Autor 2626 vizualizări


Există, în istorie, personalități din afara sferei politice care ajung să joace un rol extrem de important. Compozitorul german Joseph Haydn a fost o asemenea personalitate, el fiind o figură centrală în emergența naționalismului cultural german în secolele XVIII-XIX, pavând astfel drumul către naționalismul politic al celui de-al II-lea Reich.

Haydn se naște în 1732, în Austria Inferioară, una din provinciile germane ale Imperiului Habsburgic. Acest imperiu era, la momentul respectiv, cea mai diversă mare putere europeană:era un stat multinațional, multicultural și multilingv. Împăratul Carol al VI-lea controla un teritoriu imens care se întindea de la Ostende la Belgrad și de la Praga la Palermo, acoperind regiuni care fac astăzi parte din Belgia, Serbia, Croația, Luxemburg, Olanda, Germania, Austria, Cehia, Slovacia, România, Slovenia și Italia. După cum bine spunea istoricul britanic Harold Temperley, Imperiul Habsburgic era mai mult decât un stat:era un continent de sine stătător.

Să revenim la Haydn... De la vârsta de 29 de ani și până la momentul morții, Haydn s-a aflat în serviciul și sub protecția familiei Esterházy, cea mai importantă dinastie aristocratică a imperiului. Familia era de origine maghiară, după cum o arată și numele, dar această veche origine pălise deja în fața cosmopolitismului tipic imperiului austriac.

Haydn și-a petrecut majoritatea timpului la Palatul Esterháza, una din principalele reședințe ale familiei, cunoscută drept „Versailles-ul maghiar”.

La Esterháza, datorită generozității patronului său, care i-a pus la dispoziție o orchestră excelentă, Haydn a compus piese care au revoluționat istoria muzicii clasice. Hadyn mărturisea că „Prințul e mulțumit de toate operele mele. [...] Puteam, ca șef al orchestrei, să fac experimente, să observ ce sporea un efect, ce anume îl slăbea, putând astfel să-l îmbunătățesc. Eram despărțit de lume, nu era nimeni în apropiere care să mă deranjeze, așa că trebuia să fiu original.”

În scurtă vreme însă, muzica lui Haydn a ajuns faimoasă în întreaga Europă. Astfel, până în anii 1780-1790, el compunea pentru patroni din toate țările occidentale. Nicăieri nu era mai iubit ca la Londra, unde ajunge pentru prima oară în 1791, după moartea prințului Esterházy.

Haydn devine astfel simbolul spațiului german. Secolul al XVIII a fost secolul înfloririi limbii germane. Acest fenomen poate fi corelat cu dezvoltarea economică și socială, care duce la rândul ei la creșterea ratei de alfabetizare. Cu timpul, limba germană a început să se afirme ca limbă a culturii înalte europene. Filosofii germani au jucat aici un rol important, dar muzica a fost de fapt cea care i-a adus pe germani în atenția întregii Europe. 

Înflorirea spațiului german are, cu siguranță, și cauze interne, însă istoricii sunt de acord că ea trebuie neapărat corelată cu dezvoltarea culturii franceze în timpul lui Ludovic al XIV-lea, dezvoltare care nu putea să nu creeze reacții dincolo de Rin. Opinia nu tocmai bună a francezilor despre germani era bine cunoscută aici, astfel că germanii au simțit constant nevoia de a demonstra valoarea și chiar superioritatea culturii lor.

Joseph von Sonnenfels, unul din cei mai importanți reprezentanți ai iluminismului austriac, scria că „se știe că francezii sunt obișnuiți să scrie și să vorbească cu dispreț despre tradițiile germane, despre intelectul, societatea, gusturile și orice altceva ce înflorește sub soarele german. Adjectivele „tudesque”, „germanique” și „allemand” sunt pentru ei sinonime pentru aspru, plicticos și necultivat.”

La prima sa vizită la Londra, Haydn a fost impresionat de entuziasmul cu care spectatorii din teatre cântau imnul God Save the King. La întoarcerea sa în Austria, a fost însărcinat să compună un imn asemănător. Cu versurile lui Lorenz Haschka, imnul Gott erhalte Franz den Kaiser a devenit una din cele mai cunoscute compoziții din spațiul german.

În scurtă vreme, melodia lui Haydn a ajuns să fie folosită de propaganda imperială pentru crearea unei legături simbolice între Împăratul Francisc și națiune. În perioada tulbure a războaielor cu francezii, muzica lui Haydn a ajuns să fie considerată un simbol al culturii și superiorității germane.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, rolul lui Haydn în întârirea supremației muzicii germane era recunsocut de toți criticii. Și cum înflorirea culturală a fost primul pas în renașterea națiunii germane, se poate spune că Hadyn a jucat un rol important în afirmarea naționalismului german.

 

 

 



Tim Blanning, Joseph Haydn and the german nation, în „History Today”, vol. 59, nr.5, 2009