Autor 8090 vizualizări


Începutul Primului Război Mondial a însemnat pentru cehi și slovaci o oportunitate majoră de a lupta pentru independența lor față de Imperiul Austro-Ungar. Reprezentanții acestor minorități aflate în Rusia au propus imediat guvernului rus să sprijine lupta lor de eliberare, iar în schimb ei vor lupta pentru cauza Antantei, așadar alături de armata rusă. Rușii și-au dat acordul, iar pe 5 august 1914 totul a devenit oficial, STAVKA - Marele Cartier General al armatei imperiale ruse - și-a dat acordul pentru înființarea unui batalion de voluntari cehi și sârbi.

Noua legiune, sau Druzina cum îi spuneau rușii, a plecat către Armata a treia Rusă în octombrie 1914. Acolo, cehii erau împărțiți în mai multe patrule, având diverse îndatoriri precum plecarea în recunoaștere, interogarea prizonierilor sau subversiunea trupelor inamice din tranșee.


După câteva luni, cehii și slovacii și-au dorit mai mult: să transforme batalionul într-o adevărată formațiune militară. Pentru asta, însă, singura soluție era să recruteze din rândul cehilor și slovacilor prizonieri, din lagărele rusești. La finalul anului 1914, rușii au acceptat și acest lucru, însă în câteva săptămâni s-au răzgîndit. După nerepetate insistențe și presiuni la adresa guvernului rus, cehii nu au reușit altceva decât să li se interzică oficial recrutarea din rândul prizonierilor armatei austro-ungare. Cu toate acestea, cehii nu s-au dat bătuți și au reușit, la o scară mai mică, să ocolească această prohibiție, făcând înțelegeri la nivel local cu autoritățile militare rusești. Așadar, în perioada 1914-1916 legiunea cehă din Rusia s-a dezvoltat foarte puțin, dintre acestea brigada armată s-a afirmat cu precădere în timpul ofensivei lui Kerensky din iulie 1917, când au reușit să câștige în fața armatei austro-ungare, în bătălia de la Zborov.

Abia după această victorie, Guvernul Provizoriu a încheiat un acord cu Consiliul Național Cehoslovac, permițând acestora recrutarea din rândul prizonierilor de război. Tot în vara lui 1917 s-a concrezizat și Prima Divizie cehoslovacă, ce era compusă din patru regimente - așa lua naștere Legiunea Cehoslovacă. O a doua divizie, compusă la rândul ei tot din patru regimente, a fost adăugată, Legiunea numărând peste 40.000 de soldați la începutul lui 1918.

Jocul neîncrederii

Politica internă a Rusiei însă dădea peste cap planurile cehslovacilor. Odată cu venirea la putere a bolșevicilor în noiembrie 1917 și demararea negocierilor de pace cu Puterile Centrale, la Brest-Litovsk, cehoslovacii - prin liderul Consiliului Național Tomas Masaryk - au decis că este momentul să părăsească Rusia și să își continue lupta împotriva Puterilor Centrale în Europa de Vest, mai exact în Franța. În acel moment majoritatea porturilor erau blocate, cu singura excepție acceptabilă pentru cehi, Vladivostok. Inițial, bolșevicii au fost de acord, permițându-le să pornească către Vladivostok - un drum de aproape 10.000 de kilometri. Drumul lor din Ucraina către Rusia Sovietică a fost întrerupt de către nemți, care au încercat să-i oprească prin Bătălia de la Bakhmach, de la începutul lui martie 1918.


Reprezentanții Consiliului Național Cehoslovac au reînceput negocierile cu autoritățile de la Moscova și Penza pentru a încheia termenii retragerii Legiunii de pe teritoriul rus. Pe 25 martie au ajuns la o oarecare înțelegere, bazată pe neîncredere reciprocă: cehoslovacii trebuiau să predea tot armamentul rușilor în schimbul unui drum sigur către Vladivostok. Cu toate că cehoslovacii hotărâseră să adopte o atitudine neutră față de noua politică a Rusiei, bolșevicii nu credeau. Ba mai mult, îi suspectau pe aceștia că doresc să se alăture contrarevoluționarilor. De pe cealaltă parte, cehoslovacii își făceau griji în privința presunii pe care Puterile Centrale o puneau asupra rușilor pentru a le interzice plecarea.

Evacurea trupelor cehoslovace s-a dovedit a fi cu mult mai greoaie decât s-a prevăzut. Cea mai mare problemă a fost, bineînțeles, continua negociere pe tot parcursul drumului cu autoritățile locale ruse. Pe 14 mai, la Celeabinsk, s-a iscat un conflict: legiunea care se îndrepta către est s-a întâlnit cu prizonierii de război maghiari care mergeau către vest, fiind repatriați. Atunci, comisarul de război Leon Troțki a ordonat dezarmarea și arestarea legiunii. După câteva zile de negocieri, cehoslovacii au refuzat cererea rușilor și astfel acest incident a declanșat Revolta Legiunii Cehoslovace.


„În Rusia, au fost multe dificultăţi, cele mai multe cu autorităţile ruse, care nu reuşeau să priceapă cauza noastră: ne considerau austrieci şi trădători ai împăratului nostru ‒ l-au trădat pe împărat, îl vor trăda şi pe ţar. Voiam să ne permită să formăm, din prizonierii noştri de război, o armată îndreptată împotriva nemţilor, iar, după ce ne-au dat voie să alcătuim câteva regimente, să facem din ele un corp întreg al nostru. Doamne, nu mă mir că nu le surâdea ideea. Se temeau că, dacă ne permiteau acest lucru nou, ar fi trebuit să le permită acelaşi lucru şi polonezilor, iar în aceştia nu aveau încredere. Şi apoi, nu aveau destule haine şi arme nici pentru soldaţii lor, iar acum trebuia să-i înarmeze pe-ai noştri. Multor ruşi nu le convenea deloc, aveau nevoie de prizonierii noştri ca muncitori iscusiţi în fabrici, în mine, la căile ferate şi pe câmp” avea să povestească mai târziu Tomas Masaryk.

Articol apărut pe europecentenary.eu

""