Autor 21669 vizualizări


Legenda femeii hispanice trădate, care şi-a omorât copiii, este imaginea festivalului morţilor care are loc în fiecare an în Mexic. În multitudinea de culori mexicane, femeia în alb apare ca o stafie, care este condamnată să bântuie în fiecare noapte a festivalului. Cu toate acestea, La Llorona se pare că nu este străină nici de tradiţiile europene.

O femeie de origine mexicană, Juana Leija a încercat să-şi omoare cei şapte copii, în anul 1986. Ea era o victimă a violenţei domestice, şi aparent încerca să curme suferinţa ei şi a copiilor ei. Pentru doi dintre ei reuşind ce şi-a propus, aceştia murind. În timpul unui interviu, Juana a declarat că ea este La Llorona. La Llorona este o figură legendară, care se reîncarnează sub mai multe chipuri. Numele se traduce ca „Plângăcioasa”, şi de obicei este prezentă sub formă unei femei îmbrăcate în alb, ce apare adesea lângă lacuri, râuri sau pe marginea drumului, şi îşi plânge copiii decedaţi, pe care ea i-a omorât. Infaticidul este comis cu un cuţit sau pumnal, dar în cele mai multe cazuri copiii sunt înecaţi. Crima este comisă în urma unui episod de furie, când află că soţul sau iubitul ei o părăseşte pentru altcineva. După ce realizează ce a făcut, femeia se sinucide. Ea este descrisă ca un suflet pierdut, blestemat să rămână pe pământ. Unii oameni folosesc legenda pentru a speria copiii neastâmpăraţi.

Originea aztecă

Nu se ştie cu exactitate originea legendei, dar este prezentată ca având rădăcini în cultura pre-hispanică.  La Llrona este considerată ca fiind unul dintre cele zece semne care au prevestit venirea conquistadorilor şi era, de asemenea, legată de zeităţile feminine aztece. În codexul florentin, realizat de către oamenii din Nahua, Mexic, se găsesc două zeiţe aztece care au o conexiune cu La Llorona. Prima este Ciucoatl, femeia-şarpe, descrisă ca fiind o bestie sălbatică, care se îmbracă în alb şi care se plimbă noapte, plângînd şi jelind. Despre ea se mai spune că este un simbol care prevesteşte războiul. Un alt codex, scris de către un călugăr dominican, Diego Duran, care descrie o zeiţă aztecă, Coatlicue, ce este asemănătoare cu cea din codexul florentin. Duran o descrie ca fiind cea mai urâtă şi murdară fiinţă pe care ţi-o poţi imagina. Faţa ei este murdară de noroi şi neagră, ca a unei fiinţe abia ieşite din iad. Ea îşi aşteaptă fiul să vină din război. Tot despre ea se spune că este sora mai mare a zeului ploii, Tlaloc. Se spune că ea îneca oamenii şi răsturna bărcile. Ceremoniile în cinstea zeilor ploii, inclusiv a zeiţei aztece, includea sacrificiul de copii. Copiii erau luaţi de la mamele lor, şi cu cât copiii plângeau mai mult, cu atât sacrificiul era mai mulţumitor pentru zeiţă.

Originile europene

Adesea, legenda i se atribuie şi lui Malinalli, cea care a fost translator pentru Hernan Cortes la venirea sa în regiunea mexicană de astăzi. Numele ei derivă de la cel al Zeiţei Naturii. Mai târziu, când spaniolii au cucerit teritoriile aztece, ea s-a creştinat şi a purtat numele de Marina. Mai târziu, ea avea să devină iubita lui Cortes şi să îi dăruiască acestuia primul fiu.

În ceea ce priveşte originea europeană, legenda La Lloronei se poate confunda cu uşurinţă cu femeia în alb din tradiţia slavă, Lorelei, sau banshee din tradiţia irlandeză. De asemenea, istoria femeii trădate care îşi omoară copiii poate trimite şi către tradiţia greacă, la legenda Medeei şi a lui Iason.

Legenda Medeei,  pictată de Delacroix.

Legenda Medeei, pictată de Delacroix.

În prezent, se spune că La Llorona este esenţa tradiţiei mexicane a morţilor. Mulţi spun că mitul s-a propagat în societatea modernă, devenind astfel o oglindire a realităţilor socio-politice din Mexicul actual, dar reprezintă totodată şi una dintre imaginile oficiale ale identităţii mexicane.