Autor 94329 vizualizări


Frumoasă, deşteaptă, de familie bună şi pe deasupra şi soţie de preşedinte american. Deşi pare că s-a bucurat de toate, Jacqueline Bouvier Kennedy n-a avut o viaţă tocmai uşoară. În ziua în care soţul său a fost asasinat purta, la rugămintea acestuia, un costum roz care avea să devină simbolul celui mai crâncen coşmar american.

Era frumoasă, dar şi plină de stil. Atunci când a ajuns Prima Doamnă i-a uluit atât pe americani, cât şi pe soţiile lor cu simplitatea şi bunul său gust. Unii (mari oameni de stat francezi şi sovietici) au mers până într-acolo încât, vrăjiţi de această apariţie surprinzătoare printre nevestele de preşedinţi, l-au numit pe JFK „bărbatul care o însoţeşte pe Jacqueline Bouvier Kennedy”. Chiar şi acesta, mai în glumă, mai în serios, se prezenta, în timpul vizitei în Europa care a avut loc după eşecul militar din Golful Porcilor (17-19 aprilie 1961), drept „soţul lui Jackie” şi miza pe farmecul soţiei sale la alegerile din 1964. 

Nu-i plăceau pălăriile, dar le purta, sprijinind astfel industria americană de profil

Jackie nu s-a dat în lături să renoveze şi să redecoreze Casa Albă şi nici să dea indicaţii referitoare la ce ar trebuie să îmbrace apropiaţii săi şi când. Era conştientă că toţi ochii americanilor o fixează cu stăruinţă, astfel că şi-a umplut şifonierele cu haine luxoase, pregătindu-şi cu grijă fiecare apariţie publică. Designerul său preferat, cu care colabora îndeaproape, era Oleg Cassini (1913-2006, american născut în Franţa). El a croit jachete, fuste şi rochii de seară pe potriva şi pe gustul ei. Se spune, de asemenea, că Jackie avea în staff-ul său personal pe cineva – Marita O’Connor – care-i făcea cumpărăturile de la Bergdorf Goodman, în New York, şi care avea ca sarcină să-i găsească accesoriile potrivite garderobei personale.

Era mândră de rădăcinile sale franceze, iar creatorii de modă francezi, ca şi parfumierii, se numărau printre preferaţii săi. Ştia cu precizie ce vrea şi se inspira din reviste şi ziare ale căror pagini le folosea ca documentaţie pentru a-i arăta stilistului ei cu ce i-ar plăcea să se îmbrace. Şi, deşi nu suporta pălăriile, le purta totuşi, altminteri întreaga industrie americană de profil risca să se prăbuşească.

Atunci când se simţea depăşită de situaţie nu ezita să ceară sfatul editorilor de modă celebri. Diana Vreeland, editor faimos la „Harper’s Bazaar”, şi mai târziu la „Vogue”, i-a fost consilieră. E ca şi cum astăzi Michelle Obama ar întreba-o pe Anna Wintour cu ce să se îmbrace într-o anumită ocazie.

Dincolo de pălării, mănuşi, poşete, doamna Kennedy avea idei proprii şi referitoare la pantofii pe care ar trebui să-i poarte. Recent a fost scos la licitaţie un set de scrisori care demonstrează că multe dintre ideile stiliştilor erau, de fapt, adaptări ale propriei viziuni asupra modei. Odată chiar a desenat o schiţă de pantofi din piele de crocodil, cu toc nu prea înalt, insistând ca aceştia să fie gata la timp. 

Emblemă a asasinatului la nivel înalt

Era deceniul (1950-1960), când costumele Chanel au cucerit podiumurile de modă şi au devenit simbol al femeii burgheze care aspira să fie şi stilată, independentă, inteligentă. Se pare că rozul era o culoare iubită şi populară în America anilor 1950, la a cărei celebritate contribuise o altă soţie de preşedinte – Mamie Eisenhower – pe care istoricul american Karal Ann Marling o numise chiar „Doamna roz”.

Doar că rozul i-a purtat ghinion lui Jacqueline Bouvier Kennedy. Vestimentaţia care i-a marcat nu doar viaţa, dar şi întreaga istorie americană, a fost un astfel de costum Chanel, roz, din lână, cu guler răsfrânt şi nasturi la două rânduri, simbol al modei anilor 1960. Îl purtase în mai multe ocazii speciale şi îl îmbrăcase în ziua fatală a asasinatului la insistenţele soţului său, care i-ar fi cerut să le dea o lecţie de bun gust nevestelor de texani înveşmântate cu orice ocazie în blănuri şi diamante. Kennedy nu era popular în Texas şi spera ca gingăşia soţiei sale să le răpească texanilor voturile şi subvenţiile electorale.

O pălărie în ton, o poşetă şi mănuşile albe completau ţinuta lui Jacqueline Bouvier Kennedy pe 22 noiembrie 1963, în ziua în care soţul ei, preşedintele american John F. Kennedy era asasinat în Dallas, Texas.

Pătat cu sângele şi creierul preşedintelui împuşcat în cap, costumul avea să devină o emblemă a asasinatului la nivel înalt. Presa americană l-a numit atunci „faimosul costum roz care va rămâne pe vecie în istoria şi conştiinţa Americii”, „emblemă a sfârşitului inocenţei”. 

„Vreau să vadă toţi ce ne-au făcut”

Invitată să-şi schimbe hainele murdare, imediat după asasinarea soţului său, Prima Doamnă a refuzat replicând:„Vreau să vadă toţi ce ne-au făcut”. A rămas îmbrăcată astfel atât în timpul depunerii jurământului de către vicepreşedintele Lyndon B. Johnson, care devenea al 36-lea preşedinte al SUA, cât şi mai târziu, la aterizarea aeronavei care a transportat la Washington DC trupul neînsufleţit al primului preşedinte catolic al Americii.

Imaginea Primei Doamne răvăşite de groază şi cu hainele murdare alături de sicriul soţului avea să facă înconjurul lumii şi să şocheze întreg mapamondul. Niciodată curăţat de sânge şi cu o parte din creierul lui JFK pe el, acest blestemat costum roz a fost pus împreună cu poşeta Primei Doamne într-o cutie care a luat calea Arhivelor Naţionale. Departe de privirile curioşilor şi amatorilor de conspiraţii, el va sta la decizia serviciilor de securitate, într-o cameră cu luminozitate şi umiditate controlată până în anul 2103 când, probabil, toate patimile legate de acest asasinat se vor fi stins şi toate scenariile conspiraţioniste se vor fi epuizat.

Răsucind costumul cu pricina pe toate părţile, unii istorici au insistat că acesta nu ar fi chiar integral Chanel, ci că doar nasturii şi materialul ar proveni de la celebra casă de modă pariziană. Restul ar fi opera designerului Chez Ninon, care l-ar fi confecţionat în 1961, pentru doamna Kennedy, într-o croitorie din New York. Nici nu ar fi avut cum să fie altfel, spun ei, pentru că Prima Doamnă avea de apărat şi de demonstrat patriotismul său în faţa electoratului american şi încrederea în croitorii autohtoni cântărea greu.

Prima doamnă a picturii şi Prima Doamnă a Americii

Un alt costum celebru al Primei Doamne a fost acela purtat în timpul campaniei prezidenţiale din 1960. În carouri alb-negru, cu nasturi şi răscroială care urmăreşte delicat linia gâtului şi fustă uşor evazată, costumul a înfăţişat electoratului o soţie pe cât de frumoasă, pe atât de elegantă. În 1961, un costum de stofă pepit marca Givenchy este opţiunea vestimentară pentru o vizită în ţara vecină, Canada. Costumul avea doi nasturi la jachetă, iar fusta conică nu trecea de genunchi. Aceeaşi ţinută a avut-o Prima Doamnă şi la Paris, în acelaşi an, în timpul unei vizite la muzeu împreună cu Andre Malraux, scriitor şi ministru al Culturii, căruia Jackie îi făcea curte pentru a-l convinge să aducă Mona Lisa de la Luvru la Washington, o expoziţie care le-a avut ca protagoniste atât pe Prima doamnă a picturii, cât şi pe Prima-Doamnă a celei mai importante şi puternice democraţii din lume.

Croitorul la care a apelat cel mai des doamna Kenedy a fost Oleg Casinni. O rochiţă celebră purtată de Prima Doamnă în 1962, într-o vizită în India, a purtat semnătura sa. Croită dintr-o mătase de culoare piersicii, rochia fără mâneci cu encoeur, lungă până la nivelul genunchilor şi cu centură în talie, fusese gândită să fie suficient de rigidă astfel încât să nu-şi piardă forma în căldura Indiei. Culoarea o făcea repede reperabilă în mulţime pe purtătoarea rochiei, fapt care uşura sarcina serviciilor de securitate.

La fel de cunoscut este şi paltonul purtat de doamna Kennedy la ceremonia de depunere a jurământului de către soţul său. Tot Cassini a fost designerul, iar alegerea culorii bej s-a dovedit a fi inspirată. Încheiat cu doi nasturi imenşi în faţă şi garnisit cu buzunare extralargeşi guler de blană, paltonul a înfăţişat o Primă Doamnă extrem de elegantă, în trend cu moda pariziană şi uşor de remarcat printre celelalte soţii de demnitari care au optat cu această ocazie pentru culori închise.

Rochia neagră nu putea să lipsească din garderoba lui Jackie Kennedy, mai ales dacă în agendă figura o vizită la Vatican. Doamna Kennedy, adeptă a credinţei catolice, a îmbrăcat o astfel de rochie lungă cu mâneci din tafta neagră în timpul audienţei la Papa Ioan al XXIII-lea, în martie 1962.

Tot în acelaşi an, la una dintre recepţiile date la Casa Albă în onoarea laureaţilor premiilor Nobel, Prima Doamnă a purtat o rochie lungă, albă, din jerse de mătase drapată, amintind mai degrabă de îmbrăcămintea divelor din Cetatea Filmului. În timpul unei vizite în Grecia, când se consola pentru moartea fiului Patrick în timpul unei controversate croaziere pe iahtul lui Onnasis (cu care s-a şi căsătorit câţiva ani mai târziu), opţiunea sa vestimentară a înclinat către o rochie lungă, azurie, fără umeri, dar cu bentiţe încrucişate pe piept şi prinse în catarame.

De remarcat că deşi banii nu erau o problemă, doamna Kennedy purta aceeaşi ţinută de mai multe ori. A purtat în şase ocazii oficiale celebrul şi tragicul costum roz. Şi chiar dacă ar fi putut da senzaţia de monotonie, stilul ei vestimentar îl depăşea de departe pe cel al concurentelor sale la graţiile soţului. Iar unele dintre ele erau frumoase şi de celebre ca Prima Doamnă însăşi, dacă ar fi să ne gândim doar la Marilyn Monroe... 

""