Autor 3217 vizualizări


După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, peste 16.000 de soldaţi şi ofiţeri ai armatelor învinse au muncit timp de câţiva ani pentru refacerea Moldovei Socialiste.

Soarta prizonierilor germani şi ai aliaţilor lor, care s-au aflat după 23 august 1944 pe teritoriul RSSM, reprezintă un subiect ce nu a fost încă elucidat. Din arhivele până mai ieri secrete reiese că soldaţii germani, români, maghiari etc. au fost închişi în trei lagăre de prizonieri de pe teritoriul RSSM:unul la Chişinău, altul la Bălţi şi al treilea la Tighina. Acestea, la rândul lor, aveau subunităţi-şantiere de muncă. Pentru tratarea prizonierilor, la Bălţi a fost înfiinţat un spital special. La scurt timp de la desfiinţarea lagărelor şi a spitalului, în 1948, cimitirele unde au fost înmormântaţi prizonierii au fost distruse.

După reuşita militară de la Stalingrad, dar mai ales după ce frontul a trecut de râul Prut şi Germania a fost înfrântă, Armata Roşie a capturat un număr mare de soldaţi şi ofiţeri germani şi aliaţi ai acestora. Astfel, pe lângă lagărele de prizonieri deja existente, în Uniunea Sovietică au fost înfiinţate, de urgenţă, altele. Potrivit unor date, în URSS au existat cel puţin 216 lagăre de război, cu peste 2.464 de subunităţi / şantiere de muncă, în care au fost ţinuţi peste 5 milioane de prizonieri. Informaţia se referă doar la lagărele subordonate NKVD, fără a le lua în calcul pe cele ale fronturilor Armatei Roşii.

 

PRIZONIERII DE RĂZBOI, PROPRIETATEA NKVD

Chiar dacă regimul din lagărele de prizonieri era identic cu cel din puşcărie, ele nu erau penitenciare, întrucât cei aflaţi acolo nu executau o pedeapsă, nu fuseseră condamnaţi de vreo instanţă. Capturaţi în urma unor operaţiuni militare, prizonierii au devenit proprietatea NKVD, iar militarii i-au folosit la munci, de obicei cele mai grele, evident cu o remunerare simbolică. Paradoxal, dar utilizarea prizonierilor pentru restabilirea economiei sovietice a fost stabilită printr-o Hotărâre a Sovietului Comisarilor Poporului al URSS, din 1 iulie 1941, când Armata Roşie era în retragere totală.

În acea perioadă, în popor se vorbea că dacă în vecinătate începea o construcţie mare, se deschidea un şantier sau era necesară reparaţia unui edificiu important, fie remontarea unei linii sau a unui nod de cale ferată, distruse în timpul războiului, în apropiere neapărat trebuia să apară un lagăr de prizonieri. Totodată, prizonierii au fost masiv folosiţi la reconstrucţia oraşelor. Au existat însă şi lagăre de prizonieri pentru munci agricole.

Pentru a da aparenţa respectării Convenţiei de la Geneva din 1929 privind statutul prizonierilor (pe care nu a semnat-o), Uniunea Sovietică a deschis spitale pentru prizonieri. Însă, în calitate de proprietar, NKVD nu cheltuia aproape nimic pentru tratamentul prizonierilor bolnavi. Concepţia NKVD referitoare la prizonierul bolnav era următoarea-să moară, vor fi mai puţine cheltuieli.

 

DIRECTIVĂ DE LA MOSCOVA

Lagărele de prizonieri din Moldova au făcut parte din aşa-numita Regiune de Sud a sistemului de lagăre de prizonieri din URSS, ce cuprindea teritoriile RSS Ucrainene şi RSS Moldoveneşti. În această zonă au fost create 36 de lagăre (33 în Ucraina şi trei în Moldova), cu circa 515 subunităţi/şantiere.

Sub aspect juridic, înfiinţarea lagărelor de prizonieri pe teritoriul Moldovei a fost aprobată de către Consiliul Comisarilor Poporului al RSSM, printr-o hotărâre din 7 octombrie 1944. Acestea urmau să fie amplasate în Chişinău (capacitatea de 5.000 de persoane), Tiraspol (6.000) şi Orhei (4.000).

216-Cel puţin atâtea lagăre de prizonieri au existat în URSS, în ele fiind deţinuţi peste cinci milioane de militari.

Hotărârea obliga factorii de decizie din oraşele respective să identifice locaţia, iar pentru a-i ajuta din punct de vedere organizatoric, la Tiraspol şi la Orhei au fost delegaţi reprezentanţi ai Ministerului Gospodăriilor Comunale şi ai celui de Interne. Hotărârea obliga autorităţile locale să elaboreze un plan de folosire a prizonierilor la munci pentru reconstrucţia obiectelor industriale, a celor de locuit şi de menire social-culturală.

FOTO Prizonierii germani şi români capturaţi de Armata Roşie, mânaţi pe una din străzile oraşului Bălţi. 31 martie 1944/ Arhiva Naţională a Republicii Moldova

În conformitate cu ordinele NRVD al URSS-nr. 00135 din 24 octombrie, nr. 001398 din 16 noiembrie 1944 şi nr. 00489 din 14 mai 1945, în RSSM au fost organizate trei lagăre de prizonieri, după cum urmează:lagărul cu nr. 103 la Bălţi (cu capacitatea de 4.000 de persoane), lagărul nr. 104 la Tighina (cu capacitatea de 5.000 de prizonieri) şi lagărul nr. 198 la Chişinău (cu capacitatea de 10.000 de persoane). La Bălţi a fost deschis spitalul militar special nr. 3376, pentru prizonieri, având 300 de paturi. După cum observăm, militarii nu au ţinut cont de deciziile autorităţilor civile, înfiinţând lagăre la Bălţi şi Tighina.

 

14.500 DE PRIZONIERI ÎNTR-O LUNĂ

Statele de personal ale NKVD pentru deservirea lagărelor constituiau la acea vreme 402 persoane. Pentru a asigura alimentaţia prizonierilor, lagărului nr. 198 i-au fost repartizate terenurile colhozului din satul Cebanovca, raionul Cantemir, iar lagărelor nr. 103 şi 104 le-au fost puse la dispoziţie circa 40 de hectare de culturi agricole din apropierea oraşelor Bălţi şi Tighina.

La 10 august 1945, căpitanul Iaţenko, şeful punctului de filtrare a prizonierilor din Iaşi, i-a adresat comisarului NKVD al RSSM, general-maiorul Markeev, un raport în care se arată că între 2 iulie şi 5 august 1945 la Iaşi au sosit 43 de garnituri de tren cu 80.951 de prizonieri. În raport se preciza că 34 de garnituri cu 66.451 de persoane au fost expediate în lagărele de prizonieri ale NKVD din RSS Ucraineană şi din Federaţia Rusă, iar nouă trenuri cu 14.500 de prizonieri au fost trimise în RSSM.

Pentru coordonarea activităţii lagărelor de prizonieri, la 22 decembrie 1944, în cadrul NKVD al RSSM a fost instituită o direcţie specială. Comandant al Direcţiei lagărelor de prizonieri a fost numit locotenent-colonelul Mihail Orlov. Sediul direcţiei a fost stabilit în Chişinău, pe strada Munceşti numărul 6, ocupând opt clădiri:nr. 1-Cartierul direcţiei, nr. 2-atelier de lemnărie, nr. 3-farmacie, nr. 4-cizmărie, nr. 5-atelier, nr. 6-garaj, nr. 7-baie, nr. 8-nu este specifică destinaţia.

Spitalul din Bălţi a fost deschis în clădirea unei şcoli din oraş. La 8 iunie 1945, printr-un ordin al NKVD al URSS, a fost mărită capacitatea lagărelor din RSSM:nr. 103 din Bălţi şi nr. 104 din Tighina-câte 7.000 de prizonieri, iar nr. 198 din Chişinău – 10.000 de persoane. 

 

ŞANTIERELE LAGĂRELOR DIN RSSM

Lagărul de prizonieri din Chişinău, fiind la hotarul URSS, a fost folosit în mai multe cazuri în calitate de punct de acumulare şi de transfer. Astfel, între 1 aprilie şi 31 iunie 1945, aici au fost aduşi 13.437 de foşti militari, dintre care 738 au fost expediaţi în ţara de origine, 342 au murit, 24 au fugit, iar 372 au fost transferaţi în alte lagăre.

Numărul celor deţinuţi s-a schimbat pe parcurs. De exemplu, la 1 iulie 1945, în lagărul nr. 103 din Bălţi erau deţinuţi 4.201 prizonieri, în lagărul nr. 104 din Tighina – 4.151 şi în lagărul din Chişinău – 6.849 de prizonieri. În total erau 15.201 prizonieri. La 1 august 1945, în cele trei lagăre erau închişi deja 16.051 de prizonieri, dintre care 8.323 de nemţi şi austrieci, 4.873 de maghiari, 691 de români şi 2.164 de persoane de alte naţionalităţi.

În funcţie de numărul obiectelor ce trebuiau reconstruite sau a şantierelor nou-înfiinţate, cele trei lagăre de prizonieri au avut mai multe subunităţi/şantiere de muncă. Astfel, la 14 august 1945, Guvernul RSSM şi Biroul Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) din Moldova au repartizat prizonierii pe şantiere, ministere şi instituţii. Aceştia au fost obligaţi, în termeni foarte restrânşi, să organizeze lagăre.

„Capturaţi în urma unor operaţiuni militare, prizonierii au devenit proprietatea NKVD, care îi folosea ca pe sclavi la diferite munci.”Mihai Taşcă, istoric

Lagărul nr. 198 din Chişinău.Comisariatului construcţiilor civile i-au fost puşi la dispoziţie 2.700 de prizonieri, dintre care 2.200 au fost dislocaţi în imobilul de pe str. Livezilor nr. 21-astăzi Alexei Mateevici (cu obligaţia ca 500 să fie expediaţi în fiecare zi Comisariatului agriculturii), iar 500 au fost cazaţi în lagărul de pe str. Kiev nr. 78 (astăzi 31 august 1989). Câte 500 de prizonieri au primit Comisariatul treburilor comunale şi Direcţia materiale de construcţii. Sediul acestui sub-lagăr s-a aflat pe str. Haralampie nr. 115 (azi Alexandru cel Bun).

Comisariatul industriei locale a primit 500 de prizonieri, urmând să-i cazeze pe str. Irinopolskaia nr. 14, iar şefului Pazei de Stat i-au fost repartizaţi 800 de prizonieri, care urmau a fi cazaţi în orăşelul militar nr. 17. Prizonierii distribuiţi Pazei de Stat au fost repartizaţi astfel:250 la restabilirea staţiei electrice, 200 la construcţia unei linii electrice cu tensiune înaltă, 250 pentru munci la obiectele Comisariatului apărării, iar 100 au fost daţi Comisariatului transporturilor auto.

750 de prizonieri au fost amplasaţi în clădirea fostei Şcoli eparhiale (repartizaţi comisariatelor industriei uşoare şi industriei alimentare), iar 500 au fost puşi la dispoziţia Comitetului Executiv Dubăsari. Calea Ferată a Moldovei a beneficiat de 1.750 de prizonieri, iar Combinatul de şampanie – de 1.000. Câte 500 de prizonieri au primit Direcţia grăniceri şi Comisariatul de interne.

Lagărul nr. 103 din Bălţila acea dată avea patru şantiere de muncă şi doar 1.600 de prizonieri. Trei dintre aceste sub-lagăre au fost organizate pe lângă Comisariatul construcţiilor civile (cu 600 de prizonieri), Calea Ferată din localitate (cu 500 de prizonieri) şi Direcţiei construcţiei podurilor (cu 500 de persoane). Lagărului nr. 104 din Tighina i s-a repartizat pentru staţionare Cetatea Tighina. Cei 4.000 de prizonieri au fost distribuiţi astfel:1.100 de prizonieri a primit Comisariatul construcţiilor civile, iar cel al Construcţiilor industriale – 1.000. Câte 500 de prizonieri i-au revenit Direcţiei căilor ferate din localitate şi Direcţiei materialelor de construcţii. Ultimii 900 de prizonieri au fost distribuiţi astfel:Comitetul Executiv Tiraspol-400, Direcţia construcţii locale-200, Comisariatul agriculturii – 200, iar 100 de persoane au fost folosite la construcţia aerodromului din localitate.

 

BORDEIE PENTRU NOU-VENIŢI

Refacerea economiei socialiste necesita noi braţe de muncă. Până la 10 septembrie 1945, urmau să fie organizate încă cinci sub-lagăre, după cum urmează:la Chişinău-pentru Comisariatul construcţiilor civile, Comisariatul alimentaţiei locale şi Comisariatul industriei uşoare, primele două având capacitatea de 500 de prizonieri fiecare, iar cel de-al treilea-de 600;plus două la Bălţi şi Tighina a câte 500 de prizonieri.

Pentru a mări numărul prizonierilor care ar lucra la reconstrucţia oraşului Chişinău, până la 1 noiembrie 1945, în zona Hipodromului, pe str. Orheiului, urmau să fie construite bordeie pentru alţi 3.000 de prizonieri.

Potrivit unor date statistice, la 1 octombrie 1945, în cele trei lagăre şi în spitalul din Bălţi se aflau 13.346 de prizonieri.

La 15 februarie 1946, lagărul de prizonieri nr. 198 din Chişinău avea 11 subunităţi/şantiere de muncă:sub-lagărele nr. 1, 2, 3, 6, 7, 8 erau dislocate în Chişinău, iar celelalte cinci erau amplasate în diferite localităţi ale RSSM (câte unul la staţiile de cale ferată Basarabeasca, Ungheni şi Bălţi, unul la Tiraspol şi două în localităţi rurale). La spitalul din Bălţi, la data respectivă erau internaţi 272 de bolnavi.

Lagărele din Bălţi şi Tighina au fost desfiinţate la 14 noiembrie 1945 şi încorporate în lagărul nr. 198 în calitate de sub-lagăre/şantiere.

 

LICHIDAREA LAGĂRULUI DIN CHIŞINĂU

La 1 ianuarie 1947, în lagărul de prizonieri nr. 198 se aflau 4.877 prizonieri, dislocaţi în opt sub-lagăre:nr. 1, 2, 3, 5 şi 6, care se aflau la Chişinău;nr. 4-la staţia Basarabeasca;nr. 7-la Tiraspol şi nr. 8-în satul Balmaz, raionul Bulboaca.

Odată cu repatrierea masivă a prizonierilor în ţările de origine s-a micşorat şi numărul acestora. Astfel, la 1 ianuarie 1948, în lagărul nr. 198 mai erau 1.746 de prizonieri, dintre care:1.413 nemţi;293 de maghiari;17 români;15 austrieci;6 moldoveni, un ucrainean şi un polonez. Micşorarea numărului se datorează expedierii, la 1 octombrie 1947, a unui eşalon de 15.000 de prizonieri nemţi în lagărul nr. 242 din oraşul Enakievo, regiunea Doneţk, Ucraina. La aceeaşi dată în spitalul de la Bălţi erau internaţi 339 de prizonieri:219 nemţi, 95 de maghiari şi 25 de alte naţionalităţi.

FOTO Consiliul militar al armatei a V-a de şoc inspectează prizonierii armatei a VI-a germane, capturaţi de sovietici la Chişinău în urma operaţiunii militare Iaşi-Chişinău din 21-23 august 1944/ Arhiva Naţională a Republicii Moldova

Însă la 30 aprilie 1948, prin directiva nr. 34894, Direcţia Principală a Lagărelor de Prizonieri a URSS dispune închiderea Direcţiei lagărului nr. 198. Ministrul de Interne Tutuşkin redactează o adresă prin care solicită păstrarea administraţiei. Nu-i reuşeşte deoarece la 7 aprilie vine ordinul nr. 0167, prin care direcţia este lichidată, competenţele acesteia preluate de lagărele de drept comun din sistemul GULAG.

La 22 iunie 1948, în lagărul nr. 198 mai erau 1.072 de prizonieri, iar la spital-64 de bolnavi, în special persoane debarcate din trenurile care transportau prizonieri peste Prut. La acel moment lagărul nr. 198 avea patru şantiere:nr. 1 în gestiunea Direcţiei grăniceri-cu 250 de prizonieri;nr. 2-cu 248 de prizonieri (care lucrau la reconstrucţia gării din Chişinău), nr. 4-cu 468 de prizonieri, aflaţi în subordinea Ministerului Industriei Uşoare şi Direcţiei construcţii a MAI. Aceştia din urmă lucrau la construcţia fabricii de piele, la cea de-a doua clădire a fabricii de tricotaje, la fabrica de încălţăminte, la clubul MAI şi la ridicarea unei case de locuit a MAI. Alţi 170 de prizonieri (din cel de-al patrulea sub-lagăr) deserveau Direcţia lagărelor din str. Munceşti nr. 6.

La 1 octombrie 1948, în lagărul de prizonieri din RSSM rămăseseră 878 de prizonieri:811 nemţi, 39 de români, 16 maghiari, 11 austrieci şi un moldovean.

Spitalul din Bălţi a fost lichidat, în urma unei directive a MAI a URSS (nr. M0770 din 20 decembrie 1948). La 1 ianuarie 1949, în spital se mai aflau 22 de prizonieri bolnavi.

 

 

 

 

Sursa:www.adevarul.ro

""