că au

înnebunit de-a binelea....”

“După ce au prins câţiva inşi care se ascunseră prin păduri le-au dat

drumul spunându-le că oricine ar voi să li se supună, li se va da libertatea de a

veni acasă, însă într-un anumit timp. Oamenii au dat crezământ acestor vorbe

ale lor, fiindcă, din cauza lipsei de hrană mureau de foame. Astfel toţi câţi mai

rămăseseră în viaţă s-au întors pe la casele lor. Şi cum pădurile erau mari,

popor nenumărat stătea ascuns în ele;aşa că ţara s-a populat la cale de trei zile

şi fiece sat şi-a ales dintre tătari ca rege pe cine a dorit. După ce s-a făcut

aceasta, fiindcă era timpul secerişului, au strâns cu toţii recolta şi au adunat-o

în hambare împreună cu paiele şi cu fânul.... Şi-au ales cneji, adică balivi care

să facă dreptate, să le procure cai, animale, arme, daruri şi veşmintele

trebuincioase. Şi astfel gazda mea era dintre domnii aceştia şi conducea

aproape o mie de case. Şi erau aproape o sută de cneji. Aveam pace, târguri şi

fiecăruia i se dădea dreptate ce i se cuvenea ... Cnejii se adunau aproape în

fiecare săptămână...

Într-o împrejurare oarecare aproape toţi cnejii dădură ordin ca din

anumite case să vie în prezenţa acelora, cu daruri, bărbaţii, femeile şi copiii....”

(Şt.Pascu, L. Maior, Culegere...., I, p.32-33)

Sec. XIII. Fäzl al Lah Räsid ed Din Suma istoriilor. Despre luptele românilor cu

mongolii

"În toamna lui kulkana yil, care este anul şoarecelui, corespunzând

anilor şase sute treizeci şi şapte, când Büyük Kaan şi Möngka Kaan s-au întors

din Däst-i Kîpčak prin porunca yarlîcului Kaanului, principele Batu, fraţii săi

Kadan şi Büri şi Böcek au pornit împotriva ţării Urus şi a poporului Kulah-e

Siyahan şi au luat în nouă zile marele oraş al uruşilor al cărui nume este

Mänkerman. Apoi, toate oraşele lui Uladimur. Ei înaintau rânduiţi în tömän

după tömän şi au luat cetăţile şi ţările care se aflau în drumul lor. Au asediat

toţi împreună oraşul lui Uc oghul Uladimir şi l-au luat în trei zile.

Şi în kukăr yil, anul morţii lui Ögädäy Kaan, ei au traversat la mijlocul

lunii de primăvară munţii Yaprak Tak spre Polari şi Basghurzi.

Şi Orda şi Baydar, mergând pe mâna dreaptă, după ce au trecut prin

Illavut, l-au întâlnit pe numitul Barz cu o armată şi l-au înfrânt.

Şi Kadan şi Büri mergând spre poporul Sasan, au învins acest popor

în urma a trei lupte.

Şi Böcek mergând pe drumul Valahiei Negre (Kara Ulagh) prin munţii

acolo a înfrânt acest popor Ulagh (akam-i ulagh). Şi de aici a intrat în

pădurile şi munţii Yprak Tak Bayak Buk sau Babak Tok la hotarele lui Miselev

şi i-a înfrânt pe duşmanii care se aflau acolo gata de luptă.

Şi prinţii mergând pe aceste cinci drumuri pomenite au cerut în

întregime ţările Basghurzilor, Macarilor şi Sasanilor şi punându-l pe fugă pe

padişahul lor, pe Kelar, au petrecut vara pe râurile Tisa şi Tunha.

Şi Kadan a plecat în expediţie cu o oaste şi a cucerit ţările Takut Uyrad

şi Saran şi l-a pus pe fugă pe rege (Kiral) padişahul acestor ţări, până la ţărmul

mării. Iar când el s-a aşezat într-o corabie în oraşul Telekîn, care se află pe

malul mării şi a mers pe mare, Kadan s-a întors.

Şi el a luat oraşele românilor (ulakut) Tîrnin şi Kila, în urma unor

mari bătălii.

Şi vestea morţii Kaganului (Ogädäy) nu sosise încă la ei".

(România. Documente..., p.40)

sursa:Adina Berciu-Draghicescu, Liliana Trofin, Culegere de documente privind istoria romanilor, secolele IV-XVI, Bucuresti, 2006.