Autor 7454 vizualizări


Pentru romani, religia era un aspect extrem de important al vieții. Viața de zi cu zi se împletea cu aspectele religioase care conturau gândirea și modul de acțiune al romanilor.  Iar acest lucru se poate observa pe toate treptele sociale. Zeii, sărbătorile, ceremoniile aveau un loc foarte important pentru toți romanii indiferent de statutul lor. Autoritatea se împletea cu religia. Și astfel, se ajunge la o multitudine de ceremonii. Ceremonialul proclamării imperiale, intrarea triumfală în oraș, ceremonialul adventus sau chiar ceremonii importate cum ar fi ceremonialul ridicării pe scut, specific popoarelor de neam germanic. Toate aceste acțiuni serveau la control, la crearea și menținerea unei imagini,  la propagandă.  Prin studierea ceremoniilor putem afla informații utile despre perioada respectivă, despre gândirea romanilor, despre gândirea politică și nu numai.

Dar să ne aplecăm puțin atenția asupra ceremonialului adventus. Acest ceremonial nu este foarte cunoscut, iar sursele ne oferă puține exemple și detalii în ceea ce privește acest aspect. Ceremonialul adventus puncta intrarea împăratului roman într-un oraș. Deși Imperiul Roman era vast, iar împărații obișnuiau să se mute dintr-un loc în altul, prezența împăratului într-un oraș care nu era capitala, era un eveniment important. Importanța acestui eveniment era atât de mare încât întregul oraș participa la pregătirea ceremonialului. Un astfel de eveniment, cu siguranță, rămânea întipărit în memoria cetățenilor pentru mult timp. Acest lucru fiind benefic pentru cei care studiază lumea romană, deoarece aceste informații au ajuns și la noi. Venirea împăratului într-un oraș avea consecințe economice și sociale. Este adevărat că pregătirea unui astfel de eveniment presupunea mult efort și multe cheltuieli din partea întregului oraș, dar erau și beneficii. Aceste beneficii constau în donații, organizarea de jocuri, scutirea de taxe. Astfel putem considera că prezența împăratului era de bun augur.

De obicei orașul era anunțat cu mult timp înainte de venirea împăratului, chiar și cu un an înainte. După primirea unui asemenea anunț, pregătirile pentru  primirea împăratului începeau imediat.

Ceremonia se desfășura conform unui plan bine pus la punct. La începutul ceremonialului avea loc  “occurus”. Acest occurus presupunea o procesiune a senatorilor, urmați de alți reprezentanți ai orașului. Aceștia purtau cu ei zeul protector al orașului. Procesiunea avea loc pentru a putea întâmpina împăratul în afara orașului și cât mai departe cu putință. Acest lucru se făcea pentru a arăta împăratului dorința puternică a orașului de a-l primi cât mai repede.  După occursus are loc introitus, cu alte cuvinte, intrarea proriu-zisă a împăratului în oraș. După intrarea împăratului are loc procesiunea demnitarilor care il  întâmpinasera pe acesta. La ceremonial iau parte oameni din toate rândurile sociale.  În primul rând, îi găsim pe conducătorii orașului, pe membrii aristocrației, urmați apoi de către senatori, preoți și oamenii orașului care țineau în mâini crenguțe de măslin, lauri, torțe, animale ce urmau a fi sacrificate în onoarea împăratului. Apoi împăratul vizita cel mai important templu al orașului unde aducea un sacrificiu zeului respectiv în semn de mulțumire.  După toate acestea împăratul ținea un discurs  într-un loc public.

Au fost mulți împărați care au trecut printr-un astfel de ceremonial, însă informațiile oferite de surse nu sunt foarte multe. Uneori doar ni se menționează vizitarea unui oraș de către un împărat anume. Alteori primim mai multe detalii. Dar parcă niciodată nu sunt suficiente. Cele mai satisfăcătoare scrieri despre astfel de evenimente sunt cele care conțin cât mai multe detalii, inclusiv discursul împăratului. Însă acest detaliu îl găsim cel mai des în cazul ceremonialului proclamării imperiale. Un astfel de detaliu este important deoarece ne oferă informații prețioase asupra gândirii politice a perioadei, cu precădere asupra ideilor politice ale autorului.

Printre împărații care au trecut prin ceremonialul adventus se numără Nero Claudius Caezar, Iulianus Augustus, Constantius, Vespasian, Constantin I și alții. Desigur că fiecare exemplu în parte este diferit din cauza perioadei, a contextului și a firii oamenilor. Însă, per ansamblu, ordinea desfășurării evenimentului este aceeași.

Pentru a putea înțelege mai bine acest eveniment, importanța și impactul lui în societatea romană, ne vom opri asupra a două exemple. Aceste exemple vor fi Nero Caludius Caezar și Iulianus Augustus. Doi împărați foarte diferiți, două perioade diferite, două contexte diferite.

Vom începe, așadar, cu primul exemplu, și anume, cel al împăratului Nero Claudius. Cel ce ne oferă informații prețioase despre acest împărat este Suetonius cu a lui carte   „Viețile celor doisprezece  cezari”.  Pe lângă toate detaliile interesante despre împărat, regăsim și următorul text:

Întors din Grecia la Neapole, unde repurtase cea dintâi glorie ca artist, intră în oraș  pe un car cu cai albi, printr-o spărtură făcută în zid anume, cum se obișnuia pentru învingătorii la jocurile sacre. La fel făcu în Antium, Alba și Roma. Dar la Roma era pe carul pe care intrase odinioară în triumf Augustus. Îmbrăcat în purpură și cu o hlamidă cu stele de aur, purta pe cap coroana olimpică, în mână dreaptă pe cea phitică, iar celelalte coroane erau duse cu pompa înaintea lui, cu inscripții care arătau locul victoriei și adversarii învinși, subiectul cântecelor și pieselor cu care a învins.

Carul era urmat de cei care aplaudau într-una, ca în ovații, strigând că ei sunt cavaleri augustani și soldați din triumful lui.

De aici, după ce a fost dărâmat circul Maximus, pentru a-i deschide trecerea, se îndreapta spre Velabrum și for, ajungând la Palatin și templul lui Apollo.

În calea lui se jertfeau animale, ici și colo se împrăștiau parfumuri, se lansau păsări, i se aruncau panglici și bomboane…

După cum putem observa, în acest text este descris ceremonialul adventus. Descrierea prezintă destul de multe de detalii pentru a putea fi  identificat  ceremonialul. În  primul rând, este precizat faptul că împăratul Nero intra într-un oraș. Lucru care ne duce, din start, cu gândul la un eveniment important. Sunt enumerate câteva orașe vizitate de împăratul Nero, iar apoi este descris tot evenimentul ce a avut loc la Roma. Putem presupune că a fost ales orașul Roma din mai multe motive. Unul dintre motive ar fi că de aici avea autorul cele mai multe informații. Un alt motiv ar fi amploarea ceremonialului, având în vedere că era vorba despre capitala Imperiului.

Ne este menționat faptul că în fiecare oraș vizitat a intrat în oraș pe un car cu cai albi așa cum făceau învingătorii la jocurile sacre. Diferența consta în carul folosit la Roma. Aici Nero apare pe carul care aparținuse odinioară lui Augustus. La Roma trebuia să pluseze. Fastul ceremonialului, importanța și măreția împăratului trebuiau să se reflecte în fiecare detaliu, oricât de minor ar fi fost acesta.  Apoi ne sunt descrise veștmintele împăratului. Purpura și coroanele erau însemnele măreției și puterii lui. Purta pe cap coroana olimpică a învingătorului pentru că reușise să-i cucereacă pe oameni cu versurile și cântecele sale. Ținea coroana phitică și era înconjurat de toate celelalte coroane tocmai pentru a arăta măreția lui și faptul că era un învingător absolut.  Desigur că faptele lui trebuiau lăudate și elogiate. De aceea carul era urmat de oameni care aplaudau și strigau.

Așa cum se obișnuia în timpul ceremonialui adventus, împăratul trebuia să ajungă într-un loc public unde să țină un discurs, iar apoi la un loc sacru unde să aducă o jertfă de mulțumire.

Suetonius, din păcate, nu ne oferă detalii privind un discurs al împăratului Nero cu această ocazie. Însă, aflăm de la el că, după acest succes artistic, Nero făcea tot posibilul pentru a-și cruța corzile vocale, ba chiar punea pe altcineva să pronunțe cuvintele în locul lui.

Acest ceremonial ne ajută să înțelegem fastul în fiecare acțiune intreprinsă de împărat sau pentru împărat. Împăratul avea o latură divină ce trebuia exploatată. Lumea trebuia să vadă măreția și puterea conducătorului lor, iar împăratul trebuia să se asigure de supunerea și iubirea celor pe care ii conducea. De obicei, aceste ceremonii erau momente bune pentru propagandă politică, iar ceremonialul adventus nu este o excepție. Pe lângă semnificația religioasă, o întâlnim și pe cea politică. Zeii erau implicați fiind menționați, scoși în oraș, aducându-li-se jertfe. Politica o întâlnim în discurs, în însemnele purtate de împărat și de apropiații acestuia. Totul era un adevărat spectacol bine pus la punct.

Al doilea exemplu asupra căruia ne vom opri în încercarea noastră de a face puțină lumină în mentalitatea lumii romane prin cunoașterea și înțelegerea ceremonialului adventus este împăratul Iulianus.

Despre acest împărat găsim informații și detalii prețioase scrise de Ammianus Marcellinus în cartea sa, „Historia Romana”. Ammianus Marcellinus este o sursă foarte importantă pentru studierea imperiului roman. Detaliile oferite de el sunt numeroase, iar perioada de timp acoperita este destul de mare.

Impăratului Iulianus este un exemplu foarte bun si foarte diferit fata de Nero din cauza contextului în care se află în momentul în care participă la ceremonialul adventus. Aici este vorba despre războiul dintre el și împăratul Constantius. Este interesant de observat cum decurgeau lucrurile într-un astfel de context.  Din Ammianus Marcellinus aflăm:

“ Pe când se găsea în această stare de nesiguranță, pe neașteptate au venit…soli trimiși să-l anunțe că a murit Constantius și că…l-a lăsat successor în puterea imperială. Știrea aceasta l-a eliberat de teama primejdiilor și de grija tulburărilor civile...a dat ordin de plecare în Thracia…Toți cei pe care-i conducea îl urmau în pas sprinten…Aflându-se îndată la Constantinopol de sosirea lui, toată lumea, fără deosebire de vârstă și de sex, a alergat în cale-I, ca și cum avea să vadă pe cineva coborând din cer. A fost primit în a treia zi a idelor lui decembrie, cu salutul respectuos al senatorilor și în aplauzele entuziaste ale populației. Mergea înconjurat de gradele superioare militare și de fruntașii civili, care-l conduceau într-o ordine desăvârșită și ochii tuturor erau îndreptați cu mare admirație spre el…”

După cum putem înțelege din text, războiul civil dintre Iulianus și Constantius se încheie pentru că acesta din urmă moare, lăsând în locul său, chiar pe rival, și anume, Iulianus.  Este interesant de observat cum Constantius nu găsește pe nimeni mai demn de a lăsa ca moștenitor decât pe Iulianus. Pentru Iulianus, ca și pentru imperiu, acest lucru a fost o  victorie și o ușurare în același timp. Nimeni nu trebuia să-și mai facă acum griji în ceea ce privea tulburările civile, pierderile economice, pacea și alte probleme ce puteau să apară în urma unor confruntări directe între Iulianus și Constantius.  În continuarea textului începe descrierea intrării în orașul Constantinopol al împăratului. Din descriere putem vedea clar că este vorba despre ceremonialul adventus. Nu este o situație tipică din cauza circumstanțelor. Venirea împăratului nu este anunțată cu mult timp înainte, oamenii află cu puțin timp înainte de sosirea lui. Cu toate acestea se menționează că oamenii, la aflarea veștii, s-au mobilizat imediat pentru a-l putea primi așa cum se cuvine. Ordinea  celor prezenți este aceeași, de la senatori și aristocrați, la preoți și oameni simpli. Toți se adună să-l salute, să-l aplaude, să-l ovaționeze pe împărat.  Aceasta ceremonie este descrisă de Ammianus ca o explozie de bucurie în rândul tuturor celor prezenți.  Toată lumea îl admira pe acest tânăr care reușise să răpună atâția regi și atâtea popoare, iar acum ajunsese în fruntea imperiului printr-o forță divină.

Evenimentul nu este relatat in detaliu, dar noi putem presupune că a urmat un discurs și o vizită la locurile sacre.

Deși contextul este diferit, lucrurile se desfășoară cam la fel. Atât Nero, cât și Iulianus trebuie să fi profitat din plin de astfel de evenimente pentru a se impune, pentru a se arăta. Iar poporul, de asemenea, căuta să vadă și să arate, în același timp, bucuria de a vedea.  Este aproape ca și cum fiecare avea rolul său de îndeplinit într-o piesă de teatru la o scară mult mai mare. Și toate acestea pentru a fi păstrată o anumită ordine. Acesta este un mod de a vedea lucrurile, desigur superficial și cu mult timp după. Cu siguranță că în acele vremuri romanii priveau aceste evenimente cu totul altfel. Importanța lor era foarte mare. Dovadă sunt tocmai sursele scrise pe care le citim și le consultăm mereu și mereu.

Ceremonialul adventus este interesant de studiat datorită fastului din jurul său și a semnificațiilor, atât religioase, cât și politice. Deși, la prima vedere, nu pare a fi un eveniment care ar trebui să atragă prea mult atenția, ceremonialul adventus oferă informații utile despre lumea romana. Trebuie reținut un lucru și anume că pentru a putea înțelege o civilizație trebuie să-i întelegi religia și limba. Dacă deții aceste două chei poți apoi deschide, ușă cu ușă, misterele acesteia.  Acest lucru se aplică și în cazul romanilor. Lumea lor poate fi ușor pătrunsă cu ajutorul religiei care te duce vrei nu vrei înspre politica. Cele două aspecte fiind împletite,  creând o lume unică ce merită a fi cunoscută. Iar unul din acești mici pași îl constituie și ceremonialul adventus.

Bibliografia:

1.      AMMIANUS Marcellinus, Historia Romana; București;Editura Științifică și Enciclopedică, 1982. 756 p.

2.      GAIUS SUETONIUS, Tranquillius-Vietile celor doisprezece cezari, București;Editura Științifică:1958. 452 p.

3.      ***Istoria Augusta, București;Editura Științifică, 1971, 676 p.

4.      OLARIU, Cristian: Ideologia Imperială în Antichitatea târzie, Ed. Universității din București, 2005. 195 p.

5.      *** Therhetoric of power in late antiquity, Tauris Academic Studies, Londra