Legiunea Străină: „Aceștia nu sunt oameni, sunt diavoli!”

Autor 67868 vizualizări


Călită în dure bătălii de-a lungul istoriei sale de peste 180 de ani, Legiunea Străină franceză este astăzi unul dintre cele mai respectate corpuri militare din întreaga lume. Soldații ei au luptat pe câmpurile de luptă din America, Africa, Europa, dar și în cele două războaie mondiale. 

Legiunea străina a fost creată, la 9 martie 1831, de către regele Franţei Louis-Philippe, la insistentele ministrului său de război, nimeni altul decât mareşalul napoleonian Soult. Legiunea îi cuprindea iniţial pe militarii străini înrolaţi în armata franceză: gărzile elveţiene, germanii din regimentul Hohenlohe, spanioli, portughezi, italieni, sarzii din Piemont, belgieni, olandezi şi polonezi. Scopul acestei unităţi cu totul speciale era să lupte cu eroism și cu curaj în afara Franţei, în Algeria mai precis, a cărei cucerire treptată și sistematică tocmai începuse. Ca structură socială a unităţii, erau avute în vedere și elementele indezirabile, care, în optica creatorilor legiunii, trebuiau ţinuți cât mai mult timp posibil departe de Franţa: puşcăriaşi, hoţi, criminali de drept comun, cerşetori, dar şi imigranţi. Rolul principal al Legiuni era de a proteja coloniile franceze şi de a înăbuşi orice tentativă de revoltă a populaţilor băştinaşe.

 Nimeni nu se gândea la înfiinţarea Legiunii, că în doar trei decenii va deveni o unitate de elită a armatei franceze. Soldații din cadrul Legiunii Străine vor dovedi curaj, eroism şi bravura, acoperindu-se de glorie pe câmpurile de luptă din: Algeria (1831-1834), Spania (1835-1839), din cadrul "Războiului Crimeii" (1854-1856) și din războiului franco-sardo-austriac (1859-1860). Totuși momentul care va rămâne definitiv în istoria Legiunii este expediţia din Mexic (1863-1865).

Legiunea străină și bătălia de la Camerone 

La data de 30 aprilie 1862, bravura și sacrificiul legionarilor le-au asigurat un loc în cărţile de aur ale istoriei militare, întărind pe veci renumele Legiunii Străine. În acea zi o companie a legionarilor condusă de căpitanul Danjou şi care număra 62 de soldaţi şi 3 ofiţeri fusese desemnată să escorteze un convoi către orașul Puebla asediat de trupele mexicane. Pe drum legionari au fost atacaţi de 1.200 infanterişti şi 800 de cavalerişti, conduşi de colonelul Francisco Paula Milan care își făcuseră studiile militare în Franța. După ce au rezistat unui prim atac, căpitanul Danjou a ordonat replierea spre un cătun și spre grupul de ferme de la Camerone. Ajunşi din urma de escadroanele de cavalerie ale colonelului Milan, legionarii au format, în fata fermelor de la Camerone, un careu. În aceasta formaţie de luptă au făcut față cu bravură la doua şarje ale cavaleriştilor mexicani, pe care i-au respins, cu pierderi grele, apoi s-au repliat în Hacienda Camerone (actualmente, Hacienda de la Trinidad, Hacienda Sfintei Treimi - n.a.), unde s-au adăpostit şi și-au fortificat poziţiile, spre a face față atacurilor ulterioare. Rămăseră în viață doar căpitanul Danjou, cei doi sublocotenenţi şi 46 de soldaţi, majoritatea răniți.  


La orele 10:00 ale dimineţii, colonelul Milan le trimite asediaţilor un mesager, care rostește următoarele cuvinte: „Aţi luptat cu vitejie şi aţi stârnit admiraţia noastră. Acum însă predaţi-vă, iar vieţile voastre vor fi cruţate, iar voi veţi fi trataţi ca prizonieri de război!”. Răspunsul căpitanului Danjou a fost unul scurt şi sec „NU!”. Au urmat atacuri devastatoare ale mexicanilor. Rând pe rând au căzut la datorie, până când doar doi legionari, ambii răniţi, au mai rămas în viaţă: Maine şi Constantin. După ce au încetat asediul, colonelul mexican Cambas s-a adresat celor doi legionari, în limba franceză: „Acum, va predaţi?” Legionarul Maine a răspuns: „Ne predăm dacă ne promiteţi că îi veţi îngriji pe camarazii noştri răniţi; dacă ne mai promiteţi că ne veţi lăsa echipamentul şi armele din dotare. În fine, ne vom preda dacă vă angajaţi să spuneţi pe viitor, oricui ar dori să vă asculte, că noi ne-am făcut până la capăt datoria.”„Unor oameni ca voi nu li se poate refuza nimic!” - le-a răspuns colonelul Cambas. Sosit lângă el, colonelul Milan l-a întrebat, surprins, privindu-i pe cei doi legionari: „Cum, numai ei au mai rămas?” Iar la răspunsul afirmativ al acestuia, a exclamat cu uluire şi nedisimulată admiraţie: „Dar aceştia nu sunt oameni, sunt diavoli!” („Pero non son hombres, son demonios!”- n.a.).

După această glorioasă filă de istorie, Legiunea Străină a luptat și în campaniile din Tonkin, Sudan, Dahomey, Madagascar şi Maroc, dar şi pe teritoriul Franţei, în războiul franco-prusac (1870), în Primul şi în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Onoare, Fidelitate, Fraternitate, Sacrificiu ... 

Până în anul 1961, Legiunea a avut drept și-a avut sediul principal în orăşelul algerian Sidi bel Abbes. Aici era terenul de antrenament, precum și cartierul general al acestor forţe, dar după cucerirea independenţei de către Algeria, în 1962, Legiunea se instalează în alte locaţii: în sudul Franţei, în insula Corsica, în Djibouti, Madagascar, Tahiti şi Guineea franceză. Ultimele mari războaie în care Legiunea Franceză a fost implicată au fost războiul din Golf (1990-1991) și cel Afganistan. Legiunea Străina a devenit o forță militară de elită și datorită principiilor pe care le promovează. Sintagma “Esprit de Corps” este liantul care animă rândurile soldaţilor ce decid să păşească pe acestă cale. Spiritul Legiunii a supravieţuit de-a lungul vremurilor odată cu promovarea unor noţiuni precum Onoare, Fidelitate, Fraternitate, Sacrificiu. În cadrul Legiunii se întâlnesc bărbaţi din toate colţurile lumii, de toate condiţiile sociale şi toate religiile, unii dintre ei neavând un trecut tocmai imaculat, dar aceasta le oferă o nouă şansă sub motto-ul „ Legio Patria Nostra” – ”Legiunea este patria noastră”.  

Cine vrea să se înroleze în Legiunea Străină, se prezintă la un centru de recrutare din Franța, unde va parcurge următoarele etape: preselecţie (1-3 zile), unde va fi supus unui control medical şi se finalizează completarea hârtiilor de înscriere. Apoi urmează selecţia (1-10 zile), în care recrutul va da teste psihologice, de personalitate şi de logică, va avea parte de un examen medical amănunţit, va da câteva teste fizice şi va avea interviuri de motivaţie. În această etapă, se aprobă sau se respinge selecţia. Ultima fază constă în selecţia finală (7 zile) – se semnează un contract pe cinci ani şi se pleacă într-una din bazele legiunii pentru antrenamente.


„Mergi sau crapă”

Unul dintre cele mai cunoscute motto-uri ale Legiunii este „mergi sau crapă”, devaluează cea mai importantă și antrenantă calitate a unei legionare: rezistența fizică – odată cu acesta creşte și rezistența psihică. De altfel, antrenamentele legionarilor sunt extrem de lungi, iar marșurile au loc pe o distantă chiar și de 60 kilometri cu un echipamentul militar și armă a căror greutate poate atinge 30 kilograme. Un alt accent se pune și pe antrenamentele de luptă, în special de luptă corp la corp, cu deprinderea unor elemente din diferitele stiluri de arte marțiale. Prin ritmul solicitant de antrenamente se urmăreşte eliminarea fricii şi a urii, considerate principalele vinovate în cazul pierderii unei lupte.  


Legiunea este împărţită în unități de infanterie, mecanizate, paraşutişti, comando ce sunt conduse de ofiţeri formaţi la San Cyr, Academie Militară de renume, unde în perioada interbelică au absolvit și ofiţeri români. Un avantaj în Legiunea Străină este că dintr-un simplu soldat poţi ajunge ofițer dacă acesta se distinge prin merite deosebite. În Legiunea Străină sunt trei categorii de grade: legionari propriu-zişi, subofiţeri şi ofiţeri. Legionarii propriu-zişi pot fi încadraţi în una din următoarele categorii: voluntar (15 săptămâni de antrenament), soldat clasa a 2-a (ce parcurge un ciclu complet de antrenament), soldat clasa 1 (până în 2 ani de serviciu în legiune), caporal (peste 2 ani de serviciu) şi caporal-şef (peste 6 ani de serviciu). Subofiţerii se împart în: sergent (după 3 ani de activitate), sergent-şef (7-14 de activitate, şi 3 ani de zile ca sergent), adjutant (cel puţin 3 ani ca sergent-şef), adjutant-şef (cel puţin 14 ani de activitate, din care 4 ani ca adjutant) şi sergent-major. Ofiţerii, sunt în marea lor majoritate din armata franceză, şi se împart în: cadet, sublocotenent, locotenent, căpitan, comandant-maior, locotenent-colonel, colonel şi brigadier general.

Codul de Onoare al Legiunii, care este respectat și însuşit ad-literam:

1. Legionar, eşti un voluntar care serveşte Franţa cu onoare şi fidelitate.
2. Fiecare legionar este fratele tău de arme, nu contează naţionalitatea, rasa sau religia sa. Tu ii vei fi solidar uniţi într-o singura familie.
3. Respectă tradiţiile, fi ataşat de şefii tăi, disciplina și camaraderia sunt virtuţile tale.
4. Mândru de statutul tău de legionar, arăţi asta prin ţinuta ta în permanenta elegantă, comportamentul tău este demn şi modest.
5. Soldat de elită, te antrenezi cu seriozitate, iţi întreţii armele ca fiind ce ai mai de preţ. Eşti în permanentă interesat de forma ta fizică
6. Misiunea este sacră, o execuţi până la capăt cu orice preţ.
7. În misiuni, deciziile tale sunt lipsite de pasiune sau ură, iţi respecţi inamicii învinşi, nu-ţi vei abandona niciodată morţii, nici răniţii şi nici armele.


""