Lumea arde în marea criză şi conducătorii se înarmează

Autor 492 vizualizări


Furtuna provocată de prăbuşirea bursei din New York în toamna anului 1929 a fost considerată cea mai mare catastrofă economică din istorie şi specialiștii ȋn domeniu și cei din economie prezintă pe larg date despre impactul asupra mediului de afaceri şi asupra maselor populare. Clasa politică din fiecare stat s-a proclamat imediat unica salvatoare a fericirii universale şi au fost lansate planuri peste planuri pentru ridicarea nivelului de trai şi pentru salvarea sistemului financiar. Aceasta a fost o minciună pentru a salva imaginea unor lideri ce au înşelat încrederea mulţimilor de votanţi și care nu aveau nici cea mai micǎ pregǎtire ȋn domeniul administrǎrii statelor. Numai voturile sau comploturile le aduseserǎ puterea și fǎceau eforturi pentru menținerea cu orice preț ȋn cabinetele cǎlduțe. 

 Conducătorii din palate somptuoase aveau alte probleme în anul 1929. Erau interesaţi de o puternică înarmare pentru viitorul război mondial pentru împărţirea sferelor de influenţă. Nimic nu rezista în faţa poftei de putere și planeta nu-i mai ȋncǎpea. Nici ţările mici nu erau iertate de această maladivă cursă a înarmărilor. Astfel, Turcia, rămăşiţa fostului imperiu otoman, nu se caracteriza printr-o economie înfloritoare, dar a comandat două distrugătoare Adatepe şi Kocatepe, firmei Ansaldo din Italia. Erau mai ieftine în comparaţie cu cele produse în Marea Britanie sau Franţa. Cum navele aveau patru tunuri de calibrul 120 mm montate individual, conducătorii turci au considerat utile turelele binate şi a mai fost lansată cererea pentru distrugătoarele Tinaztepe şi Zafer, tot în Italia. Toate cele patru unităţi noi au fost primite în 1931 şi 1932, consideraţi vârful recesiunii economice.

 Istoria a demonstrat că orice iniţiativă în domeniul militar are imediat consecinţe nebănuite. Cum Ankara se înarma, Atena a avut aceeaşi politică şi a cerut lansarea a patru unităţi din clasa Kondouriotis, finisate tot în şantierele navale italiene în anii 1932 şi 1933. Par puţine unităţi, dar trebuie să observăm că România abia putea să întreţină patru nave asemănătoare, din care două erau model vechi, în toată perioada interbelică. Şantierele navale militare lucrau la foc continuu şi istoricii scriu astăzi despre criză de parcǎ ar fi fost ceva normal și nu pur artificial. Recesiunea a fost provocată de politicieni şi nu are cea mai micǎ legătură cu problemele sistemului economic capitalist.


""