Jocurile Olimpice de la Melbourne (1956): locul 9 pentru cea mai mică delegație română din toate timpurile

Autor 2887 vizualizări


Continuând incursiunea noastră în istoria modernă a participării sportivilor români la Jocurile Olimpice, vom poposi astăzi la Melbourne, în 1956. Se împlinesc în noiembrie exact 60 de ani de-atunci – și poate părea greu de crezut, dar o simplă privire comparativă între Melbourne 1956 și Rio 2016 ne demonstrează dramatica involuție:în Australia a fost trimisă cea mai mică delegație română din toate timpurile (doar 44 de sportivi), dar care a ocupat locul 9 în clasamentul final pe națiuni (cu 13 medalii, dintre care 5 de aur), în timp ce la Rio 2016, cu o delegație dublă, ne-am situat abia pe locul …47 (cu numai 5 medalii, între care una de aur)! După cum veți observa, însă, din materialul alăturat, felul în care a fost pregătită participarea sportivilor noștri acum 60 de ani a fost cum nu se poate mai exigent și mai profesionist.

 

Primăvara australiană

Pentru sportivii de pe bătrânul continent, Jocurile Olimpice din 1956, alături de faptul că erau programate în îndepărtata Australie, presupuneau o complicație și mai mare, având în vedere că intervalul stabilit (22 noiembrie-8 decembrie), care însemna la Melbourne sosirea primăverii, marca pentru europeni exact venirea…iernii! Se subînțelege, deci, că întregul ciclu de pregătire tradițional era dat peste cap și, drept urmare, totul trebuia gândit în așa fel încât vârful de formă să poată fi atins la momentul la care performerii se aflau, de regulă, în sezonul de odihnă și refacere. 

Subliniez acest lucru pentru că, mult înainte de stabilirea delegației sportive care să reprezinte România la Melbourne, conducerea comunistă de atunci, reprezentată de însuși Gh. Gheorghiu-Dej, a decis ceva ce ar fi trebuit făcut, probabil, și acum, în 2016, înainte de Rio:pe scurt, în Australia a fost trimisă o echipă de specialiști, care să studieze condițiile de mediu și de concurs, caracteristicile bazelor olimpice, într-un cuvânt, să ofere baza științifică pentru pregătirea sportivilor în raport cu contextul total neobișnuit.

Sigur, mecanismul gândit la București urma modelul sovietic, care promova concepția că și prin sport trebuia dovedită superioritatea sistemului socialist. În Republica Populară Română tocmai se lansase și Complexul polisportiv GMA (Gata pentru Muncă și Apărarea patriei), preluat tot de la sovietici, dar, în ceea ce privește olimpismul nostru, momentul trimiterii acelei echipe de specialiști la Melbourne reprezenta un prim pas pentru viitorul cercetării științifice a sportului de performanță românesc. De altfel, cu un an înainte, în 1955, la București fusese înființată și „Societatea de medicină a educației fizice și sportului”, un alt reper pe drumul modernizării mișcării noastre sportive.

Întorcându-ne şi la sportul de masă, să notăm faptul că, încă din 1953, când a demarat „Spartachiada satelor”, a luat ființă Asociația sportivă „Recolta” MAS (adică a Ministerului Agriculturii și Silviculturii), cu filiale în majoritatea comunelor și satelor țării, având ca scop tocmai promovarea sportului în mediul rural.

Noiembrie 1956: mii de oameni iau parte la deschiderea Jocurilor Olimpice în tribunele stadionului Melbourne Cricket Ground

Noiembrie 1956:mii de oameni iau parte la deschiderea Jocurilor Olimpice în tribunele stadionului Melbourne Cricket Ground

De la București, la Antipozi:o aventură

Ar trebui să ne gândim, comparativ, cât durează astăzi un zbor până la Melbourne, în raport cu veritabila traversare a lumii care a fost necesară în 1956 delegației noastre olimpice. Deci, după un zbor prelungit (cu IL-18 al TAROM), cu escale succesive la Belgrad, Viena și München, urmează aterizarea la Paris, cu un popas prelungit… câteva zile, din cauza modificării programului de zbor al companiei TAI. Apoi, alt zbor, cu escale la Atena și Karachi, și încă 12 ore interminabile până la Saigon, după care, în sfârșit, aterizare în noapte pe aeroportul australian de la Port Darwin! Închipuiți-vă ce însemna intrarea în competiția olimpică după o asemenea aventură aviatică, dar atunci nu s-a văitat nimeni, deși problemele nu se încheiau în acel punct. Iar cele mai serioase le va avea tocmai Leon Rotman, canoistul care se va întoarce acasă cu două medalii olimpice de aur. 

Lacul Wendouree, aflat la circa 150km de Melbourne, a impus cazarea caiaciștilor și canoiștilor în mica localitate Ballarat. Primele antrenamente de acomodare s-au făcut cu ambarcațiuni puse la dispoziție de gazde, până la sosirea din țară a bărcilor produse la Reghin. Pentru Leon fuseseră realizate două canoe – una din lemn de cedru, iar alta din lemn de rezonanță, dar, spre surprinderea lui, la verificarea oficială ambele au fost respinse! Prima – pe motiv că are chila torsionată, iar a doua – că e mai lungă cu… un centimetru! Unica soluție, tăierea centimetrului respectiv, din coada bărcii, care era și mai grea. Și, colac peste pupăză, Leon Rotman a făcut și o entorsă urâtă la un picior, cu patru zile înaintea startului oficial.

În ziua finalei de C 1-10.000m, fostul ucenic de la uzinele „Timpuri Noi”, devenit ulterior cazangiul selecționat de antrenorul emerit Radu Huțan la „Tânărul dinamovist”, nu avea în minte decât victoria. Deci, nu doar o medalie, ci numai cea de aur, deşi existau cel puțin doi adversari consacrați:ungurul J. Parti și sovieticul G. Buharin. Și, ca să nu mai lungim vorba, Leon Rotman a trecut primul linia de sosire, cu un avans de peste un minut, față de Parti și Buharin, devenind campion olimpic!

A doua zi, finala la C 1-1000m, în care rusul Buharin își dorea revanșa, în timp ce ungurii îl înlocuiseră pe Parti cu Hernek. Tot degeaba, pentru că românul nostru, cel cu barca din care marangozul tăiase cu fierăstrăul un centimetru, câștiga al doilea titlu olimpic, impunând aceeași ordine pe podiumul de premiere:1. România, 2. Ungaria, 3. URSS.

Ordinul Muncii pentru muncitorii olimpici

Lista campionilor și medaliaților noștri de la Melbourne a fost însă mult mai lungă și a cuprins alte nume mari. Pe pistele de apă de la Wandoursee au mai cucerit aurul olimpic și Simion Ismailciuc cu Dumitru Alexe la C2-1000m, cei dintâi pescari lipoveni care plecaseră din Delta natală pentru a cuceri lauri nemuritori pe lacurile celebre ale lumii, purtând numele și renumele „Flotilei de aur a României”. 

Tirul românesc a preluat și el ștafeta de la Iosif Sârbu, „împuşcând” o medalie de aur la pistol viteză, prin Ștefan Petrescu, și una de bronz, la aceeași probă, prin Gheorghe Lichiardopol. Boxul a trimis la Melbourne patru pugiliști și toți patru au urcat pe podiumul de premiere, astfel:Nicolae Linca – aur la categoria 57kg, Mircea Dobrescu (51kg) și Gheorghe Negrea (81kg) – argint și Constantin Dumitrescu (63kg) – bronz. Şi tot acolo, la Melbourne, s-a semnat debutul de succes al scrimei, prin tânăra de numai 18 ani Olga Orban-Szabo, medaliată cu argint la floretă, ca și afirmarea gimnasticii noastre feminine, prin medaliile de bronz cucerite de echipă (Sonia Iovan, Elena Leuștean, Elena Dobrovolschi, Georgeta Hurmuzache, Ileana Săcălici, Emilia Vătășoiu) și de Elena Leuștean la sol. Nu în ultimul rând, luptele greco-romane au deschis seria medaliilor olimpice, prin bronzul cucerit de Francisc Horvath, la categoria 57kg. 

Tuturor acestor laureați, care au făcut ca delegația României de la Melbourne să se situeze pe locul 9 în rândul celor 67 de națiuni participante, conducerea P.M.R. a decis să li se acorde Ordinul Muncii, ceea ce a prilejuit primirea lor la Consiliul de Miniștri și o ceremonie de mare răsunet pe plan intern și internaţional. De notat că la acea festivitate a fost prezent și Alexandru Șiperco, proaspăt ales în Comitetul Internațional Olimpic pentru România, după cum a ținut să onoreze campionii și Mihail Sadoveanu, devenit, din iunie 1956, președintele Uniunii Scriitorilor.

Legat tot de Jocurile Olimpice de la Melbourne, n-aș vrea să omit debutul de acolo al unor viitoare campioane de legendă, care se numesc Iolanda Balaș-Soter și Lia Manoliu. Deși stabilise în vară primul ei record mondial, cu 1, 75m, „Doamna Ioli” n-a reușit să se aclimatizeze la Antipozi, trecând ștacheta la doar 1, 67m, rezultat cu care a ocupat locul V. Astfel a prefațat, totuși, titlul olimpic de la Roma, unde a ajuns numai după un episod istoric, prin intervenția directă a lui Gheorghiu-Dej. Despre asta, însă, în episodul nostru viitor, până la care să mai notăm și că discobola de aur, Lia Manoliu, ocupa la prima ei participare olimpică (din cele șase!), locul IX, cu o aruncare de 43, 90m. 

Luptătorii Nikolai Soloviev din Rusia şi Dumitru Pîrvulescu din România (dreapta),  înfruntându-se în cadrul JO de la Melbourne. Patru ani mai târziu,  la Roma,  Pîrvulescu va câştiga aurul olimpic – prima medalie olimpică de aur din istoria luptelor româneşti

Luptătorii Nikolai Soloviev din Rusia şi Dumitru Pîrvulescu din România (dreapta), înfruntându-se în cadrul JO de la Melbourne. Patru ani mai târziu, la Roma, Pîrvulescu va câştiga aurul olimpic – prima medalie olimpică de aur din istoria luptelor româneşti

Melbourne însângerat

Rememorând istoria Jocurilor Olimpice de la Antipozi, nu putem trece peste un episod de-a dreptul dramatic, evocat în rândul momentelor negre care au marcat Olimpiadele moderne.

Eram, deci, în 1956, când Budapesta fusese invadată de trupele sovietice pentru a înăbuși în sânge Revoluția ungară, condusă de Imre Nagy. În fruntea revoltei studenților, acesta reușise răsturnarea dictatorului Mathias Rakosi și proclamase deja ieșirea Ungariei din Tratatul de la Varșovia, dar totul se va solda cu moartea a circa 2.500 de maghiari, iar el va plăti acest curaj cu viața. Totul se petrecuse între 4 și 10 noiembrie, deci cu nici două săptămâni înainte de debutul Jocurilor Olimpice de la Melbourne, unde delegațiile Olandei, Spaniei și Elveției au renunțat să mai participe, în semn de protest faţă de invadarea Ungariei.

Devine lesne de înțeles cu ce sentimente se abordau confruntările sportive olimpice dintre maghiari și sovietici! Apogeul s-a consemnat în semifinala turneului de polo, dintre campionii mondiali en titre, care erau ungurii, și sportivii sovietici. În piscină s-a declanșat o bătaie îngrozitoare, cu pumni năpraznici și chipuri însângerate. La scorul de 4-0 pentru campionii lumii, pe fondul bătăii generale, partida a fost întreruptă de poliție, iar Ungaria, declarată învingătoare, după care va și cuceri al cincilea său titlu olimpic. Iar în imaginea alăturată îl vedeți însângerat pe jucătorul Ervin Zador, care nici nu s-a mai întors după Jocurile Olimpice în țara natală, la fel ca jumătate din cei circa 100 de sportivi ai delegației Ungariei. 

Zador s-a stabilit în Statele Unite, unde a devenit un celebru antrenor de înot, în fruntea elevilor săi aflându-se nimeni altul decât faimosul multiplu campion și recordman... Mark Spitz.

""