Istoria patinajului de la Sonja Henie la Evgheni Pluşenko

Autor 31009 vizualizări


Să punctezi în câteva pagini momentele cele mai importante din istoria patinajului artistic poate fi o întreprindere îndrăzneaţă. Te vezi asaltat de ani, de nume, de detalii tehnice, care fac prea puţin cu ochiul unui cititor neavizat. Dincolo de această perdea de fum, descoperi însă o istorie fabuloasă, cu băieţi care-au inventat sărituri astăzi extrem de cunoscute, cu fete care au revoluţionat disciplina, cu figuri legendare (vezi Sonja Henie, această „Nadia“ a patinajului artistic), cu numeroase poveşti controversate şi chestiuni paradoxale. 

Ca să ajungă ce e azi, un sport spectaculos, cu audienţe incredibile în timpul Jocurilor Olimpice, patinajul artistic a traversat o istorie de mai bine de 200 de ani. În mod evident, în 1772, atunci când Robert Jones, un locotenent britanic de artilerie, îşi publica al său Tratat despre patinaj (A Treatise on Skating) – pe care-l putem considera astăzi primul manual din istoria disciplinei – patinajul pe gheaţă n-avea nicio legătură cu ce vedem noi astăzi la televizor. Concursurile se organizau ici şi colo, fără noimă şi fără norme universal-valabile, în pur „stil englezesc“, ţeapăn şi formal:patinatorii, doar bărbaţi, nu îndrăzneau să fie creativi şi desenau pe gheaţă, cu patinele, „figuri“ în forma cercurilor şi a cifrei 8. Această perioadă, a începutului de drum, cu figuri obligatorii trasate pe gheaţă, a dat şi numele sportului, „figure skating“. Iar numele s-a păstrat, în ciuda faptului că „figurile“ au dispărut, la un moment dat, din programele patinatorilor. 

Părintele patinajului artistic modern, un american

Cel care a schimbat în mod categoric stilul de a patina predominant în epocă a fost americanul Jackson Haines, considerat până în zilele noastre „părintele patinajului artistic modern“. Balerin şi dansator, primul campion al Americii la patinaj artistic, în anul 1864, Jackson şi-a uimit auditoriul, atunci când şi-a prezentat „figurile“ obligatorii având muzică pe fundal şi încercând să integreze mişcări de dans în programul său;mai mult:Haines a fost primul care a purtat patine a căror lamă era prinsă de gheată cu şuruburi. Să-ţi mişti mâinile în timp ce te deplasezi liber pe gheaţă, să te învârţi şi chiar să-ncerci să sari – iată însă nişte inovaţii pe care americanii nu le-au înghiţit. 
 
Considerat prea teatral de colegii săi de generaţie, Jackson Haines a părăsit America şi s-a stabilit la Viena, unde felul său de a patina a câştigat numeroşi adepţi. A pus pe picioare o şcoală în care tinerii austrieci puteau să înveţe să patineze ca el, iar câţiva dintre elevii lui au înfiinţat mai târziu, adică în 1892, International Skating Union (ISU), şi astăzi forul conducător în patinajul artistic. Şi, după ce vreme de ani buni a patinat în diverse zone ale Europei (în ceea ce am numi azi show-uri pe gheaţă), Jackson Haines – până la urmă, prima celebritate din istoria patinajului artistic – a murit din pricina unei pneumonii, în 1875, în Finlanda, la numai 35 de ani. Contactase boala călătorind cu sania prin Rusia, de la un patinoar improvizat la altul. Pe piatra sa de mormânt scrie:„America’s Skating King“, deşi America nu i-a recunoscut inovaţiile în timpul vieţii şi deşi stilul său de a patina – care a primit într-un final denumirea de „International Style of Skating“ – a fost pentru prima dată folosit pe teritoriul american, în competiţii, abia în anul 1914. 
 
 

Încep să apară săriturile... 

Comentatorii de astăzi le pronunţă de sute de ori în timpul unei competiţii:Axel, Salchow, Rittberger, Lutz... Sunt – publicul acestui sport ştie – denumiri ale săriturilor prezentate în concursurile de patinaj artistic. În spatele săriturilor sunt însă nişte oameni:oamenii care le-au executat pentru prima dată în întreceri de patinaj, oamenii al căror nume a intrat în vocabularul disciplinei, dată fiind extraordinara lor contribuţie în dezvoltarea acestui sport. 
 
Norvegianul Axel Paulsen a executat, astfel, săritura care-i poartă astăzi numele, în anul 1882, la Viena, în timpul primei competiţii internaţionale de patinaj artistic (nu existau încă nici campionate europene, nici campionate mondiale de patinaj). Câţiva ani mai târziu, în 1909, suedezul Ulrich Salchow sărea, la Stockholm, un alt tip de săritură (denumită apoi săritura Salchow), în 1910, germanul Werner Rittberger sărea la Berlin primul Rittberger (cunoscut astăzi mai degrabă sub denumirea de Loop), iar în 1913, la Engelman, austriacul Alois Lutz executa prima săritură care avea să fie botezată cu numele său. La momentul respectiv, toate săriturile erau – se înţelege – cu câte o singură rotaţie în aer (cu excepţia Axelului – o rotaţie şi jumătate).

... iar Ulrich Salchow devine primul campion olimpic din istorie

Dintre cei de mai sus, cel care a făcut cu-adevărat istorie a fost Ulrich Salchow, patinatorul suedez care a dominat prima decadă a secolului XX. Salchow a câştigat de zece ori titlul mondial la patinaj artistic, din 1901 în 1905 şi din 1907 în 1911;n-a participat la Campionatele Mondiale de la München din 1906, temându-se că juriul va da câştig de cauză patinatorului din ţara gazdă, Germania:Gilbert Fuchs. Suedezul Salchow a câştigat, de asemenea, titlul european de nouă ori şi tot lui i-a fost decernată şi prima medalie olimpică acordată vreodată în patinajul artistic, la Jocurile Olimpice de vară de la Londra din anul 1908. Da, aţi citit bine:la începuturi, patinajul artistic a fost una dintre probele JO de vară, devenind abia la Chamonix, în 1924, sport de iarnă cu acte în regulă (staţiunea franceză a găzduit primele Jocuri Olimpice de iarnă din istorie). 
 
Şi-a mai fost o premieră la Londra, în 1908:aceasta a fost singura ediţie a Jocurilor Olimpice care a cuprins proba de „figuri speciale“. Acele figuri care dădeau mari bătăi de cap patinatorilor şi din care marele public nu înţelegea mai nimic. Sportivii obişnuiau chiar să-şi deseneze pe hârtie figurile pe care le prezentau în concurs, opturi, ­cercuri, stele, cruci, unele adevărate opere de artă. Iar ţara care avea să devină mai târziu o forţă în patinajul artistic, Rusia, a câştigat prima ei medalie olimpică de aur în patinaj tocmai la această probă, prin sportivul Nikolai Panin. 

Fata care se înscrie în concursul băieţilor şi alte paradoxuri

În 1908, la Londra, se decerna şi prima medalie olimpică în proba feminină de patinaj artistic:o câştiga britanica Madge Syers (care câştiga, concomitent, şi bronzul olimpic în proba de perechi, alături de soţul şi antrenorul ei, Edgar Syers). Până acolo însă, drumul fusese destul de lung şi de complicat pentru fetele care doreau să patineze. Şi Campionatele Europene (primele în 1891, la Hamburg), şi Campionatele Mondiale de patinaj artistic (primele în 1896, la Sankt Petersburg) erau deschise doar băieţilor. Aşa că atunci când Madge Syers s-a înscris în competiţia mondială din 1902, şi a mai câştigat şi medalia de argint (aurul fusese obţinut de Ulrich Salchow), oficialii au luat foc. Federaţia Internaţională de Patinaj (ISU) a interzis cu desăvârşire fetelor să mai concureze împotriva băieţilor, dar au mai trecut patru ani până când a organizat, la Davos, o competiţie separată, doar pentru ele. Nici pentru proba de perechi n-a fost atât de simplu să se impună, în mare parte din pricina faptului că anumite ţări considerau evoluţia pe gheaţă a perechilor indecentă (în unele ţări era chiar ilegală). Primul concurs destinat perechilor s-a desfăşurat la Sankt Petersburg în 1908. Proba de dans a intrat în peisaj mult, mult mai târziu:a fost inclusă în programul Jocurilor Olimpice abia în 1976, la Innsbruck (când medalia olimpică de aur a fost câştigată de Ludmila Pahomova şi Alexandr Gorşkov din URSS). 

Fenomenul Sonja Henie şi revoluţiile din patinaj

După şapte ani de zile de pus patinele în cui – din pricina Primului Război Mondial, în intervalul 1915-1921 n-au avut loc ­concursuri de patinaj artistic – a apărut în peisaj Sonja Henie din Norvegia, care a revoluţionat patinajul din temelii. Venind dintr-o familie bogată, Sonja a avut la dispoziţie tot ce şi-ar fi putut dori pentru a deveni o mare campioană:patinoare private, instructori foarte buni, lecţii de balet. La Jocurile Olimpice de iarnă de la Chamonix, prima competiţie internaţională majoră la care a participat, fetiţa de 11 ani s-a clasat pe ultimul loc. N-avea să mai repete nicicând această „performanţă“. 
 
 
 
Sonja Henie,  la Jocurile Olimpice de iarnă din 1936, de la Garmisch Partenkirchen (Germania)
 
Din 1927 până în 1936, Sonja a luat în fiecare an aurul la Mondiale, a obţinut în paralel şi şase titluri europene şi, cel mai important, e singura patinatoare din istorie care a câştigat trei titluri olimpice, pe deasupra şi consecutive, în 1928, 1932 şi 1936. Rezultatele au transformat-o pe Sonja într-o legendă a patinajului artistic, dar nu numai ele:ca nimeni înaintea ei, Sonja a folosit muzica în propriul avantaj. Adolescenta din Norvegia a prezentat programe atent coregrafiate, cu elemente care ­„curgeau“ unele din altele, în ton cu ritmul muzicii. Şi nu numai că Sonja patina cu totul diferit, dar arăta şi altfel. Într-o perioadă când patinatoarele evoluau în competiţii îmbrăcate ca pe stradă, cu fuste lungi, care limitau mişcările, şi cu patine de culoare neagră, ca băieţii, Sonja a venit la concursuri cu fuste scurte până la genunchi şi cu patine albe – o costumaţie pe care o considerăm astăzi obişnuită;pe-atunci era o extravaganţă. 
Cu Henie, popularitatea patinajului artistic a crescut fulminant, mai cu seamă după ce, încheindu-şi cariera de sportiv amator, Sonja a plecat la Hollywood, a făcut numeroase filme şi a bătut America în lung şi în lat cu show-uri pe gheaţă. Revista „Time“ i-a pus fotografia pe copertă, alături de un citat reprezentativ, „Most always I win“, firmele s-au bătut s-o aibă pe norvegiană în campaniile publicitare, au apărut păpuşile Sonja, creioanele Sonja, cărţile de colorat Sonja, iar Sonja Henie a devenit prima sportivă din istorie care a câştigat un milion de dolari. 
 

Un accident de avion încheie avântul sportivilor din SUA

Începe dominaţia rusă. După cel de-Al Doilea Război Mondial şi pauza competiţională impusă de conflict, 1940-1946, canadienii şi americanii încep să domine concursurile de patinaj artistic;aceasta, şi în condiţiile în care multe dintre arenele de patinaj ale Europei dispăruseră sub bombardamente. Americanul Richard Button a câştigat titlul olimpic în 1948 şi în 1952, iar Barbara Ann Scott din Canada a obţinut, la rândul ei, medalia olimpică de aur în 1948. De ­altfel, de numele lor se leagă o altă situaţie pe care am putea s-o considerăm astăzi paradoxală:în 1948, competiţia europeană de patinaj artistic a fost câştigată de tânăra din Canada, iar ­titlul european masculin, de americanul Richard Button. Şi aceasta, pentru că, până atunci, toate ţările membre ISU, inclusiv SUA şi Canada, îşi puteau înscrie reprezentanţii la Campionatele Europene. Această „premieră“ neaşteptată a determinat ISU să schimbe regulile:din 1949 numai patinatori europeni au participat la competiţia continentală.
 
 
Americanul  Richard Button, la Campionatele Mondiale de Patinaj Artistic din 1947, executând pe gheaţă acele „figuri speciale“ care au dat şi numele sportului („figure skating“)
 

Dominaţia americană în creştere a cunoscut un sfârşit teribil, atunci când, la 15 februarie 1961, întreaga echipă de patinaj artistic a Statelor Unite, patinatori şi antrenori, a pierit în timpul unui accident aviatic. Avionul în care se aflau s-a prăbuşit în apropierea aeroportului din Bruxelles. Echipa de patinaj artistic era în drum spre Praga, unde urmau să se desfăşoare Campionatele Mondiale. Americanii au trebuit astfel să-şi construiască de la zero o nouă echipă, timp în care patinatorii sovietici au crescut şi au tot crescut, devenind aproape de neînvins, mai cu seamă în probele de dans şi de perechi. De altfel, de la Jocurile Olimpice din 1964, când Ludmila Belusova şi Oleg Protopopov au câştigat aurul la perechi, n-a mai fost loc pe prima treaptă a podiumului olimpic în această probă decât de cupluri din URSS/Rusia. Supremaţia a luat sfârşit în 2010, când patinatorii chinezi Xue Shen şi Hongbo Zhao au luat, în premieră pentru ţara lor, medalia olimpică de aur.

Scandalul Nancy Kerrigan-Tonya Harding sau cum creşte audienţa

O dată cu televizarea competiţiilor (anii ’60), popularitatea patinajului artistic a crescut, laolaltă cu creşterea spectaculozităţii programelor prezentate în concursuri. În Statele Unite ale Americii, după influenţa extrem de importantă a Sonjei Henie, un scandal a fost cel care a contribuit masiv la creşterea interesului pentru patinaj. Chiar înainte de Jocurile Olimpice din 1994, în timpul Campionatelor Naţionale de patinaj ale Statelor Unite ale Americii, un individ a intrat în patinoarul unde se antrenau fetele şi a lovit-o cu un baston din metal, peste genunchiul drept, pe patinatoarea Nancy Kerrigan. Atacul a făcut ca Nancy să se retragă din competiţie, iar titlul naţional a fost câştigat de Tonya Harding (care şi-a câştigat, astfel, şi dreptul de a participa la JO). Puţin după aceea, s-a dovedit că Tonya nu era străină de această conspiraţie menită să-i faciliteze accesul la Jocurile Olimpice. Povestea Kerrigan-Harding a fost urmărită cu sufletul la gură de publicul american, s-a scris şi o carte, s-au făcut şi documentare TV, iar programul scurt al fetelor din cadrul competiţiei olimpice de la Lillehammer (şi Harding, şi Kerrigan au participat până la urmă;a câştigat Oksana Baiul din Ucraina) a înregistrat audienţe mai mari decât finala Super Bowl din acel an.

Cum a dispărut 6.0, nota perfectă

Pentru o foarte lungă perioadă de timp, 6.0 a fost cea mai mare notă pe care o putea lua un patinator în competiţii, nota perfectă, aşa cum a fost şi zecele Nadiei în gimnastică. Iar cei care au meritat pe deplin nota perfectă, şi au şi primit-o în timpul Jocurilor Olimpice de la Sarajevo, din 1984, au fost britanicii Jayne Torvill şi Cristopher Dean, în proba de dans. Programul lor, pe muzică din Bolero-ul lui Ravel, a primit, la impresia artistică, nouă note de 6.0 (din nouă) şi e considerat şi astăzi unul dintre cele mai spectaculoase programe din proba de dans.Acest sistem de notare, cu note de la .0 la 6.0, a fost însă pe parcursul timpului ţinta a numeroase critici:că a făcut loc subiectivismului în evaluarea programelor, că patinatorii aşteptau ani de zile să urce în ierarhie şi că asta se întâmpla, de regulă, doar după retragerea colegilor mai titraţi, că juraţii puteau fi influenţaţi să noteze într-un fel sau altul. Un anume episod – celebru de-acum – din timpul Jocurilor Olimpice din 2002, de la Salt Lake City, a dus la schimbarea modalităţii de evaluare. 

După proba olimpică de perechi – câştigată cu cinci voturi la patru de perechea rusă Elena Berejnaia şi Anton Siharulidze, în faţa canadienilor Jamie Salé şi David Pelletier – a izbucnit un ditamai scandalul. Arbitra din Franţa, Marie-Reine Le Gougne, unul dintre cei cinci juraţi care i-au văzut pe ruşi pe locul 1, ar fi izbucnit în lacrimi în faţa unui oficial, mărturisind că a fost presată de preşedintele Federaţiei franceze pe patinaj să-i voteze pe ruşi. Totul ar fi făcut parte dintr-un târg între federaţia franceză şi federaţia din Rusia cu privire la jurizarea în probele olimpice. 

Marina Anissina  şi Gwendal Peizerat (Franţa) au câştigat medalia olimpică de aur în proba de dans la JO de la Salt Lake City din 2002

Potrivit înţelegerii, arbitradin Franţa ar fi trebuit să-i favorizeze pe ruşii din proba de perechi, Berejnaia şi Siharulidze, în vreme ce arbitrul rus ar fi urmat să facă acelaşi lucru pentru perechea franceză din proba de dans (Marina Anissina şi Gwendal Peizerat). Asta, în ciuda faptului că nici patinatorii ruşi, nici cei francezi n-aveau nevoie de ajutor;erau favoriţi la aur în probele lor. Atunci când povestea a devenit publică, s-a întâmplat un fapt nemaivăzut în istoria patinajului olimpic:s-a organizat o nouă festivitate de premiere în cadrul căreia perechea din Canada, considerată defavorizată, a primit şi ea medalia de aur. Cu toate că episodul din 2002 nu e nici astăzi pe deplin lămurit – arbitra din Franţa a revenit apoi asupra declaraţiilor, precizând că le-a făcut sub presiune şi că ruşii au fost, într-adevăr, mai buni –, Federaţia Internaţională de Patinaj a decis să schimbe sistemul de notare, eliminând, astfel şi posibilitatea ca vreun patinator să mai obţină nota 6.0.

Evgheni Pluşenko la Vancouver şi „noaptea în care arbitrii au ucis patinajul artistic“

Criticile n-au ocolit nici noul cod de punctaj din patinaj, pus în practică începând cu anul 2005. Astfel, la cea mai recentă ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Vancouver, de anul trecut, un imens val dezaprobator a urmat probei masculine de patinaj artistic. Cu o evoluţie memorabilă, care a inclus, printre altele, o săritură cvadruplă şi una triplă în combinaţie, rusul Evgheni Pluşenko – campionul olimpic din 2006 şi vicecampionul din 2002 – a obţinut doar medalia de argint. Aurul a fost câştigat de americanul Evan Lysacek, care patinase curat, foarte curat, dar care inclusese în programul lui doar sărituri cu trei rotaţii, fără să sară şi cvadrupla, „regina săriturilor“. 
 
La numai câteva zeci de minute după festivitatea de premiere, s-a dezlănţuit iadul mediatic. Elvis Stojko, faimos patinator canadian, a subliniat faptul că noaptea finalei masculine a fost „noaptea în care ei (n.r. – arbitrii) au ucis patinajul artistic“, că, prin decizia de a-i da aurul lui Lysacek, patinajul artistic s-a întors cu ani buni în urmă:„Brian Boitano făcea acelaşi lucru din punct de vedere tehnic în 1988. Astăzi sunt juniori care pot prezenta acelaşi program“. Actualul sistem de punctare din patinaj încurajează precauţiile şi omoară pasiunea şi evoluţiile curajoase – au spus alţii. În zilele premergătoare competiţiei s-a imprimat o stare de spirit favorabilă câştigării aurului olimpic în proba masculină fără săritura cvadruplă – au arătat alte voci. Ce reacţie a avut Pluşenko? Rusul a arătat că se consideră câştigător al probei masculine atunci când, la festivitatea de premiere, a ţopăit o secundă pe prima treaptă a podiumului, înainte de a se aşeza pe treapta a doua.
 
Şi a spus simplu despre Lysacek:„Să stai pe cea mai înaltă treaptă a podiumului cu medalia de aur la gât, după ce ai sărit doar triple – ăsta nu e, pentru mine, progres. Nu poţi fi cu-adevărat campion fără cvadruplă“. Premierul rus Vladimir Putin i-a mai îndulcit puţin amarul câştigătorului moral al titlului olimpic atunci când i-a transmis:„Argintul tău valorează aur“. Implicarea lui Putin a dat însă apă la moară cârcotaşilor, care au considerat înfruntarea Pluşenko-Lysacek un episod târziu al Războiului Rece.
 

Au intrat în istoria patinajului artistic şi...

Gillis Grafström. Suedezul a sărit primul dublu Salchow din istorie în anul 1925 şi a câştigat patru medalii olimpice (trei de aur şi una de argint).

 

 

 

 

 

Karl Schäfer.Austriacul a câştigat de opt ori titlul european şi de şapte ori titlul mondial în perioada anilor ’20-’30.

 

 


 

 

 

Donald Jackson.Americanul a sărit, la Praga, în 1962, primul triplu Lutz din istoria disciplinei.

 

 

 

 

 

 

 

 

Irina Rodnina.Dintre toate patinatoarele din proba de perechi, Irina Rodnina este considerată, de departe, cea mai de succes. Legendă a patinajului, Irina este singura patinatoare de perechi din lume care a câştigat, în anii ’60-’70, unsprezece titluri europene, zece titluri mondiale consecutive şi trei titluri olimpice, de asemenea consecutive (1972, 1976, 1980). E drept, cu parteneri diferiţi. Irina a patinat mai întâi cu Alexei Ulanov, dar în timpul Jocurilor Olimpice din 1972, când perechea rusă a câştigat aurul, a venit şi bomba:Alexei se îndrăgostise de o altă patinatoare de perechi, Ludmila Smirnova;Irina a fost devastată şi a refuzat să mai patineze cu Alexei. O dramă în toată regula a izbucnit, pe tot cuprinsul Uniunii Sovietice a fost căutat un nou partener pentru Irina, iar în aprilie 1972 a apărut, „de nicăieri”, Alexandr Zaiţev. Cu el, seria de câştiguri a Irinei (şi a URSS-ului) a putut să continue netulburată (în fotografie, Irina Rodnina şi Andrei Zaiţev)

 

 


Very Taylor.Canadianul a sărit primul triplu Axel din istorie, la Campionatele Mondiale de la Otawa din 1978


 Denise Biellmann.Patinatoarea elveţiană, campioană a Europei şi a lumii în 1981, prima fată care a aterizat săritura triplu Lutz în competiţie, este cea care a făcut celebră pirueta care se numeşte astăzi chiar aşa, pirueta Biellmann. Este singura piruetă din regulamentele ISU care poartă numele unei persoane.
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Brian Boitano(SUA) şi Brian Orser(Canada). Bătălia celor doi pentru aur, în timpul JO de la Calgary din 1988, a rămas cunoscută în istoria patinajului sub denumirea „The battle of the Brians”. La Calgary, aurul a fost câştigat de american, iar Orser s-a resemnat cu argintul, aşa cum o făcuse şi cu patru ani mai devreme, la JO de la Sarajevo.

 

 

 


Kurt Browning. Canadianul a sărit, la Campionatele Mondiale de la Budapesta, în 1988, prima săritură cu patru rotaţii din istorie:un cvadruplu toe loop.

 

 

 

 

 

 

 

 


Midori Ito.Patinatoarea japoneză este prima femeie care a aterizat un triplu Axel în competiţie (săritură cu trei rotaţii şi jumătate), în 1988, dar şi prima care a sărit o combinaţie alcătuită din două sărituri triple. Midori Ito a obţinut şi prima medalie olimpică la patinaj pentru Japonia:argint la Albertville, în 1992.

 

 

 

 

 

 

 

 


Elvis Stojko.Canadianul a aterizat prima combinaţie cu cvadruplă, cvadruplu Toe Loop-dublu Toe Loop, la Campionatele Mondiale de la Munchen din 1991. Şi tot el a reuşit prima combinaţie 4-3 (cvadruplu Toe Loop-triplu Toe Loop) la finala de Grand Prix din 1997.

 

 

 

 

 

 

 


Elena Berejnaia. Patinatoarea de perechi din Rusia a suferit, în 1996, un accident teribil, atunci când, în timpul unei sesiuni de antrenament, repetând o piruetă în pereche, partenerul ei de atunci, Oleg Şliahov, a lovit-o în cap cu patina. Accidentul a determinat o paralizie parţială a părţii drepte a corpului, iar Elena şi-a pierdut capacitatea de a vorbi. A urmat un lung proces de refacere, dar patinatoarea şi-a revenit, s-a întors în patinaj şi a câştigat două medalii europene de aur, două titluri mondiale şi titlul olimpic în proba de perechi în 2002, alături de Anton Siharulidze.

 

 

 

 

 

Oksana Baiul.Patinatoarea din Ucraina avea numai 16 ani când a câştigat medalia de aur la JO de la Lillehammer din 1994. Avea însă în spate experienţe de viaţă complicate:orfană de mamă şi rămasă şi fără bunicii materni, obişnuia să doarmă într-un pat de campanie din patinoarul oraşului Dnepropetrovsk, până când antrenoarea de top Galina Zmievskaia a luat-o la Odessa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surya Bonaly.De cinci ori campioană a Europei în perioada 1991-1995 şi medaliată cu argint la trei Campionate Mondiale, franţuzoaica a devenit faimoasă mai cu seamă prin executarea, în Galele laureaţilor, a celebrului salt pe spate, interzis în competiţii. Se pare că saltul cu pricina a fost executat pentru prima oară de americanul Terry Kubicka, în cadrul Campionatelor Mondiale şi a Jocurilor Olimpice de la Innsbruck din 1976.Imediat după aceea, săritura a fost interzisă din concursurile amatorilor.

 

 

 

 

 

 

 

Ekaterina Gordeeva şi Serghei Grinkov.Cei doi ruşi, concurenţi în proba de perechi, au câştigat aproape fiecare competiţie în care s-au înscris. Au obţinut titlul olimpic atât în 1988, cât şi în 1994, dar la 20 noiembrie 1995, în timpul unui antrenament pentru turneul „Stars on Ice”, Serghei a făcut atac de cord şi a murit. Avea 28 de ani.

 

 

 

Oksana Grişciuk şi Evgheni Platov.Patinatorii ruşi au intrat în Guinness Book of World Records în 1998, fiind singura pereche din istoria dansului pe gheaţă care a câştigat de două ori medalia olimpică de aur (şi consecutiv, pe deasupra):în 1994, la Lillehammer, şi în 1998, la Nagano.

 

 

 

 

 

 

 

Tara Lipinski.Americanca este cea mai tânără patinatoare medaliată cu aur la Jocurile Olimpice:avea 15 ani atunci când a câştigat titlul suprem în proba feminină, în 1998, la Nagano.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Shizuka Arakawa.A câştigat, la JO de la Torino, din 2006, prima medalie olimpică de aur la patinaj pentru Japonia. Arakawa avea 24 de ani când a câştigat, ceea ce o face una dintre cele mai „bătrâne” campioane olimpice, după britanica Madge Syers care a câştigat medalia de aur la Londra, în 1908, când avea 27 de ani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Timp de cinci ediţii consecutive ale JO, medalia de aur în proba masculină a fost înmânată unui patinator din fostul spaţiu sovietic:la Albertville, în 1992, a câştigat ucraineanul Victor Petrenko(reprezentând atunci Comunitatea Statelor Independente)...

 

 

 

...în 1994, la Lillehammer, medalia de aur i-a fost înmânată lui Alexei Urmanov(Rusia)...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

... în 1998, la Nagano, rusul Ilia Kulika primit titlul suprem...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

...în 2002, la Salt Lake City a fost rândul lui Alexei Yagudin(Rusia)...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

... iar în 2006, la Torino, aurul a fost câştigat de rusul Evgheni Pluşenko.

 

 

 

 

 

 

 

Tatiana Tarasova. Rusoaica născută în februarie 1947 este antrenoarea de patinaj artistic prin excelenţă, una dintre cele mai cunoscute figure de la mantinelă, întotdeauna îmbrăcată într-o impresionantă haină din blană. Tarasova are reputaţia de a fi condus către succes incredibil de mulţi sportivi;are în „palmares” mai mulţi campioni europeni, mondiali şi olimpici decât oricare alt antrenor. A fost inclusă în anul 2008 în World Figure Skating Wall of Fame. Fiică a hocheistului Anatoli Tarasov, Tatiana a concurat în proba de perechi cu Alexandr Tihomirov şi mai apoi cu Georgi Proskurin. Cele mai mari performanţe ale ei ca patinatoare au fost, cu Proskurin, locul 7 la CM de Patinaj Artistic din 1965 şi locul 4 la CE de Patinaj Artistic din 1966. S-a retras la 18 ani, în urma unui accident, şi, un an mai târziu, la sfatul tatălui, s-a apucat de antrenorat. Printre cei mai cunoscuţi elevi ai ei se numără:Alexei Yagudin, Ilia Kulik, Natalia Bestemianova şi Andrei Bukin, Oksana Grişciuk şi Evgheni Platov, Ekaterina Gordeeva şi Serghei Grinkov, Marina Klimova şi Serghei Ponomarenko, Irina Rodnina şi Alexander Zaiţev, Galit Chait şi Serghei Sakhnovski, Sasha Cohen, Shiyuka Arakawa, Mao Asada(cu care apare in fotografie)


Alexei Nikolaevici Mişin. Cunoscut sub titulatura de „Mişin”, antrenorul e mai cu seamă faimos pentru că l-a transformat într-un star al patinajului artistic pe Evgheni Pluşenko. Dar Mişin mai are la activ alti doi campioni olimpici – Alexei Urmanov (1994) şi Alexei Yagudin (2002) – chiar dacă Yagudin l-a părăsit la un moment dat pe Mişin pentru Tarasova, acuzându-l pe acesta ca acordă mai multă importanţă lui Pluşenko decât lui. (in fotografie-Mişin, Pluşenko si Urmanov;în spate se zăreşte şi Yagudin)

 

 

 

 

 

 

 

Născut în 1941, Mişin a concurat în proba de perechi cu Tamara Moskvina (foto), câştigând, în 1969, titlul de campioni naţionali ai URSS-ului (în faţa redutabililor Ludmila Belusova şi Oleg Protopopov) şi medalia de argint la Campionatele Mondiale de Patinaj Artistic. Perechea a pus patinele în cui atunci când Moskvina a decis că vrea să facă o pauză pentru a face un copil;din acest moment, Moskvina se va dedica antrenării sportivilor din proba de perechi, iar Mişin, sportivilor din probleme individuale. Astăzi, Mişin antrenează o nouă potenţială stea a patinajului:rusul Artur Gacinski – medaliat cu argint la campionatele naţionale ale Rusiei în 2011.

 


Xue Shen şi Hongbo Zhao. Prima pereche care a câştigat o medalie olimpică de aur la patinaj pentru China, în proba de perechi, la JO de la Vancouver, din 2010, încheiând o dominaţie sovietico/rusă de 46 de ani în proba cu pricina.

 

 

 

 

 

 

 

Tessa Virtue şi Scott Moir.La 22 februarie 2010, Tessa şi Scott au câştigat, la JO de la Vancouver, medalia de aur în proba de dans – prima medalie de aur obţinută vreodată în această probă de o pereche din Canada şi America de Nord.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Probabil  una dintre cele mai cunoscute patinatoare ale momentului, Yu-Na Kimdin Coreea de Sud a câştigat anul trecut, la JO de la Vancouver, prima medalie olimpică de aur la patinaj artistic din istoria ţării sale. Supranumită „Queen Yu-Na“, tânăra de 20 de ani a devenit o eroină a Coreii de Sud, iar în august 2010 revista „Forbes“ a inclus-o în topul celor mai bine plătite sportive din lume.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Si lista ar putea continua cu Michelle Kwan, Maria Butirskaia, Irina Sluţkaia, Stephane Lambiel...