Istoria pe scurt a jocurilor tradiționale românești

Autor 3597 vizualizări


Jocurile au fost dintotdeauna o parte importantă din natura umană, influenţând în diferite moduri dezvoltarea gândirii şi a abilităţilor fizice. Încă din antichitate, jocurile au fost privite ca fiind un mod excelent de a petrece timpul liber într-o manieră utilă iar observarea progreselor într-un timp scurt a contribuit la popularitatea lor. Asemănător sporturilor, jocurile reprezintă o măsurare a forţelor între doi sau mai mulţi participanţi, cel mai iscusit dintre jucători având mândria de a fi numit învingător la final. Acest aspect al competitivităţii este prezent în natura fiecăruia dintre noi în diferite măsuri. 

În România, jocurile au fost cu siguranţă un domeniu care nu a fost trecut cu vederea de către oameni de toate vârstele. Unul dintre cele mai cunoscute jocuri tradiţionale româneşti este jocul de masă numit „Nu te supăra frate”. Cunoscut şi sub numele de Ludo, acesta este derivat din jocul indian Pachisi şi reprezintă o simplificare a acestuia. Conform descoperirilor realizate în regiunea Maharashtra din vestul Indiei, Pachisi datează din secolul şase şi era atât de popular încât până şi împăraţii din vremea aceea îl jucau. Iniţial, în loc de zar, jucătorii foloseau şase sau şapte scoici pe care le aruncau iar poziţia în care cădeau reprezenta numărul de puncte obţinute, punctajul maxim posibil fiind cel care a influenţat numele jocului - 25 (Pachis). Cu toate că există multe superstiţii legate de numere, singura cifră specială regăsită în joc este şase. Aceasta este cea mai mare valoare ce poate fi obţinută prin aruncarea zarului şi atunci când se întâmplă, jucătorul primeşte încă o învârtire a zarului. Mai mult decât atât, un jucător are nevoie de un 6 pentru a avansa cu pionii din punctul B în punctul A, după ce primul pion a fost pus în joc. Obiectivul jocului este de a ajunge cu toţi pionii la final înaintea adversarilor.


 Un alt joc destul de popular în rândul românilor a fost jocul Moara sau Ţinţar. Acest joc de societate necesită o gândire strategică mult mai dezvoltată decât la „Nu te supăra frate”. Tabla de joc este ceva ce poate fi desenat în câteva minute, fiind alcătuită din trei pătrate concentrice ce au toate laturile unite prin linii perpendiculare. Fiecare jucător începe cu câte nouă piese iar asemănător tablei, pot fi reprezentate de oricare nouă obiecte relativ similare, în România fiind utilizate în mod tradiţional boabe de porumb şi de fasole. Originea acestui joc nu este certă însă se crede faptul că a fost inventat în Egipt, cândva în perioada anilor 1400 î.Hr. Cu toate că există dovezi ale prezenței jocului în mai multe părţi ale globului, popularitatea sa în Europa a crescut abia în secolul 14, mai ales în rândul regalităţilor. Datorită aspectului strategic implicat în joc, acesta este promovat la nivel internaţional de către o federaţie specializată. 

Un alt joc ce era des întâlnit în casele românilor în trecut este jocul cu beţe Marocco. Acest joc originar din Europa este cunoscut şi sub numele de Mikado, însemnând „Împărat al Japoniei” şi reprezentând băţul cu punctajul cel mai mare. Marocco este un joc de dexteritate în care participanţii trebuie să adune puncte ridicând pe rând beţele aruncate aleatoriu fără a le mişca pe celelalte. În mod tradiţional, aceste beţe colorate erau făcute din diferite tipuri de lemn precum lemn de nuc, de cireş sau stejar, însă există şi variante ce conţin beţe de plastic. Câştigătorul este cel care a reuşit să strângă cel mai mare număr de puncte în momentul în care toate beţele au fost culese de jos. Cu toate că nu implică reguli sau strategii complexe, Marocco a fost apreciat pentru simplitatea şi accesibilitatea sa.

Acestea au fost doar câteva exemple de jocuri ce uneori pot fi regăsite în cutiile cu amintiri ale românilor. În prezent, evoluţia tehnologiei şi dezvoltarea a nenumărate jocuri cât mai complexe şi mai interactive a făcut ca aceste vechi activităţi să rămână de domeniul trecutului, însă nicidecum uitate.


""