Autor 3306 vizualizări


 Experimentul comunist a fost prezentat ca o mare realizare pentru aducerea fericirii popoarelor prin eliminarea exploatării omului de către om. Această fericire descoperită în URSS trebuia cu orice preț exportată prin revoluţia mondială.

Sacrificarea popoarelor pentru un experiment utopic

          Vladimir Ilici Lenin[1] a încercat ofensiva încă din 1918, dar trupele bolşevice erau slab conduse şi înarmate. Au fost zdrobite de către forţele poloneze şi revoluţia a fost zăgăzuită. Nici pe malurile Nistrului n-au fost mai multe şanse. Iosif Stalin a înţeles că lumea normală trebuie subminată în timp ce puterea armată sovietică primeşte tehnică modernă de luptă. Nu s-a făcut nicio economie pentru tehnica militară. Industrializarea forţată a început în 1927 şi cele mai mari întreprinderi au apărut pe hartă chiar cu ajutorul statelor capitaliste. Nu există milă pentru oameni şi mediu. Nimic nu se făcea pentru fericirea locuitorilor, chiar dacă unele tratate de istorie amintesc de apariţia locurilor de muncă.

          Uriaşul combinat de la Magnitogorsk[2] a fost ridicat cu munca sclavilor moderni pentru a asigura oţelul necesar. Un munte de fier a fost treptat măcinat. Furnalele au fost ridicate indiferent de cheltuielile cu specialiștii străini și de ravagiile Marii Crize Economice[3]. Istoria combinatului a fost din 1937 un absolut secret de stat și nici astăzi nu se cunosc prea multe date despre producție, dar este evident că oțelul a mers spre blindajele de tanc pentru a realiza cotele stabilite de ferocele Malîșev. S-a intensificat şi extracţia cărbunilor necesari pe post de combustibil. Zona Doneţk[4] promitea mult prin existenţa minereurilor de fier şi aluminiu lângă minele de cărbuni. Uriaşe baraje au asigurat curentul electric necesar producerii aliajelor pe bază de aluminiu pentru avioane. Un singur lac de acumulare putea să înghită un oraș și 663 de sate[5]. Motoarele de tanc erau şi din acest metal uşor. Blindatele sunt concepute să primească lovituri perforante sau explozive de mare putere. Oţelul obişnuit seamănă cu o brânză. Se impune descoperirea de metale speciale. Sclavii poliţiei politice au fost trimişi la Norilsk pentru a extrage nichelul necesar și cel puțin 16.806 deținuți politici au pierit pentru extragerea de metal toxic pentru blindaje[6]. Un oraş a apărut în îndepărtatul ţinut îngheţat și poluarea a atins cote incredibile[7].

          Kremlinul a asigurat materiile prime şi energia, urma prelucrarea finală. Cetăţenii obişnuiţi nu prea aveau la ce să folosească nichelul sau oţelul. Abia găseau mâncare pentru supravieţuire, în Ucraina nici pentru atât. Doar industria constructoare de maşini putea să absoarbă uriaşele cantităţi de metal. Stalin a avut grijă de industria prelucrătoare. Oraşul Harkov a fost ales pentru o fabrică de locomotive ce avea şi o producţie secundară de tancuri[8]. O altă uzină a fost ridicată la Leningrad[9]. Aluminiul din bazinul Zaporojie[10] era dirijat spre fabricile de avioane din Moscova sau Taganrog[11]. Producţia de tehnică militară era prea mică după standardele sovietice şi la Stalingrad a fost ridicată o fabrică de tractoare cu tehnică americană. Tractoarele pe şenile ale epocii nu se deosebeau prea mult de blindate pe liniile de fabricaţie.

          Uzinele sovietice au început să producă trei mari tipuri de blindate pentru Armata Roşie a muncitorilor şi ţăranilor. Tancurile pentru sprijinirea infanteriei de tip T-26[12] puteau să neutralizeze cuiburile de mitralieră, dar erau prea lente pentru operaţiuni strategice. A fost cumpărat din SUA modelul pentru un tanc de cavalerie din care a rezultat seria BT produsă la Harkov[13]. Erau maşini rapide, un drum bun permiţând atingerea unor viteze de peste 100 km/h. Dacă agricultura era încă în regiunea calului, conducerea de la Kremlin oferea cu generozitate benzină pentru atingerea unor autonomii de peste 500 km. Interesant este că aceste maşini nu puteau să lupte pe teritoriul URSS din cauza drumurilor jalnice. Erau tancuri agresor. La fel erau şi cele din seria T-37[14], maşinile amfibii fiind singurele din lume. Au evoluat apoi în seria T-38[15]. Mașinile amfibii mai au un mare neajuns:nu pot fi utilizate decât în operațiuni ofensive și la debarcări. Apărarea necesită arme grele. Capacităţile de producţie au crescut, mii de maşini se adăugau în fiecare an şi chiar un dictator atotputernic avea o problemă:cum să le folosească? Se uzau moral şi fizic, în cel mult şapte ani fiind total depăşite. Exista o singură soluţie:războiul.

          Iosif Vissarionovici Stalin a început munca de apropiere de frontierele statelor vecine încă din timp de pace. S-a trecut la construcţia de canale, ceea ce pare că erau necesare la exportul de mărfuri sărace. În realitate, Canalul Belomor[16] era conceput pentru tranzitul navelor militare şi a fost un loc de exterminare a celor condamnaţi de regim, circa 25.000 de oameni pierind în chinuri groaznice. Căile ferate au fost modernizate îndeosebi în direcţia vest. Armata şi deţinuţii reprezentau o forţă de muncă ieftină. Operaţiunile de lărgire a ecartamentului au continuat după ocuparea Poloniei şi a Basarabiei, tot pe direcţia vest, ceea ce ducea la o slăbire a apărării în cazul unei ofensive inamice. Nu se aştepta un atac din partea unor ţări precum România, Ungaria sau Finlanda. Doar Germania avea ceva potenţial militar, dar nu prea existau rezerve. Se pregătea marea eliberare a Europei cu o oaste de sclavi pentru a obține noi armate de sclavi. Armata Roșie a muncitorilor și țăranilor avea în frunte ofițeri fanatizați, capabili să execute ordinele absurde din punct de vedere uman, și strâns supravegheați de agenții poliției secrete. Marea epurare stalinistă din 1937 – 1938 nu era menită să slăbească potențialul ofensiv al trupelor. A fost curățată oștirea de mult balast ideologic, ofițeri ce se ocupau doar cu propaganda sau urmărirea adevăraților militari[17]. Mulți ofițeri erau chiar robi ai Gulag-ului, eliberați precum K. K. Rokossovski[18] sau făcând parte din corpuri întregi de deținuți ce luptau în ideea că se vor mai întoarce la căminele lor. Visul lui  Karl Marx din Manifestul partidului comunist era mai aproape de îndeplinire ca niciodată. Anul 1941 trebuia să fie cel al comunizării Europei și o uriașă mobilizare a avut loc la granița de vest a URSS. Trupele roșii erau chiar pe frontieră, grănicerii fiind retrași în adâncime. Era pentru prima dată în istorie când se producea o deschidere a barajelor de securitate, dar măsura era provizorie. NKVD-ul a deplasat mari unități în spatele Armatei Roșii cu misiunea de a încuraja atacul prin rafale de mitralieră, pentru zdrobirea rezistenței unor unități inamice răzlețe și, mai ales, pentru escortarea convoaielor de robi moderni pentru Gulag. Deplasarea de efective a fost fără precedent în istoria omenirii. Erau 14 divizii, 18 brigăzi și 21 regimente ale poliției politice[19], adică echivalentul a vreo 30 de divizii motorizate. Mai existau detașamente de grăniceri și alte unități mai mici independente.

 

          Marele vis al comunismului de extindere la scară planetară a fost realizat în ceea ce privește dotarea industrială și militară. Costurile păcii staliniste au fost îngrozitoare. Genocidul prin înfometare din Ucraina (Holodomor) a făcut 5 – 7 milioane de victime. Statistica sovietică trebuie să recunoască o scădere a populației pentru 1933 cu 1.926.000 de persoane. Anul negru a însemnat trecerea în neființă a 5.239.000 de sovietici, adică mai mult decât dublu față de 1928[20].

 

 

 

          Capcana revoluţiei mondiale după Al Doilea Război Mondial

 

          Iosif Vissarionovici Stalin n-a fost mulţumit cu achiziţiile teritoriale din 1945. Ce potenţial ofensiv putea să-i asigure România lipsită de industrie şi cu infrastructura distrusă de lupte? Statele ocupate mai mult încurcau prin îndepărtarea trupelor de bazele de aprovizionare cu muniţii. Trebuia să se refacă economia şi să se ducă un război de hărţuire a capitaliştilor, aşa cum a fost Criza Berlinului sau micul conflict civil din Grecia.

          Anul 1950 a însemnat reluarea politicii de revoluţie mondială prin declanşarea Războiului din Coreea. Potenţialul economic american a fost suficient de puternic pentru a bara avansul tancurilor T-34. Era nevoie de mai multă industrie.

          A început o reindustrializare forţată prin exploatarea sălbatică a resurselor naturale şi prin construirea de mari hidrocentrale. Propaganda afirma că erau pentru fericirea oamenilor muncii de la oraşe şi sate.

          Se ştie că ocuparea unui teritoriu nu se poate realiza decât prin existenţa unor mase de tancuri şi conducerea de la Kremlin a respectat cu fidelitate acest principiu stalinist. S-a trecut la producţia de masă a celui mai răspândit MBT din istorie. T-55[21] a devenit coloana vertebrală a armatelor din Tratatul de la Varşovia[22]. Nicolae Ceauşescu a cumpărat 850 de blindate după 1969. Lupta cu maşinile performante ale inamicului implica modele mai sofisticate şi au apărut succesiv T-62[23], T-72[24] şi T-80[25].

          Forţa terestră trebuie obligatoriu sprijinită de aviaţie şi imperiul roşu avea nevoie de un metal greu de obţinut. Aluminiul există în mari cantităţi în scoarţa terestră, dar procesul de extracţie implică folosirea unei cantităţi ridicate de energie electrică. Multe tratate de istorie amintesc drept o mare reuşită a comunismului electrificarea ţărilor cucerite, dar oare pentru mujicul Ivan trebuia ridicat un baraj pentru un lac de acumulare de 6000 km2? Nici centralele nucleare n-au fost ridicate pentru fericirea maselor. Aceeaşi foame de energie pentru complexul militaro-industrial din Ucraina a dus la apariţia unei instalaţii într-o oarecare zonă numită Cernobîl[26]. Reactoarele folosite aveau uniformă militară şi din alt punct de vedere:produceau plutoniu pentru rachetele strategice. Explozia din 1986 a demonstrat că armele sunt instrumente de rău augur sub orice formă şi aproape toată Europa a suferit efectele substanţelor radioactive. Europa a mai fost amenințată de două incidente produse la aceeași centrală electrică[27]

          Lipsa de metal şi a unei prelucrări de calitate se reflecta în importurile sovietice. Imperiul roşu era obligat să achiziţioneze de la capitalişti sute de milioane de lame de ras. Mai mare râsul!

 

          Capcana tradiţiei

 

          Se discută despre diferiţi tirani pe care istoria i-a înregistrat, dar cel mai puternic este mereu uitat:tradiţia. Obiceiurile condamnă milioane de oameni la nefericire şi drame. Rusia nu se poate sustrage blestemului de mare putere. Ultima mare aventură a fost în Afganistan și armata a fost blocată timp de un deceniu într-o regiune săracă și într-un război de uzură fără perspective glorioase[28]. Creierele sunt blocate şi doar minorităţi infime gândesc normal şi echilibrat.

          Politicienii de la Kremlin, indiferent de coloratura sub care candidează, sunt dominaţi de ideea de a menţine o uriaşă forţă militară pentru a-şi impune teoriile pe plan mondial, indiferent de regiune. Criza din Crimeea[29] a fost declanşată în mod absolut firesc pentru a ajunge definitiv în posesia portului strategic Sevastopol[30] şi astfel flota rusă din Marea Neagră are un adăpost puternic fortificat. Acest portavion inscufundabil permite un control al întregii mări cu ajutorul aviaţiei. În mod paradoxal, prin această achiziţie teritorială securitatea Rusiei scade fiindcă ajunge vecină cu NATO şi, automat, este obligată să investească sume uriaşe în sisteme moderne defensive şi ofensive. Cum progresele în electronică sunt rapide, în cel mult şapte ani orice armă devine complet perimată şi ciclul se reia. Cheltuielile în Crimeea sunt oricum absolut inutile din moment ce nimeni din regiune nu are capacitatea ofensivă necesară spargerii apărării.

          Declanşarea războiului civil în estul Ucrainei a fost următorul pas necesar pentru a obţine o creştere teritorială ce implică o capturare a bogatelor resurse din regiunea Doneţk. Să nu uităm că aici existau principalele fabrici de muniţie ridicate din ordinul lui Stalin. Industrializarea s-a făcut numai pentru arme şi Vladimir Putin[31] nu poate să renunţe la acest cult. Imaginile cu preşedintele Rusiei în avioane de luptă vin să cultive mitul unui conducător de geniu ce luptă pentru slava ţării indiferent de pierderi.

 

Concluzii

 

          Rusia nu poate să fie un stat democratic. Numărul de deținuți se menține prea ridicat pentru o țară ce respectă drepturile omului[32]. Erau 760.000 în 2011.

În Rusia nu se poate spune adevărul. De exemplu, nu există implicare în conflictul din Ucraina, dar separatiștii au din ce în ce mai mult echipament greu și muniție. În mod firesc, orice armată începe să resimtă lipsuri pe măsură ce ostilitățile se intensifică. Doborârea unor avioane de luptă cum ar fi MiG-29[33] și Su-25[34] demonstrează existența unor rachete antiaeriene sofisticate ce pot anihila contramăsurile de protecție.

          Kremlinul  nu poate să realizeze o despărţire de trecutul criminal comunist şi minciuna aparatului de propagandă rămâne o trăsătură specifică. Ministerul de Externe s-a specializat în declaraţii incredibile.

          Obsesia sovietică a cetăţii încercuite se menţine şi industria militară se dezvoltă peste capacitatea de suportabilitate a economiei, ceea ce implică menţinerea unui nivel de trai scăzut. Se construiesc avioane care absorb fonduri uriaşe, dar au valoare militară extrem de scăzută cum ar fi MiG-31[35] şi Tu-160. Bombardierul strategic consumă la un singur zbor 130 t de combustibil special[36]. Sumele cheltuite nu prea contează în ochii birocrației ruse din moment ce sunt alocate peste 68 miliarde de dolari în 2013 și 78 în 2014. Investițiile cresc rapid[37] și nu contează că vreo 17% din populație trăiește sub pragul sărăciei.

          Politica externă trebuie să fie agresivă pentru a sublinia forţa unei mari puteri. Nu contează riscurile deciziilor, oricum nimeni nu răspunde într-un imperiu (republică) unde birocrația rămâne atotputernică. Recuperarea de teritorii din fosta Uniune Sovietică pentru refacerea complexului militaro-industrial rămâne o axă prioritară a conducerii de la Kremlin[38]. Invazia din Crimeea și apoi din regiunile Donețk, Lugansk și Mariupol[39] din 2014 demonstrează intrarea într-o capcană mentală din care nu se poate ieși. Chiar planul de pace în șapte puncte propus de Moscova pentru rezolvarea crizei din Ucraina demonstrează menținerea vechilor idei imperialo-comuniste. Se propune retragerea artileriei ucrainene și deschiderea de culoare largi pentru convoaie, ceea ce înseamnă o eliminare a controlului Kievului asupra teritoriului[40].

          Moscova nu doreşte un stat puternic în preajma frontierelor, cu atât mai mult o Uniune Europeană[41] cu 500 milioane de locuitori. Potenţialul militar al NATO[42] irită Kremlinul ce nu știe să răspundă decât prin forță. avioanele de cercetare au început să depășească frontierele Finlandei[43]. Mai mult. S-a trecut la testarea dispozitivelor antiaeriene și de interceptare din Marea Britanie și Olanda, țări membre NATO, în ziua de 23 aprilie 2014[44].

          Se intensifică formarea de agenţi experţi în destabilizarea unor state, serviciul de spionaj militar având în subordine forţele Spetznaz[45]. Reforma militară din 2008 a însemnat trecerea de la armata de masă la o organizare profesionistă bazată pe mobilitate, adică pe agresivitate. Armata rusă are în componență o singură unitate pentru arma geniu, restul fiind brigăzi de tancuri, infanterie motorizată și parașutiști[46]. Rămâne evident faptul că nu se preconizează desfășurarea unui război pe teritoriul național, fortificații fiind suficiente încă de pe timpul sovieticilor. Rusia rămâne un stat agresiv indiferent de regimul oficial de la Moscova. Este o capcană a istoriei din care poporul rus nu poate să iasă. Ultimele decizii politico – economice inițiate de președintele Vladimir Putin pot îndrepta o țară bogată spre colapsul economic și iarna abia a început. Kremlinul continuă politica de înarmare și bugetul militar a fost sporit la valori greu de suportat de orice economie[47]. Vor fi alocate până în 2020 700 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă că se investește în noi capacități ofensive pentru atingerea visului de hegemon mondial. Istoria a demonstrat că marile puteri se prăbușesc tocmai din cauza extinderii nelimitate a granițelor și a cheltuielilor militare. Oare nu se învață nimic din lecțiile Istoriei? Tabelul incomplet din lipsă de spațiu tipografic demonstrează amploarea cursei înarmărilor dezlănțuită de partidul comunist și modul în care resursele umane și materiale ale Uniunii Sovietice au fost risipite pentru visul utopic al comunizării întregii planete, dar s-a ajuns aproape de nimicirea Terrei prin mulțimea de teste nucleare[48]

          Criza din Siria a fost o ocazie perfectă pentru președintele Vladimir Putin să recupereze din prestigiul pierdut la nivel mondial. S-a trecut la sprijinirea unui vechi aliat pentru a se obține un cap de pod în spatele unui stat NATO și pentru a se realiza apropierea de două țări ortodoxe de limbă greacă, oricând gata să schimbe tabăra după cum le sunt interesele de moment. A fost testat cu acest prilej modul de transportare a echipamentelor militare grele la distanțe mari cu ajutorul marinei și al aviației. S-a practic metoda tradițională sovietică de aducere întâi a armelor și apoi de concentrare a trupelor. Discreția a fost cuvântul de ordine. Luna septembrie 2015 a fost marcată mai întâi de folosirea dronelor pentru ca armata siriană să lovească țintele rebelilor fanatici. Abia din 30 septembrie a intrat în acțiune aviația rusă prin lovirea țintelor din zona orașului Homs și au rezultat cel puțin 37 de victime. Moscova nu se joacă și se observă că regiunea a devenit un poligon extrem de util pentru testarea de tehnologii noi.

         

 

 Localități sovietice producătoare de arme sau mari baze militare

         

 

1

Celiabinsk

Tancuri, motoare pentru tancuri, muniție de artilerie

2

Dubna

Rachete

3

Ecaterinburg

Tunuri, bombe biologice cu antrax

4

Engels

Baza aeriană pentru aviația strategică

5

Gorky

Avioane MiG

6

Harkov 

Tancuri

7

Irkuțk

Avioane

8

Ijevsk

Armament  infanterie

9

Kazan

Elicoptere

10

Komsomolsk pe Amur

Elicoptere, Nave militare

11

Leningrad

Tancuri, vapoare

12

Mozdok

Baza militară

13

Moscova

Avioane, tancuri, bază navală

14

Nijni Taghil

Tancuri

15

Nikolaev

Vapoare

16

Nijni-Novgorod

Avioane, submarine, nave, camioane

17

Omsk

Tunuri, rachete

18

Perm

Tunuri

19

Rostov-pe-Don

Elicoptere

20

Ryazan

Rachete, bază militară pentru trupe aeropurtate

21

Stalingrad

Tractoare, tancuri, transportoare blindate

22

Sevastopol

Baza navală

23

Sestroreț

Armament  infanterie

24

Severodvinsk

Baza navală

25

Smolensk

Baza aeriană pentru aviația strategică 

26

Samara

Rachete

27

Tula

Armament infanterie

28

Taganrog

Avioane

29

Ulan-Ude

Elicoptere

30

Vladivostok

Baza navală

31

Leningrad (Sankt Petersburg)

Nave, bază navală, tunuri grele, tancuri

 



[1]http://en.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Lenin

[2]http://en.wikipedia.org/wiki/Magnitogorsk.

[3]http://en.wikipedia.org/wiki/Magnitogorsk_Iron_and_Steel_Work

[4]http://en.wikipedia.org/wiki/Donetsk.

[5]http://en.wikipedia.org/wiki/Rybinsk_Reservoir

[6]http://en.wikipedia.org/wiki/Norilsk. Tancurile sovietice dispuneau de o protecție eficientă și, dacă proiectilele reușeau străpungerea, lăsau doar un orificiu ușor de reparat. Oțelul german era friabil și se crăpa asemănător sticlei. O mașină lovită în plin trebuia dusă la topit.

[7]http://en.wikipedia.org/wiki/Norilsk#Pollution.

[8]http://en.wikipedia.org/wiki/Malyshev_Factory.

[9]http://en.wikipedia.org/wiki/Obukhov_State_Plant

[10]http://en.wikipedia.org/wiki/Metal_production_in_Ukraine

[11]http://en.wikipedia.org/wiki/Beriev_MBR-2. Primul zbor al modelului a fost în 1931, adică în perioada în care țara începea să resimtă efectele colectivizării. Hidroavionul, cel mai bun disponibil în bazinul Mării Negre a fost produs în serie mare.

[12]http://en.wikipedia.org/wiki/T-26

[13]http://en.wikipedia.org/wiki/BT_tank

[14]http://en.wikipedia.org/wiki/T-37A_tank

[15]http://en.wikipedia.org/wiki/T-38_tank

[16]http://en.wikipedia.org/wiki/White_Sea-Baltic_Canal. Canalul mai face incă multe victime prin marca de țigări Belomor produsă în mai multe state exsovietice.

[17]Victor Suvorov, Epurarea, Polirom, Iași, 2000, p. 60.

[18]http://en.wikipedia.org/wiki/Konstantin_Rokossovsky

[19]Victor Suvorov, Ultima Republică, vol. III, Polirom, Iași, 2011, p. 191.

[20]http://en.wikipedia.org/wiki/Demographics_of_Russia

[21]http://en.wikipedia.org/wiki/T-54/55

[22]http://ro.wikipedia.org/wiki/Pactul_de_la_Varșovia.

[23]http://en.wikipedia.org/wiki/T-62

[24]http://en.wikipedia.org/wiki/T-72

[25]http://en.wikipedia.org/wiki/T-80

[26]http://en.wikipedia.org/wiki/Chernobyl_Nuclear_Power_Plant

[27]http://en.wikipedia.org/wiki/Chernobyl_Nuclear_Power_Plant

[28]http://en.wikipedia.org/wiki/Soviet_war_in_Afghanistan

[29]http://en.wikipedia.org/wiki/2014_Crimean_crisis

[30]http://en.wikipedia.org/wiki/Sevastopol

[31]http://en.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Putin

[32]www.fr.wikipedia.org/wiki/Prison_aux_Etats-Unis.

[33]http://en.wikipedia.org/wiki/Mikoyan_MiG-29

[34]http://en.wikipedia.org/wiki/Sukhoi_Su-25

[35]http://en.wikipedia.org/wiki/Mikoyan_MiG-31

[36]http://en.wikipedia.org/wiki/Tupolev_Tu-160

[37]http://en.wikipedia.org/wiki/Military_budget_of_the_Russian_Federation

[38]http://en.wikipedia.org/wiki/Moscow_Kremlin

[39]http://en.wikipedia.org/wiki/Illich_Steel_and_Iron_Works

[40]http://www.romanialibera.ro/actualitate/international/conditiile-lui-putin-pentru-pace-348788?c=q2561

[41]http://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Europeană.

[42]http://en.wikipedia.org/wiki/NATO

[43]http://yle.fi/uutiset/third_russian_airspace_violation_in_a_week/7438235. Au fost cinci incidente în 2014, ceea ce nu mai înseamnă simple erori de navigație în cazul Finlandei.

[44]http://globalaviationreport.com/2014/04/23/dutch-f-16s-and-raf-typhoons-intercept-russian-tu-95-bear-bombers/

[45]http://en.wikipedia.org/wiki/Spetsnaz

[46]http://en.wikipedia.org/wiki/2008_Russian_military_reform

[47]http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_military_expenditures

[48]http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_nuclear_weapons_tests_of_the_Soviet_Union