Autor 20843 vizualizări


De aproape 5.000 de ani, cea mai întâlnită metodă de a conserva legumele şi fructele pentru mai mult timp este a le pune la murat. Fiind un tip de mâncare care se putea transporta cu uşurinţă, tinându-le de foame călătorilor şi marinarilor, în timp ce famiilor le oferea o sursă de hrană în timpul lunilor geroase de iarnă.

Conservarea alimentelor se făcea în oţet, saramură sau în soluţii asemănătoare. Originea exactă a acestui proces nu este cunoscută exact, dar arheologii consideră că primele alimente murate datează din perioada mesopotamienilor, undeva în jurul anului 2400 î.Hr. Câteva secole  mai târziu, pe Valea Tigrului, în India, au fost puşi la murat primii castraveţi. Castraveţii sunt menţionaţi de două ori în Biblie, şi unii istorici îi plasează în urmă cu 3000 de ani, în Asia de vest, Egipt şi Grecia.

Regina Cleopatra a Egiptului a inclus în dieta ei murăturile care se spune că au contribuit nu numai la sănătate, ci şi la menţinerea legendarei frumuseţi. În acelaşi timp, amantul Cleopatrei, Iulius Caesar, dar şi urmaşii săi, includeau în meniul zilnic al soldaţilor murături, crezând că acestea îi vor face mai puternici.

Undeva în anii 900 a fost adus în Vestul Europei una dintre cel mai importante ierburi care se foloseşte la conservarea legumelor-mărarul. Acesta a fost adus din Sumatra, cu toate că în Grecia şi Roma Antică era folosit în mod frecvent.

În timpul Evului Mediu, murăturile erau alimente comune, servite chiar în loc de gustări în Anglia. Bucătarul şef al reginei Elisabeta nota că aceasta dorea murături la fiecare masă. Mai mult, referinţe la murături face şi Shakespeare în piesele sale. Înainte de a pleca în marea călătorie de a explora Lumea Nouă, Amerigo Vespucci era un negustor de murături în Sevilla. Deoarece alterarea alimentelor şi lipsa meselor sănătoase era o problemă pentru cursele lungi pe mare, el a umplut navele cu murături, mulţi marinari fiind feriţi astfel de diferite boli digestive. Castraveţii muraţi au fost aduşi în Lumea Nouă de către Cristopher Columb, care este cunoscut pentru faptul că avea o producţie impresionantă de castraveţi în Haiti.

În secolul al XVI-lea, specialiştii olandezi în mâncăruri fine considerau murăturile ca fiind o delicatesă.  În 1659, fermierii olandenzi din New York au început să cultive castraveţi în zona a ceea ce cunoaştem astăzi sub denumirea de Brooklyn. Comercianţii îi cumpărau, îi puneau la murat şi îi vindeau în butoaie pe stradă-astfel a luat fiinţă cea mai mare industrie de murături.

Napoleon preţuia murăturile atât de mult, crezând că sunt valoroase pentru sănătatea armatei sale, încât a oferit echivalentul de astăzi a 250.000 de dolari pentru cine puteasă găsească o modalotatea de a le păstra în siguranţă. În 1809, un bărbat pe nume Nicholas Appert a câştigat premiul, care a găsit o metodă de a scoate aerul din borcane şi a le fierbe, pentru ca alimentele să tină şi mai mult timp. El a trebuit să îl aştepte pe Louis Pasteur să explice de ce prin folosirea unei sticle ermetice niciun micro organism nu putea intra şi prin fierbere, orice microb care ar fi existat, dispărea. Cunoscută astăzi sub denumirea de “baie în apă fierbinte”, descoperirea lui Appert a reprezentat una dintre cele mai mari descoperiri în domeniul culinar.

În 1850, chimistul scoţian James Young a inventat parafina, cu ajutorul căreia se obţinea p etanşare mai bună a borcanelor. În 1858, John Mason din Philadelphia, a patentat primul borcan Mason, realizat dintr-un tip de sticlă dură, care ar fi putut rezista unei temperaturi foarte ridicate, în timpul procesului de fierbere.  În 1993 a luat fiinţă cea mai mare fabrică de borcane Mason, Alltrista Corporation.

În timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial, guvernul american a împărţit producţia de murături, 40% mergând la masa soldaţilor.  

Sursa: History.com