Autor 35965 vizualizări


„Opiul te învaţă un singur lucru, anume că, în afară de suferinţa fizică, nimic nu este real.”-André Malraux

Încă din anul 3400 î.Hr., în zonele inferioare ale Mesopotamiei erau cultivate lanuri de maci pentru producerea de opiu. Sumerienii îl numeau Hul Gil, care se traduce prin „planta fericirii”. Fenomenul de aculturaţie a avut loc şi în ceea ce priveşte consumul de stupefiante, aşa că ştiinţa cultivării macilor a trecut de la sumerieni la asirieni, babiloniei şi, în cele din urmă, la egipteni.

La 1300 î.Hr., egiptenii deja cultivau opium thebaicum, numit după capitala lor, Teba. Din Teba, egiptenii făceau negoţ cu opiu în tot Orientul Mijlociu şi în Europa. În această perioadă, efectele opiului erau considerate magice sau mistice – cum se întâmpla, de altfel, cu majoritatea substanţelor care alterează gândirea lucidă.

Abia după 800 de ani, cel mai vestit medic al Greciei antice, Hippocrate, a dat verdictul care spulbera credinţele mistice:opiumul nu este „magic”. În schimb, îi observa calităţile de anestezic şi stiptic (medicament folosit pentru a opri sângerările).

În jurul anului 330 î.Hr., Alexandru cel Mare introducea opiumul în Persia şi India – unde, ulterior, culturile de maci au devenit extensive. În jurul anului 400 d.Hr., opium thebaicumera dus şi în China, de către negustorii arabi.

CITEŞTE ŞI:Efectele consumului de droguri în preistorie:dezvoltarea limbajului, a conştiinţei de sine şi a religiei

În Evul Mediu european, când tot ce ţinea de Est avea aproape inevitabil o legătură cu Diavolul, opiumul nu a fost folosit pe continent – sau cel puţin nu există mărturii. Totuşi, odată cu epoca explorărilor şi a călătoriilor pe mare, drogul a fost reintrodus, la sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul secolului al XVI-lea. Se crede că marinarii portughezi ar fi fost cei care au fumat pentru prima dată opium, pe la 1500. Ca orice alt drog, opiumul fumat avea un efect instantaneu, ceea ce nu se întâmpla dacă era mâncat sau băut.

Un magazin chinezesc din San Francisco,  unde se vindeau ierburi medicinale şi alte leacuri şi bunuri,  dar şi opium.

Un magazin chinezesc din San Francisco, unde se vindeau ierburi medicinale şi alte leacuri şi bunuri, dar şi opium.

Laudanumul – un narcotic lichid pe bază de opiu – a fost inventat de către Paracelsus, în jurul anului 1527. Poţiunea a fost folosită pe scară largă până în secolul XIX, pentru a trata diferite boli. Proprietăţile opiumului (şi laudanumului, desigur) de a crea dependenţă nu au fost înţelese la început.

Folosirea opiumului în scopuri pur recreaţionale a câştigat din ce în ce mai mult teren la începutul anilor 1600, în Persia şi India, unde fie se mânca, fie se bea în diverse combinaţii. Legăturile comerciale de pe mare au continuat să răspândească traficul cu opium în toată lumea. Aşa că drogul ajunsese să fie comercializat peste tot, din China până în Anglia. De pildă, în 1606, navele închiriate de regina Elisabeta I primiseră instrucţiuni să cumpere cel mai bun opium indian şi să îl aducă în Anglia.

În secolul al XVIII-lea, negoţul cu opium în China a crescut, precum şi practica fumatului de opiu din pipe. Englezii au dorit să facă în aşa fel încât să crească cererea pentru opium în China, pentru a realiza o balanţă comercială pentru ceaiul chinezesc de care avea nevoie Marea Britanie. Problema opiumului a devenit extrem de răspândită, aşa încât, în 1729, a fost dată o interdicţie la folosirea drogului, cu excepţia utilizării în scopuri medicale. La începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului XVIII, Compania Britanică a Indiilor de Est domina comerţul cu opiu din Calcutta spre China.

Chinezi fumând opiu în timpul războaielor opiului

Chinezi fumând opiu în timpul războaielor opiului

Cantitatea de opiu vândută în China era de aproximativ 2000 de cufere de opium pe an până în 1767, iar până în 1858, numărul a crescut la 70.000 de cufere. La sfârşitul secolului, Compania Britanică a Indiilor de Est deţinea monopolul complet pe comerţul cu opium din India. În 1799, China a interzis comerţul cu opium, dar până la acest moment, deja milioane de chinezi deveniseră dependenţi de drog. În provinciile de coastă, 90%dintre chinezii adulţi erau dependenţi încă de la mijlocul anilor 1830.

Dar nici Compania Britanică a Levantului nu s-a lăsat mai prejos şi a început, din 1800, să cumpere aproape jumătate din cantitatea de opium ce provenea din Smyrna (vechi oraş din Izmir, Turcia) pentru a-l exporta în Europa şi Statele Unite.

În 1803, Friedrich Sertuerner al Germaniei a sintetizat morfina (principium somniferum) pentru prima dată. De asemenea, a descoperit şi ingredientul activ din macul pentru opiu, pe care Linnaeus îl clasificase în 1753 ca papaver somniferum. Descoperirea morfinei a fost considerată o piatră de hotar a istoriei medicinei. Comunitatea medicală a declarat acum că opiumul fusese „îmblânzit”. Au fost mult lăudate siguranţa şi efectele de lungă durată ale morfinei. De fapt, în ciuda potenţialului de a provoca dependenţă pe care îl prezintă, morfina încă este una dintre principalele substanţe folosite în spitale în cazul unor dureri insuportabile.

Studenţi ai Universităţii din Heidelberg se relaxează fumând opiu; cca. 1900

Studenţi ai Universităţii din Heidelberg se relaxează fumând opiu;cca. 1900

După ce opiumul a fost interzis în China, în 1799, a început să înflorească piaţa neagră – o industrie extrem de bine populată care se ocupa cu introducerea ilegală a drogului în ţară. Au intrat în astfel de afaceri şi câţiva americani binecunoscuţi:Charles Cabot şi John Cushing, din Boston, au reuşit să facă avere din contrabanda cu opium;iar John Jacob Astor din New York City lucra prin compania sa American Fur Company.

Artişti, scriitori şi alţi oameni influenţi ai vremii s-au lăsat atraşi de aburii consumului de opium – cei mai cunoscuţi dependenţi de la începutul secolului XIX. Thomas de Quincey, Lordul Byron, Percy Bysshe Shelley, Elizabeth Barrett Browning, Samuel Taylor Coleridge şi Charles Dickens sunt doar câteva nume sonore. În 1830, în Anglia, opiumul era folosit atât în scop medicinal, dar şi recreaţional, acum consumul aflându-se la apogeu:10.000 de kilograme de opium au fost importate din Turcia şi India în 1830!

În acest timp, laudanumul a continuat să fie extrem de popular – şi chiar mai ieftin decât berea sau vinul. Medicamentele autorizate (remediile care nu necesitau prescripţie medicală) şi poţiunile pe bază de opium erau deja disponibile pe piaţă. Incidenţa dependenţei de opium a crescut într-un ritm susţinut în Anglia – şi, de altfel, în întreaga Europă – şi Statele Unite în prima jumătate a secolului XIX. Şi responsabile pentru asta erau medicamentele pe bază de opium mai mult decât folosirea drogului pentru recreaţie.

Primul război al opiumului dintre China şi Anglia a început în 1839, după interdicţia chineză asupra traficului cu opium. În 1841, britanicii i-au înfrânt pe chinezi şi au ocupat Hong Kong. Cel de-al doilea război al opiumului, din 1856, a ridicat interdicţia Chinei asupra importului de opium – dar nu fără opoziţia guvernului chinez.

În 1853, doctorul Alexander Wood din Edinburgh a descoperit tehnica de a injecta morfina. Efectele morfinei injectate erau instantanee şi de trei ori mai puternice decât dacă substanţa era administrată pe cale orală.

CITEŞTE ŞI:Heroina, o dependenţă veche de 100 de ani

Apoi, heroina (diacetylmorfina)a fost sintetizată în 1874, de către cercetătorul englez C.R. Wright. Drogul nu a fost studiat sau folosit până în 1895, când Heinrich Dreser, care lucra pentru Compania Bayer din Germania, a descoperit că dacă diluezi morfina cu acetil, rezultă un drog care nu produce reacţiile adverse ale morfinei. Heroina a fost considerată extrem de eficientă pentru tratamentul tusei, durerilor toracice sau al tuberculozei. Efecte benefice, dar periculoase, mai ales într-o vreme în care pneumonia şi tuberculoza erau principalele cauze ale decesului, căci nu fuseseră descoperite antibioticele. Aşadar, heroina a fost declarată mai puternică decât morfina şi mai sigură decât codeina. Se credea că nu dă dependenţă, ba chiar că e un remediu pentru dependenţa de morfină. Pentru că poseda astfel de calităţi, Dreser s-a gândit ca numele substanţei să fie un derivat de la cuvântul german pentru „eroic”, heroisch.

După ce a promovat decenii întregi consumul de opium, Marea Britanie a promulgat, în 1878, Opium Act, prin care se dorea reducerea consumului în China, India şi Burma. Conform noului regulament, vânzarea de opiu  a fost limitată la fumătorii de opiu înregistraţi din China şi cei care mâncau opiul în India.

O factură de la Kwong On Lung & Co. din Victoria (pe coasta de vest a Americii),  una dintre fabricile de opium. Datată: 29 iulie 1885

O factură de la Kwong On Lung &Co. din Victoria (pe coasta de vest a Americii), una dintre fabricile de opium. Datată:29 iulie 1885

În 1886, Marea Britanie a dobândit regiunea de nord-est a Burmei, statul Shan. Producerea şi contrabanda cu opiu în regiunea inferioară a Burmei a prosperat, în ciuda eforturilor britanice de a menţine un monopol strict asupra comerţului cu opium. În prezent, statul Shan din Burma (azi cunoscută ca Myanmar) este unul dintre principalele centre de producţie a opiumului.

În primii ani ai secolului XX, liderii comunişti au încercat în diverse moduri să oprească influxul de opium în ţara lor. În 1910, chinezii au reuşit să îi convingă pe britanici să distrugă linia comercială India-China.

În 1890, şi America s-a preocupat de problema narcoticelor, instituind o taxă pe opium şi morfină. Chiar şi aşa, consumul de heroină a crescut rapid, la sfârşitul secolului XIX-începutul secolului XX. Diverse reviste medicale scriau despre heroină ca fiind un remediu mai bun decât morfina, în timp ce altele considerau că simptomele celor care renunţă la heroină sunt la fel de grave ca în cazul folosirii morfinei. În 1905, Congresul SUA a interzis opiumul. În anul următor, Congresul a promulgat Pure Food and Drug Act, prin care companiile farmaceutice erau obligate să eticheteze produsele, care nu necesitau reţetă, cu o listă completă a ingredientelor. Prin urmare, opioidele au încetat să fie disponibile în America. În 1909, Congresul a interzis şi importul de opium. În 1914, a fost promulgat Harrison Narcotics Act, prin care se dorea scăderea numărului celor care erau dependenţi sau făceau abuz de droguri. Astfel, doctorii şi farmaciştii care prescriau narcotice – cocaină şi heroină – trebuiau să fie înregistraţi şi să plătească o taxă.

În 1923, Divizia pentru Stupefiante a Trezoreriei SUA (prima agenţie federală care se ocupa de problema drogurilor) a interzis vânzările de narcotice. Aşa că cei dependenţi s-au îndreptat către dealer-ii ilegali de pe străzi. Curând, o piaţă neagră înfloritoare se instalează în cartierul newyorkez Chinatown. În anii 1920-30, heroina de contrabandă din SUA venea din China. În anii ’40, furnizorul principal a devenit Asia de sud-est (Laos, Tailanda, Burma – acestea fiind cunoscute ca „Triunghiul de Aur”, Golden Triangle). În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, francezii care ocupaseră sud-estul Asiei i-au sprijinit pe fermierii Hmong să îşi extindă producţia de opium, astfel încât francezii să obţină monopolul asupra opiumului. După război, Burma şi-a câştigat independenţa faţă de Marea Britanie, iar cultivarea opiumului a început să înflorească în statul Shan.

În America, comerţul cu heroină în perioada 1948-1972 a fost întreţinut de gangsterii corsicani şi mafia americană. Opiumul turcesc brut era rafinat în laboratoarele din Marsillia („French  Connection”) şi apoi vândut în New York. În anii 1950, în contextul luptei împotriva proliferării regimurilor comuniste în lume, SUA a făcut câteva alianţe cu ştabii drogurilor din Triunghiul de Aur. America şi Franţa le ofereau muniţie, arme şi transport aerian pentru producerea şi vânzarea opiumului. Rezultatul:o explozie a fluxului de heroină ilegală în SUA – aproape că se arunca drogul în mâinile dealer-ilor şi dependenţilor. În timpul războiului din Vietnam, CIA-ul a înfiinţat o linie aeriană, Air America, pentru a transporta opiumul brut din Burma şi Laos. În această perioadă, numărul dependenţilor de heroină din America a atins cifra de 750.000!

După războiul din Vietnam, lucrurile s-au mai calmat. Până în 1978, heroina „Mexican Mud” a înlocuit pentru puţin timp heroina „China White”. În 1978 însă, guvernele mexican şi american au cooperat pentru a elimina sursa opiumului mexican. Au pulverizat pe culturile de maci „agentul portocaliu” (Agent orange, un ierbicid care fusese folosit şi în Vietnam). Operaţiunea a avut succes, cantitatea de opiu mexican care a intrat pe piaţa neagră americană a scăzut. Dar s-a ivit o nouă sursă:Semiluna de Aur (Golden Crescent) care cuprindea regiuni de Iran, Afganistan şi Pakistan.

Marile regiuni de producere a heroinei

Marile regiuni de producere a heroinei

În anii 1970-80, autorităţile s-au preocupat cu eradicarea fermelor de marijuana, coca şi maci pentru opiu prin introducerea unor programe de subvenţii pentru recolte în Lumea a Treia. Nu s-au atins însă rezultate scontate.

La sfârşitul anilor ’80, în Burma s-a instalat un regim dictatorial care a crescut producţia de opiu a ţării. În 1988 a fost confiscată cea mai mare cantitate de heroină din lume, în Bankok. Cele peste 1000 de kilograme de heroină se îndreptau spre New York şi veneau, cel mai probabil, dintr-o regiune a Burmei, controlată de Khun Sa.

În 1992 cartelurile columbiene au introdus o formă de heroină mai puternică şi mai ieftină decât cea provenită  din Asia. În 1993, a fost pusă la cale o operaţiune între armata tailandeză şi Agenţia Antidrog a SUA pentru a opri traficul cu droguri, dar nu a avut succes. Aşadar, americanii au schimbat perspectiva şi au încercat să sprijine consolidarea regimurilor democratice în alte state pentru a încuraja promovarea de legislaţie care să combată contrabanda cu droguri.

În 1995, Triunghiul de Aur era liderul producţiei de opium, furnizând 2500 de tone anual. Conform declaraţiilor experiţilor americani, au fost formate noi rute de contrbandă din Burma, prin Laos, sudul Chinei, Cambodgia şi Vietnam. În ianuarie 1996, Khun Sa s-a predat juntei din Burma, care i-a permis să menţină controlul asupra comerţului cu opium dacă încheia războiul de 30 de ani împotriva guvernului. În 1998, 18% din heroina de contrabandă din SUA venea din Triunghiul de Aur.