Lucruri puțin cunoscute despre Casa Sfatului, fosta Primărie a Braşovului jpeg

Lucruri puțin cunoscute despre Casa Sfatului, fosta Primărie a Braşovului

Casa Sfatului este fosta primărie a Brașovului și datează de la 1420. Este locul unde se pronunțau în trecut sentințele capitale. Modul de execuție depindea de statutul social al condamnatului.

Casa Sfatului aflată chiar în centrul orașului în piața cu același nume este Kilometrul 0. De aici se măsoară toate distanțele cum ar fi distanța Brașov-București. Pe Casa Sfatului se află singura stemă color a orașului.

Casa Sfatului este clădirea unde se luau toate deciziile importante și un fost tribunal medieval. Aici se pronunțau sentințele la moarte, iar condamnații erau executați prin diferite metode în funcție de statutul social. Oamenii cu stare erau decapitați, hoții de rând erau spânzurați, iar vrăjitoarele erau arse pe rug. „În Casa Sfatului se împărțea dreptatea, aici se luau toate deciziile importante. Aici au judecați capii răscoalei împotriva austriecilor în 1689. Locul execuțiilor nu era în Casa Sfatului, ci unde este acum fântâna arteziană din Piața Sfatului“, a spus Stelian Coșuleț, istoric.

Ceasul din turnul Casei Sfatului are o istorie impresionantă. Cel original datează de la 1516. Doar Biserica Neagră are unul mai vechi care datează de la 1516. Ceasul de la Casa Sfatului era unul cu mecanism și figurine asemănător celui de la Cetatea Sighișoara. Avea o păpușă care se mișca și la ore fixe bătea gongul. Acest ceas a fost înlocuit în secolul al XVIII-lea după marele incendiu, dar mecanismul a fost păstrat și poate fi admirat la Muzeul de Istorie. În 1690 când Brașovul a fost ocupat militar de habsburgi ceasul a fost la un pas de distrugere. Vizavi de Casa Sfatului locuia, în Casa Împăraților, comandantul austriac al cărui papagal era foarte stresat de zgomotul ceasului. A dat ordin ca toate gunoaiele să se adune în Piața Sfatului până când sunetul ceasului va fi oprit. Aproape s-a ajuns la un război deoarece acest cea era mândria orașului. Ceasul a supraviețuit. 

Tot în turnul Casei Sfatului se află cel mai vechi clopot din Brașov. Cel inițial data de la 1520. Dar a fost înlocuit în 1690 după ce a fost distrus de incendiu. Inițial, clopotul acesta era acționat prin intermediul a două ciocane de către mecanismul ceasornicului din turn și bătea din sfert în sfert de oră. În anii '60, mecanismul de legătură a fost oprit, pentru că zgomotul ar fi fost considerat prea mare. Mecanismul a fost demontat la cererea locatarilor din Piața Sfatului care se plângeau de zgomotul lui, mai ales pe timp de noapte, când le „fura" somnul. A fost readus la viață în 2010.

Vezi aici GALERIE FOTO