«Libertate pentru istorie!»

Autor 1584 vizualizări


Intervenția – din ce în ce mai frecventă – a factorului politic în cercetarea istoriei îngrijorează tot mai mult pe cercetători și le stânjenește activitatea. Reacția cea mai viguroasă a venit din Franța, unde, în anul 2005, s-a constituit asociația „Libertate pentru istorie”, prezidată de cunoscutul istoric René Rémond, membru al Academiei Franceze. După moartea sa, în fruntea asociației a venit un alt academician, la fel de bine cunoscut, Pierre Nora (foto sus).

La 11 octombrie 2008, el a publicat în ziarul „Le Monde” un articol despre necesitatea luptei în care s-a angajat asociația prezidată de el: „Istoricii – scrie academicianul – sunt chemați astăzi să se mobilizeze împotriva amestecului puterii politice în domeniul cercetării istorice și a predării istoriei și să se ridice împotriva înmulțirii legilor care criminalizează trecutul”.

Inițial, legea Gayssot a fost adoptată în Franța în 1990 pentru a combate negaționismul (contestarea Holocaustului). Această lege nu era defel îndreptată împotriva istoricilor, ci, dimpotrivă, împotriva „militanților minciunii istorice”, subliniază Pierre Nora. Ulterior însă, invocându-se acest precedent, diverse grupuri au izbutit să stabilească prin lege „anumite adevăruri oficiale”, precum condamnarea genocidului armean din 1915, și a comerțului cu sclavi, practicat de națiunile occidentale din secolul al XV-lea, exprimarea „recunoștinței națiunii față de francezii repatriați” și afirmarea „rolului pozitiv al prezenței franceze în teritoriile de peste mări” (ultimul punct a fost anulat în 2006 în fața numeroaselor proteste).

René Rémond

Cursul luat acum, când condamnarea unor evenimente sau perioade a devenit o practică obișnuită, îndreptățește întrebarea lui Pierre Nora când va veni rândul condamnării masacrului din Vendeea, în timpul Revoluției Franceze, a masacrului din noaptea Sf. Bartolomeu, a persecutării albigenzilor și catharilor și – de ce nu? – a cruciadelor? În cadrul întâlnirii istoricilor francezi de la Blois din acest an, asociația „Libertate pentru istorie” a lansat următorul apel:

„Îngrijorați de riscurile unei moralizări retrospective a istoriei și ale unei cenzuri intelectuale, facem apel la mobilizarea istoricilor europeni și la înțelepciunea oamenilor politici. Istoria nu trebuie să fie sclava actualității, nici să fie scrisă sub dictarea memoriilor concurente. Într-un stat liber nu revine nici unei autorități politice să definească adevărul istoric și să restrângă libertatea istoricului sub sancțiuni penale. Cerem istoricilor să-și adune forțele în interiorul țării proprii și să creeze structuri asemănătoare cu a noastră, iar, în viitorul imediat, să semneze individual acest apel pentru a pune o stavilă derivei legilor memoriale. Cerem responsabililor politici să țină seama că, dacă lor le revine întreținerea memoriei colective, ei nu trebuie să instituie prin lege și pentru trecut, adevăruri de stat, a căror aplicare juridică poate antrena consecințe grave pentru meseria de istoric și pentru libertatea intelectuală în general. Într-o democrație, libertatea pentru istorie este libertatea pentru toți”.

Apelul a fost determinat de hotărârea Uniunii Europene, care, pornind de la „reprimarea indiscutabilă și necesară a rasismului și antisemitismului [...] instituie în toată Uniunea Europeană delicte noi, care riscă să-i expună pe istorici la interdicte incompatibile cu meseria lor”.

Până la 28 noiembrie 2008, Apelul de la Blois a fost semnat de 900 de persoane din 43 de țări. Am făcut-o și eu în zilele următoare și îi îndemn pe toți colegii, preocupați de eliminarea ingerințelor statului în cercetarea istorică, să-și trimită numele, prenumele, adresa și cuvintele „lu et approuvé” (citit și aprobat) pe adresa www.lph-asso.fr.