Luptători fără morminte

Când a plecat spre Bucureşti în fruntea trupelor sale de panduri, Tudor Vladimirescu ştia că are foarte puţine şanse să scape cu viaţă din această aventură. Se amesteca într-o situaţie politică extrem de complicată a cărei evoluţie era imposibil de prevăzut. Conspiraţia grecească, urmărind eliberarea de sub stăpânirea otomană, declanşa revolta armată.

Sprijinită iniţial de Rusia, Eteria începea ostilităţile cu turcii pe teatrul de operaţiuni al Ţărilor Române. Moldova şi Valahia, după un secol de regim fanariot, se redeşteptau în dorinţa revenirii la domniile pământene. Marile monarhii europene, învingătoarele lui Napoleon, tremurau în faţa pericolului revoluţionar care devenea mai puternic decât fostele divizii ale lui Bonaparte. Semiluna otomană apunea încet, încercând, totuşi, să reziste pe mai multe fronturi, în deplină cunoştinţă că Moscova simte din ce în ce mai mult briza Bosforului în faţa armatelor sale.

Într-un asemenea cazan politic trebuia să se amestece un mărunt dregător dintr-o provincie obscură a Valahiei?

Vladimirescu nu era un idealist pierdut în iţele unei politici pe care nu o înţelegea. Vorbea câteva limbi străine, călătorise în Europa, ştia Viena şi iţele Sfintei Alianţe. Era pragmatic şi strânsese o avere pentru care nu arătase nici ezitare, nici scrupule. Era uns cu toate alifiile, într-un timp în care încrederea era fatală şi înţelegerile durau mai puţin decât rostirea în biserică a jurământului care le consfinţea. Lucru valabil, nu numai aici, la Gurile Dunării.

Asasinarea lui Vladimirescu era previzibilă

Ţarul dezavuează Eteria la scurtă vreme după ce Ipsilanti plecase în cruciada grecească. Mişcarea rusească prăbuşeşte tot planul, deşi politic, Imperiul Ţarist avea tot interesul, la prima vedere, ca o mişcare de eliberare anti-otomană să macine forţa turcilor şi să facă mai uşoară înaintarea muscală în Balcani. Dar nu a fost aşa. Dincolo de misticismul lui Alexandru I, manipulat cu măiestrie de Metternich, mai trebuie să fi fost o explicaţie. Viitorul avea sa aducă o situaţie similară.

Vara lui 1944, după anihilarea Grupului de Armate Centru, Armata Roşie ajunge pe malul Vistulei. Rezistenţa poloneză declanşează insurecţia în Varşovia. Stalin va ordona trupelor sale să nu facă niciun pas înainte. Hitler desfăşoară nestingherit represalii feroce. Revolta este anihilată, apoi germanii au timp să distrugă, stradă cu strada, casă cu casă, tot oraşul. Abia apoi Stalin reia marşul către Berlin. Nu avea niciun interes să ajute o mişcare de independenţă cu care ar fi avut probleme mai târziu. Practic, l-a lăsat pe Hitler să-i facă un serviciu. Poate şi Alexandru I a văzut lucrurile în mod asemănător şi i-a lăsat pe turci, inamicii lui, să-i facă un serviciu distrugând armata Eteriei.

Când jocurile erau făcute la un asemenea nivel, soarta lui Vladimirescu era şi ea pecetluită. Interesele ruşilor, ale austriecilor, ale turcilor, ale boierilor pământeni şi ale grecilor erau atât de diverse şi de complicate încât asasinarea sa era previzibilă. Rămâne o mare întrebare. Ştiind prea bine toate acestea, de ce s-a amestecat Tudor Vladimirescu în toată povestea?