Istoria trofeelor de la Roland Garros jpeg

Istoria trofeelor de la Roland Garros

Ridicarea trofeului este momentul emblematic al oricărei competiţii, la care visează orice jucător. Etapa finală a turneului de Grand Slam, Roland Garros de la Paris are rezervate două trofee: cel de la masculin – Cupa Muschetarilor (Coupe des Mousquetaires) şi cel de la feminin – Coupe Suzanne Lenglen. Sperăm că sâmbătă şi românca Simona Halep va avea bucuria de a câştiga marele trofeu.

Decernate câştigătorilor încă din 1953, aceste trofee au evoluat în tandem cu prestigiul turneului. Adevărate opere de artă, designul lor poartă semnătura bijutierilor Mellerio dits Meller, artişti faimoşi ai Parisului încă din secolul al XVII-lea.

mushce jpg jpeg

Cupa muschetarilor în formatul actual este decernată câştigătorului de la categoria simplu masculin încă din 1981. Acesta a fost realizată ca un omagiu pentru Cei Patru Muschetari al tenisului francez: Jean Borotra, Jacques Brugnon, Henri Cochet and René Lacoste. În perioada 1927+1932, aceştia au adus glorie francezilor prin cele şase victorii obţinute în Cupa Davis. Trofeul are o mărime de 40 de centimetri şi cântăreşte 10 kilograme, iar materialul din care este realizat este argintul.

suzzza jpg jpeg

Câştigătoarea finalei de simplu feminin va ridica deasupra capului Cupa Suzanne Lenglen, realizată în 1979. La rândul ei, acest trofeu este un omagiu adus jucătoarei franceze Suzanne Lenglen care a câştigat turneul de la Roland Garros de şase ori, iar stilul său elegant şi modern a inspirat multe generaţii. Cupa este realizată din argint şi cântăreşte aproape 5 kilograme şi jumătate.

De precizat este faptul că niciun câştigător de la Roland Garros nu va pleca acasă cu trofeul, aceştia primind doar o replică. Trofeele originale rămân în custodia Federaţiei Franceze de Tenis, fiind expuse la muzeu.

Sursa: rolandgarros.com