Autor 16108 vizualizări


În paralel cu eforturile soţului de-a avea toată puterea, Lenuţa  Ceauşescu şi-a parcurs propriul plan de carieră. O fostă colegă de facultate şi-a amintit-o venind la examene cu, , Mercedesul”. A obţinut postul de director la ICECHIM  după scandalului demiterii fostului director, acuzat de homosexualitate.

De la  fostele ilegaliste, Lenuţa învăţase bine istoria partidului.  În 1960, i s-a recunoscut şi ei vechime în partid din anul 1939. Nu mai avea complexe în faţa lor. Subalternii soţului ei, secretarul CC cu Organizatoricul, au trecut peste întreruperea activităţii de partid şi legăturile cu „provocatori” consemnate în dosarul ei de partid.  A primit noi recomandări care-o lăudau pentru „vigilenţa” în respingerea legăturilor cu  „trădătorii”. Şi i-au lăsat o singură întrerupere  în „câmpul muncii”:1952-1957, studenţia la Facultatea de chimie industrială a Politehnicii din Bucureşti.

Retuşuri revoluţionare

Cum încolţise în capul Lenuţei ideea cercetării, nu se ştie. Dar chimia şi fizica erau ştiinţele viitorului. Exemple bune de urmat s-ar fi găsit la Moscova, nepoata lui Lenin şi fiica lui Frunze fiind ingineri chimişti.

Ultimele retuşuri din fişa ei de cadre arătau însă că lucrase laborantă, fără întrerupere, 13 ani (1944-1957) la Institutul de Cercetări Chimice Bucureşti. Imediat după absolvire, au promovat-o cercetător. După patru ani de „cercetare”, a  publicat primul articol, în 1961, în „Revista de chimie”. „Polimerizarea stereospecifică a izoprenului cu trietilaluminiu şi tetracolurură de titan” are bibliografie exclusive sovietică. E semnat:O. Solomon, E. Ceauşescu, S. Bittman, B. Hlevca, I. Florescu, E. Mihăilescu şi I. Ciută. Are trei pagini şi şapte autori! Mai târziu, va figura ca debut ştiinţific în CV-ul academicienei Elenei Ceauşescu, ea fiind menţionată coordonator. În anii 80, toată opera ştiinţifică a femeii care devenise al doilea om în stat era semnată „El. Ceauşescu şi colaboratorii”.

Dispreţul nevestei lui Ceauşescu pentru toţi ceilalţi e uşor de înţeles după cât de simplu şi fără muncă ajunsese ea în fruntea cercetării româneşti. După acel prim articol, în limitele firescului, s-ar chema că viitorii patru ani mâncase, , pâine fără muncă”. În 1963, titlul articolului din 1961 a devenit titlu de comunicare la conferinţa ştiinţifică a instituţiei pe care o conducea. În 1965, CV-ul ei ştiinţific s-a îmbogăţit cu patru activităţi – conferinţe şi publicaţii. Aceeaşi productivitate şi anul viitor, cu noutatea unei participări la o reuniune internaţională la Bruxelles. 

În 1967 cartelul „El. Ceauşescu şi colaboratorii” a făcut o pauză. Dar în 1968 a participat cu trei lucrări la conferinţa naţională de chimie macromoleculară. Iar din 1969 şi până în 1971 s-au produs în revista „Mase plastice” (două lucrări în 1969 şi câte una anii următori). Toate aceste cercetări închipuite sunt, în fapt, sinteze ale descoperirilor şi teoriilor care-au fundamentat tehnologiile şi licenţele importate pentru punerea în funcţiune a combinatelor chimice româneşti.

Pygmalion-ii, , academicienei”

Pe post de Pygmalion în prima etapă „ştiinţifică” a  Elenei Ceauşescu s-a plasat Mihail Florescu(1912-2000). Pe numele adevărat Ioan Iacobi, absolvise chimia la Universitatea din Bucureşti. A fost militant comunist din primul an de studenţie (1930), voluntar în “brigăzile roşii” din Spania, deţinut într-un lagăr nazist din Franţa şi membru al Rezistenţei franceze.

Precursorul lui Ceauşescu în funcţia de comisar-şef al Armatei, Florescu a avansat ministru al Chimiei în chiar anul înscrierii Lenuţei la facultate. În semn de omagiu adus acestui mentorat, Florescu a secondat-o pe „savanta de renume mondial” la cârma Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie întreg deceniul ultim din regimul comunist.

Dar şi personajele nominalizate în primul articol unde apare şi Elena Ceauşescu, şi-au avut locul lor în viaţa viitoarei „savante”, după mărturia inginerei Maria-Noela Rădulescu, fostă colegă de facultate. Doamna Rădulescu a lucrat din 1962 şi până la pensia din 1992 la IPROCHIM ca şef de proiect instalaţii, realizând proiecte complexe pentru combinatele chimice din Borzeşti, Râmnicu Vâlcea, Turda, Cluj-Napoca. Ca oricare boboc s-a interesat şi ea de cei mai mari. Mai ales când era vorba de o studentă  atât de deosebită ca Elena Ceauşescu adusă la examene cu, , Mercedesul”. 

Toată facultatea ştia că-i maşina de serviciu a soţului, ştab la Armată. Se aflase şi că profesorul Neniţescu ceruse asistenţilor Pogani şi Buzescu s-o mediteze. Ozias Solomon, profesor la disciplina macromolecule, cu doctoratul luat la Leningrad era privit ca o celebritate. Studenţii îl ştiau în conflict cu profesorul Neniţescu pentru şefia catedrei.  Fiind simultan şef de secţie la ICECHIM, Solomon o avea ca subalternă pe laboranta studentă căreia i-a fost şi coordonator al lucrării de licenţă. 

În cercurile chimiştilor s-a aflat că irascibilul Solomon a intrat în conflict, la un moment dat, cu fosta-i studentă. Cu tupeul specific, Elena Ceauşescu s-a vrut imediat trecută şi pe-un brevet de invenţie. Profesorul a emigrat după 70 în America dar acolo n-a reuşit să fie decât profesor de chimie într-un liceu. Au emigrat înainte de căderea regimului şi cele două bune prietene ale Elenei Ceauşescu din institut-doamnele Bittman şi Florescu. Apropiaţi i-au rămas până la capăt fostul contabilul şef Segal şi inginerul Gavril Muscă., spune doamna Maria-Noela Rădulescu.

Criza de cadre tehnice 

În anii ’60 se intra însă în cercetare la chimie chiar dacă ai fost repetent în facultate, după mărturia doamnei Rădulescu. În cercetare se câştiga foarte puţin prin comparaţie cu sporurile şi primele luate de inginerii din noile fabrici şi combinate chimice. Statisticile întocmite arată că procesul de formare a intelectualităţii tehnice nu se sincroniza cu ritmul construcţiei şi punerii în funcţiune de noi capacităţi productive. În 1966, bunăoară, deficitul pe ţară de ingineri era de circa 25.000 faţă de necesar. Şi cam tot atâţia economişti erau în minus.

Din toamna lui 1964, soţia lui Ceauşescu a promovat directoare a ICECHIM. În simetrie cu urcuşul soţului, la sfârşitul lui 1965, pe ea au „ales-o” în noul Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice. Doi ani mai târziu avea şi doctoratul în chimie macromoleculară fiind unul dintre cei 25 de doctori în chimie ai respectivei promoţii, cu un total de 350 de doctorate pentru toate specialităţile în România.

, , Combinaţiile” doctoratului şi directoratului

De împrejurările obţinerii lui n-a mai vrut să-şi amintească nici un „factor de decizie” într-ale chimiei. Doar anecdotica epocii consemna incapacitatea viitoarei  „academician, doctor, inginer” de-a rezuma, în faţa unor chimişti veritabili, lucrarea redactată pe numele ei. Se spunea că anunţul de la avizier cu ora şi locul susţinerii tezei, a fost înlocuit noaptea cu altul. Acela preciza că amintita candidată evoluase, cu brio, în faţa comisiei la ora intrării în uzine şi fabrici a primului  schimb muncitoresc 
Doctora în chimie s-a înfipt imediat în conducerea Consiliu Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS), prezidat de Alexandru Bârlădeanu. A debutat, cu aplomb, cenzurând raportul preşedintelui CNCS, după mărturia acestuia (Lavinia Betea, , , Partea lor de adevăr”, Bucureşti, Compania, 2008). 
Printre cercetători, a povestit doamna Maria-Noela Rădulescu, se ştia că postul de director a fost obţinut de Elena Ceauşescu printr-o „combinaţie”. Un flagrant făcut vechiului director, acuzat de homosexualitate şi, , eliberat” cu scandal. Că profesorul Costin Neniţescu n-a vrut s-o primească la doctorat. A coordonat-o Cristofor Simionescu din Iaşi, răsplătit cu frumoase funcţii în Academia Română.

În epocă nu-şi punea nimeni problema cu ce-şi ocupa directoarea ziua de lucru. După difuzarea romanului lui Pacepa, , Orizonturi roşii”, prin Radio Europa Liberă, românii au aflat de dependenţa soaţei lui Ceauşescu de filme  pornografice cu demnitari şi diplomaţi în roluri involuntare de actori. Pacepa  însuşi s-a prezentat ca furnizor al acestor producţii regizate de Securitate. Deşi, în spiritul epocii, e puţin probabil ca supravegherea la care se ştiau supuşi protagoniştii să nu le inhibe dorinţa de aventură.

 

 

 

 

Sursa:www.adevarul.ro

""