Autor 34181 vizualizări


Retragerea romană din Dacia a fost o temă controversată în istoriografie, punându-se în discuţie dacă o dată cu retragerea armatei şi administraţiei a avut loc şi o evacuare a populaţiei civile.

Istoriografia noastră tradiţională plasa evenimentul retragerii armatei şi administraţiei în anul 271, în timpul domniei împăratului Aurelian (270-275) (P.P. Panaitescu, Istoria românilor, Manual pentru clasa VIII secundară, 1942, p.35).

După 1989, o interesantă analiză a izvoarelor literare latine privind momentul retragerii a fost făcută de prof. dr. E. Cizek, de la Facultatea de limbi şi literaturi străine a Universităţii Bucureşti, în contextul mai larg al sintezei daco-romane(*).

Au existat şase autori antici care au abordat tema retragerii:istoricul hispanic creştin Paulus Orosius (375-418), autor alCelor 7 cărţi de istorie împotriva păgânilor;politicianul şi istoricul roman Aurelius Victor (320-390), autor alIstoriei Romei(360);Eutropius (sec.IV) autor al unuiRezumat de la întemeierea Romei;politicianul şi istoricul roman Festus (sec.IV) autor al unuiRezumat al realizărilor poporului roman;istoricul got romanizat Iordanes (sec.VI) autor al lucrăriiRomana(551);Flavius Vopiscus autorul biografiei lui Aurelianus din lucrarea colectivăHistoria Augusta(sec. IV).

Dintre cei şase, cinci plasează retragerea în vremea împăratului Gallienus (253-268), epocă marcată de numeroase atacuri ale popoarelor migratoare şi revolte militare provinciale:Aurelius Victor, Orosius, Eutropius, Festus şi Iordanes. Doi dintre cei cinci, Aurelius Victor şi Orosius, vorbesc despre o retragere exclusiv în timpul lui Gallienus. Patru dintre ei susţin o retragere în epoca aureliană, despre care furnizează mai multe informaţii decât retragerea din timpul lui Gallienus:Vopiscus, Eutropius, Festus şi Iordanes. Doar autorul Historiei Augustaafirmă că a existat o retragere în timpul lui Aurelianus, fără a menţiona vreuna în timpul predecesorului său. Ca urmare trei autori, şi anume Eutropiu, Festus şi Iordanes, vorbesc de o retragere în două etape:prima în domnia lui Gallienus şi a doua în domnia lui Aurelianus.

 

Deşi bilanţul este favorabil lui Gallienus, cu 5 surse la 4, Cizek înclină spre varianta Aurelianus motivând că textele literare dau mai multe amănunte despre retragerea aureliană şi că analiza surselor acestor texte e convergentă cu această direcţie(p. 47). Cele şase izvoare scrise au fost redactate între anii 360-551, deci la aproape un secol de la evenimentul retragerii din Dacia. Dar autorii aceste izvoare s-au bazat pe surse din secolul III, deci contemporane cu evenimentul. Astfel Vopiscus menţionează pe un Achiolus, funcţionar al împăratului Valerian (253-259), care a scris biografii ale împăraţilor, printre care şi cea a lui Aurelianus. Apoi Palfurius Sura a fost biograful lui Gallienus şi sursa pentru Aurelius Victor.În fine, Eutropius s-a inspirat dintr-o serie de biografii imperiale din sec II-IV, publicată pe la 360 şi reconstituită de istoricul german Enman, fiind cunoscută ca Istoria imperială a lui Enmansau EKG.

După ce analizează critic relaţiile dintre toate aceste izvoare, prof. Cizek le prezintă astfel:Acholius a fost o sursă pentru EKG care la rândul său a fost sursă pentru Vopiscus şi Eutropius. Aceştia au fost surse pentru Symachus şi respectiv Festus, care la rândul lor au fost sursele lui Iordanes. De asemenea, Aurelius Victor a fost sursa lui Eutropius şi a lui Orosius (p.50). O analiză detaliată poate fi găsită în articolul lui E. C., Les textes relatifs a la evacuation de la Dacie et leurs sources(’’Latomus’’, 1986, p.147-159).

 

În ceea ce priveşte evenimentul propriu-zis, Cizek subscrie la teza lui Hadrian Daicoviciu (1932-1984) (Gallieno e la Dacia, Roma, 1979) şi anume că Dacia a fost părăsită în două etape. Mai întâi în timpul lui Gallienus fie prin ocuparea ei de către goţi, fie mai probabil printr-o secesiune a forţelor armate romane din provincie. Acest separaţie ar fi avut loc după 259, probabil 267-268. Apoi a avut loc o recuperare a provinciei în timpul lui Aurelianus sau mai probabil al lui Claudius II Goticul (268-270), despre care se ştie că i-zdrobit pe invadatorii goţi la Naissus (Niş, Serbia) în 269. Izvoarele arheologice vin să confirme această recuperare, tezaurul de la Viişoara (Dolj) conţinând peste 176 de monede emise în timpul lui Claudius II, mai multe decât cele emise în timpul lui Gallienus. De asemenea, tezaurul conţine şi mai multe monede emise în domnia lui Aurelianus, dar care nu au fost bătute la Roma. Deoarece atelierul monetar din Roma este redeschis în 274, concluzia care se poate trage este că o a nouă părăsire a Daciei a avut loc în 273, an în care Aurelianus terminase procesul de reunificare a imperiului şi putea face demersuri de restructurare a apărării întinsului său teritoriu 9 (p.51).

 

O opinie contrară lui Daicoviciu şi Cizek, adică evacuarea Daciei în timpul lui Gallienus, poate fi găsită în studiul lui C. Petolescu, Părăsirea Daciei în lumina izvoarelor literare, (’’Traco-Dacica’’, 5, 1984, pp.188-192). Este posibil ca această separare să fi fost legată de revolta din 260 a lui Regalianus, care s-a bazat pe armata din Dacia.

 

Sursele nu vorbesc de o evacuare totală a populaţiei civile, relevantă fiind mărturia lui Iordanes, care fiind originar din Dobrogea era un martor ocular al continuităţii daco-romanilor în fosta provincie. Cizek observă, din punct de vedere arheologic, că migratorii nu s-au infiltrat în Dacia romană decât la mijlocul sec. IV, ceea ce lasă să se întrevadă că fosta provincie a fost până atunci un teritoriu tampon între imperiu şi ’’barbaricum’’(p.53). Iar faptul că unii autori antici nu pomenesc despre o părăsire a Daciei nici sub Gallienus, nici sub Aurelianus, la care se adaugă faptul că Aurelianus a înfiinţat două provincii Dacia la sud de Dunăre, trimit la ideea că romanii nu vedeau părăsirea Daciei ca fiind definitivă.

 

 

(*) Eugen Cizek, Sinteza daco-romană, în E. Cizek (coord.), Romano-Dacica I. Izvoare antice ale istoriei României, Ed. II, Bucureşti, 1992, pp. 11-58.

""