Lupte aeriene în august 1944 deasupra judeţului Argeş jpeg

Lupte aeriene în august 1944 deasupra judeţului Argeş

 Cotitura de la 23 august 1944 a surprins neplăcut conducerea de la Berlin şi dictatorul Adolf Hitler a decis să se răzbune crunt pe trădătorii de la Bucureşti. Avea nevoie şi de menţinerea pentru un timp măcar a controlului asupra regiunii bogate în petrol. Cum unităţile de infanterie erau destul de puţine pentru cucerirea unui oraş de suprafaţa capitalei României, s-a dat ordin aviaţiei, celebra Luftwaffe, să distrugă în stil sălbatic clădirile scăpate de furia bombelor americane. Era nevoie de nimicirea moralului pentru a deschide drumul coloanelor terestre, motorizate.

          Judeţul Argeş nu era interesant din punct de vedere militar, dar se afla în calea avioanelor germane ce se îndreptau spre capitală. Pe 26 august 1944 au fost semnalate 11 avioane inamice de bombardament şi transport şi de la aerodromul Geamăna au fost ridicate aparatele IAR-80 aparţinând Flotilei 3 vânătoare. A fost o gravă scăpare a comandamentului inamic de a trimite avioane lente fără protecţie din partea vânătorilor de tip Me-109 sau FW-190. Probabil aerodromul, considerat de rezervă şi bombardat deja de către aviaţia americană, n-a fost considerat un pericol real pentru o formaţie destul de mare. A urmat o încleştare dură ce s-a soldat cu aterizarea forţată a unui bombardier german în comuna Valea Mărului, satul Gălăşeşti, şi a fost capturat echipajul format din patru militari. Avionul IAR-80 cu nr. 406 a fost avariat la motor  şi a aterizat forţat la Ciupa, pilotul scăpând cu viaţă.

          Intervenţia eroică a piloţilor de pe avioane vulnerabile a dus la limitarea pierderilor de vieţi omeneşti şi a pagubelor materiale din regiunea capitalei.