Autor 62400 vizualizări


În decembrie 1865, la opt luni de la capitularea Sudului, şase tineri din satul Pulaski, din apropiere de Nashville, Tennessee, au hotărât să alunge plictiseala prin organizarea unui club. Toţi erau veterani ai Armatei Confederate, iar unii urmaseră cursuri la colegii prestigioase, unde frăţiile erau adesea întâlnite. Imitând ironic numele acestor frăţii – Beta, Delta sau ce alte nume ar fi avut – au decis ca grupul lor să fie numit Ku Klux Klan. Se întâlneau în secret şi îşi stabiliseră diverse ceremonii elaborate. Membrii clanului se deghizau în costume improvizate:un cearşaf care le acoperea corpul, măşti fanteziste pentru a-şi ascunde faţa şi un fel de pălărie ascuţită care le sporea statura. Conducătorii lor erau cunoscuţi ca Marii Ciclopi (Grand Cyclops).

Deşi motivele lor erau inocente, apariţia acestor noi entităţi pe străzile întunecate ale oraşului a declanşat panica în comunitatea de sclavi recent eliberaţi. Curând, terorizarea comunităţii afro-americane a devenit un sport obişnuit, astfel începând tranziţia KKK de la un club social inofensiv la un comitet de vigilenţă nemilos.

Informaţiile despre Ku Klux Klan s-ar răspândit rapid în Sud – fie prin presă, fie pe cale orală. În fosta Confederaţie, după război se instalase haosul. Expansiunea rapidă a Klanului era alimentată şi de o teamă larg răspândită printre albii din sud cu privire la o insurecţie a foştilor sclavi şi de resentimele furibunde împotriva politicienilor nordici care invadaseră sudul după încheierea războiului. Au apărut în numeroase comunităţi organizaţii locale care imitau comportamentul şi înfăţişarea grupului original. Nu după mult timp, Ku Klux Klan a devenit unul dintre cele mai puternice organizaţii ale Sudului. Totuşi, nu exista un lanţ ierarhic de comandă, ci, mai degrabă, o asociere a unor grupuri locale independente care aveau aceleaşi scopuri şi foloseau aceleaşi tactici. Principalele ţinte erau foştii sclavi şi acei politicieni dezrădăcinaţi:erau intimidaţi, erau implicaţi în atacuri nocturne violente şi unii erau chiar omorâţi.

Dominaţia Ku Klux Klan a fost scurtă, sfârşitul fiind grăbit de revolta sudicilor faţă de metodele extreme la care se recurgea, dar şi de reprimarea din partea guvernelor locale. În 1868, puterea sa deja slăbise considerabil. În 1871, Congresul a emis o lege prin care grupul era scos în afara legii şi era autorizată folosirea forţelor federale în suprimarea Klanului şi judecarea membrilor săi de un tribunal federal. KKK s-a dizolvat – sau cel puţin a stat cuminte – până în 1915, când şi-a făcut din nou apariţia.

Pentru GALERIE FOTO click AICI:Uniformele membrilor Ku Klux Klan

Ben Johnson s-a născut în 1848 într-o familie de sclavi. 85 de ani mai târziu, a fost intervievat de o echipă de cercetători, aparţinând de Proiectul Federal al Scriitorilor, care colecta mărturii cu privire la viaţa foştilor sclavi. Pe veranda casei sale din Durham, Ben şi soţia sa povestesc şi despre întâlnirea cu KKK, la puţin timp după încheierea Războiului Civil:

„M-am născut în Orange County, Carolina de Nord, şi aparţin domnului Gilbert Gregg din Hillsboro. Nu ştiu nimic despre mama şi tatăl meu, dar am un frate, Jim, care a fost vândut ca să fie îmbrăcată tânăra domniţă pentru nunta ei. Încă există copacul sub care am stat şi i-am privit cum l-au vândut pe Jim. Am stat acolo şi am plâns şi plâns, mai ales când i-au pus lanţurile şi l-au luat, şi niciodată în viaţă nu m-am mai simţit atât de singur. Nu am mai auzit nimic de la Jim de atunci şi mă întreb câteodată dacă încă mai trăieşte.

Ştiu că stăpânul a fost bun cu noi şi ne-a hrănit şi ne-a îmbrăcat bine. Aveam propria noastră grădină şi ne înţelegeam bine.

Am văzut o groază de yankei când au venit la Hillsboro şi majoritatea nu au niciun respect faţă de Dumnezeu, omule, nici faţă de dracu’. Dar nu îmi mai amintesc chiar multe despre ei, că ei trăiau la oraş...şi aveau gărzi.

Cel mult vă spun că erau Klu Klux. Nu o să uit când l-au spânzurat pe Cy Guy. L-au spânzurat din cauza unei insulte scandaloase faţă de o femeie albă şi au venit după el o sută de bărbaţi puternici. L-au judecat acolo în pădure şi i-au zgâriat braţul ca să ia nişte sânge şi cu sângele ăla au scris că va atârna între ceruri şi pământ până e mort, mort, mort, şi că orice negru care dă jos corpul va fi şi el spânzurat.

Ei bine, domnule, în dimineaţa următoare, atârna acolo, chiar deasupra drumului şi cu fraza atârnând deasupra capului lui. Nimeni nu s-a sinchisit de corpul ăla timp de patru zile şi atârna acolo, legănat de vânt, dar a patra zi şeriful a venit şi l-a dat jos.

Mai erau şi Ed şi Cindy, care înainte de război aparţinuseră domnului Lynch şi după război le-a spus să se mute. Le-a dat o lună, dar ei nu au plecat, aşa că i-a luat Ku Klux.

Au venit într-o noapte geroasă şi i-au scos pe negri din pat. I-au cărat jos în pădure şi i-au snopit în bătaie şi apoi i-au aruncat în iaz, trupurile lor au spart gheaţa. Ed iese şi vine acasă la noi, dar Cindy n-a mai fost văzută de atunci.

Lui Sam Allen din Caswell County i s-a spus să se mute şi după o lună au venit cei o sută de Ku Klux cărând sicriul său şi i-au spus că i-a sosit timpul şi dacă vrea să îşi ia la revedere de la soţie şi să îşi spună rugăciunile;să se grăbească.

Au pus sicriul pe două scaune şi Sam şi-a sărutat soţia care plângea, apoi a îngenunchiat lângă pat, cu capul pe margine şi cu mâinile în faţă.

A stat acolo un minut şi apoi s-a ridicat şi avea un cuţit lung în mână. Înainte să fie înhăţat, a ucis doi Klu Klux cu cuţitul şi a fugit pe uşă. Nu l-au prins şi în noaptea următoare când s-au întors, hotărâţi să îi ia, au împuşcat al negru din greşeală.

Bob Boylan s-a îndrăgostit de o altă femeie, aşa că şi-a ars soţia şi patru copii în casă. L-a prins Ku Klux, desigur, şi l-a spânzurat sus în bătrânul stejar roşu de pe drumul Hillsboro. După ce l-au spânzurat, avocatul lui ne-a zis nouă, băieţilor:„Îngropaţi-l bine, băieţi, aşa de bine cum m-aţi îngropa pe mine dacă aş fi mort.”

Am dat mâna cu Bob înainte să îl spânzure şi am ajutat să fie îngropat bine şi toţi am sperat că s-a dus în glorie.”

 

„The Ku Klux Klan, 1868", EyeWitness to History (2006)