Istoria alimentării cu apă de izvor, ieftină, a oraşului Focşani, în urmă cu 125 de ani

Orăşenii au beneficiat atunci de o apă de izvor extrem de ieftină, după mai bine de 25 de ani de studii şi proiecte pentru captarea ei.

La ora actuală, foarte puţine mai sunt locurile din Focşani care să ne amintească de trecutul său, de oraş care promitea mult, din toate punctele de vedere,   la sfârşitul secolului XIX.

Unul dintre aceste locuri este vechea cişmea amplasată în faţa Muzeului de Istorie Vrancea, o construcţie aparte, funcţională pe vremuri, care  „s-a încăpăţânat” să reziste  timpurilor.

Povestea ei e strâns legată de istoria alimentării cu apă a oraşului.

„În vremurile de demult, locuitorii oraşului nostru au folosit apa din fântâni, care, din cauză că pânza freatică era aproape, ofereau o apă sărată şi sălcie. În anul 1697, bogatul domn Constantin Brâncoveanu, ascultând de rugăminţile localnicilor,   a adus apă în partea muntenească de oraş  de la o depărtare de două ceasuri,   probabil de la Faraoane. La capătul acestei conducte a fost instalată  prima cişmea de apă care avea rolul de a aproviziona cu apă bună atât pe focşănenii munteni, dar şi pe cei moldoveni.  Cişmeaua era instalată în zona străzii Coteşti de azi, care, pe vremuri era numită strada Cap Bun. Dar pentru că numărul celor care  se deserveau de apa oferită de cişmea devenea din ce în ce mai mare,   ceva mai târziu s-au mai instalat alte câteva cişmele, una în Piaţa Unirii de azi, alta în faţa Capelei Militare, una pe strada Brăilei, alta  pe strada Vâlcele şi încă cinci cişmele montate  în anii următori”, ne spune istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

Astfel, în partea moldovenească a oraşului a fost trasă prima sursă de apă în anii 1804-1806,   la iniţiativa  domnitorului Alexandru Moruzi, care a dispus  construirea unei conducte care să aducă apă de la Pituloasa (Pituluşa de la Broşteni).  La capătul ei au fost montate  cişmele în mai multe puncte, presărate pe raza oraşului Focşani din partea Moldovei.  

Din păcate şi în acele vremuri  oamenii avea obiceiuri rele, ca şi  acum, şi în câteva  veri toride  ţăranii care munceau la viile din jurul oraşului au spart conductele îngropate superficial, pentru a avea apă la îndemână la muncile agricole. 

Din acest motiv,   apa ajungea murdară la locuitorii oraşului. A fost momentul pentru ca focşănenii să solicite  primăriei introducerea alimentării  cu apă.

Începând cu anul 1860  s-au făcut studii, proiecte, până în anul 1881  când în vremea primarului Nicolae Pruncu, chestiunea alimentării cu apă s-a reluat  cu şi mai multă îndârjire,   iar în 1882 după analize temeinice, s-a propus ca râul Putna să devină principala sursă de unde să se aducă apa în oraş. 

Cum orăşenii au dezaprobat  această idee, inginerul Ştefan Gheorghiu a lansat un nou proiect de captare a apei de la abundentele izvoare din punctele Babele şi Cucuieţi,   aflate pe moşia lui Theodor Cincu, propunere care a fost acceptată cu mult entuziasm de toată lumea. 

Lucrarea de captare a apelor a început pe 15 iunie 1887  şi a durat patru luni. Debitul pe traseu  spre oraş a fost stabilit la 5000 metri cubi în 24 ore, iar licitaţia  pentru aducerea şi distribuirea  apei în oraş, din 10 martie 1888, a câştigat-o  inginerul Iacob Finkelstein din Iaşi. 

„Lucrările au fost executate  pe vremea primarului Grigore Bălănescu,   sub supravegherea inginerului  Radovici şi  au fost finalizate în 15 luni,   iar oraşul s-a putut mândri din acel moment  cu o apă igienică  foarte ieftină, costând  15 lei/lună la robinetul de 13 mm şi 18 lei/lună la robinetul de 15 mm. Apa era la discreţie, iar alimentarea cu apă de la punctul  Babele din comuna  Vidra  s-a dovedit atât de inspirată încât cu modificările  impuse de vremuri  şi de necesităţile noului oraş ea rezistă şi azi.  Debitul de captare în prezent este de 108 l pe secundă. La această cantitate, nevoile crescute de apă potabilă din oraş au mai impus  obţinerea unei surse de apă de la Suraia, din 38 puţuri forate la mare adâncime şi de la Mîndreşti, de  unde se extrage apă potabilă din două puţuri”, ne-a mai precizat Florin Dîrdală. 

Singura cişmea rămasă din vechea infrastructura a oraşului a ajuns după câteva mutări succesive impuse de necesităţile urbanistice ale oraşului pe actualul Bulevard al Gării. Nu arăta deloc bine în prezent şi din respect pentru înaintaşii noştri considerăm că s-ar impune o mai mare grijă acordată acestor monumente.

Iniţiatorii alimentării cu apă din oraşul Focşani merită să stea în galeria personalităţilor acestui judeţ, iar faptele lor trebuie amintite în toate lucrările monografice ale oraşului.

Pentru mai multe poze accesati adevărul.ro