Jobbik o amenințare pentru FIDESZ și UDMR? Precedentul politic ungar – fără autonomie jpeg

Jobbik o amenințare pentru FIDESZ și UDMR? Precedentul politic ungar – fără autonomie

📁 Istorie recentă
Autor: Ionel Grigorescu

E adevărat că toată lumea e preocupată de multe alte lucruri în această perioadă: reformele guvernului Tudose sau scandalul din jurul familiei regale. Totuși în perioada 03 – 05 noiembrie, o delegație a structurii politice ungare JOBBIK condusă de Marton Gyongyosi a efectuat un turneu în România ce a avut ca scop promovarea inițiativei cetățenești europene ”Wage Union”, ce are ca obiectiv declarat ca “Salarii egale pentru muncă egală!” să devină un principiu fundamental al Uniunii Europene. 

  În prezent, Jobbik reprezintă principala forță politică de opoziție din Ungaria care se află într-un proces de transformare și moderare a mesajului, fapt ce a condus la atragerea unei părți din electoratul FIDESZ, atât din Ungaria, cât și din statele limitrofe ei. 

  Prezența exponenților Jobbik pe teritoriul României a consfințit o noutate, în sensul că pentru prima dată în ultimii ani când reprezentanți ai statului vecin nu au solicitat public acordarea unei forme de autonomie pentru o anumită regiune, ci au prezentat un mesaj concret menit să conducă la inițierea dialogului pe marginea materializării unor obiective de interes pentru cetățeanul de rând, fie el maghiar sau român în egală măsură. 

  Fără a da crezare absolută procesului de rebranduire al Jobbik, care, în esența sa, rămâne o formațiune extremistă, abordarea publică a lui Marton Gyongyosi arată, de unde ne așteptam mai puțin, că există punți între România și Ungaria care pot fi valorificate de politicieni raționali pentru a aduce comunitățile împreună, nu pentru a le diviza, așa cum demonstrează zilnic FiDeSz și UDMR. De altfel, dacă ne amintim scandalurile uriașe și repetate generate de FiDeSz în România din 2012 încoace pe tema dorinței de a edifica un punct de pelerinaj al fasciștilor prin tentativele de înhumare a rămășițelor scriitorului antisemit și fascist Nyiro Jozsef la Odorheiu Secuiesc, personaj profund nociv al celui de-al doilea război mondial, care a coordonat grupele morții în Cluj-Napoca, se ridică serios întrebarea ce formațiune ungară este mai extremistă? 

  Ne întrebăm dacă nu cumva, în prag de alegeri în Ungaria și în plin an centenar, naționaliștii din FiDeSz nu vor relua provocările cu reînhumarea lui Nyiro Jozsef, pentru a demonstra încă odată lumii întregi antisemitismul profund care caracterizează partidul ungar. 

  Ca să nu mai amintim despre vehemența anti-umană împotriva imigranților a politicienilor FiDeSz. 

  Mesajul transmis de Marton Gyongyosi cu privire la inițiativa cetățenească a fost receptat în termeni pozitivi de cetățeanul de rând indiferent de naționalitate, întrucât problema migrației datorate salariilor mici reprezintă o problemă pentru statele din fostul bloc sovietic care au aderat mai târziu la UE. De altfel, fără a face o pledoarie în favoarea discursului susținut de politicianul ungar, aspectele prezentate de Marton Gyongyosi au reușit să capaciteze audiența prezentă prin argumentele invocate menite să justifice necesitatea modificării cadrului european în perspectiva reducerii decalajului dintre salarii fapt ce are ca și consecință migrația forței de muncă valoroasă din est în spre vest. 

  Potrivit lui Marton Gyongyosi, în cadrul acțiunilor publice ce au avut loc la Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Odorheiu Secuiesc, Baraolt, Satu Mare și Oradea a constatat un interes față de inițiativa ”Wage Union” din partea cercurilor de maghiari din Transilvania. Conștient de faptul că salariile nu pot fi majorate cu o simplă ștampilă la Bruxelles, Marton Gyongyosi a insistat asupra nevoii de a limita la minim fenomenul corupției în mediile politice și economice, în condițiile în care acest aspect constituie una din principalele cauze care contribuie la scăderea nivelului de trai pentru cetățeanul de rând. 

  Sesizând pericolul reprezentat de inițiativa Jobbik în sensul că aceasta ar putea să conducă la minimizarea mesajului radical pro-autonomist transmis de oficialii de la Budapesta în periplul lor în statele limitrofe Ungariei, politicienii FIDESZ au inițiat o campanie menită să îi decredibilizeze pe inițiatorii proiectului de inițiativă cetățenească. Astfel, pe fondul declarațiilor făcute de Vona Gabor privind echilibrarea salarială la nivel european la începutul anului 2017 la Congresul Jobbik, în comunicatul remis de FIDESZ se precizează că, anterior, președintele Jobbik dorea să iasă din Uniunea Europeană iar acum predică despre principiile fundamentale de la Bruxelles. 

  De altfel, nu este exclus ca inițiativa Jobbik să eclipseze proiectul de inițiativă cetățenească europeană ”Minority SafePack – one million signatures for diversity in Europe”, susținut de FUEN și UDMR, în condițiile în care legiferarea prevederilor ce se regăsesc în MSP pot genera o profundă fragmentare la nivelul UE, în detrimentul cetăţeanului european şi în favoarea unor mişcări predictibil secesioniste. Nu întâmplător, MSP reuneşte susţinători cu un profil cel puţin eurosceptic, laolaltă cu o susţinere necondiţionată din partea Ungariei având în vedere că proiectul promovat de FUEN şi UDMR serveşte perfect intereselor politice promovate de Budapesta în materia autonomiei minorităţilor.