Autor 19883 vizualizări


Criticată vehement de iubitorii de animale, căciula din blană de urs canadian purtată de gărzile regale britanice reuşeşte să reziste. De altfel, ce farmec ar mai avea o schimbare de gardă la palat fără celebrele obiecte vestimentare care cântăresc fiecare aproape trei sferturi de kilogram?

Niciun turist care vizitează Londra nu ar vrea să rateze celebrul ceremonial al schimbării gărzii la palatul regal. Sunt mai puţini cei care ştiu însă că veşmintele soldaţilor care alcătuiesc astăzi garda reginei – şi pe care îi cunosc şi iubesc până şi copiii de grădiniţă – au o istorie care merge înapoi în timp până în secolul al XVII-lea.

Istoricii consemnează că încă din 1660, pe vremea regelui Charles al II-lea (1630-1685), armata britanică a constituit două regimente de soldaţi, unul călare şi un al doilea de infanterie, care aveau ca sarcină apărarea suveranului şi a palatelor acestuia.

Astăzi, garda reginei este formată din contingentul de infanterie responsabil cu apărarea palatelor rezidenţiale din Londra:Buckingham şi St. James, inclusiv Clarence House. Contrar opiniei populare, aceste regimente nu sunt doar de decor, ci sunt perfect operaţionale.

Oficial, rezidenţa reginei Elisabeta a II-a este la Palatul St. James şi tot aici se află căpitanul gărzilor. Când suverana este acasă, garda cuprinde trei ofiţeri şi 40 de soldaţi de diferite ranguri, iar când aceasta e plecată sunt trei ofiţeri şi 30 de soldaţi. Soldaţii stau în post zi şi noapte, patrulând în jurul obiectivului.

Până în 1959, garda făcea rondul în afara gardului palatului. Un incident cu o turistă canadiană avea să schimbe însă acest obicei. Turista a depus plângere la poliţie pentru că, în timpul patrulării, una dintre santinele ar fi lovit-o la gleznă. Cazul a iscat emoţie în rândul opiniei publice britanice, santinela în cauză a fost pedepsită timp de 10 zile, după care soldaţii nu au mai patrulat decât în interiorul gardului.

Numărul şi dispunerea nasturilor pe tunică, esenţiale

Chiar dacă uniformele soldaţilor par toate la fel cu tunici roşii, pantaloni negri şi căciuli din blană de urs, în realitate nu este deloc aşa. Soldaţii care o păzesc pe regină nu doar că aparţin unor arme, dar chiar unor armate diferite.

Astfel, numărul şi dispunerea nasturilor pe tunică sunt criterii care arată cât de vechi este regimentul şi cărei gărzi îi aparţin soldaţii care o compun. La fel şi culoarea penei ataşate la căciula de urs, insigna de pe guler sau de pe umeri.

Când toate cele cinci regimente defilează împreună, garda grenadierilor este plasată pe flancul drept, apoi garda scoţiană, cea galeză, irlandeză şi Coldstream, prima pe partea stângă. Aceasta se datorează faptului că, deşi Coldstream este a doua ca vechime, motto-ul lor este „Nulli Secundus”.

 

Pană albă şi grenadă pe guler

Să vedem însă cum sunt dispuşi nasturii tunicilor şi ce spun ei despre purtătorii lor. Garda grenadierilor are nasturii egal distanţaţi şi o grenadă ca însemn pe guler. Pana albă prinsă la căciulă este un alt indicator că soldaţii aparţin acestui detaşament.

Aceast segment de gardă regală este primul înfiinţat, iar istoria sa coboară în timp până în 1656, când regimentul lordului Wentworth staţiona în Bruges, în Ţările de Jos spaniole (Belgia de azi), şi constituia garda de corp a exilatului rege Charles al II-lea. Câţiva ani mai târziu s-a format un alt regiment de gardă numit al lui John Russel. Prin fuziunea celor două s-a format primul regiment de gărzi de infanterişti (care avea în compunere 24 de companii) şi care s-a aflat de atunci încoace în slujba regilor şi a reginelor Marii Britanii. În secolul al XVIII-lea, regimentul a luat parte la o serie de campanii militare, inclusiv la războaie din Spania, Austria, precum şi la Războiul de 7 ani (1756-1763) care a implicat lupte atât în Europa, cât şi în colonii. La finalul războaielor napoleoniene, regimentul a căpătat numele de „grenadier”, în iulie 1815, în urma unui decret regal.

Scaieţi, trifoi şi praz

Gărzile Coldstream au pene roşii în dreapta căciulii din piele de urs şi nasturii grupaţi câte doi, asemenea costumelor de haine bărbăteşti. Steaua Jartierei este marcată pe centură şi nasturi. Aceste gărzi sunt printre cele mai vechi din armata regulată britanică aflate în serviciu activ continuu. Istoricii spun că originea lor este în Coldstream, Scoţia. Generalul George Monck a fondat în 1650 acest regiment, cu permisiunea lui Oliver Cromwell, ca parte a noii armate model. Pe 23 august 1650, regimentul Monck a învins armata lui Charles Stuart în bătălia de la Dunbar.

Garda scoţiană nu are pene ataşate de căciulă, nasturii sunt grupaţi câte trei, iar semnul distinctiv aplicat pe guler este un scaiete. Sunt parte a diviziei de infanterie cu originea în garda de corp personală a regelui Charles I, încoronat rege al Angliei şi al Scoţiei. Istoria acestor gărzi merge înapoi în timp în 1642, însă data la care au intrat în armata britanică este 1686.

Gărzile irlandeze au pene albastre prinse la dreapta căciulilor, în onoarea ordinului Sf. Patrick, trifoi la guler şi nasturi grupaţi câte patru. În noiembrie 1942, marele Duce de Luxemburg s-a alăturat armatei britanice ca voluntar în gărzile regale irlandeze. Este unul din cele două regimente irlandeze rămase active în armata britanică. Legea Apărării din Republica Irlanda interzice recrutarea făcută pe teritoriul ţării pentru armate străine. Recrutarea se făcea iniţial din tinerii marilor oraşe britanice din Irlanda de Nord, însă astăzi se regăsesc printre soldaţi şi tineri din întregul Commonwealth. În efectivele gărzii s-a aflat chiar un soldat din Zimbabwe, Christopher Muzvuru, care s-a calificat cimpoier în garda regală, murind eroic alături de alt camarad, pe câmpul de luptă în Irak, în 2003.

Garda galeză are pene alb-verde-alb prinse pe stânga căciulii, însemnul prazului pe guler şi nasturi grupaţi câte cinci. Sunt parte a diviziei de gardă fondată în 26 februarie 1915 de regele George al V-lea al Marii Britanii.

Controversata căciulă

Însă obiectul vestimentar care atrage atenţia cel mai mult la gărzile reginei nu este tunica sau cizmele care trebuie lustruite iar şi iar pentru a arăta impecabil în orice moment, ci căciula.

O astfel de căciulă standard a gărzilor britanice are 45 cm înălţime, cântăreşte 700 de grame şi este confecţionată din blană de urs negru canadian. De fapt, ursul canadian este ursoaică, blana este brună şi devine neagră prin vopsire. O întreagă piele este folosită la confecţionarea unei căciuli, astfel că populaţii întregi de ursoaice au fost decimate pentru a păstra tradiţia britanicilor. Aceştia achiziţionau câte 50-100 de piei de ursoaică din Canada în fiecare an, la un preţ de 650 de lire sterline fiecare. Dacă este îngrijită cum trebuie, o astfel de căciulă poate dura şi 10 ani.

Uciderea urşilor canadieni a iscat de-a lungul timpului o serie de discuţii despre oportunitatea păstrării tradiţiei britanice. Astfel, în vara lui 1888, cotidianul „New York Times” nota că aceste căciuli ar putea fi eliminate din uniforma britanică întrucât preţul plătit pentru a ţine în viaţă un obicei învechit este prea mare, dat fiind că ele nu mai sunt utile decât la ceremonial.

În 1997, ministrul britanic al Apărării a declarat că şi-ar dori suprimarea acestor căciuli din motive etice, dar înlocuirea lor nu s-a putut face în acel moment.

O altă încercare a venit în 2005, când au fost înlocuite cu materiale artificiale o serie de căciuli de castor şi de leopard purtate de soldaţii britanici. Căciulile de urs au scăpat însă, fapt care l-a făcut pe unul dintre deputaţii laburişti să ceară interzicerea imediată a căciulilor din blană de urs întrucât, a spus el, nu au semnificaţie militară şi implică cruzimi inutile.

 

Un turban printre căciulile din blană de urs

PETA, grupul pentru apărarea drepturilor animalelor, nu a stat deoparte şi a organizat mai multe proteste împotriva utilizării blănurilor naturale pentru căciulile gărzilor, întemeiate pe faptul că aceste animale sunt ucise cu cruzime pentru a procura aceste obiecte vestimentare. Oficiali britanici spun însă că doar 100 de piei sunt luate din Canada din miile de urşi ucişi în fiecare an pentru a ţine numărul acestora sub control.

Presiunile societăţii civile au determinat gărzile papei să renunţe la căciulile de urs care făceau parte din uniforma lor de ceremonie până în 1970, când corpul de armată a fost desfiinţat.

Poate ca rezultat al eforturilor de a se menţine în fruntea naţiunilor deschise către inovaţie şi multiculturalism, din 2012, în garda scoţiană a fost înrolat primul soldat care nu mai poartă căciulă de urs. Este vorba despre sergentul sikh Jatinderpal Singh Bhullar (foto jos). „Acest regiment este plin de istorie şi la fel e religia mea”, spune el. Părerile sunt împărţite şi mulţi dintre camarazii lui Jatinderpal spun că o tradiţie seculară nu poate fi aruncată la coş peste noapte. Alţii însă privesc cu simpatie la turbanul noului membru al gărzii. Soldaţii sikh au făcut parte mereu din garda regală, dar au purtat căciuli, nu turban cum poartă sergentul Bhullar. El are insigna regimentului prinsă de turban şi poartă barbă, spre deosebire de ceilalţi colegi care sunt mereu proaspăt bărbieriţi.