Autor 1498 vizualizări


Diversificarea spațiilor publice de etalare a statutului în Bucureștiul secolului al XIX-lea a generat noi modalitățile de experimentare a orașului, fie în „trapul telegarilor” sau la pas. Boierimea de rang înalt, scutită de interdicțiile somptuare, își afișa veșmintele și echipajele aduse de peste hotare în cercuri din ce în ce mai largi, întreaga urbe devenind scena „luxului nefolositor și a cheltuielilor fără judecată”. În vremurile când doar boierilor le era permis să umble în calești, unii negustori mai înstăriți sfidau hotărârile domnești.

Celebru este cazul nevestelor cojocarilor Dedu și Ciochină care, aventurându-se prin oraș în echipajul proaspăt adus de la Viena sunt observate de doamna lui Caragea. Caleașca, prețuită la 10 pungi de bani (40 parale/pungă, cca. 5000 lei), le este confiscată iar ele sunt trimise acasă pe jos, îmbrăcate cum erau în „malote de atlaz, cu durban peste fes roșu cu ciucuri de mătase albăstrii”, „să-și vază de casă și copii”, scrie Casa Filipescu Cesianu, pe pagina de Facebook a muzeului. 

Pe la 1830, președintele plenipotențiar al divanurilor Moldovei și Țării Românești, Pavel Kiseleff (Pavel Dmitrievici Kiseliov), dorind să ofere „o cale mai frumoasă” caleștilor boierești la ieșirea din oraș, are inițiativa amenajării unei șosele moderne flancate de un parc „frumos cu aleie pentru umblat călare și pe jos”.

În forma inițială, Șoseaua începea la Capul Podului Mogoșoaiei și se termina la Rondul al doilea, marcat de o fântână arteziană. Cu timpul, artera s-a extins până la Hipodrom, mai apoi până la malul lacului de la Băneasa. Datorită numeroaselor îmbunătățiri și înfrumusețări realizate până la jumătatea secolului al XIX-lea, șoseaua și parcul au devenit locurile preferate de plimbare ale bucureștenilor. Pe acest „corso deosebit de mare”, lumea elegantă a Bucureștiului își dădea întâlnire aproape zilnic, vara între prânz și ora de primire (7-9 seara) și iarna de la două până la patru.

Dacă în restul orașului boierii ieșeau la plimbare doar cu trăsura, în parcul de la Șosea se putea merge și pe jos. Aleile cu pietriș delimitau rondouri cu flori, artistic aranjate, și fântâni care „aruncau necontenit razele lor de apă”. Trăsurile celor cu stare, căptușite la interior cu mătase, catifea sau postav fin, mobilate cu perne „de stat și pentru picioare” și învelitori cu monograma stăpânului, urmau turul reglementat, la dus „în trap întins, ca să se vadă prețul cailor, iar la întoarcere la pas”. Cei care nu își permiteau un echipaj propriu, apelau la serviciile muscalilor, staționați în piața Teatrului Național. Treptat, zona se îmbogățește cu popasuri, locuri de odihnă și recreere, restaurante, ș.a. 

Cucerirea spațiului public a însemnat și o feminizare a lui. De această „eliberare” femeile vor profita di plin, transformând „preumblarea” într-o întreprindere laborioasă, căreia îi vor dedica și o vestimentație deosebită: rochia de preumblare.

După venirea principelui Carol, modernizarea capitalei se intensifică. Orașul modern s-a articulat drept rezultat al unor strategii incisive de remodelare urbanistică și de reformă administrativă, menite să soluționeze probleme legate de igienă, decongestionare a circulației sau de înfrumusețare a spațiilor. Neobosita activitate edilitară, introducerea iluminatului electric, lucrările de canalizare și alimentarea cu apă potabilă au sporit confortul vieții publice și private, prilejuind o diversificare a momentelor de agregare socială.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea câștigă notorietate și alte trasee de preumblare: pe Calea Victoriei, între Capșa și Palat, pe Bulevard între Calea Victoriei și strada Colței sau în jos, până la grădina Cișmigiului, de la Bulevard la strada Carol.

Tineretul, dar mai ales femeile ieșeau „să ia aer”, să privească vitrinele prăvăliilor sau să vadă „ce se mai poartă”. Bărbații „ieșeau spre a întâlni vreun prieten sau cunoscut cu care să se oprească la mesele vreunei cafenele sau berării, să mai lege o leacă de vorbă despre una și despre alta”. Cafeneau High Life, cea a lui Kübler, Terasa Oteteleșanu atrăgeau scriitori, muzicieni și maeștri ai artelor plastice în timp ce la Capșa și la cofetăria lui Fialkowski se formaseră cercuri ale actorilor și gazetarilor. În berării ( ex. berăria lui Georges Kosman sau „La carul cu bere”) puteau fi întâlnite zilnic personaje cu reputație ale capitalei: politicieni, directori ai instituțiilor publice, magistrați, militari, ș.a. 

Aflat în București pe la 1879, pictorul francez Edouard Marbeau rămâne impresionat de atmosfera orașului pe care o descrie într-o rubrică a ziarului „Correspondent” din Paris:

„La ceasurile de preumblare ale după-amiezelor, lumea [...] obișnuiește a ieși din casă. Podul Mogoșoaiei, căruia de când cu izbânda războiului din Bulgaria îi zic Calea Victoriei, este deodată plin de trăsuri și de birji, un fel de „victoria” cu perne de catifea și cu felinare și hamuri împodobite cu alămuri. [...] În aceleași ceasuri, trotuarele din fața cafenelelor și cofetăriilor sunt pline de mese la care consumatorii iau prăjituri și dulcețuri.[...] Seara orașul se însuflețește din nou, mulțimea se adună prin cafenelele sau grădinile cu muzică unde se aud cântate toate ariile operelor sau canțonetelor ce fac vâlvă la Paris.”

În lipsa sindrofiilor, balurilor sau spectacolelor de teatru veselia se muta la ceas de seară pe mica scenă de la Bufetul din grădina Cișmigiului. W. Derblich, ofițer al armatei austriece de ocupație din Principate, în anii 1854-1856, spunea despre grădina Cișmigiu că „este locul vesel de adunare al tuturor plimbătorilor, punctul de unire al iubitorilor de viață, de toate stările și singurul loc unde se uită că te găsești în Muntenia, ci te crezi transportat aevea într-un elegant loc de distracție al unui stat civilizat.”

„Parcul-școală” al capitalei, de care s-a ocupat horticultorul berlinez Wilhelm Meyer, i-a învățat pe locuitorii urbei să prețuiască natura, activitățile sportive și arta. În ultimele decenii ale secolului devenise deja un obicei organizarea unor spectacole susținute de actori ambulanți, a după-amiezelor duminicale cu muzică militară, a tombolelor cu scopuri caritabile. Iarna, patinatorii „corect îmbrăcați, doamnele cu gulere de blană și cu rochiile lor până la gheață, iar domnii cu palton și pălărie” luau cu asalt lacul înghețat. 

Cișmigiul nu era singurul spațiu verde de preumblare al orașului. Toate „culorile” aveau grădinile lor: grădina Episcopiei, cu frumosul ei bazin, grădina de la Sfântul Gheorghe unde era „preumblarea comersanților”, grădina Rașca, din strada Academiei, cea de la Puțul cu Apă Rece, grădina lui Stavri (Str. Știrbei Vodă), grădina Castrișoaia și nu în ultimul rând Câmpul Libertății.

Autor: Alexandra Rusu / Casa Filipescu Cesianu

Foto sus: Beizadea Grigore Gh. Ghica (1813-1861). La „Șosea” pe la 1845. Acuarelă 18,5 x 34 cm, stribuită lui Ch. Doussault. L’équipage du Prince Grégoire Ghica, vers 1845. 

Bibliografie: 

Al. Alexianu, Mode și veșminte din trecut, Editura Meridiane, București, 1987.
George Costescu, Bucureștii Vechiului Regat, Editura Universul, București, 1944.
Gheorge Crutzescu, Podul Mogoșoaiei, Editura Meridiane, București, 1986.
Dimitrie Pappasoglu, Istoria fondării oraşului Bucureşti ; Istoria începutului oraşului Bucureşti ; Călăuza sau conducătorul Bucureştiului, Fundația Culturală Gheorghe Marin Speteanu, București, 2000.
George Potra, Din Bucureștii de altădată, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981.