Autor 3140 vizualizări


Nici democrațiile nu sunt străine de lagăre. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în Statele Unite aproximativ 110.000 de americani cu descendență japoneză au fost întemnițate în așa numitele tabere de relocare.

Guvernul SUA decide reținerea și, inevitabil întemnițarea, acestor persoane în anul 1942, după atacul de la Pearl Harbour și declanșarea războiului împotriva Japoniei. Întemițarea s-a aplicat inegal, neținându-se cont de problema geografică:de exemplu, toți americanii de origine japoneză stabiliți pe coasta de Vest au fost închiși;în Hawaii, dintre cei peste 150.000 de americani cu descendență japoneză, doar 1, 800 au fost întemnițați. De reținut că 62% din cei întemnițați erau cetățeni americani[1].

Președintele Franklin D. Roosevelt a autorizat întemnițarea prin Ordinul Executiv nr. 9066, emis în data de 19 februarie 1942, prin care le permita comandanților militari locali să formeze  "zone militare" sau "zone de excluziune, " în care "unele sau toate persoanele pot fi excluse." Această măsură a fost aplicată tuturor cetățenilor cu descendență japoneză, pentru ca aceștia să fie de pe întreaga coastă a Pacificului, din Califonia și cea mai mare parte a statelor Oregon, Washington și Arizona.

Biroul de Recensământ a asistat efortul de întemnițare oferind informații confidențiale cu privire la propietățile deținute de către japonezii americani. Ulterior, rolul Biroului a fost negat timp de decenii, dar a fost demonstrat într-un final în anul 2007[2].

În 1980, președintele Jimmy Carter a condus o anchetă cu privire la justificarea acestei măsuri. Investigația a fost condusă de către Comisia pentru Probleme de Relocare pe timp de Război și Întemnițarea Civililor. Raportul comisiei, intitulat sugestiv „Fără dreptul de apărare”, a prezentat foarte puține dovezi de neloialitate din partea japonezilor și recomanda ca guvernul să plătească câte 20, 000$ pentru fiecare supraviețuitor al lagărelor pe post de despăgubiri.

În 1988, Congresul face publică o legislație, în timpul mandatului lui Ronald Regan, prin care acesta își cerea scuze în numele guvernului pentru măsurile nedemocratice care fuseseră adoptate în timpul războiului. Legislația adoptată statua că acțiunile guvernului au avut la bază "caractere rasiale, isteria de război, și lipsa de îndrumare politică" și se decidea ca guvernul SUA să plătească 1.6 miliarde de dolari pentru japonezii americani care au fost în lagăre și urmașii lor[3].

Din cei 127.000 de japonezi americani care trăiau în Statele Unite, aproximativ 112.000 locuiau pe Coasta de Vest.[4]Aproximativ 80.000 erau nisei, adică o a doua generație de japonezi născuți în Statele Unite care dețineau cetățenie americană, și sansei, adică cea de a treia generație, fiii și fiicele niseilor. Restul erau issei, adică prima generație de imigranți născuți în Japonia care nu puteau primi cetățenie americană.[5]

Atacul de la Pearl Harbour din anul 1941 i-a făcut pe liderii politico-militari să creadă că Japonia Imperială se pregătea de un asalt la scară largă asupra coastei de Vest a Statelor Unite. În plus, datorită cuceririlor militare rapide ale Japoniei din Asia și Pacific (1936-1942), unii americani veddeau în această țară o mașină de război de neoprit. Atât oficialii militari, cât și cei civili erau așadar îngrijorați de loialitatea etnicilor japonezi aflați pe teritoriu american, mai ales după Incidentul Niihau, urmat aproape imediat de atacul asupra Pearl Harbour.

 

Îngrijorările ce planau cu privire la loialitatea etnicilor japonezi au plecat de la presupuneri și prejudecăți rasiale, fără vreo dovadă că aceștia ar dori să saboteze America într-un fel. Cu toate acestea, Maiorul Karl Bendetsen și General-Locotenentul John L. DeWitt, șeful de armată pe regiunea Vestică, au pus la îndoială loialitatea japonezilor americani. DeWitt, care a administrat programul de întemnițare, declara că "un japonez este un japonez", recunoscând acest lucru și în fața Congresului.

“Nu-i vreau pe nici unul dintre ei aici. Constituie un element periculos. Nu există nici o modalitate pentru a le determina loialitatea. Faptul că este cetățean american nu face nici o diferență deoarece el este tot japonez. Cetățenia americană nu determină neapărat și loialitatea... Dar întodeauna va trebui să ne facem griji, până când ultimul japonez va dispărea de pe hartă[6].”

În timpul războiului, au existat trei tipuri de lagăre. Centrele pentru Adunarea Civililor care erau lagăre temporare, construite de obicei pe lângă hipodromuri, unde erau trimiși niseicând erau luați din comunitățile lor. Apoi, cea mai mare parte a lor era trimisă către Centrele de Relocare sau lagăre obișnuite. Centrele de detenție erau destinația finală a acestui drum, locul întemnițării pentru acei japonezi considerați de interes special pentru guvern.

Doar pentru a vedea amploarea luată de acest fenomen vom enumera aceste centre special de detenție:Centre pentru Adunarea Civililor,   Arcadia, California (Hipodromul Santa Anita, grajduri), Fresno, California (HipodromulBig Fresno Fairgrounds, grajduri), Marysville / Arboga, California (lagăr pentru muncitorii migranți), Mayer, Arizona (lagăr Corpurile Conservării Civile), Merced, California (târgul local).

 


[1]The War Relocation Authority and The Incarceration of Japanese Americans During World War II:1948 Chronology, http://www.trumanlibrary.org/whistlestop/study_collections/japanese_internment/1948.htm

[2]J.R., Minkel, Confirmed:The U.S. Census Bureau Gave Up Names of Japanese-Americans in WW II, 30 martie 2007, http://www.scientificamerican.com/article.cfm?id=confirmed-the-us-census-b&sc=I100322

[3]http://www.democracynow.org/1999/2/18/wwii_reparations_japanese_american_internees

[4]Gary Y., Okihiro,   The Columbia Guide to Asian American History, Editura Columbia University Press, 2005,   p. 104.

[5]Nash, Gary B., Julie R., Jeffrey, John R., Howe, Peter J., Frederick, Allen F., Davis, Allan M., Winkler, Charlene, Mires, Carla G., Pestana, The American People, Concise Edition Creating a Nation and a Society, Combined Volume, Editura Longman, SUA, 2007, p. 332.

[6]http://web.archive.org/web/20070928001103/http://www.santacruzpl.org/history/ww2/9066/articles/rp/43/4-16.shtml

""