Autor 99695 vizualizări


Pentru puțin timp în România comunistă s-a produs o mașină cunoscută de români drept cea mai proastă mașină care s-a fabrica vreodată. Mulți o numeau mașina de carton, însă puțini știu că de fapt Lăstunul produs la Timișoara este de fapt o versiune de Dacia, mai exact Dacia 500 Lăstun. Aceasta era un autoturism românesc de mici dimensiuni, care s-a fabricat între anii 1988 și 1991. Denumirea acestuia provine de la numele păsării "lăstun". Producția a avut loc la fosta uzină Tehnometal din Timișoara, devenită ulterior Întreprinderea de Autoturisme Timișoara, iar primul lot de autoturisme a fost pus în vânzare în ianuarie 1989. 

Mașina trebuia să răspundă unor criterii de economie impuse de anii 80 și anume să nu aibă costuri de producție mari și să nu consume mult. Restul lucrurilor de la siguranță, până la confortul pasagerilor erau doar detalii. Conceptul inițial prevedea un autoturism economic pentru transportul urban cu o capacitate maximă de 2+2 persoane (2 adulți și 2 copii), un consum mic de până la 3 litri/100 km și o viteză maximă de 70 km/h.

Motorul în patru timpi care echipa modelul Lăstun avea 2 cilindri paraleli verticali, 499 cc, 22,5 CP și un consum de 3,3 l/100 km în regim constant, respectiv de 4,5 l/100 km în ciclu urban. Amplasarea era transversală deasupra punții față, iar răcirea se făcea cu aer printr-o elice antrenată de motor.

Cutia de viteze era manuală, cu patru trepte, iar schimbătorul de viteze era amplasat la volan (precum la modelele Trabant). Tracțiunea era pe față, iar toate frânele erau cu tamburi. Era echipat cu pneuri de dimensiuni mici, respectiv 125 SR 12 și jante de 3,5 țoli. Viteza maximă de deplasare era de 106 km/h. Mașina era în două uși, cu o caroserie de tip hatchback. Mânerele de acționare a ușilor erau ascunse la interior, ștergătorul de parbriz era amplasat central, iar barele de protecție aveau spoilere încorporate. Greutatea mașinii nu depășea 600 kg, iar a motorului avea aproape 70 kg.

Economia în producția acestei mașini se vede la toate cele trei serii ale modelului Lăstun. Prima serie nici măcar nu avea ceva din tablă, ci toate elementele de caroserie din fibră de sticlă, ușile din fibră de sticlă, fără tapiserie la interior, scaunele îmbrăcate în vinil, stopuri mici și grila frontală integrată în capotă. Această versiune era atât de „cheală” încât nici măcar lumini de mers înapoi nu erau prevăzute.

A doua serie avea elemente de caroserie atât din tablă, cât și din fibră de sticlă, uși din tablă, tapisate la interior și scaune îmbrăcate în vinil sau tapisate. Dar luminile de mers înapoi apar doar la ultima serie, fabricată doar după 1989. Aceasta avea toate elementele de caroserie din tablă, stopuri mari, late, cu lumini de ceață și de mers înapoi, hayon cu yală exterioară, grila frontală separată de capotă, iar la unele modele ștergător de lunetă.

Dându-și seama de eșecul acestui produs, chiar și într-o țară precum România lui Nicolae Ceaușescu, producătorii au expus în anul 1989 în cadrul Târgului Internațional București prototipul Lăstun cu caroserie alungită. În această variantă, autoturismul putea să transporte patru persoane în condiții de confort sporite, păstrând un spațiu și pentru bagaje.

Totuși lucrurile nu au mai fost ameliorate pentru această mașină. Producția a durat până în anul 1991, nu fără o serie de scandaluri apărute chiar în primul an de după Revoluție din cauza calitații slabe a acestei mașini.

 Preţul unei astfel de maşini era de 50.000 de lei, cu 25.000 de lei mai puţin decât o Dacie 1310. Cele 6.500 de Lăstunuri ieşite pe poarta fabricii au fost, în mare parte, nişte rebuturi.

Cum a fost interzis Lăstunul de Protecția Consumatorului

La puțin timp după Revoluție, mai mulți posesori de Lăstun s-au asociat și au făcut o serie de demersuri pentru a primi despăgubiri pentru mașinile preimite. Ziarul „Adevărul” a publicat o serie de articole, în primele luni ale anului 1990, în care a prezentat pericolele la care se expuneau posesorii de Lăstunuri. Pe adresa redacţiei veneau zilnic plângeri: „contactul de pornire se blochează”, „timoneria carburatorului s-a deformat”, „bobina de inducţie s-a ars”, „uşile nu se închid bine, rezultând o pătrundere abundentă a apei în interior la ploaie”, „toba de eşapament a căzut”, „defecţiuni la pompa de benzină”, „cutia de viteză blocată”.


Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor s-a sesizat şi a făcut demersurile pentru scoaterea de pe piaţă a autoturismului Dacia 500 Lăstun. În martie 1990, Comisia Naţională pentru Standarde Metrologie şi Calitate a interzis producerea şi comercializarea Lăstunului, întrucât s-au constat defecţiuni în procesul tehnologic. Cu toate aste producția a durat până în anul 1991, onorându-se ultimele comenzi plătite. În 1992, Guvernul a închis fabrica de la Timișoara, motivând ca Lăstunul nu mai este competitiv și că nu mai reprezintă poporul român. Insuccesul modelului este pus pe seama calității slabe. Azi mai supraviețuiesc mai puține exemplare, decât poveștile cu câte de „proaste” erau aceste mașini.