Autor 2941 vizualizări


Studierea istoriei și a pătrunderii neoconfucianismului în Coreea este importantã deoarece actualmente exercitã o mare influențã atât în societatea sud-coreeanã cât și în cea din nord unde ideologia Juche după care se ghidează regimul de la Phenian își găsește rădăcinile în această filosofie.

Începutul neoconfucianismului în peninsula coreeanã

În anul 1392 asistãm la o centralizare a puterii politice, la o schimbare areligiei și a întregii societãți coreene. Vechea dinastie Goryeo (935-1392) mãcinatã de corupție, de acapararea puterii politice de cãtre sectele budiste precum și de o oarecare decadențã moralã, nu a dispus de forțele necesare pentru a contracara creșterea influenței noiifacțiuni de erudiți neoconfucianiști.

 

 Confucius

 

Pe fondul prãbușirii Imperiului Mongol(1206-1368), Țara Ginerilor așa cum era cunoscutã Coreea sub stãpanirea dinastiei Yuan(1271-1368), a avut parte de o schimbare din interior a puterii, fãrã lupte sângeroase, reușind înacelași timp sã își recapete independența teritorialã. Reprezentantul facțiunii neoconfucianiste, Yi Seong Gye (n. 1335-d. 1408) ajutat de făuritorul Choseon, Jeong Do Jeon (n. 1342-m.1398) dorea atât renașterea tradițiilor coreene câtși resuscitarea societãții care fuseserã supuse cutumelor mongole timp de 40 deani.

Ideile școlii neoconfucianiste(chuja-hak) au ajunsîn Goryeo via Peking prin învățatul An Hyang care a restaurat de altfel Academia Confucianistă.

Învățatul An Hyang

Principiile (neoconfucianiste)ale Școlii Ii fondată degânditorul chinez din timpul dinastiei Song(960-1279), Zhu Xi(1130-1200), erau cele raționale invocate de Mencius, ucenicul lui Confucius. În conformitate cu acestea, pentru a restructura societatea, Yi Seong Gye (ia numele de Tae Cho)și inițiazăo schimbare fãrã precedent în mentalul colectiv coreean.

Zhu Xi-întemeietorul Școlii neoconfucianiste Ii-perioada Song.

Pentru a reînvia istoria și tradițiile, noua dinastie a împrumutat numele primului stat coreean, Gojoseon(în traducere, vechiul Joseon), care a fost fondat de eroul legendar Tangun în anul 2333 î.e.n(data este incertă, însă a fost stabilită de primul președinte sud-coreean Lee Seung Man în 1948).

O atenție deosebită i se acordă ideii confucianiste desuveran exemplar care conduce cu moralitate și înțelepciune, civilizând și instaurând ordinea în societate. Pentru Imperiul Chinez, Confucius, nostalgic fiind, căci trăia într-o epocă a frământărilor politice, făcea referire în scrierile sale  la epoca glorioasă a regelui Shun. În idealul coreean, regele Kija (~194 î.e.n) era pentru noua dinastie Yi echivalentul suveranului perfect, făcând apel astfel la tradiții și istorie.

Mormântul regelui Kija-Gojoseon (2333-108 î.e.n.). Astăzi localizat în Pyeongyang, Coreea de Nord.

Confucius a acordat o importanță deosebită trecutului, deoarece numai astfel spunea el, putem înțelege prezentul și soluționa problemele actuale învățând din greșelile străbunilor. Un alt rol atribuit suveranului era de intermediar, reprezentând poporul în fața forțelor supranaturale.

Structura confucianistă a societății Joseon

Coreenii nu erau strãini ideii de societate ordonată pe verticală deoarece în timpul dinastiei Silla (57 î.e.n.-935 e.n) sistemul de oase (golpum) dicta ereditatea la tron precum și statutul fiecãrui cetãțean în parte. Primele schimbãri puse la cale de Yi Seong Gye au vizat ierarhizarea societății, a relațiilor interumane, schimbarea percepțiilor religioase prin înlãturarea tuturorelementelor budiste, precum și transformarea societãții într-una patrilinerarã, statutul femeii schimbându-se dramatic.De reținut este faptul că în esența sa confucianismul nu este o religie, ci un set de practici politice și de conduite morale prin intermediul cărora o societate privită ca un întreg se poate perfecționa.Potrivit lui Confucius, în univers fiecare lucru și ființă își are propria menire, astfel că datoria omenilor este de a își asupra rolul și statutul cu care s-au născut. Odată cu vârsta vine și înțelepciunea, de aceea cei mai învârstă trebuie să fie cei mai respectați.

Obiceiurile societãții (pungsok) Joseon erau modelate de relațiile cardinale-suveran-supus, tatã-fiu, frate mai mare-frate mai mic, soț-soție, prieteni. Un bun fiu de yangban trebuia să se îngrijească de tăblițele strămoșilor (până la cinci generații), iar performarea corectă a ritualurilor era importantă. Aceste practici erau foarte costisitoare, afectând populația de rând. Femeile nu aveu dreptul de a performa ritul ancestral, ci doar de a ține doliu timp de trei ani. Confucius a explicat de ce femeia trebuie să aibă o poziție inferioară, comparând-o cu pământul (eum), iar principiul masculin a fost identificat cu cerul (yang) care domină.

Dacă nu respectau legile de conduită, femeile erau pedepsite fie prin torturare și în funcție de gravitate, puteau fi chiar asasinate. Cele șapte păcate ale femeii (yeoja) pentru care putea fi alungată de acasă sau torturată erau:neaducerea pe lume a unui fiu, adulter, neascultarea socrilor, gelozie, boli grave, furt și vorbitul excesiv.

 Tăbliță ancestrală

Nu doar oamenii de rând și yangbanii aveau datoria de a comemora stăbunii, ci și familia regală. Locul unde se regăseau tăblițele foștilor regi și regine este Jongmyo aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

Unul dintre cele mai importante aparate birocratice din acea epocă, Instituția Cenzorului (eongwan) avea ca principală sarcină supravegherea moralității societății, astfel că orice abatere de la principiile confucianiste era aspru pedepsită, această regulă fiind valabilă inclusiv pentru rege. Suveranul Joseon trebuia să respecte un protocol foarte rigid:trezirea în zori, studirea clasicilor chinezi, citirea memoriilor care îi erau adresate cu privire la diverse probleme, primirea ambasadorilor chinezi care presupunea mare fast.

În ciudat beneficiilor existenței doctrinei neoconfucianiste, unul dintre cele mai negative aspecte era acela că împiedica modernizarea țării din cauza ierarhiei, a numărului mare de sclavi precum și a respingerii ideilor din Occident. În secolul al XVIII, Coreea era un teritoriu izolat care refuza orice contacte externe. Cheong Yagyong (1762-1836) filosof și reformator politic, a încercat să înlocuiască metafizica neoconfucianistă (Seongrihak) cu pragmatismul, aclamând în același timp revenirea la confucianismul pur (susa) punând accent pe rezolvarea problemelor sociale precum sărăcia. Ideiile sale au influențat mișcarea Silhak de reformare a statului.

 

                                       Practicile confucianiste în Coreea contemporană

            Confucius a acordat în lucrările sale o atenție deosebită tradițiilor, comportamentului ceremonial, cultului strămoșilor, precum și a ritualurilor religioase de cinstire a generațiilor anterioare (ye sau li în chineză). Ideea centrală a filosofiei confucianiste este că numai prin învățătură, disciplină și educație omul poate deveni nobil și superior. Aceste percepte conduc la rândul lor la o societate prosperă. Pentru coreeni familia este nucleul esențial al comunității și este văzută ca o extindere a acesteia.

 

Copiii sunt învățați de mici că viața lor aparține familiei și că orice decizie trebuie luată de toți membrii. Pentru a se putea căsători, cuplurile coreene trebuie să obțină acordul întregii familii, iar în cazul în care există dezacord din partea rudelor, legământul se va rupe.

Ideea de colectivitate a primat în societatea coreeană în fața egocentrismului. Acest lucru a fost și este foarte bine împământenit în structura limbii coreene. Pronumele posesiv uri (persoana I, plural) și che (persoana I, singular) este cel mai elocvent exemplu. Astfel că pentru a spune țara mea (uri nara), mama mea (uri omoni), soția mea (uri buin) se folosește forma de plural (în limba română ar însemna mama noastră, soția noastră, etc), deși se traduce prin singular. În plus, există mai multe registre de vorbire, de la limbajul colocvial, familial până la cel onorific, verbele și substantivele își schimbă terminația, respectiv forma pentru a arăta respect persoanei cu care se poartă o conversație. Statutul și vârsta coreenilor se reflectă atât în limbajul corpului (cu cât plecăciunea este mai mare, cu atât este mai respectată o persoană) cât și în limba vorbită.

Jeol-plecăciune în timpul celor mai mari sărbători din an, Choseok (ziua recunoștinței) și Seollal (Anul Nou coreean)

Pietatea filială (hyo) nu a încetat să reprezinte pilonul de bază al societății coreene. Fiii și fiicele au datoria de a studia temeinic, de a își întemeia o familie și de a își răsplati părinții pentru grija purtată și eforturile depuse în creșterea lor.

În perioada celor mai importante sărbători din an (Choseok și Seollal), o mare parte dintre coreeni îmbracați în costumul tradițional (hanbok) practică ritualurile de cinstire a străbunilor, aducând mâncăruri și băuturi la mormintele acestora, în timp ce se roagă și fac plecăciuni.

Performarea ritualurilor ancestrale

            Un alt obicei moștenit este memorarea pe derost. Această practică era folosită de școlarii confucianiști care candidau pentru examenele civile (gwago) și care erau nevoiți să rețintă zeci de ideograme (hanja în coreeană), precum și diverse citate din clasicii chinezi. Actualmente, elevii coreeni sunt încurajați să memoreze texte pentru diverse examene, cum ar fi cel mai important examen național  (suneung) care marchează sfârșitul ciclului liceal (echivalentul bacalaureatului).Statul coreean pune mare accent pe educație așa cum o făcea și în timpul dinastiei Yi, lucru demonstrat de rata de alfabetizare a țării care depășește 95 la sută.

            Mai mult decât atât, în Coreea de Sud se pune mare prețpe universitatea frecventată, considerându-se că prestigiul acesteia determină soarta unei persoane, ajutând-o la angajare și ulterior la încheierea unei căsătorii. În Choseon cine absolvea Școlile regale devenea oficial public, iar familia sa era respectată de întreaga comunitate, căci cerul îi înzestrase cu fii care dădeau dovadă de pietate filială, prin implicarea lor în bunul mers al societății.

            Odată cu modernizarea țării în anii `70, confucianismul a fost văzut de mulți ca unul dintre principalii factori ai ascensiunii țării, contrar principiilor weberiene care susțineau că etica neoconfucianistă ar împiedica orice având economic. Această dezvoltare s-a reflectat în primul rând în stilul de viață, coreenii clasându-se în prezent pe locul patru în Asia din punct de vedere al venitului pe cap de locuitor. În plus, speranța de viață din ani `60 era de 56 de ani, pentru ca în zilele noastre să fie una dintre cele mai ridicate din lume și anume 80 de ani (studiu făcut în 2009). „Miracolul de pe râul Han" a reprezentat în primul rând avântul chaebolurile (conglomerate sud-coreene dezvoltate după modelul zaibatsurilor japoneze) în anii `60-70 cu susținerea totală a președintelui Park Chung Hee (1961-1979). Acestea au fost mai întâi de toate o reflectare a relațiilor cardinale evocate de confucianiști. Astfel, în fruntea companiei este pusă persoana cu cea mai mare vechime si care dă dovadă de mare devotament și respect pentru munca sa.

 

Un alt obicei al dinastiei Yi era de a promova idealul omului confucianist (yu). Astfel că figurile pe care astăzi le regăsim  pe bacnotele coreene (woni) au fost în timpul Joseon personalități remarcante. Yi Hwang (1501-1570) a fost singurul învățat coreean care a pus bazele unei școli confucianiste (kongja-hak).

Yi Yi (1536-1584) a fost unul dintre puținii învățați ai vremii care a anticipat atacul japonez din 1592.

De asemenea, eroul războiuluiImjinwaeran (1592-1598) și creatorul bărcii-țestoase își găsește locul pe bacnota de cinci sute de woni.

Deși în timpul dinastiei Joseon statutul femeii era unul inferior, neavând dreptul să se implice în treburile statului, fiind obligată să aibă grijă de gospodărie fără a avea acces la educație, Shin Saimdang (1504-1551) mama învățatului Yi Yi este figura centrală a celei mai mari bacnote sud-coreene de 50 000 woni. Aceasta a fost una dintre puținele pictorițe ale vremii, fiind în același timp prototipul mamei care se sacrifică pentru educația fiiilor.

Așadar acesta este un alt domeniu în care Coreea contemporană promovează idealul uman confucianist al Joseonului.

Politețe (ren), altruism, bune maniere (li), reciprocitate (shu), cultură (wen), respect, supunere în fața superiorilor, apartenența la un grup, responsabilitate, toate acestea imperative morale sunt transmise din generație în generație încă de la începuturile Joseon. Vârsta este un criteriu de departajare, chiar și diferențele mici impun un anume protocol și limbaj. La masă cel mai mare plătește, nimeni nu începe să mămânce până acesta nu dă startul, de asemenea cei tineri nu au permisiunea de a se ridica înaintea celui în etate. În discuțiile cu superiorii, se adoptă un limbaj umil și o atitudine modestă. Nu se bea alcoolul de față cu cei mai mari, ci persoana în cauză se întoarce cu spatele, iar când se oferă ceva sunt folosite ambele mâini din semn de politețe. Toată această conduită este moștenirea confucianismului.

                        Juche și moștenirea confucianistă în Coreea de Nord

Coreea de Nord susține că este singura moștenitoare de drept a fostei dinastii Yi, numele țării în coreeană (joseono) fiind Joseon Minjujueui Inmin Konghwaguk(Republica populară democratică Joseon). Nord-coreenii consideră că principiile socialiste de colectivitate, proprietate comună, om perfect au un echivalent în confucianismul. Un an element, este acela al mandatului cerului pe care conducătorii dinastiei comuniste Kim au preluat-o de la suveranii Joseon de a crea o societate perfectă. Suveranul, considerat tatăl comunității trebuia să dea dovadă de virtute (in), dedicare (geun) în misiunea sa de conducător, precum și de viziune corectă (myeong) prin guvernare înțeleaptă. Aceste principii confucianiste au fost exaltate de ideologii nord-coreeni care consideră că atât eternul lider (Kim Il Sung) cât și fiul său (Kim Jong Il) sunt înzestrați cu aceste capacități.

Kim Jong-Un asumându-și rolul de „tată” al țării.

Cultul personalității este un alt element care își găsește echivalentul în trecutul îndepărtat al coreenilor, când regii erau considerați de sorginte divină, fiind exaltați și respectați de popor. Coreea de Nord își asumă în continuare rolul de Imperiu Emit, ducând aceeași politică izolaționistă ca Joseonul în secolul XVIII, de altfel China a rămas singura țară cu care păstrează legăturile la fel ca în trecut.

Anul 1972 marchează adoptarea ideologiei Juche (set de credințe proprii influențate de maoism și confucianism) și o detașare de stalinism. Ideile principale Juche sunt autosusținerea din toate punctele de vedere, cu precădere militară precum și independență politică.

Folosindu-se de trecut, de multe ori ideologia nord-coreeană își găsește legitimitatea autoproclamându-se moștenitoare de drept a Joseonului și a tuturor tradițiilor, printre care și cele confucianiste.

 

Bibliografie:

http://www.koreatimes.co.kr/www/news/culture/2013/05/386_135815.html

http://www.stanford.edu/group/sjeaa/journal3/korea1.pdf

http://afe.easia.columbia.edu/ps/korea/silla_bone_rank.pdf

http://www.asia-pacific-connections.com/confucianism.html

http://triceratops.brynmawr.edu/dspace/bitstream/handle/10066/10625/2013KushnerJ_thesis.pdf?sequence=1

http://www.madisonmorrison.com/topics/confucianism/korea/the-reception-of-confucianism-and-neo-confucianism-in-korea.html

http://www.koreatimes.co.kr/www/news/opinon/2013/08/165_108831.html

http://koreanstudies.com/ks/ksr/ksr98-11.htm

http://history.emory.edu/home/assets/documents/endeavors/volume3/JoshPark.pdf

http://www.socialstudies.com/pdf/Korea_and_Confucianism.pdf

http://english.visitkorea.or.kr/enu/SI/SI_EN_3_6.jsp?cid=940515

http://www.chosonkorea.org/index.php/people/scholars/master-toegye-yi-hwang-philosopher

http://www.chosonkorea.org/index.php/people/women/shin-saimdang-and-her-paintings

http://khistory.korea.ac.kr/bbs/table/koreanhistory/upload/2217_005.pdf

http://www.stanford.edu/group/sjeaa/journal3/korea1.pdf

Jahyun Kim Haboush, Creating a society of civil culture:The early Joseon 1392-1592.

Kang Jae-eun, The land of scholars. Two thousand years of Korean Confucianism, translated by Suzanne Lee, booksgoogle

Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, Univers Enciclopedic, Editura Științifică, București, 1999.

""