Legitimarea religioasă a terorismului şi islamului

Autor 868 vizualizări


Din momentul în care societatea umană a început confruntarea cu acţiunile teroriste organizate la adresa membrilor ei, s-a optat pentru găsirea unor explicaţii care să interpreteze actul terorist în raport cu obiectivul final de a-l preveni. 

În acest fel, de-a lungul timpului, acţiunile teroriste înfăptuite intenţionat pentru atingerea unor obiective au fost definite în mai multe feluri, evoluând din interpretări la formarea concretă a actului terorist cu multe conotaţii religioase, politice, militare ori ideologice. Cuvântul provine din latinescul „terror-terroris”, cu o nuanţă militară care înseamnă groază, teamă sau spaimă generată în mod intenţionat prin intimidare sau ameninţare.

Prin terorism, ca manieră de acţiune, se poate subînţelege exercitarea terorii, el desemnând acţiuni care au scopul de a produce un sentiment de frică intensă, prevestitoare a unui rău premergător actelor de intimidare în toate formele sale. Noţiunea de terorism se poate interpreta că fiind „acte de natură să provoace sentimentul de teamă, de un rău oarecare, acte care apar că intimidări din toate punctele de vedere“, sau o metodă de a guverna masele de oameni şi de a marginaliza acţiunea membrilor săi prin intermediul unei constrângeri de natură psihologică ori intimidare criminal . 

Principala modificare ce se poate surprinde, în ultimul timp, în privinţa terorismului mondial, este o transfigurare a motivaţiei acţiunilor teroriste, schimbare ce a reprezentat pilonul de baza ale celorlalte modificări ale hegemoniei teroriste. Vorbim, aşadar, despre schimbarea asupra structurilor organizaţionale teroriste, dar şi de modificarea în plan operaţional ale acestora, având repercusiuni nefaste asupra pericolelor atentatelor teroriste. Concret, finalul secolului XX a modificat aspectul ideologic şi etnic al terorismului către o orientare religioasă a acestuia, terorismul din ziua de azi neavând o orientare certă, fie această de extremă dreapta sau stânga.

Formaţiunile teroriste execută atentate în numele religiei ori al separatismului etnic, acaparând astfel un sprijin tot mai mare din partea mulţimilor, însă fără a-şi propune un scop politic, obiectivul lor fiind acela de a comite crime asupra duşmanilor posibili, indiferent cine ar fi aceştia. Această modificare a determinat şi o restructurare în privinţa organizaţiilor teroriste.

Neavând scopuri politice ori economice, grupările teroriste par a nu mai necesita un fundament naţional, formându-se mai des în cadrul afinităţilor şi orientărilor religioase ori entice, traversează frontierele unui stat, spre exemplu, gruparea Al-Qaida fiind un exemplu elocvent de formaţiune teroristă internaţională. Acest fel de grupări nu mai depind de suportul financiar ori politic al statului din care provin. Au diferite baze de finanţare ori ajutor logistic, plecând de la auto-finanţare, grupări non-guvernamentale, la state care îmbrăţişează terorismul la nivel internaţional (Iran, Sudan, Irak).

Această structură destul de complexă determină ca lupta contra lor să fie dificil de suportat, în acest fel se explică succesul acestora în privinţa organizării de atentate teroriste . Mulţi specialişti în domeniu relevă faptul că religia, ce a fost parte în domeniul personal al vieţii umane, a reprezentat deodată un rol extrem de important în privinţa mediului public. În clipa în care religia a intrat în luptă, divergenţele tot mai violente au devenit inevitabile, în acelaşi timp cu stabilirea importanţei posturii pe care o abordează în spaţiul public, s-a practicat utilizarea religiei în scopul motivării şi îndoctrinării oamenilor pentru lupta politică, militară ori religioasă.

Bătăliile politice motivate religios au reprezentat baza apariţiei şi dezvoltării terorismului religios, în ultimii ani şi-a făcut apariţia un nou tip de terorism fundamentat religios care ucide oameni în numele lui Dumnezeu. Este de necontenit faptul că religia poate determina acţiunile teroriste, că această violenţă reprezintă parte componentă a multor scrieri sacre, fiind o dovadă că există terorişti convinşi că prin acţiunile lor duc la îndeplinire a voinţei lui Dumnezeu. Această convingere ce promovează violenţă, consideră că o corupere a religiei reprezintă calitatea unui terorism modern şi determina să fie atât de important modul în care se face echilibrul dintre libertatea religioasă personală şi siguranţa naţională.

Un subiect aflat în largi dezbateri a fost şi va fi cel legat de relaţia religie-terorism, invocându-se faptul că religia este reala motivaţie pentru actele de terorism ori este un mijloc de acaparare a aderenţilor şi a mediul prin care se acutizează repercusiunile generate de terorism.Dacă ne gândim mai bine, din pespectiva lor, teroriştii consideră că duc o luptă bine motivată, cu mijloacele cele mai bune pe care le utilizează pentru a-şi apara concepţiile şi valorile promovate prin actele teroriste.

De asemenea, ei consideră că aceste ideologii şi valori trebuie să iasă învingătoare şi să fie îmbrăţişate şi de „restul omenirii”, concretizate la nivel regional sau zonal atunci când vorbim despre terorismul separatist şi la nivel internaţional atunci când aducem în discuţie terorismul de natură fundamentalist-islamică. De aici rezultă, în acelaşi timp, şi dezamăgirea în obţinerea unor victorii rapide contra terorismului, precum şi fragila speranţă că inamicul numărul unu al lumii cotidiene va fi anihilat într-un timp scurt . 

Chestiunea islamismului este una vastă şi cu o mulţime de nuanţe foarte greu de diferenţiat una faţă de cealaltă, cu o politică aparte în lumea musulmană, mai dificil de înţeles de către cei care nu îi aparţin, fiind percepută doar parţial de foarte mulţi din adepţii acestei orientări. Noţiunile de fundamentalism şi islamism conturează o încărcătură negative, în privinţa acţiunii fundamentaliste din zona musulmană, confuzia este şi mai mare.Aici discutăm despre guvernarea laică, toleranţă şi libertăţile cetăţeneşti propovăduite de civilizaţia din Occident, acestea fiind neacceptate.

Civilizaţia materialistă a Occidentului este considerată privativă faţă de valorile religioase, iar democraţia, egalitatea, libertatea omului sunt considerate „erezii ale tradiţiilor islamice.” Lumea de astăzi se află în faţă unei mari dileme, iar faptul că trăim într-o lume multietnică şi multiculturală generează conflicte. Regionalizarea şi internaţionalizarea reprezintă procese inevitabile în mediul actual de Securitate, iar nouă „nu ne rămâne decât să ne urăm, să ne reprimăm, să ne lichidăm şi să ne tratăm că inamici, sau să ne înţelegem, să ne cunoaştem, să ne tolerăm unii pe alţii şi să ne apropiem pentru a convieţui paşnic. Ignoranţa este sursă a 99% din conflictele de pe pământ. Trăind în culturi, civilizaţii şi religii diferite, trebuie să aflăm dacă vrem să ne căutăm reciproc defectele pentru a ne întări propriile stereotipii sau să găsim puncte comune.”   

Terorismul modern are că obiectiv inocularea spaimei în rândul oamenilor şi subminarea încrederii poporului în organismele publice de securitate, urmărind marginalizarea persoanelor şi dezmembrarea comunităţii dar şi subestimarea sentimentului de siguranţă, prin utilizarea unor proceduri de manipulare ale publicului, astfel încât acesta să manifeste presiune faţă de instituţii, cu scopul dezarmării în faţă unor obiective ale teroriştilor. În acest context, terorismul, fie el şi religios, este o reală ameninţare la adresa securităţii, păcii, valorilor şi civilizaţiei umane.

Cu cât civilizaţia şi omenirea evuluează, cu atât flagelul terorismului devine tot mai abject şi mai înspăimântător, luând aspectul unei patologii grave, că o boală incurabilă a omenirii care se acutizează şi agravează din zi în zi tot mai mult. Tocmai de aceea, lupta contra sa nu este şi nici nu poate fi una facilă, nu neapărat pentru că teroriştii sunt imbatabili, ci pentru că ei nu se încadrează într-o logică normală, într-o filosofie a raţionamentului. Anihilarea terorismului nu se poate strecura din legile şi tradiţiile războiului şi ale bătăliei armate şi de aceea dificultăţile rezolvării unei astfel de flagel devin din ce în ce mai evidente