Autor 4099 vizualizări


Suveranul vizionar, care a ţinut ca Dobrogea să revină României ca pe timpul domnitorului Mircea cel Bătrân, avea planuri mari pentru pământul dintre Dunăre şi Marea Neagră. „Se ştie ce dragoste purta Carol Dobrogei şi mai ales Constanţei, unde în ultimul timp al domniei sale obişnuia să vină regulat. Şi era firească înclinarea ce o avea pentru colţul acesta al ţării, căci Dobrogea este fructul celui dintâi mare act naţional, care a înfrăţit dinastia cu neamul românesc – Războiul de Independenţă“, scriau ziariştii vremii la 1916 în presa locală din Constanţa.

Suveranul vizionar, care a ţinut ca Dobrogea să revină României ca pe timpul domnitorului Mircea cel Bătrân, avea planuri mari pentru pământul dintre Dunăre şi Marea Neagră. Un pod peste Dunăre ce lega România de Dobrogea pe la Cernavodă, un port la Constanţa care să crească şansele de dezvoltare a oraşului şi a ţării, construirea de edificii cu valoare de simbol (Palatul administrativ – actualul Cerc Militar, Palatul de Justiţie-Judecătoria Constanţa, sprijin pentru clădiri de loisir precum Cazino, hotelul Palace, lăcaşuri grandioase de cult pentru naţiile Dobrogei etc), ridicarea unor reşedinţe de vară pentru familia regală (Mamaia, Constanţa şi mai târziu Balcic), vizite oficiale ale partenerilor externi şi timp petrecut la malul mării prin care să întărească legăturile monarhiei cu noua provincie românească.

Acestea sunt marile repere gândite de Regele Carol I pentru a poziţiona Dobrogea pe harta strategică a României. Regele Carol I îşi dorise mult Dobrogea, cu riscul pierderii în urma Războiului de Independenţă de la 1877 a Basarabiei de sud, cu judeţele Cahul, Ismail şi Bolgrad. Era conştient că regiunea va aduce ţării un avantaj strategic şi economic de primă mână:ieşirea la Marea Neagră. Şi mai ştia că o Românie modernă nu se poate construi fără un port la Marea Neagră, fără un pod maiestuos peste Dunăre şi fără un oraş comercial care să valorifice zestrea naturală a litoralului.

Credinţa sa fusese întărită de marii vizionari ai neamului, inclusiv de poetul Mihai Eminescu, în scrierile sale din ziarul Timpul (1878):„Dobrogea e o dependenţă naturală a Ţării Româneşti. Din punct de vedere istoric, dreptul nostru asupra Dobrogei este incontestabil. A păstra însă acest Orient în miniatură, cu tot amestecul său de popoară, a dovedi că suntem destul de drepţi şi destul de cumpătaţi ca să ţinem în echilibru şi în bună pace elementele cele mai diverse este o artă, este adevărata politică...“. Mihail Kogălniceanu susţinea opinia monarhului spunând:„Aveam nevoie de Mare ca să ne dea viaţă“, în timp ce Emanoil Bucuţa sublinia:„România a ajuns la Marea care o aştepta“.

Suveranul manifesta interes şi pentru progresul Cadrilaterului, pătratul de Dobroge sudică aflat acum pe teritoriul bulgar. Aici avea să-şi amenajeze regina Maria castelul preferat, înconjurat de o grădină cu arcade şi flori, pe faleza înaltă a Mării Negre. Ultima ieşire publică oficială a Regelui Carol I a fost tot la Constanţa, cu ocazia vizitei Ţarului Nicolae al II-lea şi familia regală a Rusiei. Coincidenţă stranie, aceasta avea să fie şi ultima vizită externă a Romanovilor. În trei săptămâni, arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorului tronului austro-ungar, a fost asasinat la Sarajevo. Aceasta a fost scânteia care a detonat butoiul cu pulbere din Balcani, declanşând Primul Război Mondial. După patru ani, la 16 iulie 1918, familia imperială a Romanovilor a fost asasinată.

Filele unei întâlniri istorice

La 1 iunie (14 iunie, pe stil vechi) 1914, oraşul-port de la Marea Neagră, Constanţa, era cel mai fierbinte loc pe harta Europei. Aici se întâlneau, pentru prima dată pe pământ românesc, suveranii de a căror alianţă se temeau state din Balcani şi Occident:Regele Carol I al României şi Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei. Evenimentul s-a desfăşurat într-un context politic extern tensionat la nivelul Europei, moment în care România, tampon între cele două blocuri militare, Antanta şi Puterile Centrale, trebuia să aleagă una dintre alianţe. Chiar dacă Regele Carol I, german de origine, înclina spre alianţa cu Puterile Centrale, a pregătit primirea Împăratului de Răsărit cu toate onorurile cuvenite.

Oraşul Constanţa, reşedinţa de vară a familiei regale a României, a fost ales drept gazdă, iar în mai puţin de o lună urbea s-a transformat astfel încât să fie demnă de primirea înalţilor oaspeţi. Constanţa era reşedinţa de vară a familiei regale, iar regina Elisabeta era îndrăgostită iremediabil de mare. Pe digul portului, regele ridicase un pavilion în care regina îşi petrecea clipele cele mai frumoase. De aici, din Cuibul Reginei, Elisabeta privea ore în şir nemărginirea mării şi respira liniştea spartă de strigătul pescăruşilor. Aici găsea regina inspiraţie pentru poemele semnate Carmen Sylva şi de aici făcea cu mâna în zori vapoarelor care o salutau cu sunet de sirenă. Însă de la Constanţa cea romantică – refugiu pentru turiştii cu sânge albastru – la Constanţa gazdă a unei întâlniri istorice era o distanţă uluitoare, care a fost parcursă rapid de administraţia locală.

Continuarea articolului pe Adevărul.ro

 

 

 

 

""