Lumea greacă după războiul peloponesiac

Autor 2955 vizualizări


Secolul al IV-lea a suferit consecinţele marii confruntări dintre cetăţile greceşti, în fiecare producându-se anumite mutaţii, iar raporturile de putere se modifică şi ele. Să vedem câteva dintre trăsăturile lumii grecesti de după războiul peloponesiac.

Au loc în primul rând o serie de modificări pe plan economic. Proprietăţile funciare tind să devină mai mobile, circulaţia monetară suferă o inflaţie relativă, dar se dezvoltă meşteşugurile. Athena, marea perdantă a războiului, se redresează destul de rapid în domeniul agrar. Un fenomen interesant care încet-încet capătă amploare este cel al “băncilor”, care finanţează în mod special călătoriile pe mare. Creşte astfel activitatea comercială.

Pe plan social are loc schimbarea de statute juridice, valorile comune ale grecilor fiind înlocuite de un oarecare individualism reflectat în reapariţia mormintelor de familie. Corpul civic cunoaşte o mai pronunţată stratificare, iar elementele străine devin şi ele mai frecvente, fie că sunt promovate de tirani sau prin îmbogăţirea proprie. În domeniul militar scade importanţa triadei cetăţean-ţăran-soldat. Meşteşugarii şi negustorii în schimb câştigă în însemnătate şi încep să se organizeze în asociaţii profesionale private.

Tot în domeniul militar se remarcă apariţia profesioniştilor în materie de război, adică generalii şi soldaţii de carieră, precum şi mercenarii, dar şi în materie de discurs politic. Tactica militară se schimbă şi ea ca urmare a războiului:falanga greu înarmată va fi înlocuită de pedestrimea uşoară, cavaleria va deveni mai importantă, tehnica de asediu se îmbunătăţeşte. Cum războiul este din ce în ce mai mult o stare de fapt, cetăţile se vor orienta spre crearea de alianţe îndreptate împotriva unora dintre greci, orientalilor sau macedonenilor.

Ce se întâmplă la Athena? Modificările de regim politic, respectiv oscilaţia între democraţie şi oligarhie, se vor face resimţite încă din timpul războiului. Astfel, în anul 411 a.Hr. avem o lovitură de stat prin care democraţia este înlocuită cu un regim al celor puţini. Dispare plata funcţiilor publice şi protecţia ordinii constituţionale nu mai este asigurată. Conduce acum un sfat alcătuit din 400 de membrii, care îl înlocuia pe cel de 500. Teoretic exista şi o adunare de 5000 de cetăţeni, care se reunea la cererea sfatului care însă evită să o convoace.

Regimul oligarhic se zguduie însă din pricina situaţie externe delicate, căci Sparta ameninţă serios coaliţia atheniană. Se formează două partide:moderaţii conduşi de Theramenes, care doreau continuarea războiului şi cedarea puterii adunării cetăţeneşti, şi radicalii conduşi de Antiphon, Peisandros şi Phyrnicos, care respingeau cedarea puterii adunării. Moderaţii se vor impune la finele anului 411, reinstaurând democraţia, nelipsind procesele şi exilurile celor din partida adversă.

Dar nu durează mult până la ce-a de-a doua schimbare de regim politic, chiar în urma înfrângerii Athenei la Aigos Potamos în anul 405 a.Hr. Conform tratatului de pace, la iniţiativa Spartei este aleasă o comisie de 30 de persoane care să redacteze o nouă constituţie, cu scopul de a curăţa Athena de demagogi. Dar în practică comisia va deveni la rându-i tiranică. Cei 30 de tirani numeau magistraţii şi consiliul celor 500, având la dispoziţie o gardă de purtători de bice. Doar 3000 de cetăteni au autorizaţia de a rămâne în oraş, ca urmare a intensei campanii de prigonire, îndeosebi a metecilor şi nou-veniţilor.

Practica aceasta o susţine Critias, elev al lui Socrate, căruia i se opune viguros Theramenes, care însă va plăti cu viaţa pentru îndrăzneală. Partizanii săi se retrag în portul Pireu, luptându-se cu cei din oraş în ciocniri violente care vor culmina cu înfrângerea lui Critias la Mounychia. Partizanii tiranilor se vor retrage la Eleusis. Regele spartan Pausanias îi va chema pe toţi la împăcare, iar al doilea regim oligarhic ia sfârşit. Trasybulos, liderul democraţilor din port, încearcă adoptarea unei politici favorabile integrării metecilor şi introduce amnistia generală. Funcţiile sunt iar plătite, vechile instituţii restaurate, legile revizuite, ajungându-se în bună măsură la situaţia politică dinainte de razboi.

În ceea ce priveşte Sparta, aici corpul civic, extrem de solicitat de război, va suferi unele înnoiri, după cum reiese din tulburările care vor afecat cetatea după moartea regelui Agis al II-lea în 398 a.Hr. Agesilaos este cu greu impus ca urmaş, iar un grup de conspiratori plănuieşte să răstoarne situaţia politică. Cinadon, liderul conspiratorilor, conduce un grup de cetăţeni care fac parte din categorii noi, şi anume inferiorii (hypomeiones) şi hiloţii îmbogăţiţi (neodamodeis), categorii ce stau martore schimbărilor din cadrul corpului social.

Cu toate acestea, instituţiile politice al Spartei rămân aceleaşi, deşi se remarcă totodată o micşorare a autorităţii regale. Acestea categorii civice intermediare au importanţa lor, căci vor constituie de acum baza de recrutare pentru expediţiile din Asia şi în general, expediţiile militare din afara Peloponezului. În esenţă, în Sparta se menţine militarismul aristocratic.

Ce alte regimuri se conturează în spaţiul elen? Avem pe de-o parte monarhiile, dar regimul este considerat marginal lumii greceşti, sau o stare de fapt arhaică, de la începutul istoriei elene. Dar treptat monarhia devine o realitate poltică viabilă, opusă regimului tiranic, lipsit de legitimitate şi sub semnul interesului personal. Monarhii funcţionale întâlnim în cazul Macedoniei sau Epirului.

Mai întâlnim şi forma de guvenământ federală, ca în cazul Thessaliei, unde diverşii monarhi militari îşi coagulează puterea în forma tagos-ului federal, liderul confederaţiei thessaliene. Iar tirania cu siguranţă că se menţine în multe zone, în special în lumea colonială din vest.

Tiranii acced la putere tot mai violent, ajutaţi de multe ori de mercenarii care primesc drept răsplată cetăţenia şi alte privilegii. Tiranii iniţiază politici militare de anvergură şi se implică tot mai mult în viaţa cetăţenilor. Un exemplu relevant avem din Syracusa, unde tiranii Dionysios cel Bătrân şi Dyonisios cel Tânăr ajung să domine celelalte cetăţi greceşti din Sicilia, ba chiar dislocând populaţii şi intervin şi în Italia sudică şi Grecia continentală sub pretextul ameninţării cartagineze.

Bibliografie:

Chamoux, Fr., Civilizaţia greacă, Bucureşti, 1985.

Petre, Zoe, Cetatea greacă, Bucureşti, 2000.

""